Omul de azi este atât de lipsit de duh încât încercând să fie profund este doar confuz. 

Mulți dintre cei care își spun ortodocși sunt atât de seci în trăire încât văd orice text care nu se exprimă teologic în formă scolastică sau explicit didactică drept text ateu. Pentru ei trăirea Credinței nu depășește nivelul declarațiilor (sterpe).

Dumnezeu Se exprimă și prezintă prin flori și nori, prin maluri și valuri, prin frumuseți nenumărate, fără să le însoțească de texte scolastice sau explicit didactice. La fel și viața în Duh rodește în fiecare mișcare și cuvânt, îmbrăcând totul în lumină, înțelepciune, putere, dragoste, adevăr iubitor.

Textele didactice pot să fie folositoare în începerea cunoașterii Credinței, dar nu pot înlocui trăirea; o pot, totuși, sufoca, și chiar foarte ușor.

Dar bucuria trăirii în har se exprimă în forme neașteptate, așa cum bogăția pământului roditor se vede în brazda neagră doar când este spintecat de plug: în rest prin verdeața ierburilor și frunzelor, dar mai ales prin coloritul și parfumul florilor și fructelor. Aceste chipuri ale rodniciei ne-au devenit atât de obișnuite, încât am uitat să ne minunăm de faptul că ele sunt expresia întâlnirii dintre bogăția pământului, apă și soare.

Totuși, fie că vedem sau nu, bogăția sufletului ce trăiește în har se exprimă la fel de firesc și de surprinzător totodată.
Mihai Eminescu spunea că Limba Română este floarea sufletului românesc.
Adevărat, felul în care folosim vorbirea, felul în care folosim cuvântul, este rod al stării sufletului nostru. Căci din preaplinul inimii grăiește gura, zice Domnul (Luca 6.45).

De aceea, atunci când nu trăim Credința în tot ce facem, cuvintele sfinte pe care încercăm să le grăim devin vorbe.
Iar atunci când trăim Credința, până și gesturile sau cele mai scurte grăiri sunt cuvinte sfinte.
Căci dai voință, iei putere, și dai Credință, primești har.
Iar harul din tine luminează lumea.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea