Etichetă: Romania

Cum au furat Turul 2 din Mai 2025. Părerea mea

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

în cele care urmează prezint părerea mea față de ceea ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni și o zi; în ce măsură este adevărată această părere, dincolo de judecata fiecăruia rămâne Judecata lui Dumnezeu și față de ea, dar și față de fiecare dintre noi și față de lumea aceasta

Împărăția Cerurilor se ia cu năvala și cei ce se silesc o dobândesc
(Matei 11:12)
Suntem din Dumnezeu și întreaga lume zace sub puterea celui rău
(I Ioan 5:19)
Când se suie scroafa-n pom, cine tace nu e om.
(proverb românesc)

A) Premisele

În 18 Mai 2025 au avut loc alegeri pentru Președinția României. Un post cu mare încărcătură simbolică.
Alegerile din 18 Mai 2025 au reprezentat și Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republicii România din acest an.
Românii au avut de ales între
o un politician de centru, militant pentru demnitatea Românilor și României, sprijinitor al libertății de credință și opinie, George Simion
și
o un politician de Extremă Stânga, militant pentru desființarea României și statul global, pentru început european, dușman al libertăților personale, dușman al libertății de credință și de opinie, Nicușor Dan

La Alegerile din 18 Mai 2025 a existat o prezență deosebit de mare a cetățenilor Republicii România la urnele din Țară și peste hotare.
Prezență dictată de convingerea celor mai mulți dintre votanți că se joacă soarta României și Românilor prin aceste alegeri.

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui George Simion este legat de anularea dictatorială a Turului 2 al Alegerilor din Decembrie 2024; când frica de un candidat „din afara sistemului” (adică nu controlat de servicii) a provocat sistemului un șir de acțiuni absurde legal sau direct infracționale dar prin care a fost blocat acel candidat (Călin Georgescu).
Aici intră și numeroase acte fățișe împotriva independenței Justiției, ajungându-se până la atacarea pe față de către sistem a unui judecător ce a dat o sentință corectă (de anulare a anulării alegerilor amintite).

Fundalul pentru susținătorii și votanții lui Nicușor Dan este legat la nivel înalt de groaza de consecințele penale ale faptelor săvârșite în Decembrie 2024 și după aceea; de groaza față de consecințele penale ale altor fapte, de trădare, de corupție, de abuz etc. Iar la nivelul maselor, fundalul este determinat de manevrele profund imorale și sistematic ilegale ale celor de la nivel înalt. Manevre prin care oameni de bună credință, dar slab discernământ, au ajuns să voteze ceea ce urau mai mult.

B) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Criterii de analiză

Putem numi Alegerile din 18 Mai 2025 falsificate, câtă vreme și candidatul de centru, George Simion, le-a acceptat ca valide?
Desigur, pentru că avem o gândire liberă și putem judeca independent de părerile altora.
Și, Creștini fiind, avem nu doar dreptul, ci datoria sfântă de a judeca lucrurile cu mintea noastră și a avea părerile noastre.
În ce măsură statul tot mai dictatorial în care trăim ne recunoaște aceste datorii și drepturi este răspunderea lui. Ca sub orice dictatură.

Dar care sunt criteriile pentru a bănui, și cu atât mai mult a proclama, că Alegerile din 18 Mai 2025 (sau din orice altă dată) au fost falsificate?

Simplu:
Prin verificarea egalității în drepturi și obligații a candidaților, susținătorilor și votanților candidaților din alegeri.

Este un criteriu fundamental și ușor de urmărit.
Dar, desigur, este nevoie de o precizare: egalitatea în drepturi și obligații asigurate de stat.
Căci nu se poate analiza calitatea unor alegeri, manifestare a aparatului de stat, altfel decât prin comportamentul statului față de candidați.

Și un criteriu foarte important pentru Alegerile din 18 Mai 2025 îl constituie anularea Turului 2 din 8 Decembrie 2024.
Pentru această anulare actorii politici și administrativi ai Republicii România au oferit, la rândul lor, alte două criterii, criterii unice în istoria României:
(a) existența unor interferențe sau ingerințe străine în alegeri;
(b) existența unor campanii de dezinformare.

Criteriile sunt unice, deoarece influențele sau interferențele străine în alegeri au fost și sunt o practică mondială, iar „dezinformare” este declarată în campaniile electorale orice poziție opusă celei proprii (indiferent dacă poziția în cauză este sau nu corectă).
Criteriile sunt unice, deoarece nu există prevăzută în legile Republicii România existența unei culpe în niciunul dintre cele două criterii.
Criteriile sunt unice pentru că au un grad de subiectivism extrem, ceea ce vine în directă contradicție cu obligația predictibilității juridice a principiilor, legilor și actelor juridice.

Dar, așa cum sunt aceste criterii – în fapt, absurde, nedemocratice și ilegale – așa au fost folosite în Decembrie 2024. Prin urmare, ele trebuie să facă parte din filtrul juridic pentru alegerile din 18 Mai 2025.
Altfel spus, fac parte din drepturile și obligațiile candidaților, susținătorilor și votanților lui George Simion și Nicușor Dan în aceeași măsură.

c) Falsificarea Alegerilor din 18 Mai 2025. Fapte

Am consemnat mai sus și reluăm faptul că apelăm la criteriile DE STAT, folosite în Decembrie 2024, pentru analiza alegerilor din 18 Mai 2025.

1. Influențe sau interferențe străine

Din acest punct de vedere observăm că în timpul campaniei electorale pentru Turul 2 2025 și-au manifestat sprijinul pentru Nicușor Dan
– Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, globalistă din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv după începerea alegerilor; în Republica Moldova s-a practicat plimbarea oamenilor la vot cu microbuze și autocare, după vechea tactică rusească
– Emanuel Macron, Președintele Republicii Franceze, globalist din Rețeaua Soros, care a făcut campanie electorală pentru Nicușor Dan inclusiv cu două zile înainte de alegeri
– Serviciile Secrete ale Republicii Franceze, stat de Extremă Stânga, despre care se știe cel puțin că au luptat pentru cenzurarea cât mai radicală a lui George Simion, susținătorilor și votanților acestuia
– Mark Gitenstein, politican de Extremă Stânga, globalist fanatic și fost ambasador al SUA în România și Președintele Fundației Biden, care l-a atacat mincinos și repetat pe George Simion în timpul campaniei electorale
– Alți șapte foști ambasadori SUA, fie de Extremă Stânga, fie fără culoare politică asumată, care și-au permis (deși dețin felurite funcții care îi opresc de la asemenea gesturi) să îl atace pe George Simion și să îl susțină pe Nicușor Dan în plină campanie electorală
– Premierul Poloniei, care a făcut campanie electorală împotriva lui George Simion, declarându-l omul Rusiei pentru că a vizitat opoziția patriotică, anti-globalistă, din Polonia
– Federația Rusă, care a făcut campanie falsă, compromițătoare, la adresa lui George Simion în România, dar care l-a susținut real pe Nicușor Dan (care a obținut aproape 60% în Rusia sau 78% din voturi!, peste 91% în Kazahstan!, peste 73% în Iran!, aproape 85% în China, 100% în Turkmenistan etc., fiind aici, în afară de Federația Rusă, state satelit sau aliate); trebuie observat aici că Rusofonii din Republica Moldova (cei afiliați lui Putin) l-au combătut și denigrat sistematic pe George Simion și susținut sistematic pe Nicușor Dan

Trebuie adăugat aici faptul că, dincolo de apartenența la Rețeaua Soros, Maia Sandu este favorita Regimului Putin, respectiv favorita Federației Ruse. Printre altele, susține ocupanții ruși din Transnistria, cărora le furnizează energie electrică în condiții deosebit de avantajoase.

Prin urmare, campania electorală pentru Turul 2 al Alegerilor pentru Președinția Republici România din Mai 2025 a fost marcată de masive interferențe și influențe străine, inclusiv rusești, toate împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan.
Este fapt că au fost anulate Alegerile pentru Președinție din Decembrie 2024, pentru interferențe și influențe străine încă nedovedite.
Este fapt că pentru masivele interferențe și influențe străine din Mai 2025 nu s-a luat nicio măsură de către aceleași instituții care au acționat în Decembrie 2024.

2. Dezinformare

Numărul dezinformărilor la adresa lui George Simion este atât de mare încât adunarea lor depășește puterile unui singur om.

Voi aminti aici însă doar patru dezinformări grave:
– că George Simion ar fi pro-rus, când a fost și este dușmănit de regimurile putiniste de la Chișinău, iar problemele Ucrainei cu el țin de faptul că George Simion a apărat și apără Românii din Ucraina de genocidul anti-românesc organizat de Kiev (lucru declarat public de autoritățile kievene și în 2024)
– că George Simion ar fi anti-european, în timp ce George Simion a militat de fapt pentru o Uniune Europeană în care țările să aibă drepturi egale și care să nu fie sub dictatura unor birocrați pe care nu i-au votat țările membre sau cetățenii; dezinformarea aceasta este similară cu acuzațiile dictatorilor că aceia care vor democrație sunt dușmanii țării aflate sub dictatură
– că George Simion va da afară profesori și alte cadre didactice (lucru de care mi-au mărturisit că se tem profesori din Dâmbovița, Timiș, Galați, Constanța etc., pentru că așa li s-a spus de la inspectorate), că George Simion va da afară 500,000 de funcționari publici; asta deși George Simion a vorbit despre 5,000 (cinci mii) de posturi bugetare inutile din administrațiile locale și centrală
– că George Simion ar fi extremist, o acuzație pe cât de răsunătoare pentru alegători pe atât de mizerabilă din punct de vedere juridic și moral; OSCE a prevenit repetat asupra folosirii incorecte a termenului, care de cele mai multe ori este atât de vag și impropriu întrebuințat încât duce la abuzuri grave; în Uniunea Europeană există o practică profund imorală dar sistematică a Stângii de a-i declara „extremiști” pe cei care au alte păreri; în situația în care orice acuzație trebuie dovedită, extremiștii sunt cei care aruncă eticheta respectivă.

Este de menționat că pentru simpla promovare a candidatului Călin Georgescu au fost arestați oameni, umiliți în public, având de îndurat tratamente degradante interzise prin tratatele internaționale la care Republica România este parte. Și asta fără să se fi găsit o singură dezinformare făcută în favoarea acestui candidat.
În schimb, la nenumăratele dezinformări în favoarea lui Nicușor Dan autoritățile nu au reacționat absolut de loc în Mai 2025, sau cel mult au acționat pur formal.

Vom da aici exemplu clasic al unei platforme online cu dicționare, construită pe spinarea unei doamne trecute la cele veșnice, dar exploatată, logic, de alții.
Afacerea în cauză include o activitate ce mi se pare escrocherie pură, sau, după terminologia juridică, înșelăciune (Art. 215 NCP): rescrierea definițiilor din dicționare sub pretextul unor sinteze și cu încercarea de degrevare de răspundere pentru greșeli. De ce mi se pare înșelăciune? Pentru că așa-zisele sinteze sunt puse primele în afișarea unui cuvânt (și ordinea nu poate fi schimbată pe mobil); asta cu toate că utilizatorii vin să găsească definiții de dicționar, așa cum și numele platformei pretinde, iar nu reformulări făcute după ureche, neasumate și fără valoarea bibliografică. Culmea este că și prezentarea pretinde că definițiile sunt din dicționare, iar nu creație proprie, deși la sinteze lucrurile sau exact pe dos.
Și respectiva platformă, în Mai 2025, a desfășurat o campanie virulentă, ilegală, dezinformatoare și mincinoasă împotriva lui George Simion, respectiv pentru Nicușor Dan.
Denunțată, de pildă, de R3Media (click aici) campania în cauză a fost oprită de BEC ABIA PE 12 MAI. Doar că a fost oprită ca să fie înlocuită cu alta, care apoi a fost înlocuită cu alta, până în ziua de 17 Mai 2025 inclusiv. Față de acest șir de încălcări ale legii, nu a existat nicio reținere, nicio arestare, nicio umilire publică (nu că ne-am dori așa ceva, dar privim faptele), nicio amendă, nicio punere sub control judiciar etc.

C. Concluzie logică

După criteriile amintite mai sus, devine absolut clară dubla măsură a autorităților, mai precis implicarea directă în înlăturarea candidaților anti-sistem.
Campania electorală pe posturile tv de stat s-a desfășurat exclusiv împotriva lui George Simion și pentru Nicușor Dan, după cum declară toți cei care urmăresc aceste posturi.
Este vorba, prin urmare, de o falsificare intenționată a campaniei electorale, inclusiv alegerilor, în care serviciile secrete din România au strălucit în colaborarea cu serviciile secrete din Franța și alte țări împotriva intereselor naționale (care includ în primul rând libertatea de exprimare, libertatea de alegere și altele asemenea).
Falsificarea a avut loc, în fapt, în opinia mea, printr-un cumul de infracțiuni, de la trafic de influență la abuz în serviciu, toate și în forma uneltirii împotriva ordinii publice.
Subliniez aici pentru fiecare cititor nevoia fundamentală a cărei lipsă anulează orice contract sau document, inclusiv Alegerile din Mai 2025:

Consimțământul liber și informat.

Cei care nu cunosc această noțiune sunt îndemnați să o studieze bine, ca să înțeleagă gravitatea implicării organelor de stat, a autorităților centrale și locale, în dezinformarea sistematică a alegătorilor. Așa cum s-a făcut și în 1990, 1992 sau Mai 2025.
Cred că furturile de voturi semnalate în Germania, Franța, Marea Britanie sunt de verificat, dar că cel mai mare furt a fost făcut prin dezinformarea sistematică a alegătorilor.

Personal, consider alegerile evident nule.
George Simion și, cu el, alegătorii lui, a fost înfrânt (au fost înfrânți) de serviciile secrete din Țară și străinătate.
Nicușor Dan a fost și rămâne o marionetă, iar serviciile vor hotărî ce se întâmplă mai departe.

Știu că, la fel cum s-a întâmplat cu cei care au votat cu Iliescu, Constantinescu sau alții asemenea, mulți dintre votanții de astăzi ai lui Nicușor Dan vor regreta (chiar îngrozitor) alegerea făcută.
Dar, din păcate, știu și că în loc să învețe din greșeli vor vota din nou cu omul susținut de stat. De statul care i-a jefuit și îi jefuiește, care le chinuie și jefuiește copiii și părinții (sau i-a chinuit și jefuit), de statul care dă cu o mână (din banii luați de la noi) și ia cu cel puțin zece mâini.
Pe acest stat l-au ascultat cei care au votat, de bună credință, cu Nicușor Dan.

Există și trei lucruri foarte bune în aceste alegeri:
– faptul că au votat mulți oameni, mai ales din Diaspora; este vremea ca Românii să fie uniți și când se contrazic, iar această împreună votare înseamnă foarte mult
– faptul că suveranismul este atât de puternic, de până și Stânga a început să îl simuleze
– faptul că în ciuda incitării la ură a propagandei, au fost și sunt destule familii în care votul împărțit nu a dezbinat, oamenii trecând peste asta spre a rămâne uniți.
Căci, într-adevăr, în unire stă puterea.

Și închei Concluziile cu o lecție, poate nu chiar inutilă.
M-a întrebat un cunoscut, medic, ce s-a injectat de câteva ori în Plandemie.
Andrei, cum de ai știut că este păcăleală? Eu, ca medic, nu mi-am dat seama.
Și i-am răspuns:
Pentru că am principiul de a respinge orice lucru căruia statul îi face propagandă. Mai ales dacă statul încearcă să închidă sursele de informare care îl contrazic.

D. Ce urmează?

Ca întotdeauna, lupta merge mai departe, într-un război care se va termina doar cu A Doua Venire a lui Iisus Christos.
Principiul fundamental, pentru atunci când faci lucruri bune este: ai reușit, continuă; nu ai reușit, continuă.
Străbunii noștri, de la Sfinții din Prigoanele Comuniste până la mucenicii primelor veacuri creștine au mers înainte prin cele mai cumplite furtuni.
Mergem și noi cu ei, până dincolo de capăt, înfruntând orice putere dușmană cu puterea veșnică a lui Dumnezeu.
Cu același curaj cu al lor, cu aceeași cunoaștere cu a lor: că Dumnezeu ne-a pus luminători lumii și că pentru tot ce pierdem aici, închinându-l lui Christos, primim înmiit și Viața Veșnică de la Împăratul Ceresc.
Pentru că, și aici este punctul pe i,
oricine ar fi conducător lumesc, noi avem pe Iisus Christos, Împăratul nostru, Împărat veșnic, totdeauna!

Deci, ceea ce ni se cere mai departe, de la început și până în Veșnicie este ceea ce ne cere, în Duhul Sfânt, Sfântul Apostol Pavel:

Să vă purtați numai în chip vrednic de Evanghelia lui Christos, … să stați într-un duh, nevoindu-vă într-un suflet, pentru Credința Evangheliei. Fără să vă înfricoșați întru nimic de cei potrivnici, ceea ce pentru ei este semn de pierzare, iar pentru voi de mântuire.
Și aceasta este de la Dumnezeu, căci vouă vi s-a dăruit, pentru Christos, nu doar să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El, ducând aceeași luptă pe care ați văzut-o la mine și o auziți despre mine. (Filipeni 1:27-30)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

A judeca, a osândi, a pedepsi, a iubi .1.

Mihai-Andrei Aldea9 comentarii

Acum câteva decenii am auzit de la Părintele Constantin Galeriu că fiecare Biserică are luptele sale interioare. Adică răstălmăciri ale Învățăturii lui Dumnezeu, erezii în devenire sau chiar puternice. La început ascunse în păreri și obiceiuri, apoi devenite rătăcire până la despărțirea de Învățătura lui Dumnezeu. Când erezia începe să spumege.
Da, mi-a spus Părintele Sofian (Boghiu, ✝) 16 Sept.). Și a oftat. Da, așa este și a fost de la venirea Mântuitorului până astăzi. Iuda a început să își îndreptățească iubirea de arginți, apoi a început să îi convingă și pe ceilalți Apostoli de minciunile sale. Și, chip al iubirii și blândeții, Părintele Sofian a oftat iar. Dar mulți au căzut și încercând să apere Biserica de asemenea căderi. Filioque, până la urmă, este o rătăcire născută din dorința de a opri rătăcirea arianistă. E ușor să cazi, mai ales dacă uiți cine este Capul Bisericii. În spatele răstălmăcirilor ce cresc în Bisericile locale stau dracii teologi. Care pot fi învinși prin iubirea de Dumnezeu, prin trăirea în Dumnezeu, nu prin scolastică — dracii nu pot fi întrecuți în scolastică.

Atunci m-am întrebat care sunt rătăcirile care luptă Biserica noastră, adică aceasta, românească, în care trăim și ne apropiem de Dumnezeu.
Sigur, sunt unele universale: intelectualismul, ori trufia învățăturii (lumești) este osândită în Noul Testament (ex.: I Cor. 1:20 și 2:6-12).
Dar care sunt cele specifice Bisericii Române — sau Bisericii Ortodoxe Române, dacă vrem.

În timp, am găsit trei:
monahomania
etnofobia
pietismul

Prin monahomanie înțelegem convingerea greșită după care monahul este tipul (paradigma) vieții creștine, după care monahismul este măsura vieții creștine. În această rătăcire mireanul este un ratat, pentru că nu s-a călugărit. Unirea între soți este văzută precum mâncarea de carne, dată oamenilor după Potop pentru neputință. Iar mireanul este totdeauna, chiar și în Rai, sub nivelul monahului.
Minciuna aceasta ar fi ușor de demontat prin ascultarea de Iisus Christos, Marele Arhiereu și Stăpânul Veacurilor, Cel care a zis că Dumnezeu l-a făcut pe om bărbat și femeie, poruncind unirea dintre soți (Mt. 19:4-5; Mc. 10:6-8). Și adaugă două cuvinte pe care mulți le ignoră: că prin unire nu mai sunt două trupuri, ci unul singur; și că ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă! (Mt. 19:6; Mc. 10:9).
Iar despre celibat și călugărie, tot Mântuitorul spune că este doar pentru cei cărora le este dat să o înțeleagă și trăiască spre mântuire (Mt. 19:11).
Deși ar fi multe de arătat aici, ne oprim la concluzia esențială: lupta interioară cu patimile este foarte asemănătoare în mirenie și monahism; dar mirenia, ca trăire întru Christos, este foarte, foarte, foarte deosebită de monahism ca trăire întru Christos.
De aceea Biserica (locală) are datoria sfântă și răspunderea uriașă de a învăța pe mireni să fie mireni, iar nu călugări. Și pe monahi să fie monahi, iar nu mireni.

Prin etnofobie înțelegem sila (scârba) sau ura față de propria națiune, față de propriul neam — sau și față de altele.
Este rătăcirea care pretinde că națiunile sunt cel mult un pogorământ, dacă nu un blestem; contrazicând astfel Învățătura lui Dumnezeu și Biblia, căci aceasta din urmă ne arată că popoarele ca etnicitate, națiunile ca popoare unite în cultura lor creștină, sunt în Ierusalimul Ceresc (Ap. 21:22-27, de pildă). Este o rătăcire de origine iluminist-comunistă, evident străină Bisericii, dar care a prins rădăcini puternice între cetățenii Republicii România. Pentru că sunt oameni care s-au lepădat de mult de datoria față de națiune și patrie, așa că se agață de orice pretext pentru lepădare (precum Iuda de mila de săraci spre a-și îndreptăți lăcomia).

Prin pietism înțelegem înlocuirea adevărului și a dreptarului creștin de simțiri puternice pretinse adevăr și dreptar. Este rătăcirea despre care prevenea Domnul nostru Iisus Christos atunci când ne-a zis „Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar va veni vremea când oricine vă va ucide pe voi să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.” (In. 16:2).
În pietism omul înlocuiește înțelesurile adevărate cu cele dorite de simțămintele și simțirile lui.
Și se mânie până la ucidere, după cum s-a proorocit, față de cei care încearcă să păstreze adevărul.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru pietiștii care fantazează că a vedea ce este rău în Biserică înseamnă a fi împotriva ei amintim că o judecată identică a dus la uciderea lui Iisus Christos. Pentru pietiștii care fantazează că a vedea rătăcirile care luptă o Biserică locală înseamnă a o ataca amintim că în Noul Testament și în Sfânta Tradiție această vedere este o datorie fundamentală a oricărui creștin. Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer peste toată fărădelegea și peste toată nedreptatea oamenilor care țin nedreptatea de adevăr (Rom 1:18).
Să pretinzi că a vedea rătăcirile și ceea ce este rău în Biserică este un lucru rău, un atac, o împotrivire față de Biserică, înseamnă a declara că Biserica este a Satanei. Căci Satana este și izvorul răului, dar și cel care pretinde că răul este normalitate.
Iar Duhul Sfânt grăiește prin Sfântul Apostol Pavel despre rătăcirile din Biserica Efesului și despre felul în care aceasta va fi atacată de episcopii rătăciți (Fapte 20:16-38). A fost Pavel Apostolul împotriva Bisericii Efesului? Sau a fost pentru ea, de partea ei, ceea ce cere împotrivirea față de răul ce creștea în ea?
Sau atunci când Sfântul Ioan Apostolul previne șapte biserici locale asupra răutăților din lăuntrul lor, în Duhul Sfânt (Apocalipsa, de la 1:19 la 3:22), de ce o face? Erau Ioan Teologul și Duhul Sfânt împotriva acelor biserici? Sau erau pentru ele și încercau să le prevină ca să nu fie nimicite?
Ori atunci când Sfântul Maxim Mărturisitorul a arătat greșelile episcopilor de toate gradele, de la cei de la sate până la patriarhi, a făcut-o pentru că era împotriva Bisericii lui Dumnezeu și/sau a bisericilor locale? Sau era pentru ele și încerca să le ajute și să le salveze?
Răspunsurile sunt clare pentru orice om rațional.

Amintire de la Pind, de Mihail Sadoveanu

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

În vremea războiului balcanic, vorbind despre sălbătăciile oștilor grecești împotriva Românilor din Macedonia, un prietin îmi povestea cum a cunoscut pe Cuțovlahii1 Pindului cu mulți ani în urmă, când străbătea călare munții aceștia ai Sudului.
Voiam să cunosc, îmi zicea el, populațiile macedonene și locurile sălbatice pe care de atâta vreme cutreierau bandele grecești, turcești și bulgare, munții unde sălășluiau pașnicii Aromâni și se țin încă Alvaniții2 semeți; cetățile de piatră, râpile sângeroase și văile cruntelor lupte ale viteazului și vechiului Scanderbeg…

Înaintam greu din târg în târg. Drumurile erau mai mult niște poteci și-n fiecare zi era pentru mine o problemă înjghebarea unei mici caravane de patru cai. Slujbașul turc, așezat moale și încovoiat din șele3, cu picioarele subt el, pe un covor rupt, într-o odăiță joasă și afumată, la tact, mă primea prietenește; fuma ciubuc4 și sorbea cafea dintr-un filigean5, mă întreba de una, de alta, aștepta bacșișul și-mi orânduia trecerea mai departe cu o moliciune grozavă. Nici unul nu putea înțelege graba ; pentru ei cuvântul acesta cred că e necunoscut. Caii ceruți pentru răsăritul soarelui soseau domol cam la trei ceasuri după amiază c-un călăuz care îngâna pe gânduri un cântec trăgănat. Îmi trebuiau doi oameni însă : atunci cel venit încăleca și pornea nepăsător să caute un tovarăș undeva, la câmp, la pădure ori la baltă.
Slujbașul Sultanului nu înțelegea de ce mă neliniștesc. Îmi întindea cu prietenie ciubucul și bătea din palme, ca să poruncească și pentru mine cafea. Caii slobozi pășteau singuri o iarbă săracă și cenușie în bătătura autorității și câteodată înaintau până la cerdac și încercau să vâre boturile printre zăbrelele ferestrelor.

— Eu nu înțeleg, efendi6, îmi spuse într-o zi funcționarul împărăției7, de ce te tulburi. Vrei să pleci : slavă
lui Alah : ai vreme destulă!
— Bine, dar eu mă grăbesc ; acuma trebuia să fiu plecat. Dacă mergeam cum trebuie dintru început,
acuma puteam să fiu acolo, la greci ; puteam ajunge și-n Pelopones8.
— Dar după cât văd, faci drum de petrecere, efendi; n-ai vreo afacere mare, nici nu te duci să cauți un
frate prins de clefți.9 Ş-apoi ai vrut să pleci azi, astăzi vei pleca.
— Știu, dar trebuia să plec în zori-de-ziuă.
— Nu-i nimic, e bine și mai pe sară, pe răcoare; mai stai să bei o cafea cu mine…

Turcul râdea cu bunătate și era încredințat că ne-am înțeles asupra timpului trebuitor pentru a sorbi un
filigean de cafea : de la răsăritul soarelui până la trei ceasuri după amiază…

Tăcui. Orice raționament ar fi fost o zădărnicie. Priveam din umbra odăii joase la ulița plină de lumina puternică a verii. Târgușorul era adormit de zăpușeală. Arare trecea câte un turc, târându-și imineii prin colb, câte un negustor armean cu ochii adânci, cu nasul mare și serios, câte un țăran macedonean cu ilic scurt, cu nădragi largi și cu fes alb ori roșu… Femei umblau puține, triste și obosite, în straie mohorâte. Fetele nu ies: stau în odăi, păzite și temute, în primăvara vieții lor.

— Vuc Sârbul e om harnic, îmi zise turcul; el are să te slujească repede.

în adevăr, Vuc Sârbul a venit cu Miloș și era vesel că în sfârșit și-a împlinit misiunea. Dar soarele apucase a coborî pe munții albaștri și amândoi oamenii, cu mâinile pe căpestrele cailor, îmi ziseră cu rugăminte, plecându-și capetele pe umeri:

— Eu cred, bre, că nu-i bine să pleci asupra serii… Drumurile la noi sunt primejdioase câteodată.
— Au dreptate, au dreptate… îngână și funcționarul. Plecați mai bine mâine, în zori.
— Da, se grăbi să adaoge Vuc Sîrbul. Noi dormim la pragul tău, te sculăm de cu noapte, și când răsare
soarele, suntem departe.

Vremea era lină, frumoasă și caldă ; apusul era strălucit, plin de purpură, aur și albastru-adânc ca marea ; vulturi cu aripile neclintite pluteau spre lumina lui și spre munți. Vremea se arăta bună de călătorie, dar satele sunt rare, popasurile îndoielnice și drumurile nesigure în vechea patrie a lui Alexandru Macedon. Și Turcul, și Sârbii erau deci niște oameni cuminți, cu sfaturi prielnice. — Îmi amânai plecarea și mă îndreptai spre gazdă, prin niște ulicioare înguste și întortocheate, printre prăvălioare joase, cu obloanele lăsate de sus în jos la uliță ca niște tarabe, pe care stăteau grămădite toate mărunțișurile cu putință. Deodată avui iluzia vechilor noastre târgușoare, cu pulbere și noroi, cu maghernițe strâmbe și cu dughene cu lulelele întinse pe sfoară. Văzui chiar și vechi cunoștințe: negustori din neamul lui Israel, cu laibăre lungi și cu comanac în cap. Cu priviri iscoditoare mă cercetau, își plecau din praguri capetele și mă petreceau cu ochii o vreme. Tot ovrei era și hangiul meu. Deasupra șandramalei lui cu olane sure, atârna o cunună de fân. În odăița din față stăteau grămădite lânuri, sare, brânzeturi, băutură, măsline, fierării și toate articolele unui bazar, sub colb gros și netulburat. Din bagdadia neagră atârnau perdelele painjenilor. Ca un uriaș painjen sta și negustorul în prag, neclintit, așteptând o pradă… Hanul unde găzduiau călătorii era alcătuit dintr-o singură odaie cu divanuri turcești, îmbâcsite de un miros ciudat: un amestec de răsuflare omenească, mirosuri de mâncări și pulbere. Aici era locuința stăpânului și a întregului său neam. Când cădea vreun mușteriu, îl vârau pe el aici, și ei se strămutau cu toții între drobii de sare, butoaie cu măsline, fierării și pânzele de painjen.

Acolo am dormit și eu foarte rău. Afară, într-o șandrama alăturată de zid, necontenit behăia o capră și bătea din vreme în vreme cu coarnele în părete, drept la capul meu. Am fost fericit când am auzit la fereastră răcnetul lui Vuc. C-o luminare în mână, am ieșit prin dugheniță, pășind peste trupuri întinse în
toate sensurile pe rogojini. Negustorul, îmbrăcat alb, foarte sumar, cu stânga se scărpina în cap și cu dreapta primi căscând adânc plata găzduirii.

În sfârșit, iată-mă pe cal, urmat de oamenii mei, pornind spre munții din zare.

Dintr-un târg nenorocit, fără un pic de verdeață, dintr-o adunătura de șandramale și maghernițe, am ieșit la aer. Soarele, răsărind, lumina câmpii întinse și pustii. Pe munți plutea pâclă, care se destrăma încet-încet, până ce liniile Pindului rămaseră lămurite, aproape negre, pe un cer azuriu. În văile pe care le străbăteam, satele erau destul de rare: ici și colo câte-o adunătură de căsuțe și bordeie sărăcăcioase. Ogoare puține. Imașuri întinse pe care pășteau vite. Pe drumurile de țărână întâlneam câte-un car tras de bivoli ; în chilna10 de dinainte sta un sătean tăcut, cu prăjina pe umăr. Abia ne privea, c-un ochi obosit; nu ne saluta, nu ne întreba nimic.
La mirarea mea, Vuc îmi dădu lămuriri:
— Aşa-s oamenii pe la noi. Numai la munte sunt altfel. Acolo trăiesc Țințari11: și ei duc viaţă grea, dar
sunt mai fără grijă. Ei umblă ca Țiganii12, cu oile lor, din loc în loc…

Așa, de la Vuc Sârbul și de la tovarășul său Miloș, am aflat cele dintâi lucruri despre Aromânii păstori. Din văi, încet-încet am suit la munte, înspre un sat care avea un nume foarte frumos: Floreana13. Vegetația se făcea tot mai bogată; păduri se înălțau din văile apelor. Poteca era acum pietruită și se ridica lin ; în urmă rămâneau câmpiile în lumină și-n ceață. Din când în când treceam prin albii de puhoaie și căluții pășeau de pe piatră pe piatră. Pe-alocuri pădurea era plină de felurite esențe, de copaci și pomi printre care se împleticeau iederi și vițe sălbatice. În colțuri de acestea minunate, cu frunzișuri de felurite colori, am văzut întâi și smochinul sălbatic.

La un popas, Vuc, om mai vorbăreț, mi-a povestit cu oarecare dispreț despre viața ciobanilor : cum
umblă cu turmele pe coastele Pindului, cum își lasă satele la vremea iernii și se coboară de cealaltă parte a munților, în țara grecească.

— Acolo nu bate vântul de la miazănoapte… îmi zise Vuc râzând cu gura-i știrbă. Ţințarii se tem de vânt. Ei zic că poate să fie cât de frig, numai vântul să nu bată… — Eu i-am văzut odată, urmă călăuzul meu, când au pornit cu măgarii și cu cânii, cu toți copiii și nevestele și cu toate țoalele… Colibele și le lăsau pustii și se duceau14; și nici nu le părea rău ; cântau feciorii din fluiere și cimpoaie, și oile sunau din clopote — și se duceau la vale… Dar altfel sunt oameni cumsecade… Dacă n-ar fi ei, n-am avea brânză și cojoace. Numai când vin pe la noi și fac negoț îs răi…
— Răi ? de ce ?
— Așa. Răi și șireți. Grozav înșeală. Înșeală mai tare decât Grecii.
— Și de ce coboară în văile grecești ?
— Eu știu ? Ei zic că acolo-i primăvară. La noi e iarnă, și-acolo bate vânt cald de la Marea…

În afară de această poveste, Vuc și-a mai descleștat gura ca să cânte ceva : un cântec trăgănat, lung și
grozav de trist. Sîrbul îi dădea drumul pe nas și-l tremura din gâtlej : — parcă scotea o îngânare de cimpoi.
După ce a isprăvit, mi-a spus că acela-i cântecul lui Marco, și spune de vitejii din vremea veche.
— Sunt ș-acuma hoți, zise el dând din cap, dar nu mai sunt ca voinicii de odinioară…

Ținutul era liniștit, de hoți n-am dat, ș-am ajuns în scurt, cu bine, la Floreana. Acolo am intrat între Aromâni curați ș-am stat pe loc trei zile. Am văzut satele cu căsuțe mărunte, acoperite cu lespezi de piatră și risipite ici-colo; am văzut sălașele cărbunarilor și stânele păcurarilor… Nu știu de ce, aveam o impresie ciudată când îmi vorbeau Românii aceia râmași stingheri de trupul neamului și împresurați de atâtea limbi deosebite: simțeam cuvântul românesc în ce-mi spuneau, dar parcă-mi vorbeau niște oameni gângavi, ori peltici… Am petrecut o noapte și la o stână, la un foc de larice ș-am adormit într-o tohoarcă15… Mi-am amintit de zile din copilărie, de cântecul de fluier și de poveștile încete, când focul se stinge, apoi tresare, când înfioară vântul brazii și vine din adâncimi țipătul paserilor de noapte…

În sat, am găzduit la o casă mai cuprinsă, și m-a primit un bătrân nalt și voinic, cu mustața căruntă și cu barba rasă. Bătrâna, îmbrăcată curat, c-un fel de fote și c-un ștergar care-i învăluia părul, umbla cu fereală prin preajma musafirului și-a omului ei. Pregătea cina la cuptorul uriaș și culcușul pe scoarțe de lână și nu rostea nici un cuvânt. Umbla-ncolo și-ncoace, ieșea din casă și se înturna, după vorba stăpânului. Ferindu-se necontenit, umbla în juru-mi ș-o fetișcană oacheșă și sprâncenată, cea din urmă
odraslă din gospodăria bătrânilor.

De toate îmi aduc aminte destul de vag, căci pe atuncea, încă tânăr, eram trecător grăbit prin locurile acelea și voiam să răzbat în Grecia ș-apoi în Creta, unde era răscoală16. îmi amintesc totuși de impresia de viaţă patriarhală pe care mi-a lăsat-o așezarea aceea a Cuțovlahilor în Munții Pindului. Vedeam în juru-mi oameni voinici și frumoși, violenți în mișcări, sălbatici încă la privire; în case erau atârnate iatagane și puști vechi. — «împotriva fiarelor ș-a oamenilor…» îmi zicea gazda.

Și-mi aduc aminte de o poveste, de lupte cu Turcii în zilele de altădată, pe care o spunea bătrânul și pentru înțelegerea căreia trebuia să se amestece și Vuc. Era o istorie ca și cele pe care le-am auzit de la bunica, pe vremea cinci erau bejenii în Moldova noastră, în partea muntelui. Fata cu ochii negri asculta pierdută, cu gândurile duse, și bătrânul o pândea zâmbind. Iar bătrâna la pământ, lângă vatră, avea gestul bunicelor noastre, cu mina la gură, clătinând din când în când cu tristețe din cap.

Când a venit ceasul hodinei, fata a sărutat mâna bătrânilor și-a dispărut. Gazda m-a poftit la divanul de pământ bătut, ridicat numai de-o palmă de la pământ. Bătrâna grămădise acolo o zestre întreagă de poclăzi, ca să fie moale străinului. — Bătrânul s-a așezat pe un lăvicer, la pământ, lângă cămin. Baba i-a dezlegat încălțările. Apoi s-au închinat în tăcere și solemn amândoi, întorcându-se cu fețele spre răsărit. Femeia, după aceea, pășind încet, a înfățișat cu mâinile întinse soțului un ulcior înflorit în care era apă de izvor. Stăpânul a sorbit o dată, apoi a întins bătrânei amfora. Toate s-au făcut cu gesturi line și regulate, ca și cum s-ar fi îndeplinit prescripțiile unui rit. — Era atâta supunere în mișcările femeii, ș-atâta liniște și siguranță la bătrân, și-n jurul lor o atmosferă de dragoste și blândețe, încât am rămas adânc mișcat, — și tabloul acesta biblic a rămas de-atunci puternic luminat în amintirea mea…

Mihail Sadoveanu, Frunze-n furtună, 1920

diortosire și note Mihai-Andrei Aldea

  1. Cuțovlah = Denumire dată în bătaie de joc Românilor din Tesalia, Epir, Macedonia de către clerul grecesc și Grecomani (aceștia fiind Români, Slavi sau Albanezi care, prin grecizare, devin mari dușmani ai celor care nu vor să se grecizeze și ei). Limbaj rasist. ↩︎
  2. Alvanit = Formă grecizată pentru Albanez. Alte forme sunt Arnăut, Arbănașș ↩︎
  3. Șale sau Șele = Denumirea veche românească pentru partea spinării ce acoperă rărunchii (rinichii), aflată între bazin și cutia toracică. ↩︎
  4. Ciubuc = Pipă orientală cu coadă lungă. ↩︎
  5. Filigean sau felegean = Vas pentru băut cafeaua; este alcătuit dintr-o ceașcă fără toartă și un suport în formă de floare, cupă, coș etc. în care stă ceașca și de care se ridică pentru băut. ↩︎
  6. Efendi = O formă turcească echivalentă cu românescul domn(ule), dar numai pentru civili (spre deosebire de militari, la care se folosea forma aga). Efendi se folosea pentru principi, învățați de frunte, medici, funcționari importanți. Pas cu pas, a devenit o formă de politețe universală în limba turcă. ↩︎
  7. Imperiului Otoman. ↩︎
  8. Pelopones ori Peloponez = În românește Moreea sau Morea, peninsula aflată la sud de Golful Corint, azi în Grecia. În secolul al VII-lea d.Chr. alianța slavo-română a eliberat Moreea de sub dominația grecească. Ramurile (triburile) românești de aici au luptat mult împotriva invaziilor turcești — câteva secole alături de Venețieni, care foloseau Moreea ca bază pentru operațiile maritime din estul Mării Mediterane, din mările Candiei, Egee, Tracică etc. Grecii de la Constantinopole și din Asia Mică au lucrat cu răbdare exemplară, sute și sute de ani, la grecizarea (prin biserică a) Românilor și Slavilor de aici. ↩︎
  9. La început prin cleft se înțelegeau haiducii români din Moreea (Pind), Ahaia, Tesalia, Epir, mai rar Macedonia, care luptau împotriva ocupației otomane – de multe ori în alianță cu Venețienii sau alții de prin Italia. Acești Români sunt cei care au luptat pentru eliberarea amintitelor teritorii de sub Turci, în speranța făgăduinței promovate de Greci a unei împărății creștine în care toate neamurile creștine să conlucreze și să se dezvolte. În fapt, Grecii urmăreau asimilarea etnică a tuturor celor de altă limbă. Pe măsură ce grecizarea a înaintat, denumirea a trecut la bandiții genocidari greci care masacrau pe cei care nu acceptau elenizarea (grecizarea). ↩︎
  10. Chilnă = Lădiță folosită și ca bancă de căruțași sau vizitii. ↩︎
  11. Țințar = Altă denumire batjocoritoare dată de Greci Românilor din Sud, din pricina folosirii de către Români a literei ț. ↩︎
  12. Țigan = Endonim (adică nume pe care și-l atribuie natural un popor) folosit de o populație de origine indiană (indo-europeană) tradițional migratoare. Aici Vuc Sârbul face (se va vedea mai jos, intenționat, cu dispreț) confuzie între transhumanța Românilor Pindeni și migrația țigănească (ce este deosebită de migrațiile, de pildă, gotice sau avare prin faptul că acestea aveau un scop de jaf și/sau cucerire, în timp ce migrația țigănească este sau era parte a unei tradiții străvechi). Subliniem faptul că termenul de ”Rom” sau ”Rrom” este un exonim (nume dat de străini unui popor) preluat de la Unguri de către două triburi țigănești și generalizat prin presiuni politice de Extremă-Stânga. ↩︎
  13. Floreana este încă una dintre așezările românești al căror nume a fost uitat, fie prin schimbarea numelui, fie prin exterminarea Românilor. Alături de Florina (tot în Pind, însă mult mai la nord) și acest toponim de origine latină arată vechimea antică a așezărilor românești din Pind. ↩︎
  14. Colibă înseamnă aici locuința oierului sau locuință ciobănească. Se va vedea mai departe că acest înțeles e străin de acela de cocioabă pe care îl are uneori coliba. ↩︎
  15. Tohoarcă = Haină din blană de oaie (inclusiv căciulă, dacă este mai grosolană, mai simplu făcută). Denumirea s-a îndătinat mai ales pentru cojoacele din blană de oaie cu lâna în afară și pielea în lăuntru. Zisă și tihoarcă. ↩︎
  16. Acțiunea s-ar petrece, adică, fie între 1866 și 1869 (când are loc Răscoala Cretană sau Marea Revoltă Cretană), fie între 1770 și 1771, în timpul Răscoalei lui Ioan Românul (Ioannis Vlachos). Mari crime împotriva Românilor au făcut Grecii în timpul amândurora, precum și între ele sau după. Mai sunt și acțiunile din 1878, apoi Răscoala din 1897-1898, care devin astfel alte posibile date pentru călătorie. ↩︎

Ca o notă finală, consemnăm aici faptul că descrierea călătoriei (și locurilor) nu îngăduie determinarea exactă a pozițiilor geografice. Se pretinde că acțiunea s-ar petrece în Macedonia, la hotarul cu Grecia, în timpul unor mari tulburări în Insula Candia (Creta). Problema este că Tesalia, care se află între Macedonia și hotarul de la 1821 al Greciei ajunge sub ocupație elenă doar din 1881. Când atât luptele din 1866-1869, cât și cele din 1770-1771, deveniseră istorie. Cea mai probabilă rezolvare este aceea a unei confuzii între Macedonia ca provincie turcească (incluzând Tesalia) și teritoriul istoric al Macedoniei. Dar această soluție este viabilă doar dacă data călătoriei nu este între 1897-1898, când are loc ultima ridicare împotriva ocupației otomane. Atunci frontiera Greciei deja cuprinsese Tesalia. Doar că în acest caz călătoria s-a făcut în Masivul Olimp, nu în Pind. În primele două variante (1866-1869 și 1770-1771) se poate invoca trecerea unei ramuri sud-estice a Pindului.
Se poate ca Mihail Sadoveanu să aducă precizări pe care nu le-am găsit în aceste zile. Și să fie, atunci, inutile aceste încercări de determinare a timpului și locului. Iar cineva să îmi reproșeze că m-am grăbit să prezint această scriere a Zimbrului Moldovei înainte de o cercetare mai serioasă. Voi răspunde înainte de reproș: am simțit nevoia să readuc la lumină aceste rânduri privitoare la strămoșii mei, la frații pe care statul zis român i-a trădat, așa cum ne trădează și pe noi, dar care sunt totdeauna vii în sufletul meu.

Cerșetorul, de Puiu Craiu

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Cerșetorul
(sonet)

Umil, gârbovit, cu mâinile-ntinse,
Cu buzele vinete, cu ochi rugători,
Umil, gârbovit, cu tâmplele ninse,
Așa l-am văzut. M-au trecut fiori.

În luptă cu viața norocul respinse.
Visând ziua pâine, iar noaptea comori,
Așa l-am văzut: cu mâinile-ntinse,
Cu buzele vinete, cu ochi rugători.

În luptă cu viața, viața-l învinse.
Trăind pe la colțuri din mila cuiva,
Așa își petrece zilele stinse,
Așa-i pân’ la moarte sortit ca să stea:

Umil, gârbovit, cu mâinle-ntinse.

Puiu Craiu
20 Ianuarie 1958

P.S. Aceste versuri au fost consemnate și salvate de tatăl meu, Mihai Gh. Aldea după numele literar, Mihai-Ion-Petre Aldea după numele real. Și devin astăzi publice, pentru prima dată (după cunoștința mea). La sfârșitul foii pe care a însemnat versurile altui geniu românesc pierdut în vâltorile vremii, Mihai Gh. Aldea adaugă:

Versurile lui Puiu Craiu au să devină ale unui ilustru nescunoscut!

Da, adaug și eu, dar totul este să rămână. Deci, iubite cititorule, citește și dă mai departe! Puiu Craiu și Mihai-Ion-Petre Aldea, de dincolo de hotarele lumii, îți vor mulțumi!

Varianta manuscrisă (de Mihai Gh. Aldea) a poeziei ”Cerșetorul” de Puiu Craiu

Legenda lui Moș Crăciun

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Moș Crăciun
legenda românească
sau
Istoria cea veche a lui Moș Crăciun auzită de la moși și de la moașe

Aceasta este legenda românească a lui Moș Crăciun și a darurilor ce se aduc de Nașterea Domnului copiilor din întreaga lume. Înainte de a o începe, amintim că la Români se folosesc pentru eroul legendar numele de Crăciun, Cărciun, Cârciun, Crăcion, Cărcion sau Cârcion, căci limba română are multe graiuri și dialecte. Fiecare cu rostirea sa.

Atunci când s-a hotărât recensământul, Dreptul Iosif a plecat cu Fecioara Maria, însărcinată cu Pruncul Sfânt, către Betleem. Iosif era văduv, iar copiii din prima căsătorie destul de mari, Iacob deja cu familie, așa că aceștia au mers singuri. Se zice că erau și rușinați că tatăl lor, bătrân, s-a apropiat de o tânără nevinovată, cum era Maria. Căci ei nu știau că Maria a rămas însărcinată de la Dumnezeu, prin umbrirea Duhului Sfânt. Iar Iosif și Maria nu puteau spune aceste lucruri, căci nu era vremea potrivită.

Ca urmare, Iosif și Maria au călătorit singuri. Și încet, căci nu se puteau mișca repede, Fecioara fiind însărcinată iar Iosif înaintat în vârstă.

De aceea, au ajuns la Betleem târziu, când toate locurile din casele așezării fuseseră umplute de cei veniți pentru recensământ. Așa că, prin noaptea tot mai rece, au înaintat către una dintre ieșirile Betleemului, înspre răsărit. Aici avea casă o rudă de-a lor îndepărtată, numită Crăciun.

Acest Crăciun era și el dincolo de a doua vârstă și lipsit de copii. Dar el se bucura de asta, căci era de o mare zgârcenie. Și vedea copilul, ca orice zgârcit, doar ca pe o cheltuială. Căci zgârcenia acoperă dragostea, așa cum o face și risipirea – căci toate patimile sugrumă iubirea. Deci Crăciun era zgârcit, dar și cam mânios de felul lui – pentru că patimile rănesc sufletul și durerea izbucnește tot pătimaș. Soția lui, însă, era foarte bună. Și nu doar că suferea că nu avea copii, dar și pentru că, foarte bogați fiind, cu greu putea să dea milostenie. Pentru Crăciun orice pomană, orice ajutor dat cuiva, adică, era o durere: i se părea că pierde mereu ceva.
Și vă veți întreba: de ce îl mai ținea Dumnezeu?

Pentru că Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Și pe cei mai răi oameni Domnul îi cheamă să se întoarcă, pocăindu-se, pentru ca să ajungă în lumea iubirii, Raiul, și nu în cea a egoismului și răutății, Iadul.

Și pe Crăciun l-a chemat la El, de multe ori, Dumnezeu. Prin rudele sărace care aveau nevoie de sprijin. Prin rudele bogate care le-au ajutat pe cele sărace și nu au sărăcit, ci mai mult au sporit. Prin copiii de pe stradă, care îi aminteau că dragostea rodește și răceala este stearpă. Prin cei care se stingeau și îi arătau că viața trece și bogățiile lumești nu pot fi luate dincolo.

Dar Crăciun își întărea inima pentru zgârcenie și egoism, respingând chemările Domnului.

De aceea, când i-au bătut la ușă Iacob și Maria, le-a răspuns urât, cu dispreț și batjocură.
– Cerșetorilor, plecați de aici! Nu este loc în casa mea pentru cerșetori murdari ca voi! Afară!

Și a trântit ușa, mulțumit că și-a vărsat supărarea pe ei. Supărare ce venea chiar din răutatea lui, dar el nu voia să știa asta.

Soția lui, însă, prinsă de milă față de fata aceea tânără și însărcinată, de bătrânul care o însoțea, a zis:
– Bârr! – și și-a frecat umerii de frig. Bărbate, tare rece e noaptea aceasta! Oare ne-or ajunge lemnele ca să nu înghețăm?
Căci, fiind bogați, se încălzeau cu lemne, nu cu paie sau alte materii sărace, ca ceilalți.

Crăciun și-a dat seama că într-adevăr îi cam înghețase fața. ”Din cauza cerșetorilor ăia!”, a dat iar vina pe Iosif și Maria.
– Da, e cam rece – a recunoscut el. Du-te și mai adu niște lemne.

Bucuroasă, femeia a ieșit din casă și a fugit după Dreptul Iosif și Fecioara Maria. Care, mergând încet, nu ajunseseră prea departe.
– Stați! – le-a zis ea. În casă nu pot să vă primesc, dar avem aici o peșteră în care ținem vitele. Nu este un loc demn de oaspeți, dar cel puțin nu bate vântul și e mai plăcut. Ba chiar călduț, căci fiind vitele înlăuntru se mai încălzește de la ele.

Și i-a dus până la staulul vitelor. Care, într-adevăr, era într-o peșteră, nu un grajd. Vacile și boii s-au uitat cu uimire la Fecioara Maria, căci simțeau valurile de har ce se răspândeau dinspre ea. Și au început să sufle ca să o încălzească, în timp ce soția lui Crăciun și dreptul Iosif pregăteau un fel de așternut de paie curate în care să stea Fecioara.

Dar tot atunci Maria a zis:
– Nasc!

Și, înainte ca cei doi să își dea seama ce se întâmplă, apăru pe paie un băiețel, cu toate cele ale unui nou născut lângă el. Fără ca Maica Domnului să fi cunoscut durere sau sângerare, Pruncul Sfânt S-a născut. Și Crăciunița – cum i se mai spunea soției lui Crăciun – s-a apucat să-L șteargă și să Îl înfeșe cu șorțul ei, căci altceva nu avea, înainte să Îl dea în brațe Fecioarei.

Dar între timp, Crăciun, care se așteptase ca femeia să îi vină în câteva clipe cu lemnele, ieșise după ea. Și, din obișnuință, își înfipsese la brâu o secure pentru despicat scurtături1. Locul lemnelor era la câțiva pași de casă. Acolo, nici urmă de soție!

– Nu se poate! – își zise el furios. Să nu îmi spui că netrebnica a adus cerșetorii ăia la noi, pe undeva!

A fugit la hambar, dar acolo nu era nimeni.

– La staul! – își dădu el seama, ajutat și de diavolii care îi sporeau mereu furia.

Și, înnebunit de mânie, alergă la staul – adică la peștera în care țineau ei vitele.

Acolo văzu, de cum intră, pe Iosif îngenuncheat lângă Maica Sfântă, pe aceasta ținând Pruncul pe care i-L dădea Crăciunița, tot îngenunchiată.

Crăciun văzu negru înaintea ochilor și, înainte să își dea seama, furia îi izbucni: smulse din brâu securea și o aruncă orbește în soția lui, cu toată puterea.

Iar securea, izbind cu multă forță, îi reteză Crăciuniței brațele. Sângele începu să curgă șiroaie, în timp ce Crăciunița se uită, copleșită, la brațele ei și la soțul încremenit de groază. Căci doar acum își dăduse seama Crăciun ce răutate fără margini a făcut. Și începu să își dea seama cât de rău este! Doar că… ce mai putea să facă?

Crăciunița însă, care văzuse Nașterea cea minunată, cum nu se pomenise niciodată la nimeni, știa că Pruncul este Mesia, iar Maica Sa, Mireasa lui Dumnezeu. Deci ridică ochii spre Fecioara Maria:
– Măicuță Sfântă, ajută-mă! – zise ea.

Și Maica Domnului, uitându-se la Pruncul Sfânt, a întins mâna și s-a atins de una din mâinile căzute jos. Iar acestea, ridicându-se, dintr-o dată au fost lipite la loc de o putere nevăzută. Încât doar urma albă a tăieturii se vedea pe brațe.

Și în timp ce Crăciun se prăbușea în genunchi, plângând de durere și uimire, plângându-și păcatele și mila și răbdarea Domnului, tavanul peșterii s-a deschis. Și Cerurile s-au deschis cu el, iar îngerii au apărut cântând imnuri, de o frumusețe la care nici gândul nu se poate sui.

Cuceriți de cântările îngerești, nici nu și-au dat seama când au venit păstorii, pe care îngerii îi înștiințaseră că s-a născut Christosul, adică Mesia.

Dar când îngerii s-au retras, Crăciun s-a ridicat și plecându-se Maicii, Pruncului și Dreptului Iosif, i-a poftit în casă. Și a împărțit daruri păstorilor. Dar aceștia nu au vrut să le primească. Pentru că erau copleșiți de minunile văzute și nici nu înțelegeau de ce ar primi daruri de la Crăciun – ce oricum era vestit pentru zgârcenie.

– Pentru copiii voștri! –a zis Crăciun.

Și a plâns iar, căci abia acum înțelesese că ferindu-se să aibă copii Îl respinsese pe Dumnezeu.

Deci i-a adus în casă pe cei trei, spre fericirea soției lui.

Din această pricină i-au găsit în casă pe Pruncul Sfânt, Maica Sa și Dreptul Iosif cei trei crai de la răsărit.

Craii – adică împărați sau regi mari – tocmai din Persia veniseră. Pentru că văzuseră acolo, pe cer, o stea mișcătoare.

La început au crezut că este o cometă și că, după cum apăruse, vestește nașterea unui rege – se credea la ei că aceste comete prevestesc lucruri despre regi, după partea cerului în care apăreau și cum se mișcau. Doar că steaua coborâse foarte jos și părea că le arată un drum. Iar ei, care erau și mari regi, dar și cercetători ai cerului și vrăjitori – adică magi – au urmat steaua. Căci, după știința lor, le arăta drumul către un împărat mare, căruia trebuiau să i se supună.

Au sosit astfel la Ierusalim. Oraș obișnuit cu cei care pretindeau că ar fi Mesia ori că știu unde este Mesia. Dar niciodată nu văzuseră vreun rege mare, cu atât mai puțin trei, care să Îl caute pe Mesia. Așa că tot Ierusalimul s-a tulburat de căutarea lor. Dar craii, ca să nu mai piardă vremea cu oamenii speriați și care vorbeau vrute și nevrute, au mers la conducătorul țării.

Și au ajuns la Irod, un om foarte rău și foarte prefăcut.

Irod, temându-se de puterea lor, nu a cutezat să le facă nimic. Altfel, i-ar fi băgat în temniță și i-ar fi chinuit până scotea tot de la ei. Așa, Irod s-a prefăcut că are același păreri ca și ei. Le-a spus că a înțeles și el că steaua vestește un Împărat al împăraților. Și că vrea și el să i se închine. Astfel, a aflat de la ei când li s-a arătat lor steaua. Ceea ce, după cum se zice, s-ar fi întâmplat în noaptea în care Duhul Sfânt a umbrit Fecioara și Dumnezeu Fiul S-a întrupat, făcându-Se om. Adică în urmă cu ceva mai mult de nouă luni.

Apoi, Irod a chemat pe bătrânii Iudeilor, ca să spună unde ar fi să se nască Mesia, Împăratul împăraților. Căci se gândea că, în afară de vreun fiu al lui care să îi ia locul, doar Acela putea să fie pricina minunii nemaivăzute a stelei călăuzitoare. Bătrânii, care știau Scripturile dar nu credeau în ele, i-au spus că la Betleem trebuie să se nască Mesia. Nu au ascuns aceasta, nici nu au plecat la Betleem cu magii, pentru că ei nu credeau în Scripturile pe care le știau pe de rost.

Deci au plecat craii și la ieșirea din Ierusalim iarăși s-a arătat steaua. Care i-a călăuzit către sud, iar apoi către răsărit, până la casa unde stătea pruncul. Arătând astfel că era un înger care, în chip de stea, îi chemase pe cei trei la Mântuitorul lumii, Iisus Christos.

Au intrat deci în casa lui Crăciun, unde era Pruncul Sfânt. Și fiecare i-a adus daruri: unul aur, altul smirnă și altul tămâie, toate curate și prețioase. Iar înțelegând de la Fecioara Sfântă și Dreptul Iosif adevărurile despre Dumnezeu și răutatea vrăjitoriilor, s-au lepădat îndată de păcate și s-au îndreptat. De aceea Dumnezeu le-a descoperit în vis că trebuie să meargă pe altă cale către țara lor, ceea ce au și făcut.

Crăciun era fericit că Îl găsise cu adevărat pe Dumnezeu și dragostea Lui. Dar după ce au plecat cei trei crai, Iosif a primit în vis poruncă:

– Scoală-te, ia Pruncul și pe Maica Lui și fugi în Egipt! Și stai acolo până îți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul să Îl ucidă!

Și sculându-se Iosif, a făcut așa.

Deci venind trimișii lui Irod în Betleem, nu au putut afla nimic. Pentru că păstorii nu știau nimic despre cei trei crai, decât că trecuseră prin Betleem și au stat în casa lui Crăciun. Crăciun care nu avea copii și nu primea pe nimeni în gazdă, căci era foarte zgârcit.

Crăciun, știind că sunt puși să găsească Pruncul să Îl ucidă, i-a primit cu răceală.
– Nu am copii! – le-a zis el. Și nu am vrut niciodată să am! – a adăugat.
Deși durerea că fusese rătăcit ardea în inima lui.

Trimișii au plecat mai departe, pe urmele magilor, până ce au ajuns la hotarele Iudeii – peste care stăpânea Irod.

– Nu am putut să găsim urmă de Cel pe care Îl căutau craii! – i s-au plâns lui Irod. Poate nici nu L-au găsit, poate nici nu este și a fost doar o înșelare a lor!

Irod, însă, nu se putea liniști.
– Poate nu L-au găsit, dar asta nu înseamnă că nu este. Sau poate este ceva ce ne scapă nouă.

Și, într-adevăr, le scăpa faptul că Dumnezeu a rânduit lucrurile spre mântuirea lumii, iar împotrivirea lor îi osândea.

Irod era însă măcinat de lăcomie, ură și mândrie. Voia să fie sigur că nu se ridică nimeni care să îi ia tronul, deși el însuși era bătrân.
– Să fie uciși toți copiii de doi ani și mai în jos din Iudeea! – a poruncit el, nebunește.

Și a început cu uciderea propriului său copil. De unde s-a zis că e mai bine să fii porcul lui Irod – căci nu mânca el porc – decât copilul lui.

Se zice că 14000 (paisprezece mii) de copii au fost uciși atunci în Iudeea, afară de cei care au apucat să fugă peste hotare. A fost un masacru în care au fost uciși până și părinții care își apărau copiii. Cum a spus Domnul prin Proorocul Ieremia, Glas în Rama s-a auzit, bocet și tânguire amară: Rahela (adică mamele din Iuda) își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată pentru că nu mai sunt.

Crăciun, îngrozit de cele întâmplate, a înțeles mai bine ca oricând unde duc egoismul, răutatea, însingurarea, zgârcenia și celelalte patimi. Și, în fiecare an, din averea lui împărțea daruri copiilor din Betleem și împrejurimi, de ziua Nașterii Domnului.

Iar acest obicei a fost păstrat de cei credincioși până astăzi, ca să își învețe copii să fie darnici și să se păzească de zgârcenie și egoism. Dar și ca să arate lui Dumnezeu că știu că fiecare copil este trimisul Lui și că cine primește un copil, pe El Îl primește.
Și în fiecare an, de Nașterea Domnului, casele se împodobesc, oamenii se spovedesc și împărtășesc, iar copiii primesc daruri. Dacă au fost cuminți!
După cum făcea Crăciun cel bătrân.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P. S. Am adunat aici, repovestite, cele istorisite despre Moș Crăciun și craii/magii de la Răsărit de bătrâni, în șoaptă, în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut. În șoaptă, căci nu era voie pe atunci să vorbești despre Christos, Dumnezeu sau Crăciun. Am ascultat aceleași istorisiri la bătrâni din Carpați de-a lungul deceniilor. Și dau înapoi, în forma în care m-am priceput să povestesc, cele primite. Așa erau cândva învățați copiii despre Crăciun, fără minciunile care fac de rușine pe cei mari în fața celor mici. Și cred că este adevărată această povestire, mai ales că am întâlnit Evrei care încercau să mă convingă de faptul că și cuvântul Crăciun este de origine ebraică. Ceea ce corespunde, în fapt, cu tradiția românească.

P.P.S. Această istorie sau poveste poate fi preluată cu două condiții: păstrarea grafiei și indicarea sursei. Toți bătrânii ce mi-au dăruit acestea spuneau Cristos ori Christos și așa se cuvine să rămână.

1Scurtături = bucăți de lemn de foc destul de scurte ca să intre bine în vatră, sobă, șemineu.