„Apa trece, pietrele rămân; iar pietrele – cuvânt cu adânc înţeles creştin, pierdut de comentatorii moderni – erau Ţăranii, adică Românii: ostaşii Romaniei (devenită România), ostaşii lui Christos1. Fie că erau oieri sau văcari, porcari sau stupari, pescari sau vânători, crescători de cai sau negustori, grădinari sau făurari, călugări sau mireni, aşezaţi ori călători sau orice altceva, toţi erau Ţărani, erau oamenii Ţării, erau Românii, pietrele Ţării şi ale Neamului.2 Erau poporul, erau neamul, erau oastea. Şi erau nobili, pentru că fiecare dintre ei era ostaş liber (adică ceea ce Apusenii numeau cavaler). Până în secolul al XIX-lea găsim identitatea dintre Ţăran şi ceea ce astăzi numim „cetăţean” (Tudor Vladimirescu, de pildă, vorbeşte despre „averile rău agonisite ale ţăranilor boieri”, adică ale boierilor pământeni, ale boierilor din Muntenia, ale boierilor români).
1Deosebirile fonetice regionale – (A)Român, (A)Râmân, (A)Rumân, România, Rumânia etc. – sunt secundare şi nu schimbă sensul noţiunii.
2Credem că trebuie amintit aici un fapt esenţial pentru Cultura Română Veche. Exista o zicere: cu vitele scoate omul sărăcia din casă. Imaginea Românului plugar ca definitorie pentru Românii din vechime este una falsă. Ea se naşte, de fapt, în secolele XVIII-XIX, când Fanarioţii şi următorii lor au dezvoltat agricultura extensivă, urmată de agricultura intensivă (în paralel cu primele defrişări masive, încercările de exterminare a lupilor, urşilor şi râşilor etc.). Studiile istorice serioase au dovedit amănunţit că în economia Munteniei şi Moldovei în secolele XIV-XVIII cultivarea cerealelor a fost o ocupaţie secundară, pe primul loc în exporturi, dar şi în viaţa internă, fiind creşterea vitelor (oi, vaci, bivoliţe, porci), creşterea albinelor (dovedite astăzi ca îndeletnicire esenţială pentru bunăstarea Românilor de atunci), pescuitul şi vânătoarea (care furnizau uriaşe cantităţi de blănuri, carne, piei, peşte afumat şi multe alte produse). Centrarea vieţii ţărăneşti pe plugărit este, repetăm, o practică târzie. De altfel şi cea mai elementară logică arată că agricultura ca îndeletnicire esenţială ar fi fost imposibilă în vremea unor migraţii şi invazii permanente (în vreme ce vitele şi albinele puteau fi oricând puse la adăpost).„
Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti.
România Străveche - Ancient Romania 