Credinţa fără fapte, moartă este

Pe tiparul cunoscutei rătăciri protestante „doar credinţa” („sola fide”), a apărut la ortodocşi rătăcirea „doar rugăciunea (şi postul, eventual)”, care ar trebui să ţină loc de fapte bune.
A, era, să uit! Şi bifarea prezenţei la slujbe... chiar dacă nu s-a ascultat, înţeles, trăit nimic.

Cu toate că, de fapt, Credinţa fără fapte este o teorie goală, moartă. Până şi înţelegerea Învăţăturii de Credinţă este posibilă doar prin încercarea – grea, cu nevoinţă – de trăire a vieţii în Credinţă

Dar unii insistă – chiar furioşi, ca să nu iasă din laşitate, lene, compromis murdar – că „nu trebuie să ne facem griji”, noi trebuie „doar să ne rugăm” (eventual „şi postim”) şi de restul… „poartă Dumnezeu de grijă”.
De parcă Dumnezeu i-a trimis pe Apostoli să se roage şi să postească, şi în rest El, Dumnezeu, a răspândit singur Evanghelia, a mărturisit singur înaintea prigonitorilor şi tot aşa..
Credinţa fără fapte, moartă este.
Şi din această moarte izvorăşte aproape toată răutatea vieţii noastre de zi cu zi.
M.A.A.