În urma apariției articolului „STUDIU DE CAZ: cristian tudor popescu și sindromul isteriei în fața perfecțiunii”, Nagy Attila, unul dintre colaboratorii publicației online Certitudinea.ro, ne-a trimis următorul comentariu:

 Cred că titlul cărţii „Eterna şi Fascinanta Românie” (n.r. traducerea în romînește a „Eternelle et Fascinante Roumanie”) conţine cele mai importante două cuvinte care ar trebui asociate cu existenţa unui neam autentic, a neamului românesc. Nu exişti autentic, dacă nu eşti fascinat de propria existenţă, dacă nu eşti fascinat că exişti! Fascinaţia de a fi este posibilă pe fondul eternităţii. Suntem fascinaţi de propria existenţa, prin imaginarul eternităţii fiinţei. Care are dimensiunea potrivită și specifică fiecărui neam fascinat de propria existenţa.

Există o dimensiune românească a fiinţei, a fascinaţiei de a există. Care devine ulterior trăire religioasă, căci numai sacrul, trăirea sacrului te fascinează. De aici începe autenticitatea de a fi român, prin fascinaţia propriei existenţe, prin fascinaţia de a fi român, printr-o dimensiune ortodoxă a trăirii sacrului. Nu poţi fascina pe alţii cu existenţa ta, dacă nu eşti fascinat tu de dimensiunea sacrală a fiinţei tale! Nu poţi face pe altcineva să-şi imagineze propria ta existenţa, dacă nu-ți poţi tu imagina propria existenţa!

Gânditorii interbelici ai românismului, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Horia Bernea, Vasile Băncilă, erau mari, cred, pentru că trăiau fascinația de a fi români, în legătură directă cu eternitatea. Prin asta au ocolit îngustimea unei filosofii naţionaliste, închise în exclusivismul său. Eu, personal, prin ei am fost, la rândul meu, fascinat de dimensiunea românească a existenţei!

Prin fascinaţie realizezi plinătatea transcendentă a fiinţei tale! Prin această fascinaţie a imaginarului sacru în lume se manifestă arhetipurile adâncimii tale, prin care tu te realizezi. Iar aceste manifestări sunt şi ele căi de manifestare a divinului, cu scopul de a realiza și actualiza plinătatea transcendentală a omului.

Omul nerealizat, din punct de vedere transcendental, devine supus propriilor sale forţe distructive, așa cum scrie în Evanghelia apocrifă a lui Toma: „nerealizatul te va ucide”. Mai mult, te transformă în ucigaş!

Nu neapărat în sensul propriu al cuvântului, ci în sensul că dorești uciderea, prin nimicicire simbolică. Așa cum a făcut Cristian-Tudor Popescu prin afirmaţia „aşa ceva nici nu există”, în legătură cu „Eternelle et fascinante Roumanie”. Dar de ce oare vor cei ca el să ucidă tot ce este autentic pe plan imaginar?… continuarea pe Revista online Certitudinea.

Nagy Attila