Mânăstirea Paltin – Petru Vodă, pe scurt

Munţi Paltin Petru Vodă

În inima Carpaţilor, în Munţii Stânişoarei (o imagine, mai sus), există un sat cu nume de basm: Petru Vodă.
Acest sat a fost scena multor întâmplări istorice, de la unele străvechi şi până la altele destul de noi (precum confruntarea dintre Rezistenţa Anticomunistă şi colaboraţioniştii consăteni, de pildă).

Venind dinspre Târgul Neamţ, pe Valea Ozanei, se trece de Satul Plotun (incult rebotezat „Pluton”, bătrânii folosind încă numele vechi, care înseamnă elan – Alces alces – un animal pe care îl credem neapărat nordic, dar ce a trăit şi la noi…). Încă din acest sat încep curbe tot mai ascuţite, care continuă nu doar până sus – la Popasul Petru Neamţ – ci şi dincolo, în coborâre.

Şi se ajunge în satul Petru Vodă. În care primul drum la dreapta duce spre mânăstirile Paltin Petru Vodă (maici) şi Petru Vodă Deal (călugări).

Satul Petru Vodă spre Mânăstirea Paltin

Aceasta este o poză aproape de ieşirea din sat, înspre Mânăstirea Paltin Petru Vodă.

Drumul continuă într-un peisaj uluitor. Şi, după un anume urcuş (dacă mergeţi, o să-l ţineţi minte), coboară trecând pe lângă o troiţă, numită adesea „Troiţa Maicii Tatiana”.

Troiţa Maicii Tatiana

Această troiţă este îngrijită de o călugăriţă născută în Siberia şi numită Tatiana. Mama ei, româncă din Basarabia, a fost deportată însărcinată fiind, aşa cum au fost deportate multe femei basarabence pentru „crima” de a fi românce. Soţii erau trimişi la Vorkuta, în minele de plumb de la Cercul Polar, sau în alte lagăre de muncă forţată şi exterminare sovietice. Prin minune, copilul a trăit. Şi poartă de grijă troiţei care, după o străveche tradiţie românească, arată şi apără izvorul de apă curată, de munte, din apropiere.

Mânăstirea Paltin Petru Vodă este o mânăstire destul de nouă şi deosebită.
Întemeiată de unul dintre martirii prigoanelor comuniste, Părintele Justin Pârvu (1919-2013), mânăstirea are, de fapt, două începuturi.

Locurile au fost adăpost al sihaştrilor din vremuri străvechi, ca toate locurile din jurul Ceahlăului. Munte care a fost un centru al isihasmului românesc din Moldova şi Transilvania Carpaţilor Răsăriteni.
Chiar numele satului se trage de la întâlnirea Domnitorului Petru Rareş (în 1538) cu sihaştrii de aici, în vremea în care, trădat de unii boieri şi vânat de turci, îşi căuta adăpost. Ei i-au prezis că va elibera ţara şi se va întoarce pe tron, aşa cum s-a şi întâmplat.
Biserica pe care acest domnitor a construit-o în munte a fost mutată mai târziu – în timpul prigoanelor anti-ortodoxe din vremea lui Cuza – în Satul Largu, unde există până astăzi.

Al doilea început al Mânăstirii Paltin, după cel al moştenirii sihăstreşti, este pus de Părintele Justin Pârvu.
Arestat şi torturat pentru iubirea sa, deschis mărturisită, pentru Dumnezeu şi Neamul Românesc, acesta va trece prin toate încercările cu demnitate deplină.
Chiar şi după lichidarea de către regimul ceauşist a sistemului „deţinuţilor politici”, şi „eliberarea sub supraveghere” a acestora, Părintele Justin Pârvu a continuat aceeaşi lucrare creştină. Spovedea şi sfătuia duhovniceşte, era aproape de oameni. Reţinut şi arestat în repetate rânduri, mutat de colo-colo de autorităţile comuniste, şi-a îndeplinit lucrarea de apostol fără oprire. În foame şi frig, în zdrenţe, în ciuda bătăilor şi batjocorilor suferite din partea comuniştilor.

După 1989 revine pe plaiurile natale. Şi vin la el mulţi, tot mai mulţi căutători ai trăirii sincere a Credinţei.
Pas cu pas, locul său de retragere devine o mică mânăstire.
Unii părinţi se sihăstresc în apropiere.
Preoţi care fuseseră şi ei în închisoare, dar şi ucenici ai acestora, vin alături de Părintele Justin.
Apare Mânăstirea Petru Vodă Deal (cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril), apoi Mânăstirea Paltin Petru Vodă (de maici), la câţiva km depărtare.

Hartă Paltin Petru Vodă 02b

Aici se vede locul în care trebuie făcut la dreapta spre Mânăstirea Paltin Petru Vodă (de maici). Celălalt drum se opreşte la Mânăstirea Petru Vodă Deal (de călugări).

Părintele Justin Pârvu spunea:

Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi.”

Mânăstirea Paltin Petru Vodă a fost dedicată împlinirii acestui ideal al iubirii creştine.

Mân. Paltin Petru Vodă, biserica şi azilul

Se pot vedea aici, la cam 5 kilometri de sat, biserica mânăstirii – într-un stil arhitectonic românesc vechi – şi clădirea numită, de obicei, „Spitalul” sau „Azilul”.
Pentru că, de fapt, clădirea îndeplineşte şi aceste funcţii.
Aici sunt îngrijite de maici în jur de 40 de bătrâne.
Tot aici se află un cabinet medical şi unul stomatologic, asigurând primul ajutor atât de necesar.
Tot în această clădire, la etajul doi, se află chilia în care a trecut în Veşnicie în 2013 Părintele Justin Pârvu. Acum devenită, împreună cu camera alăturată, muzeu memorial. Care s-a extins prin adăugarea de obiecte ale sfinţilor din prigoanele comuniste (ca cele care au aparţinut lui Radu Gyr sau Ioan Ianolide).

Bătrânele din azil se bucură de o bucătărie în care maicile gătesc după cerinţele medicale ale fiecăreia dintre ele. Au o sală de mese comună, un paraclis, spaţii de întâlnire şi alte facilităţi. Cele care se deplasează greu sau sunt imobilizate sunt servite la pat.

20170519_115611 - b.jpg

În această fotografie avem în dreapta „Azilul”, mai în faţă biserica, iar dincolo de ele unele dintre chiliile maicilor. Aceleaşi pe care le vedem şi în poza următoare:

Paltin Petru Vodă chilii trapeză

Făcută dinspre clopotinţă – biserica şi Azilul sunt undeva în stânga, sus – această imagine cuprinde nu doar munţii atât de frumoşi, cu pădurile lor de amestec (foioase şi conifere). Ci şi câteva clădiri, într-un foarte frumos stil arhitectonic românesc vechi – adaptat în parte la materialele de construcţie contemporane.
Avem întâi chilii, apoi o clădire care la etaj are chilii şi la parter bucătăria de obşte şi două trapeze (trapeză = sală de mese în mânăstire). Aici iau masa nu doar maicile, ci şi toţi pelerinii care poposesc la mânăstire.
Mai în spate sunt alte chilii şi brutăria – în care maicile fac pâine, plăcinte, cozonaci etc., spre bucuria pelerinilor. Apoi alte chilii, biblioteca, atelierul de icoane…

Nu am fotografiat aici „Şcoala” sau „Copiii”, clădirea în care mânăstirea poartă de grijă, cu multă dragoste, unor copii din familii care nu au posibilitatea să îi ţină în şcoală. Maicile îi îngrijesc, le asigură rechizite, haine, mâncare – au bucătărie proprie, singura în care apare şi carnea în meniu în mod constant, conform nevoilor copiilor aflaţi în creştere. Mânăstirea îi duce şi aduce de la şcoală, iar maicile cu pregătire pedagogică asigură şi meditaţiile necesare pentru teme şi pregătire suplimentară. În vacanţe copiii sunt, de obicei, în familiile lor, dar mânăstirea nu îi uită, asigurându-le excursii şi tabere.

Desigur, totul se face şi datorită unor mireni care au bucuria de a împlini cuvântul iubirii creştine. Un exemplu este acela al creştinilor din Judeţul Constanţa care asigură de ani de zile taberele la mare pentru aceşti copii din inima Carpaţilor. Dar mai sunt şi alţii care vin în ajutorul maicilor în această lucrare frumoasă.

Biserica

Biserica Mânăstirii Paltin Petru Vodă

 

şi clopotniţa,

Clopotniţă Paltin Petru Vodă

sunt exemple de arhitectură frumoasă, românească, după vechile noastre tradiţii.
Desigur, biserica este inima liturgică a mânăstirii, în vreme ce glasul clopotelor din clopotniţă cântă peste munţi, întregind simfonia Pădurii celei Mari.

În dreapta clopotniţei se află altă clădire, construită după acelaşi chip al arhitecturii româneşti tradiţionale:

20170517_201833 - b.jpg

La demisol ea are atelierele în care se fac tincturile din plante – se vând la parter, prima uşă în stânga. În afară de magazinul de tratamente tradiţionale – numai în ultimii ani s-au brevetat de către mânăstire cca. 30 de asemenea medicamente-leacuri – la parter se mai află atelierele de croitorie şi broderie. La etaj, alt atelier de icoane şi, de aşteptat, alte chilii.

Deşi de foarte mare ajutor, donaţiile pelerinilor şi ale iubitorilor Mânăstirii Paltin sunt departe de a putea asigura necesarul zilnic.
Mânăstirea are 130 de maici – călugăriţe, rasofore, surori -, bătrâne, copii etc., dar şi un număr mare de pelerini, la care se adaugă familii mai modeste pe care mânăstirea le sprijină.
Pelerinii sunt primiţi – în măsura locurilor libere, desigur – între una şi trei nopţi. Fără plată. De la curăţenia din camere şi până la spălarea aşternuturilor, de la obţinerea produselor de bază şi până la gătit, pusul şi strânsul mesei etc., totul este făcut de maici. Există şi voluntari care vin uneori să ajute.
Sunt tineri români care vin din felurite părţi ale ţării – de la Borsec, Târgu Mureş, Gherla, Cluj etc. şi până la cei din Moldova, Muntenia sau Dobrogea – şi simt nevoia să sprijine, fie şi o zi, lucrările ce se fac aici. De la tăiatul lemnelor şi până la grădini, este mereu mult de muncă.

20170515_123604 - b.jpg

Aici, de pildă, se văd caprele mânăstirii – aduse de la păscut.
De la ele şi de la vaci – care au alte grajduri – vin laptele, smântâna (atât de bună!) şi brânza pentru copii şi bătrâne.
Există şi grădini şi solarii, precum acestea:

Paltin Petru Vodă

Într-un cuvânt, se munceşte din greu. Căci, precum credinţa fără fapte, moartă este, la fel şi iubirea nelucrătoare.

Istorie, cultură, Credinţă, iubire, milostenie, muncă, rugăciune…
Mânăstirea Paltin Petru Vodă cuprinde toate acestea, şi încă multe altele.
Descrierea noastră, chiar dacă poate părea lungă, este, de fapt, extrem de scurtă.
Mai multe poate afla fiecare. Fie de pe site-ul mânăstirii (http://www.paltin-petruvoda.ro/) sau al revistei „Atitudini” (http://www.atitudini.com/), editată aici, fie, desigur, la faţa locului.

Mânăstirea Paltin Petru Vodă, aflată în inima Carpaţilor şi a Pădurii celei Mari, duce mai departe Vechea Cultură Românească, în tot ce are aceasta esenţial: Credinţă vie, lucrătoare, Învăţătura lui Hristos, milostenie, muncă, lupta de curăţare şi dezvoltare personală, dragostea faţă de tradiţie şi faţă de natură etc., etc.

Mihai-Andrei Aldea

The Typology of Initiatory Journey (in the Romanian Folktales)

I. The Initiatory Journey – Introduction

The present study originated as a PhD essay, the concise version being first published on-line in “The Romanian Magazine of Ethnohistorical Studies” in October 2007 [1]. The romanian version was published than in “Puncte Cardinale”, Jan.-Jul. 2008. The subject exceeded its initial secondary role within the initiatory journey and acquired, step by step, a status which imposed special attention. As one will see, the reasons are numerous. The research, which is to a great extent a pioneering work, is necessarily limited to the Romanian fantasy folktale, any further studies on the subject having as a requisite a serious scientific research.

From a researcher’s perspective, the initiatory journey seems a paradoxical subject, not just in itself, but also regarding its status among the cultural inquiries. On the one hand, there are many debates about the journey and the initiation, and the initiatory journey itself. On the other hand, genuine studies about the initiatory journey are extremely difficult to find. There are, as known, a series of collateral researches about some forms of initiation as well as about some aspects of the rites of passing (which are simultaneously initiation rites). Certainly, however useful these researches are, they are still far from being a well-organized theoretical framework, an instrument of study, a referential analysis, such as the ones given for the fantastic tale by Vladimir Propp (and Claude Brémond) [Propp, 1970:XV and XXXIII].We could by no means find such references for the initiatory journey. Actually, even when one speaks about the initiatory journey, the researchers’ attention, and implicitly the research, is focused on other aspects, and first of all on the initiation itself.

The climax of this paradox is provided by the contradiction between the reality of the research and the statements which have apparently no connection to reality, but are nevertheless pertinent from a certain perspective. For instance Ioan T. Morar wrote the following in June 2007, in a commentary to Yann Martel’s Life of Pi:

The initiatory journey was, throughout the history of culture, the basic matrix of thousands of creations, collective or individual. In other words, one is faced with a well-trodden path” [2].

But from what point of view does Ion T. Morar make this unequivocal statement? From a literary point of view!

As a writer, [continues the author of the above-mentioned paragraph] one gives the measure of one’s originality when it seems that ones’ initiatory path does not encounter, at too many cross-roads, the other travelers’ initiatory journeys.

Consequently, “the well-trodden path’’ that concerns the initiatory journey represents in this case its usage in the literary work, its existence as a basic matrix of ’’thousands of collective or individual creations’’. Well, it is precisely this reality, this normal and general presence of the initiatory journey that… (read all on http://egophobia.ro/?p=10836)


1 http://studiietnoistorice.wordpress.com/analize-si-cercetari/mihai-andrei-aldea-

2”From Yann Martel, life as a raft’’, article published on 13.06.2007 on Cotidianul website, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=11492&art=30412&diraut=29&cHash=7167b80367

Predestinare şi liber arbitru în mistica populară românească (II)

Acest material a fost realizat ca parte a tezei doctorale în cadrul oferit de Academia Română – Institutul de Etnologie și Folclor „Constantin Brăiloiu”. O primă formă a fost publicată în Revista „Vatra Veche”, 2011.
Autor: Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

(prima parte aici)

II. Mistica în cultura profundă a românilor – consemnări folcloristice

a) Introducere

Pentru a atinge ținta cercetării noastre avem nevoie absolută de părerea izvoarelor. Acestea sunt singurele care pot spune obiectiv dacă există sau nu o mistică populară la români și raporturile ei cu Ortodoxia.

Din acest punct de vedere situația prezintă două aspecte: cazuri limpezi și cazuri discutabile. În prima categorie intră acele fapte de folclor al căror caracter mistic este pur și simplu de netăgăduit. În a doua categorie intră acele fapte de folclor al căror caracter mistic este observat și descris de unii cercetători sau comentatori, dar negat de alții. Un exemplu al primei categorii îl prezintă căluşul. Fie că este considerat ca o manifestare creștin-ortodoxă de tip charismatic, având rădăcini în cele mai vechi și depline tradiții ortodoxe (începând chiar cu Vechiul Testament!) [Ispas, 2003: 148-184], fie că este considerat ca o manifestare de origine păgână sau chiar pur și simplu păgână ( respectiv ca un dans solar) [Vulcănescu R., 1987: 375-379], în ambele cazuri sensul mistic al călușului este un fapt pe deplin acceptat. Diferențele de interpretare ale acestui sens sunt, se poate observa, radicale. Dar acest fapt nu alterează realitatea în sine a misticii comentată diferit de curentele amintite.

Pentru a doua categorie de creații folclorice prezentată, cea a cazurilor incerte, se poate apela, de pildă, la acele motive populare declarate de mulți specialiști ca „geometrice”, dar interpretate ulterior ca având o simbolică religioasă, mistică, dar și la horă [ibidem: 372] și altele asemenea.

Vom în această lucrare ca, indiferent de controversele dintre specialiști, uneori sterile, dar de cele mai multe ori aducătoare de noi perspective și deschizătoare de căi, să identificăm o serie de consemnări ale culturii profunde românești care să ateste existența misticii populare și, totodată, să permită pregătirea unei succinte și obiective analize teologice a acestei mistici.

Dat fiind specificul lucrării noastre ne vom limita în mod firesc la folclorul literar. Desigur, nu pentru că am nesocoti celelalte forme de creație folclorică, ci pentru că orice lucrare are limitele ei firești. Am amintit anterior de căluș și de evidența fondului mistic pe care este construit acesta. La fel de bine puteam nota numeroase obiceiuri populare, de la descânt la colindat, a căror componentă religioasă fundamentală este evidentă și se înscrie în linia unei mistici vii, trăite și extrem de bogate. Dar ele sunt, evident, exterioare domeniului nostru de cercetare. De aceea – și doar de aceea! – le vom lăsa deoparte. Vom încerca însă a face o scurtă oprire asupra unor alte domenii, care deși în parte sunt exterioare liniei noastre principale de studiu țin, totuși, de folclorul literar: proverbele și zicătorile, legendele și, firește, basmele[1].

b) Scurtă privire asupra unor atestări livreşti

Cu toate că ne axăm în primul rând pe atestările izvoarelor, ale materialului folcloric în sine, credem că nu este lipsit de interes nici un scurt excurs asupra unor lucrări de specialitate. Am pus laolaltă câteva lucrări despre cultura populară românească veche, spre a vedea în ce măsură există în ele o mărturie despre existența sau inexistența unei mistici populare. Și, desigur, dacă se socotește sau nu că ar avea vreo legătură cu Ortodoxia sau altă religie anume. După cum am spus mai sus, privirea asupra atestărilor livrești va fi scurtă și nu are nici cea mai mică intenție de exhaustivitate, ci mai curând, am putea spune, de sondare.

Începem, desigur, cu Istoria folcloristicii românești a lui Ovidiu Bîrlea, o carte de căpătâi pentru folcloristică și care, apărută în 1974, în plină ascensiune a neo-stalinismului ceaușist, se cuvenea să fie bine delimitată de „misticismele” aspru condamnate în epocă. Totuși, chiar de la prima pagină a părții întâi se face referire la viața bisericească, de altfel imposibil de evitat pentru folclorul de până în mijlocul secolului XIX:

În  treacăt, se găsesc vagi consemnări despre viața folclorică a românilor presărate prin documentele istorice, în actele bisericești și chiar în zugrăvelile unor biserici și mănăstiri.” [Bîrlea, 1974:16]

Prezența acestor consemnări în actele și iconografia bisericească au o însemnătate mai mare decât ar putea părea la o primă vedere. Aici nu poate fi vorba de o poziție de neutralitate – după cum s-ar putea crede – de vreme ce, mai ales în iconografie, nimic nu intră decât în măsura în care exprimă un punct de vedere religios, deci implicit mistic.

Acest lucru este, de fapt, atestat chiar de autorul citat în pagina următoare a lucrării sale, în care consemnează faptul că

„Alteori, zugrăvelile unor biserici, precum și icoanele pe sticlă, consemnează câteva legende religioase cu ecouri folclorice, cum ar fi cea despre geneza vinului din trupul lui Isus, versificată și în colinda religioasă despre geneza grîului, vinului și mirului. Câteva au fost semnalate de N. Cartojan care a studiat paralelismul amintit.” [idem:17]

Iată, dintr-o dată, atestată în lucrarea citată existența unei mistici populare, în acest caz evident creștină și, obligatoriu, ortodoxă. Creștină, evident, ca una ce se raportează la Iisus Hristos. Dar de ce ortodoxă? Evident, pentru că se manifestă în mediul cel mai tipic al Ortodoxiei, în mediul liturgic, cuprinzând totodată și o serie de elemente inexistente în protestantism – ca vinul pentru multe denominațiuni, mirul pentru multe denominațiuni și icoanele pentru toate – dar și tipice pentru Ortodoxie și existente doar incidental – și sub influență ortodoxă! – în Catolicism – ca icoanele pe sticlă. Toate aceste fapte atestate în lucrarea lui Ovidiu Bîrlea se constituie, repetăm, într-o directă mărturie a existenței unei mistici populare de factură ortodoxă[2].

Asemenea legături strânse între Credință și Folclor apar de nenumărate ori în lucrarea citată. Franciscanul Ioan Caioni menționează o variantă a cântecului Cana Galileii [idem:18]. Obiceiurile consemnate de pastorul luteran din Cergăul Mic sunt de asemenea mistice, ca și altele consemnate în secolele XVII-XVIII [idem:19-20]. Și, desigur, șirul atestărilor de acest fel poate continua până la epuizarea lucrării citate. Atestări criticate de multe ori de către consemnatori din punctul de vedere al religiei lor, a consemnatorilor (fie ea Romano-catolicism, Luteranism sau alta), ele se constituie într-un șir de mărturii asupra unei mistici populare ce trăiește în și prin Ortodoxie.

Toate aceste atestări din Istoria folcloristicii românești dovedesc, fără putință de tăgadă, existența unei mistici populare românești, consemnată întâmplător sau sistematic de câteva sute de ani cel puțin. De observat că, dincolo de raportul de dependență între mistica populară și Ortodoxie notat de consemnatorii înșiruiți de Ovidiu Bîrlea, există o serie de aprecieri teologice care caracterizează drept păgâne o serie întreagă de creații folclorice. Trăirea în și prin Ortodoxie se arată aici a fi un factor ce nu asigură – cel puțin din perspectiva celor menționați – și dimensiunea esențială a (tuturor) faptelor de folclor consemnate. Rămân, prin urmare, mărturisite de lucrarea lui Ovidiu Bîrlea, existența misticii populare, raporturile sale strânse cu Ortodoxia și existența unor creații folclorice de sorginte păgână. Poate neașteptat, nu apar atestări ale unei mistici populare de origine catolică sau protestantă, cel puțin în limitele consemnărilor pentru vechiul folclor românesc[3].

O aplecare mai sistematică asupra acestei mistici o vor face alți cercetători, mulți, de la Simion Florea Marian la Ovidiu Papadima, de la Mircea Vulcănescu, Lucian Blaga sau Romulus Vulcănescu la Constantin Noica ori Dumitru Stăniloae.

Desigur, nu intenționăm să parcurgem aici toate părerile lor asupra misticii populare. O asemenea tentativă ar putea fi realizată doar în mai multe teze de doctorat, în niciun caz doar într-o secțiune a unei asemenea teze. Concluziv însă, putem nota că într-o privință toți acești autori sunt de acord asupra existenței unei mistici populare românești, fie că o numesc așa sau nu. Deosebiri foarte mare apar însă în ceea ce privește identificarea religioasă a acestei mistici, pe care unii o văd ca fiind de certă origine romană, alții dacică, alții ortodoxă, alții catolică ș.a.m.d. Disputele, în această privință, sunt vaste și uneori deosebit de aprinse. Dar acest aspect ne interesează mai puțin, cel mai însemnat lucru fiind, din punctul nostru de vedere, acordul acestor lucrări livrești asupra certitudinii dimensiunii mistice a folclorului românesc.


Note

[1] O posibilă obiecție ar fi că selecția pe care vom fi nevoiți să o facem ar putea fi partizană. S-ar putea presupune că selecția a urmărit în chip ne-obiectiv găsirea unor cazuri de mistică populară. O asemenea obiecție nu se aplică însă în cazul de față: ceea ce ne interesează este tocmai atestarea prezenței (sau absenței) misticii populare. Deci orice exemplu care dovedește existența acestei misticii este necesar și legitim să fie prezentat.

[2] Așa cum am arătat și anterior, observațiile noastre sunt asupra existenței sau nu a misticii și asupra atestării sale în materialul cercetat și nu impun generalizări neatestate sau nedemonstrabile.

[3] Dacă vorbim despre influențele livrești în folclorul de secol XIX-XX, mărturia lucrării lui Ovidiu Bîrlea este, desigur, diferită.