ÎnCheieRe
Te caut în zâmbet și lacrimi
E pace târziul sărut
Și peste oglindă sau ape
Sfârșitul e doar început.
Te caut în șoapte și strigăt
Cuvântul și vorba se-ngână
Tăcerea se lasă, bătrână,
Prin colb desenată o mână.
Târzie venirea devreme,
Devreme plecarea târzie
În noaptea pierdutelor gene
Doar șoapta luminii o știe.
Te caut în zi, și cu soare
Pe norii apusului cald,
Sub stelele aprigei ore
În ochi strălucirile ard.
Te caut afară în mine
Pământul e aspru și greu,
Sclipesc înserările lucii,
Te caut, te caut mereu.
( Te caut în zâmbet și lacrimi
E pace târziul sărut
Și peste oglindă sau ape
Sfârșitul e doar început.)
Mihai-Andrei Aldea
Mi-era atât de dor de Dumnezeu, că nu mai știam de mine. Și am scris. În afară de Carte populară, care și ea a curs, este poezia care cel mai repede s-a așternut pe hârtie și în suflet.
Apoi am încercat să-i fac o melodie, care să oglindească mai bine sufletul cuvintelor, trăirii, dorului.
Dar nu mergea.
Până într-o zi, când îmi era atât de rău, încât credeam că plec dincolo (doar tensiunea era ceva de felul 23 cu 15). Și am zis, ”Dacă tot plec, să las cântecul ÎnCheieRe!”. Pentru prima oară, a ieșit ce trăiam.
Aveți aici ghidul melodiei, pieptănată (de, înregistrare cu telefonul!) de C.J., care i-a pus și acordurile (și care vrea să rămână, deocamdată, anonim).
Dacă vă bucură, să știți că există și varianta orchestrată, dar nu am putut găsi sprijin pentru un mic video, cu care să poată fi lansată.
/
România Străveche - Ancient Romania 
Nu trece o zi sa nu imi faceti cate o mare bucurie, care ma face sa spun : cat de frumoasa e lumea! Multumesc din tot sufletul lui Dumnezeu su Maicutei Domnului ca v-au scos in calea mea, cand aveam mai multa nevoie. Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Povestea un actor de comedie că atunci când a jucat pentru prima dată în Cluj-Napoca, unde avea mulți prieteni, a avut un mare insucces: nimeni nu a râs. Nimeni nu a râs, deși au aplaudat îndelungat.
Deși mâhnit de întâmplare, a mers la un local cu unii dintre prietenii care fuseseră în sală. Și i-au zis: Doamne, da’ cât de hazliu ai fost! Așa ne-am ținut să nu începem să râdem!. Că ei voiau să fie liniște la spectacol.
Cam așa se simte cineva care scrie și își ține sufletul în palmă, cu dorința de a ajuta pe cineva, dar nu primește niciun răspuns. Și când îi zice careva că s-a folosit, parcă i se odihnește sufletul oleacă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sărut mâna, Părinte!
Tare frumoasă v-a ieșit! Pare că îi răspundeți lui Pascal acolo unde vorbește despre cât de firav este omul – că, deși în condiția noastră căzută suntem biete trestii, în căutarea și adorarea Treimii și cea mai mare suferință pălește, transcendată.
Cum spunea Sfântul Irineu de Lugdunum, „Gloria enim Dei vivens homo, vita autem hominis visio Dei.”
Vă mulțumesc foarte mult, mă rog pentru sănătatea Sfinției Voastre.
Iertare, vă rog, Părinte, pentru când n-am menționat, căci mereu sunt de mare ajutor cuvintele Sfinției Voastre!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dumnezeu cu noi!
Mulțumesc din nou pentru cuvintele frumoase și adânci.
Îmi dă multă pace și bucurie să văd că sunt urmași ai Sfinților noștri, urmași care știu să scoată din vistieria lor vechi și noi.
Dar, dincolo de bucuria și duhovniceasca plăcere a corespondării, voi recunoaște că nu la Mihai m-am gândit când am răspuns d-nei Bara. Mihai a comentat pe site, a pus întrebări și a fost imboldul pentru mai multe articole. La care de asemenea a răspuns.
Mulțumesc pentru tot și Dumnezeu să primească!
ApreciazăApreciat de 1 persoană