Țara arde și Murăturile păgubesc bugetul
Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, devine de astăzi nomine odiosa (nume odios). Asta după ce dă vina pe gătitul casnic pentru golul de la buget.
Da, nu este o glumă!
D-sa pretinde că pentru diferența între ce au vrut să jefuiască, scuze, fure, scuze, „colecteze” pentru bugetul statului (tâlhar) și ce au strâns vinovat este… gătitul casnic! Și mai ales făcutul de zacuscă și murături, de pâine de casă ori prăjituri!
Pentru că, pretinde d-sa, ANAF ar fi calculat cât ar trebui (!!!) să cumpere românii asemenea produse pentru iarnă și încasările la buget s-au bazat pe murăturile și ”zacuștile” din magazine!
Mă întreabă cineva:
„Cât de prost poate să fie ca să spună așa ceva?”
Sunt depășit de întrebare.
Așa cum sunt depășit de faptul că după ce coaliția UDMR-USR-PNL-PSD-etc. a dus România în colaps,
atâția au crezut (și cred!) că „au votat schimbarea” votând aceeași coaliție.
Se spune că pentru economie la buget a fost oprită căldura în multe cartiere (sectoare) din București.
Ca în vremea lui Ceaușescu, oamenii s-au încălzit (și) cu aragazul.
De aici ar fi venit și explozia din Calea Rahovei, cu victimele ei1.
Tot ca în vremea lui Ceaușescu.
Dar bani pentru bătaia de joc poreclită mobilizare au fost!
Trăiască statul, partidele de la putere și guvernul, în frunte cu conducătorii iubiți!
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
De fapt, Dumnezeu să aibă milă de noi toți, că prin răbdarea nelegiuirii și complicitate la ea ne ducem în prăpastie!
- După surse locale ar fi 14 victime (morți și răniți, unii foarte grav). ↩︎

„Cât de prost poate să fie ca să spună așa ceva?”
Nu-s proști, sunt ticăloși, sunt răi; astea le fac să provoace mânia cetățenilor să iasă în stradă, ca să motiveze impunerea Legii Marțiale, adică eliminarea democrației (libertatea de exprimare, dreptul la protest … alegeri libere … etc) care îi încurcă
ApreciazăApreciază
Sunt rãi şi, implicit, proşti. Revoluția este ieşirea din ante-camera rǎzboiului indiferent de legea marțialã. Sau putem muri sclavii Ucrainei.
ApreciazăApreciază
Sărut mâna. Spuneați că vechii părinți mărturisitori știau că se va ajunge iarăși la dictatura. Aveau dreptate. Am ajuns acolo. Din mărturiile lor, sau din cum puteți sintetiza direcțiile arătate de ei, realitatea actuala, eventualele soluții, etc., cum arată evoluția lucrurilor? Nu vă întreb in sens…jurnalistic, sa zic, ci mai degrabă bazandu-mă pe ceea ce cred ca vi s-a imprimat din discernământul celor pe care i-ați cunoscut. Din duhul lor.
Duhovnicește, deplin, totul se va rezolva la a doua venire. Dar, practic, pe perioada scurta comparativ cu veșnicia sau chiar istoria, ce trăim acum, cum se vede pentru moment și viitor?
ApreciazăApreciază
Sărut mâna, Părinte, mulțumim pentru cuvantul de înțelepciune!
Într-adevăr, pasivitatea noastră a pus pe tron niște penibili de ciocoi dornici să fie tirani și pe care jumătate din țară îi aplaudă.
Dacă îngăduiți, ce ne sfătuiți pentru a ne înfrunta propria complicitate la aceste lucruri? Cum scăpăm de statul care și-a luat poziția de părinte-surogat ce simultan infantilizează și abuzează populația?
Este pentru mireni calea prin curățirea personală, urmată de reconstruirea unei societăți civile care să cinstească eroii, sfinții și pe Dumnezeu, apoi de obținerea puterii politice?
Pare că ultimele două se află sub un atac tot mai puternic și soluția obișnuită de a întemeia o familie, apoi de a consolida treptat societatea nu mai este posibilă, ci e nevoie de o măsură mult mai urgentă.
Solzhenitsyn întreba în Arhipelagul Gulag, de ce nu s-au răsculat oamenii împotriva tiraniei comuniste. La fel ca atunci, și pentru noi e ilegal să vă întreb și să îmi răspundeți cum facem asta.
Vă mulțumesc pentru îndrumare și ne rugăm in continuare pentru sănătatea Sfinției Voastre.
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Mă feresc de întrebările și răspunsurile generale, mai ales date pe scurt. Pot părea mulțumitoare sau chiar înțelepte, dar sunt și deosebit de interpretabile. Și, mai ales, interpretate absolut(ist), pot face foarte mult rău în cazuri particulare.
Singurul răspuns general pe care îl pot da la primele două întrebări este legat de două acțiuni de bază absolut necesare și canonice:
1.1. Găsirea și ascultarea (!!!) unui duhovnic realist.
1.2. Găsirea și împreună lucrarea cu frați întru Domnul.
La a treia întrebare bineînțeles că răspunsul este „Da!”. Aceasta a fost totdeauna calea Bisericii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană