Etichetă: Vechiul Testament

Câteva gânduri despre traducerea Bibliei (IV). Limba manuscriselor biblice

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

(eseul dinainte despre traducerea Bibliei)

Atunci când ne gândim la Biblie în limba română știm că Scripturile nu au fost scrise în limba română. Și, bineînțeles, că au fost traduse în limba română din limba folosită pentru scrierea lor. Dar care este această limbă?

După cum am arătat și în primul eseu despre această idee, pentru Vechiul Testament avem în primul rând limba ebraică. Dar sunt și unele texte ce au fost scrise la început în aramaică. În Noul Testament avem în primul rând limba greacă veche, dar avem și unele texte scrise la început în aramaică.

Totodată, avem o traducere minunată a Vechiului Testament în limba greacă veche: Septuaginta.

Aceasta este o traducere făcută sub îndrumarea Duhului Sfânt, de către șaptezeci de Evrei învățați, ce foloseau greaca veche la fel de bine ca și ebraica. Minunea a fost dovedită după ce, traducând aceștia singuri Vechiul Testament, fiecare închis în casa lui, s-au adunat ca să le asemene: spre uimirea tuturor, cele șaptezeci de traduceri erau întocmai, până la ultimul cuvânt, până la ultima literă!

Ca urmare, Evreii au socotit din acea clipă Septuaginta ca fiind la fel de bună ca Scriptura (Vechiului Testament) în limba ebraică.

Mai târziu, din păcate, manuscrisele ebraice ale Vechiului Testament au fost pierdute. Iar încercările de reconstituire – din fragmentele încă existente și amintiri – ale așa-numiților masoreți, s-au făcut abia în secolele VI-X d.Chr. Când gândirea mozaică era deja dominată de idei anti-creștine, care au dus la mult subiectivism în această „refacere” a textului ebraic – în unele puncte o schimbare a textului spre a nega mesianitatea lui Iisus. S-a ajung chiar, acolo unde nu se puteau face schimbări de sens „acceptabile”, să se interzică citirea în sinagogi a textului – de pildă, părți din prooroci care prevestesc venirea lui Mesia, precum cea numită astăzi Capitolul 53 din Proorocia lui Isaia.

De asemenea, din păcate s-au pierdut foarte multe manuscrise vechi ale Bibliei în limbile coptă, aramaică, armeană etc. – atât din pricina distrugerilor aduse de Islam, cât și a extremismelor etnice grecești și evreiești.

Ca urmare, textul esențial pentru traducerea Bibliei este cel în limba greacă veche, atât pentru Vechiul cât și pentru Noul Testament.

Alături de el, unele traduceri folosesc și manuscrisele vechi de limbă coptă, latină, slavonă (bulgară veche), armeană etc.

Totuși, din păcate, cele mai multe grupuri de traducători se concentrează pe o singură limbă sau cel mult pe două – greaca veche și ebraică.

De asemenea, de cele mai multe ori traducătorii au felurite idei preconcepute despre „superioritatea originalului cutare”, despre „forma de traducere” etc. Lucru ce aduce nu doar neînțelegeri, certuri și dezbinări ale echipelor – ducând uneori chiar la prăbușirea proiectelor de traducere – ci și la subiectivismul traducerii.

Frica de Dumnezeu se cuvine să fie primul simțământ al celui care se apropie de lucrarea traducerii Scripturilor. De ce?
Pentru că orice greșeală de traducere (a Bibliei) care ține de neputințele firești ale omului – de la hotarele înțelegerii la cele ale cunoașterii – este iertată de Dumnezeu. Dar greșelile de traducere biblică ce țin de răutatea și păcatele noastre pot foarte ușor să fie de neiertat (păcate împotriva Duhului Sfânt!).

Ca urmare, după cum am arătat, se cuvine să fugim de idolatrizarea priceperii proprii și altele asemenea; toate despărțindu-ne de Duhul Sfânt, Cel care este singura călăuză adevărată într-o asemenea lucrare.

În ceea ce privește limba manuscriselor biblice, da, aceasta este în primul rând limba greacă veche. Dar, după cum am arătat,

  1. În afară de limba greacă veche mai avem Biblia în primele secole și în alte limbi – precum latina, aramaica, copta etc.
  2. Înțelegerea limbilor vechi este apăsată astăzi de faptul că nu mai sunt folosite de nimeni ca atunci, în secolul I.

Prin nepăsare față de acestea se ivesc mereu probleme de traducere. Probleme de traducere care, de multe ori, izvorăsc din câte un subiectivism neașteptat, ca în pilda pe care o vom da în următorul eseu: începutul Epistolei a II-a a Sfântului Apostol Ioan.

(cu voia lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Reîncarnarea în faţa Bibliei

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Reîncarnarea în faţa Bibliei

Pentru Creştinii adevăraţi Biblia este un reper absolut. De ce?
Pentru că este pecetluită de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Christos, Cel care a spus: „Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu!” (Matei 22.29).
Este pecetluită de Duhul Sfânt, Cel ce a spus „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” (I Timotei 3.16-17).
Deci, chiar dacă pretinde că este Creştin, chiar dacă îşi zice Creştin, nu este Creştin acela care nu respectă Biblia.
Căci Creştin înseamnă ucenicul lui Christos. Şi nu poate să fie cineva ucenicul lui Christos dacă nu îi urmează învăţătura.

Această mică introducere este trebuincioasă pentru că sunt mulţi cei care pretind că sunt Creştini, însă nu urmează Scripturile. Fie alegând din ele doar ce le place, fie şi răstălmăcind ceea ce au ales în fel şi chip.
Aşa este şi cu reîncarnarea.

Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru a noastră mântuire. Este un lucru pe care Evangheliile – şi tot Noul Testament – îl arată limpede şi repetat.
Pentru oricine vrea să gândească (logic) este evident că dacă ar fi existat reîncarnare nu mai era nevoie de Întruparea lui Iisus Christos! (Pentru că, după mitologia reîncarnării, aceasta ar aduce o formă sau alta de „eliberare”/mântuire.)
Acesta este un fapt foarte clar – subliniat de părinţi vechi şi noi, de la cei din primele veacuri creştine la, de pildă, Părintele Arsenie Boca (în Cărarea Împărăţiei).

Sunt, însă, unii care vor cu tot dinadinsul să pună reîncarnarea în Sfintele Scripturi. Ca urmare, ajung la răstălmăciri greu de crezut. Greu de crezut… pentru cine cunoaşte Scripturile! Evident, cei care nu le cunosc se lasă păcăliţi.

Un exemplu este următorul text:

„Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci.” (Marcu 8.27-28)

Acesta este dat – cu ridicolă încântare – drept „dovadă” a „credinţei în reîncarnare” în Biblie. O prostie dublă:

1. În Biblie sunt prezentate multe credinţe mincinoase, multe înşelări. Faptul că o anume credinţă este menţionată în Biblie nu dovedeşte că este şi bună. Trebuie cunoscut, bine, contextul.

2. Ioan Botezătorul a murit la peste 30 (treizeci) de ani de la Naşterea Mântuitorului. Deci este delicat spus ilogic să pretinzi că o confuzie între Iisus Christos şi Ioan Botezătorul înseamnă că se credea în reîncarnare. Mai mult, Ilie nu a murit încă, el fiind răpit la Ceruri viu (IV Regi 2.1-12). Ca urmare, este cel puţin ilogic să pretinzi că părerea că Iisus ar fi (fost) Ilie înseamnă credinţă în reîncarnare. De asemenea, ridicarea oamenilor lui Dumnezeu din moarte, ca semn al Împărăţiei Cerurilor, apare în Vechiul Testament. Ca, de pildă, la Ieremia 37.1-14. Prin urmare, Evreii aşteptau învierea oamenilor lui Dumnezeu ca semn al împlinirii vremii. Şi aveau să învie mulţi dintre sfinţi, într-adevăr, după Învierea Domnului (Matei 27.52-53). Iarăşi, este cel puţin ilogic să confunzi învierea celor adormiţi cu trupul în care au trăit o singură dată cu o credinţă în reîncarnare.

Din fericire (pentru iubitorii de adevăr), după cum am mai arătat, Duhul Sfânt mărturiseşte limpede că

„Este rânduit oamenilor ca o dată să moară, apoi urmează judecata.” (Evrei 9.27)!

Şi, la fel, Dumnezeu arată că bogatul cel nemilostiv nu a avut parte de reîncarnare, ci de Iad. Şi, iarăşi, că săracul Lazăr, cel blând şi răbdător, nu a avut parte de reîncarnare sau iluminare, ci de Sânul lui Avraam, adică de Rai (Luca 16.22-23). De altfel, întreaga istorie a bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr arată clar şi repetat că oamenii o singură dată mor, după care urmează judecata (Luca 16.19-31).

La fel, Sfântul Apostol Pavel arată că pentru el – şi pentru toţi cei ce cred în Iisus – moartea este un câştig, fiind intrarea în Împărăţia lui Christos (Filipeni 1.20-25).
Şi, pe rând, Însuşi Duhul Sfânt, Dumnezeu Tatăl şi Iisus Mântuitorul ne arată, repetat, că Fiul lui Dumnezeu a venit ca să ne aducă la Viaţa Veşnică (Ioan 3.16; 5.40; FA 4.8-12; 13.47; 28.28; Romani 1.16; II Timotei 2.10; Evrei 5.8-9; I Petru 1.2-5; I Ioan 5.13 etc., etc.).
În Vechiul Testament de asemenea de multe ori se arată că cei care mor se duc în lumea de dincolo, nu în vreun ciclu de reîncarnare.

Pe scurt, Biblia arată limpede faptul că omul trăieşte o singură dată, fiind apoi judecat după ceea ce a ales: iubirea sau ura, dragostea sau egoismul, bunătatea sau răutatea. Iar reîncarnare nu există.

(Teologic este evident că reîncarnarea este o dublă înşelăciune. Pe de-o parte, îl îndepărtează pe om de Mântuitorul său. Pe de alta, îl face să amâne îndreptarea, pocăinţa pentru rele şi întoarcerea la Bine, cu iluzia că „în altă viaţă o să fiu mai bun”; şi astfel se aşează în rău şi în rău moare.)

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă