Școala Română și snobismul. Gânduri (II)

O înfățișare a principiilor

Prin „universitate” se înțelege, firesc, „o instituție de învățământ superior și cercetare ce poate acorda diplome sau grade academice pentru mai multe domenii de studiu (de nivel înalt, academic)”.

După această definiție, sunt universități și școli superioare precum Școala sau Universitatea Vedică din Mithila ori Academia Platonică din Atena (din Antichitate).
Ca exemplu, disciplinele studiate în școlile vedice cuprind: „Sāmkia, Yoga, Nyāya, Vaisesika, matematică, muzică, medicină, cele patru Vede, Purānas, Itihāsas, astronomie…, știință militară” etc.^¹. Iar la aceste școli se venea după multe alte studii de nivel mai jos. Altfel spus, și școlile vedice sunt universități după definiția de dicționar.
Cu toate acestea, listele vestic-europene ale „celor mai vechi universități” nu includ asemenea instituții. Instituții ce premerg cu sute, o mie și chiar mii de ani Universitatea din Bologna. Care universitate, începându-și activitatea (se pretinde!) în 1088, este declarată „cea mai veche universitate din lume”.

De ce?

Pentru că la definiția dată la început se adaugă (pe drept sau rasist? vom vedea îndată!) și alte condiții pentru recunoaștere!

De pildă, „să fie din Europa”.
Doar că nu din toată Europa, ci din treimea vestică a Europei.
Dacă e o instituție mai din est, gata!, nu mai are dreptul să fie numărată printre universități!

De exemplu, în vremea Sfântului nostru Împărat Constantin cel Mare se înființează Constantinopolul drept capitală a Romaniei. Primind și feluritele instituții ce fuseseră la Roma, printre care și școlile. În 425 Împăratul Teodosie al II-lea reorganizează o parte din școlile de aici într-o universitate cu treizeci și una de catedre (pentru Drept, Filosofie, Medicină, Matematică^², Geometrie, Astronomie, Muzică, Retorică etc.); dintre aceste catedre („scaune”), 15 erau de limbă latină și 16 de limbă greacă. Grecii au numit instituția Pandidakterion, care se traduce ca… Universitate sau Școală Universală.

Din acest punct de vedere școala organizată de Teodosie al II-lea îndeplinește toate criteriile prevăzute în definiția unei universități. Mai mult, este în Europa: Constantinopolul, numit în vechime Biuzas ori Bizas^³, este în țara tracică sau ținutul tracic Europa, de la care își trage numele tot continentul. Ceva mai esențial european este imposibil de găsit!

Universitatea lui Teodosie al II-lea a fost reorganizată de Bardas (regent și prim-ministru) în 849, sub Împăratul Mihail al III-lea. Atunci se mută o mare parte dintre amintitele catedre la Palatul Aura Mare (Magnaura), ce fusese clădirea Senatului Roman în timpul Împăratului Iustinian cel Mare^⁴.

Deoarece în timp rigurozitatea slăbise, Împăratul Constantin al IX-lea Monomahul reorganizează Universitatea Aura Mare în 1046, refăcând secțiunile (departamentele) de Drept și Filosofie, precum și felurite catedre. Și alte școli din Constantinopol (în afară de cele din Aura Mare) erau socotite parte a Universității din Constantinopole.

După cum se poate vedea, la 1088, când (se pretinde că) începe să funcționeze Universitatea din Bologna (aia zisă „prima!”), Universitatea din Constantinopole avea 42 de ani de la reorganizarea lui Constantin al IX-lea, 239 de ani de la reorganizarea lui Bardas și 663 de ani de la înființare!

Ceea ce înseamnă că Universitatea din Bologna este „prima” doar printr-un rasism extrem: care caută cele mai neînsemnate lucruri spre a le proclama drept criterii de separare ale „școlii noastre” de școlile celorlalți.

De pildă, se „uită” că autori apuseni, precum Paul Grendler, au criticat – mai mult sau mai puțin diplomatic – efortul de a împinge începuturile Universității din Bologna înainte de 1158 (când primește diploma de înființare!). Paul Grendler, printre alții, atrage atenția că „nu este probabil ca instrucția și organizarea să fi fost destule pentru a merita termenul de universitate înainte de anii 1150, și se poate să nu fi fost atins înainte de anii 1180” (Paul Grendler, The Universities of the Italian Renaissance, JHU Press, 2002, p. 6).

Altfel spus, se folosește pentru a declara Școala din Bologna universitate un dublu standard, comparativ cu universitățile sau academiile din Răsăritul Europei și de pe alte continente. Un dublu standard absolut subiectiv și nedrept, a cărui motivație face parte dintr-un rasism sistematic al Vestului:

în gândirea apuseană istoria și cultura Europei, ba chiar a întregii lumi, se reduc la istoria și cultura fâșiei vestice a Europei (în care Polonia, Moravia, Slovacia, Ungaria și Croația sunt un fel de teritorii exotice, pe jumătate civilizate și jumătate sălbatice).

Nenorocirea este că acest rasism a fost preluat de snobii – și agenții trădării – din România. Astfel încât dublul standard a funcționat și funcționează continuu. Printre altele, ducând la o sistematică deznaționalizare a Românilor.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1 Hartmut Schafre, Education in Ancient India, Section two, India, Brill, Lieden, Boston, Koln, 2002, p. 140

2 Ceea ce astăzi am numi Algebră, dar atunci se numea Aritmetică.

3 De unde Grecii colonizatori au preluat numele în forma Byzantion (care în străvechime se pronunța „biuantion”).

4 Care a domnit între 527 și 565, fiind Român din Macedonia urcat pe tron prin vrednicie personală. Printre altele el construiește biserica (sau catedrala) Sfânta Sofia din Constantinopol, folosind arhitecți și constructori din cele trei mari neamuri ale Romaniei, Armeni, Români și Greci. De asemenea așează câteva sate de Români de munte din Macedonia în Sinai, ca apărători și sprijinitori ai Mânăstirii Sfânta Ecaterina. Deși formal islamizați, Românii din Sinai sunt și astăzi apărători și sprijinitori ai Mânăstirii Sfânta Ecaterina, fiind cei care au respins trupele ISIS ce voiau să o distrugă.

Rasismul american împotriva albilor. Cazuri

15, februarie, 202411, februarie, 2024 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Pe 1 Septembrie 2023 un infractor recidivist, Michael Allan, 34 de ani, a atacat o violonistă de 66 de ani din New York. Femeia făcea parte pe atunci din orchestra spectacolului The Lion King de pe Broadway.
Motivul atacului a fost pretins a fi… niciunul. Adică s-a pretins în instanță, iar instanța a acceptat, că atacul ar fi fost „la întâmplare”.
Din întâmplare, Michael Allan, vinovat de trafic de droguri, atacă polițiști și civili în New York. La data de 1 Septembrie 2023, înainte de atacul asupra violonistei, Michael Allan avea la activ 15 infracțiuni și „contravenții” (voi reveni). Ceea ce nu îl împiedica să umble liber prin New York. Asta pentru că, în New York, cei care au culoarea potrivită a pielii scapă extrem de ieftin. Mai precis, sunt „cercetați”, după care li se dă drumul. Credeți că e corect? Să vedem prin cazul atacului din 1 Septembrie.
Michael Allan a trântit femeia de 66 de ani la pământ, iar apoi a lovit-o repetat, până când a fost oprit. Încheietura femeii a avut zece fracturi. Pentru oricine are o idee despre ce înseamnă a fi instrumentist, pentru oricine are o idee despre cântatul la vioară, gestul este de o bestialitate fără margini. Și singura pedeapsă rezonabilă, proporțională cu gravitatea gestului, este muncă forțată pe viață.
Ca urmare, Judecătoarea Lumarie Maldonado Cruz i-a dat drumul în stradă fără cauțiune. Mai limpede, cererea Procurorilor de a i se impune lui Michael Allan o cauțiune de măcar 50,000 de dolari a fost respinsă. Cu tot lungul pomelnic de activități infracționale al lui Michael Allan.

Cazul Michael Allan este unul dintre sutele de mii de cazuri de acest fel din mai toată America democrată. Adică din mai toate zonele „albastre” ale SUA (cele controlate de Partidul Democrat).
Partidul Democrat a dezvoltat o politică ce include pedepse extreme împotriva albilor pentru nimicuri (printre care și exprimarea incorectă politic!), respectiv extremă îngăduință față de negri pentru infracțiuni grave (sau contravenții grave, voi reveni).
În New York s-a ajuns la situații în care infractori („contravenienți”, voi reveni) cu zece, douăzeci sau mai multe infracțiuni sunt sistematic lăsați liberi de sistem.
În unele locuri din SUA este deja legal să violezi dacă te declari transgender sau ceva similar (a se vedea un exemplu aici).
Dar poate cea mai dureroasă este incitarea la URĂ DE RASĂ practicată de Democrați.
Aceștia încearcă neîncetat să provoace atacuri ale negrilor asupra albilor, printr-o campanie de victimizare a negrilor absolut bolșevic-nazistă.
Iar practica este instituțională.

Deci, la întrebarea
Există rasism instituțional în SUA?
Răspunsul adevărat este

În SUA există un puternic rasism instituțional împotriva albilor și creștinilor.

Cine nu cunoaște această realitate se va uimi: Chiar există în SUA un puternic rasism instituțional împotriva albilor și creștinilor?
Da, există.
Despre ura și persecuția SUA împotriva creștinilor am mai vorbit. Acum mă limitez la observarea rasismului american împotriva albilor, și mai ales la observarea rasismului instituțional al SUA împotriva albilor.
Legi precum cea concepută în New York de Carl Heasties și Andrea Stewart-Cousins au construit și construiesc o lume în care infractorii negri scapă nepedepsiți, sau cu pedepse ridicole, pentru crimele lor. În timp ce albii au ajuns să tremure de frica de a fi declarați rasiști. De la furturi din magazine la violuri și crime, șirul de infracțiuni (și contravenții, voi reveni) cu care negri scapă extrem de ușor pare nesfârșit.
Da, există și o creștere a rasismului instituțional împotriva asiaticilor. Asta pentru că asiaticii, în uriașă majoritate, refuză victimizarea promovată de Democrați și muncesc cinstit, ajungând în poziții foarte bune. Această minoritate (ce cuprinde, bineînțeles, mai multe minorități) contrazice discursul Stângii despre pretinsa „supremație albă instituțională a SUA”. Însă deocamdată rasismul instituțional democrat împotriva asiaticilor tinde să se limiteze la excluderea de la privilegiile (și drepturile) minorității negre.

Și pentru că tot am vorbit despre contravenții, să amintim faptul că în foarte multe locuri Democrații redefinesc infracțiunile (mai ales dacă sunt frecvent săvârșite de rasa preferată) drept „contravenții”. Am mai vorbit despre acest lucru, așa că nu mai revin aici.

Închei rândurile de față cu alt exemplu de rasism sistemic, instituțional, împotriva albilor și creștinilor: Administrația Aviatică Federală din SUA (FAA – Federal Aviation Administration) a hotărât scăderea numărului de bărbați albi angajați ca piloți.
Adică Administrația Aviatică Federală a SUA introduce criterii de rasă și de gen pentru un post în care competența este vitală (în lipsa ei moartea pasagerilor și echipajului fiind foarte probabilă!).
Acțiunea este rasism în stare pură. La nivel federal!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Scoala Română si snobismul. Gânduri (I)

12, februarie, 202411, februarie, 2024 Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Școala Română și snobismul. Gânduri (I)

Da, prima întrebare pentru mulți este
De ce „școala română” și nu „școala românească?”.
Răspuns:
Pentru că spunem, corect, „școala franceză”,
„școala italiană”, „școala germană”;
nu spunem, decât dacă vrem să fim ironici sau gratuit pedanți,
„școala germanică”, „școala italienească” ori „școala franțuzească”.
De fapt, și folosirea excesivă a termenului românesc
în loc de român este o mărturie a snobismului,
a înstrăinării față de propriul neam, a pierderii propriei identități.

O introducere în temă

Mă opresc aici la câteva snobisme anti-românești. Snobisme ce sunt, de fapt, o formă de rasism. O formă de rasism anti-românesc, atât de înrădăcinat încât își găsește reflex îndreptățiri chiar și la cei care se cred patrioți.
Și școala română („românească”) este o bună pildă.
Căci s-au găsit rasiști anti-români, ce au fost urmați orbește de mulțimi de snobi, care să urle:

„Românii n-au avut școală!”, „Românii au fost atât de înapoiați încât au înființat primele școli superioare cu 7-8 sute de ani după Vestul Europei!”, „Românii au înființat primele lor universități în urma întregii Europe!”.

Iar aceste răcnete sunt „argumente” pentru pretinsa inferioritate rasială, etnică, religioasă etc. a Românilor față de „alții” (fie că acești „alții” sunt, după rasistul care vorbește, Rușii, Germanii, Ungurii, Turcii, Austriecii sau oricare alții).

După acești rasiști, ce se poate spune despre Evrei, câtă vreme cea mai veche universitate din Israel, Universitatea Iudaică din Ierusalim, a fost fondată în 1918?
Sau ce vor spune despre Armeni, câtă vreme cea mai veche universitate din Armenia, Universitatea (de Stat) din Erevan, a fost întemeiată în 1919?
„Păi, stai!”, vor striga rasiști, speriați că s-ar putea vedea că sunt rasiști. „Evrei și Armenii au fost prigoniți, de aceea n-au apucat să…”
Și Românii n-au fost prigoniți?
„Ăăă…” încep să se bâlbâie rasiștii. „Păi, nu la fel! Ce, pui Holocaustul…”
Care Holocaust, culților, că vorbim de 1918 și 1919, când abia se terminase Primul război mondial!
„Ăăă…” se bâlbâie iar rasiștii. „Păi, oricum, nu e același lucru!”
Dar nu pot să îți spună logic de ce nu ar fi același lucru, nici să îi pici cu ceară!

Și, după ce îi lași să se perpelească puțin, îi întrebi:
„Ce este mai mare, Academia sau Universitatea?”
„Academia!”, zâmbesc ei fericiți că au găsit o certitudine.
„Și dacă noi am avut Academii cu sute de ani înainte de universități, ce vă spune asta?”
„Ăăă… Nu se poate! Nu se poate să fi avut noi Academii atunci!”
Pentru că, dacă se poate, ce mai rămâne din discursul lor despre inferioritatea românească?

Discurs fără de care snobismul, slugărnicia, trădarea, prigonirea Românilor, apar așa cum sunt: mizerie sufletească fără margini și fără nicio îndreptățire.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (II)

28, ianuarie, 202431, ianuarie, 2024 Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

prima parte aici

Cine cunoaște începuturile SUA știe că ideile fundamentale ale întemeietorilor au fost libertatea religioasă, libertatea de conștiință și prosperitatea economică.
Prin urmare, apar în documentele fondatoare, de multe ori, credința în Dumnezeu, libertatea credinței, libertatea conștiinței, Dumnezeu (așa cum era înțeles de primii coloniști și de Părinții Fondatori ai SUA) etc.

Prin contrast, în clipa de față SUA pretinde, prin Președinție și alte instituții de maximă putere, că libertatea Credinței există doar pentru cei care nu sunt Creștini. Și, în trepte „de castă”, pentru ceilalți.
Dacă un Musulman, Mozaic, Hindus, Animist etc. „insultă” Biblia, Creștinismul în general sau o religie creștină, o doctrină creștină, o comunitate creștină etc., conform autorităților SUA face un lucru bun.
Dacă un Creștin „insultă” o carte fundamentală musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., dacă un Creștin „insultă” o religie musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., sau vreo doctrină ori comunitate de acest fel, conform autorităților SUA săvârșește un act „de ură” ce trebuie oprit, împiedicat și pedepsit „cu maximă asprime”.

Este un dublu standard absolut evident și monstruos, care se extinde pe foarte multe planuri.
Este un rasism sistemic, atât împotriva Creștinilor în general (automat văzuți și tratați oficial ca rasă inferioară, persecutați oficial de SUA la nivel federal dar și local – pretutindeni unde Democrații domină politic), dar și împotriva „Albilor”, iar mai nou și împotriva „Galbenilor” (= Asiaticilor). („Vina” acestora din urmă fiind… succesul pe care îl au în SUA, pentru că spre deosebire de „alte minorități”, muncesc în loc să își plângă de milă și să stea la pieptul „Stângii părintești”.)

Mai mult, există un rasism sistematic împotriva celor care păstrează valorile Părinților Fondatori, celor care țin la Constituția SUA așa cum a fost gândită și exprimată.

Aici ne oprim pentru câteva lămuriri:
– am pus în ghilimele cuvântul „insultă” pentru că ceea ce înseamnă „insultă” în practica Partidului Democrat de astăzi depinde strict de ce vrea Partidul (practică tipic dictatorială, abuzivă, monstruoasă, adică practică tipică Stângii); în esență, „insultă” este orice critică la adresa doctrinelor stângiste, implicit orice critică la adresa valorilor proclamate „bune” de Stânga; deci orice critică a unei religii sau comunități proclamate „bună” de Stânga este, în doctrina Stângii, „insultă”.
– am pus în ghilimele „insultă” pentru că este un cuvânt extrem de subiectiv; atâta vreme cât nu se folosesc cuvinte vulgare, îndemnuri la violență sau acte extremiste, insultele trebuie acceptate ca parte a libertății de exprimare. Cum reacționa Românul din vechime la insultă? Dovedind prin faptele sale că insulta este mincinoasă! („Ne dase nume de curcani/ Un hâtru bun de glume,/ Noi am schimbat lângă Balcani/ Porecla în renume!”)
– am pus în ghilimele „de ură”, pentru că a pretinde că o critică este automat „act de ură” este fals, este patologic, este dictatorial; în cazul de față, este un mijloc de acumulare a puterii și interzicere a opoziției, un mijloc de instaurare a tiraniei Stângii.
– am folosit termenul de rasism într-un înțeles lărgit, care nu se limitează la termenii biologici (de obicei oricum fantasmagoric definiți), ci la orice comunitate umană ce este prigonită nu pentru fapte rele reale, ci pentru apartenență.

Căderea SUA din paradigme precum „Țara libertății” și „pământul celor bravi” este încheierea unui război foarte lung.
În care un dușman al SUA foarte puternic și foarte insidios a fost și este Stânga Politică.

Mulți vor să nu înțeleagă un adevăr clar și absolut: Stânga este dușman ființial și absolut al oricărei națiuni, al oricărei țări, al oricărei etnii.
„Naționalismul de Stânga” este o contradicție de termeni: Stânga urăște tradițiile naționale, religioase, culturale, valorice etc.; ergo, Stânga urăște orice țară, etnie sau națiune, indiferent de declarațiile electorale, propagandistice sau de circumstanță.
„Naționalismele” de Stânga, fie că s-au numit Nazism, Fascism, Maoism, Ceaușism sau oricum altfel, au inclus nimicirea națiunii așa cum era ea și înlocuirea ei cu o „națiune nouă”. Este o absurditate să numești naționalism o mișcare ce pleacă de la distrugerea națiunii în numele căreia acționează! Iar această idee, de „nimicire a vechiului”, este baza oricărei acțiuni politice a Stângii. Este inclusiv baza așa-ziselor „mișcări naționaliste de Stânga”.
Națiunea se definește prin sfinții și eroii care arată calea de aur a neamului.
Prin ei se construiește și definește ceea ce este național cu adevărat.
În rest, pot exista constructe temporare (precum „moneda națională”), dar care nu pot să fie definitorii.
Iar dorința Stângii de „demolare a idolilor” (neconvenabili politic), de „înlăturare a tradițiilor învechite” (neconvenabile politic) etc., este luptă directă împotriva esenței naționale.
Ca urmare, ființial, Stânga este anti-națională, indiferent cât de patriotică sau naționalistă s-ar pretinde.

Din acest punct de vedere, Stânga a fost totdeauna dușmanul ființial al Statelor Unite ale Americii.
Dar această dușmănie și războiul anti-american al Stângii a căpătat noi dimensiuni odată cu apariția URSS („Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice”).

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Cultura violenţei. Un nou rasism (IV)

8, iunie, 20238, iunie, 2023 Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

prima parte aici (I. Despre rasism, ierarhizare, egalitate şi ură)
a doua parte aici (II. Rasismul ca realitate concretă, imediată)
a treia parte aici (III. Bazele istorice ale rasismului anti-românesc (prima parte))

IV. Bazele istorice ale rasismului anti-românesc (a doua parte)

Am promis un salt istoric spre a explica cele două fenomene sudice neştiute publicului larg din România – presiunea catolică şi presiunea grecească asupra Românilor sudici.
Înainte de a intra în subiect o să facem precizarea evidentă: este vorba despre două fenomene politice, realizate de structuri politic-eclezial-cultural-administrative, ceea ce nu înseamnă că orice Catolic sau Grec din vremea respectivă era implicat în acele fenomene sau avea cunoştinţă de ele. Încercările de generalizare rasistă sunt greşite. Au fost Catolici şi Greci care s-au opus acestor fenomene. Şi, iarăşi un adevăr evident, cei de astăzi nu sunt vinovaţi în niciun fel de greşelile trecutului… dacă nu şi le asumă, dacă nu încearcă să le repete. (Am putea spune că şi în ignorarea voluntară există o anume vinovăţie, în forma de complicitate prin pasivitate.)
Trecem de aceste mici truisme pentru a veni la subiectul istoric: originea celor două tipuri de presiune (catolică şi grecescă).

Presiunea catolică în zonă este foarte veche. Înainte de invazia slavă din secolul al VII-lea spaţiul dintre Dunăre şi Marea Mediterană era locuit, până la Atena şi Constantinopole, de Stră-Români. Nicolae Iorga îi numeşte direct Români. Lingviştii sunt de acord că dacă limba română nu ar fi fost formată înainte de invazia slavă, astăzi am fi vorbit o limbă slavă, nu una romanică. Dar se ruşinează să îi numească Stră-Români – şi cu atât mai puţin Români – pe vorbitorii limbii române de secol VI. Atitudine lipsită de orice suport ştiinţific, parte a reflexului rasist anti-românesc. În vreme ce Francezii sau Englezii nu au deloc asemenea complexe, la fel nici Spaniolii, Italienii sau alte naţii, la noi este o adevărată groază în a recunoaşte că limba română primară („primitivă”) era vorbită de… Români. Realitatea, aşa cum o consemnează şi Nicolae Iorga şi alţi autori mai obiectivi, este că individualizarea latinei carpato-macedonene faţă de idiomurile apusene se făcuse deja în toate carateristicile fundamentale pentru limba română. Ceea ce înseamnă că purtătorii acestei limbi trebuie numiţi fie cu numele pe care chiar ei şi-l dădeau, de Romani, fie cu forma actuală, de Români (eventual, pentru acrivie ştiinţifică, de Stră-Români). Trecând peste această scurtă lămurire de context, trebuie observat că (Stră-)Românii din secolul al VI-lea erau împărţiţi eclesiastic în două structuri fundamentale: Mitropolia Macedoniei (episcopie înfiinţată de Sfântul Apostol Pavel şi de care ţinuse şi Sfântul Dimitrie cel Mare) şi Patriarhia de Constantinopole (structură mai nouă, dar iubită de Români prin legătura ei cu Sfântul Constantin cel Mare şi cu Sinodul I Ecumenic – şi cele care i-au urmat).

Mitropolia Macedoniei era o structură autonomă, aproape egală în rang cu o patriarhie. Dar era legată onorific de Patriarhia Romei. Legătura era în primul rând una a iubirii şi frăţietăţii. Confirmarea alegerii Mitropolitului Macedoniei – alegere în care Patriarhia Romei nu se amesteca niciodată – era o formalitate. Dar una care dădea adesea prilejul manifestării iubirii frăţeşti între vorbitorii aceleiaşi limbi, păstrătorii aceleiaşi culturi şi credincioşii aceleiaşi religii de pe ambele maluri al Adriaticei şi Ionicei. Sub influenţa unui Germanism păgân şi, mai apoi, arian, o concepţie totalitarist-monarhică a corupt Patriarhia Romei. Ea a devenit, treptat, Papalitate, rupându-se de Ortodoxie. Fenomenul este descris pe larg, duhovniceşte şi cu multă durere, de Vladimir Guettée (el însuşi fost călugăr şi mare istoric romano-catolic) în cărţile sale Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică. Această înstrăinare a Papalităţii de Ortodoxia (pe care unii papi au apărat-o cu toate puterile) a determinat şi ruperea de Mitropolia Macedoniei, care a rămas ortodoxă. După cum ortodocşi au rămas şi Românii din cuprinsul acestei mitropolii, a cărei lucrare se întindea din sud, înspre Marea Mediterană, până dincolo de Carpaţi. În vreme ce în răsărit, în Tracia, Sciţia Mică şi părţile sud- şi est- carpatice, ca şi în nordul Mării Negre, căpătase autoritate, cu vremea, Patriarhia de Constantinopole.

Papalitatea nu a fost niciodată mulţumită cu această stare. Dorea să stăpânească peste toţi Creştinii şi în primul rând peste episcopiile ce fuseseră în directă legătură cu ea în vremea în care fusese ortodoxă. Ca urmare, propaganda catolică în Epir, Iliria, Macedonia, Moreea şi alte teritorii sudice era foarte puternică. Instrumentul principal a fost puterea veneţiană – secundar cea genoveză. Putere manifestată şi militar – Ion Caragiani prezintă în Sudiile… sale implicarea Românilor sudici în luptele Veneţienilor cu Turcii – dar mai ales economic. Până şi în plin Imperiu Otoman, în plină lume islamică, trecerea Ortodocşilor la Catolicism le aducea o serie de avantaje economice şi o anume protecţie politică – legată de privilegiile Veneţienilor şi variind odată cu relaţiile dintre aceştia şi Turci.

(a patra parte)

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV The Way to Vozia…

Îndemn la luptă