Ce-ar fi dacă am înceta într-o clipă

Să ne mai căutăm unii pe alții
Pe străzi cioplite, sub dune de colivii ,
În sunetul surd al ierbii;
În cafenele ce mustesc de săruturi muribunde
Și alinări infantile de adio.

Ce-ar fi dacă am găsi în noi
O Tăcere, Cuibar al tuturor cuvintelor nerostite…
Ce-ar fi dacă aș elibera valul să plonjeze în mare,
Să te caut pe Tine în afara mea,
Într-un așternut șifonat și umed de mărturia
Înlănțuirii trupurilor într-un fior de licurici
Ce ne frământă cu zborul lor.

Și ce-ar fi dacă am închina un toast,
Mustul efemerelor secunde,
Pentru a ne îmbăta iremediabil cu noi, de noi.

Da, ce-ar fi oare…ce-ar fi?
Ar fi… ar fi că Eu nu aș mai fi Eu, ci doar Tu,
Ar fi că Tu, pt a te cuibări în Tine,
Va trebui să-ți faci lăcaș în Mine.

Ar fi că… am…