Etichetă: Iisus

Căderea Catolicismului din Catolicism

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Un fost catolic francez, după ce a studiat izvoarele istorice ale Creștinătății, a înțeles că „primatul papal” și celelalte doctrine papale nu au nicio susținere istorică și doctrinară. Că niciodată nu au fost înțelese de Apostoli și urmașii lor, deci de Biserică, așa cum le prezintă Catolicismul.
Lucrările sale „Papalitatea schismatică” și „Papalitatea eretică” înfățișează alunecarea treptată a Patriarhiei Romei de la Ortodoxie la religia numită până acum Catolicism.

Doar că această alunecare sau cădere nu s-a oprit.
Iar prin Declarația Fiducia Supplicans (aici), despre „Înțelesul pastoral al binecuvântării”, Catolicismul a căzut din Catolicism.
Mai precis, Catolicismul de astăzi devine ceea ce Catolicismul de ieri declara erezie.

În deja clasicul și tristul stil iezuito-dominican Papa pretinde că nu schimbă doctrina Bisericii Catolice, doar „o completează”. Sau, mai precis, „oferă o specifică și inovativă contribuție la înțelesul pastoral al binecuvântării” (cf. Fiducia Supplicans).
Inovativ, oricât de eufemistic s-ar vrea, înseamnă exact o nouă învățătură în privința „binecuvântării catolice”. Care, de la acest document încolo, se poate da și celor care săvârșesc acte interzise de Dumnezeu, chiar pentru acele acte, interzise.

Desigur, a invoca binecuvântarea lui Dumnezeu pentru actele pe care Acesta le interzice ca atare este mai mult decât absurd: este un act de o trufie extremă, care îl așează pe săvârșitor peste Dumnezeu, ca și cum ar putea să Îi impună lui Dumnezeu să își treacă peste Cuvântul Său neschimbător (Matei 24.35; Marcu 13.31; Luca 21.33; Ioan 10.35; 2 Cor. 2.17; 4.2; 2 Tim. 2.9 etc.).

Și, iată, Papa de la Vatican declară, ex cathedra, că se pot binecuvânta cele pe care Dumnezeu le-a interzis cu blestem!
Iar unii preoți catolici au început să facă acest lucru, atât pe ascuns, dar și deschis.
De pildă, la Parohia Catolică Sfântul Paul din Lexington, Kentucky, preotul catolic Richard Watson (paroh și singurul preot) a oferit în locașul de cult „binecuvântarea” indicată de Papalitate unui cuplu de lesbiene; ca amănunt sugestiv, Richard Watson a purtat un „stole” (un fel de patrafir catolic) în culorile curcubeului. ”Ceremonia” s-a desfășurat pe 1 Ianuarie 2024, la câteva săptămâni după apariția Fiducia Supplicans.

Desigur, unii și alții s-au grăbit să precizeze că actul depășește „binecuvântarea permisă” prin Fiducia Supplicans, pe motiv că s-a dat în locașul catolic (ceea ce i-ar conferi caracterul liturgic nepermis de actul menționat). Unele surse neocomuniste au pretins chiar că „Vaticanul plesnește” respectiva biserică catolică sau respectivul preot catolic. Doar că nu există nicio poziție oficială a Vaticanului în această privință. Doar, așa cum am spus, reacții particulare.
Dar și Richard Watson și „parohia” sa nu sunt la primul gest de propagandă LGBT în Catolicism. De ani de zile Catolicii tradiționaliști reproșează propaganda LGBT activă a acestora (inclusiv în rândul copiilor). Iar Catolicismul LGBT reproșează Catolicilor tradiționaliști că respingând păcatele ar fi lipsiți de iubire.
Doar că de acum cei ca Richard Watson și comunitatea sa au sprijinul direct al Papalității. În timp ce Catolicii tradiționaliști stau, volens-nolens, împotriva Papalității.
Catolicismul a căzut, iarăși, din Catolicism.

Era firesc să se ajungă aici, de altfel.
În urmă cu mulți ani de zile un Catolic din Parohia Sfântul Daniil Sihastrul (Covasna, Berceni, București) m-a întrebat:
„Părinte, de ce ziceți că suntem două religii diferite? Mie mi se pare că suntem aceeași religie, cu deosebiri minore!”
„Păi care este deosebirea fundamentală dintre noi?” – l-am întrebat.
„Nu știu!” – a ridicat el din umeri.
„Știți”, i-am răspuns, „doar că nu conștientizați. Uite, o să vă rog să răspundeți scurt și clar, din suflet, la două întrebări. Cine este capul Bisericii Catolice?”
„Papa” – a răspuns el.
„Adevărat ați răspuns!”, îi zic. „Și cine este Capul întregii Biserici Ortodoxe, deci nu a Bisericii Ortodoxe Române sau Grecești, ci Al întregii Biserici?”
„Iisus Christos?” mă întreabă el.
„Adevărat ați răspuns! Iisus Christos. Aceasta este deosebirea fundamentală între noi. De aceea suntem două religii diferite.”

Căci, într-adevăr, scris este:
„Apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” (Matei 28.18-20)

Și iarăși este scris că după Înălțare, Apostolii
„plecând, au propovăduit pretutindeni și Domnul lucra cu ei și întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin” (Marcu 16.20)

Deci în Biserică totdeauna este Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu, în toate zilele, până la sfârșitul veacului, lucrând totdeauna împreună cu Apostolii și urmașii lor. Iar Iisus Christos fiind de față, desigur că nu poate fi vreun locțiitor, căci locțiitorii sunt pentru lipsă, iar nu pentru prezență.
Iar Papii vrând să fie locțiitorii (vicarii) lui Iisus singuri mărturisesc că nu Îl au pe Acesta. Căci nu poți ține locul (adică să fi locțiitorul) cuiva care este de față!

Astfel că, într-adevăr, Catolicismul este condus de oameni, iar nu de Dumnezeu.
Și asta nu de astăzi, ci de multe veacuri.
Ca urmare, nu este de mirare că a ajuns aici (oricât de tristă ar fi, totdeauna, căderea și decăderea oamenilor).

Aceeași primejdie a apăsat asupra Bisericii în 2016, când complotul Patriarhiei de Fanar, prin care voia să devină „Papalitatea Ortodoxiei”, a dus la Sinaxa din Creta. Era atunci aceeași primejdie de a-L înlătura pe Dumnezeu de la conducere pentru oameni. Într-un fel ca în răzvrătirea Evreilor împotriva proorocilor lui Dumnezeu, dar și mai rău decât atunci.
Din fericire, Cel ce păzește pruncii a păzit și Biserica Sa, așa cum o va păzi până la sfârșitul veacului și dincolo de acesta.

Uitându-ne la căderea Catolicismului din Catolicism să ne temem de căderea noastră din Ortodoxie: adică de orice depărtare de Împăratul și Marele Arhiereu și Învățătorul nostru Iisus Christos!
Căci doar întru El și prin El putem să rămânem ai lui Dumnezeu, să fim păziți de cursele vrăjmașilor și să ținem calea cea strâmtă care duce la viață.

Văzând cum cad din rău în mai rău cei care L-au înlocuit pe Fiul lui Dumnezeu cu oamenii, să ne temem de aceasta: căci este o înclinație ce ne pândește pe toți și pe fiecare în parte.
Și să strigăm cu Sfântul Arhanghel Mihail:
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Luminează, Doamne, întunericul meu! Că Tu ești Lumina cea adevărată și pe Tine te voi urma în toate zilele vieții mele și dincolo de ele, în veci, Amin!

Împartasirea. De la extreme la Calea de Aur

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Împărtășirea. De la extreme la Calea de Aur

Învățătura Dumnezeiască așează înaintea omului o Cale de Aur, în afara extremelor – extreme atât de obișnuite omului căzut.

Ca o mică lămurire, oamenii cad în extreme pentru că e mai simplu. E mai simplu decât să muncești, ba chiar să lupți, să înțelegi deosebirile, nuanțele; e mai simplu decât să muncești, ba chiar să lupți, să rămâi pe cale, ferindu-te de cursele și abaterile ce se ivesc. Este, adică, o formă de falsificare prin simplificare (o ispită și o rătăcire despre care am mai cuvântat – de pildă aici).

Hrana Cerească numită și Sfânta Împărtășanie se dă și se primește după rânduielile Învățăturii Dumnezeiești.
Dar și aici se ivește ispita, chiar și printre clerici, de a cădea în extreme.

Una dintre extreme este împărtășirea ușuratică, în care cercetarea de sine (poruncită de Dumnezeu Însuși!) este micșorată până la nimicnicire. Altă extremă este împărtășirea prea rară, în care porunca împărtășirii (dată de Același!) este scăzută până nimicire.
Am dăruit cititorilor un cuvânt despre cum se face cu adevărat împărtășirea: scrierea Împărtășirea cu Sfintele Taine. Rânduiala canonică și rătăciri.
În ea am plecat de la un cuvânt al Mântuitorului nostru Iisus Christos despre nevoia împărtășirii pentru mântuire. Apoi am amintit despre deosebirile de lucrare ale marilor duhovnici; și despre ispita duhovnicilor mai mici de a absolutiza un fel personal de lucrare – o greșelă ce poate duce la căderi uriașe. Și, în sfârșit, am înfățișat rânduiala canonică și deosebirile între aceasta și rătăcirile mai obișnuite (privitoare la împărtășire).

Ne oprim azi la extrema de a crede că nevoia pentru deasă împărtășire face obligatorie deasa împărtășire. Și că pentru a fi oprit de la Împărtășanie ar fi nevoie ca cineva să fie „la fel de rău sau mai rău ca Iuda” (vom reveni mai jos cu lămuriri).
Canonul 9 Apostolic a fost pecetluit de toate Sinoadele Ecumenice și de toată Biserica din toate timpurile că de la Dumnezeu este. Și acest canon poruncește, sub pedeapsă aspră, împărtășirea mirenilor la fiecare Liturghie. Afară dacă sunt opriți de la împărtășire de duhovnic (fie acesta episcop sau preot)!
Vedem această ultimă idee în Canoanele Apostolice 5, 8, 10, 12, 13, 16, 31, 32, 43, 45, 48, 51, 56, 57, 58, 59, 63, 64, 65, 66, 67, 69, 70, 71, 72, 73, 76 și 84. În toate aceste douăzecișiopt de canoane apostolice (la fel pecetluite ca și Canonul 9 Apostolic) se prevăd pedepse de oprire de la Împărtășanie (sau „afurisire”), pentru mireni și/sau clerici (inclusiv episcopi!).
De pildă, Canonul 84 Apostolic prevede oprirea de la împărtășanie a mirenilor (și caterisirea clericilor!) care ar bârfi („ar ocărî fără dreptate”) pe împărat sau dregători. Iar Canonul 73 Apostolic poruncește oprirea de la împărtășanie („afurisirea”) celor care ar folosi pentru nevoi proprii vase ori pânzeturi sfințite (adică închinate folosirii la sfintele slujbe).

Dăm aceste două pilde pentru că s-a răspândit în ultimele zile o interpretare prea puțin ortodoxă și ult prea personală a desei împărtășiri. Cităm, cum am făgăduit mai sus:

„Toți preoții, aproape fără excepție, fac confuzie între dreptul lor de a lega și a dezlega păcatele și cel de a da sau nu Împărtășania Sfântă. Cât de delicată și nedezlegată rămâne această problemă ne putem da seama din cazul lui Iuda. Acesta, deși împovărat cu cel mai greu păcat, vine la Sf. Cină și Mântuitorul nu-i refuză dreptul lui la Împărtășanie. […] Deci, frate preot, nu alunga de la potir pe cel venit cu credință, decât dacă tu socotești că cel ce vine la tine este mai rău decât Iuda, iar tu mai bun decât Hristos!” (cf. art. de aici)

Cu toată dragostea și tot respectul față de fratele preot ce a scris aceste rânduri, vedem (și arătăm) că ele cuprind greșeli – și unele nu mici.

Întâi, există o legătură directă între puterea de a lega și dezlega dată clericilor de Domnul și dezlegarea la Împărtășanie. Acest lucru este arătat pe față de nenumărate texte biblice și liturgice. Simpla citire a Rânduielii Mărturisirii (Spovedaniei) sau Împărtășirii din cărțile de slujbă lămurește aceasta. Sau, de asemenea, citirea Cârmei Bisericii (Pidalionul). Sau a Canoanelor Bisericii Ortodoxe. Etc., etc. Pentru ca cineva care a săvârșit un păcat opritor (de la Împărtășanie) să poată să se apropie de Sfintele Taine pocăința este obligatorie. Și cel care îndrumă și cercetează pentru ca pocăința să fie adevărată, iar nu mincinoasă, este episcopul sau preotul. Adică duhovnicul celui căzut. Îndrumare și cercetare ce se face obligatoriu și prin Spovedanie.

Al doilea, Iuda nu, repetăm, NU era împovărat „cu cel mai greu păcat” atunci când a venit la Cina cea de Taină. Această idee greșită împlinește cuvântul de mustrare „Din pricina voastră numele meu este hulit între neamuri!” (Isaia 52.5; Romani 2.24). Căci dacă tu, frate preot, stai să înveți nu doar mirenii, ci și preoții Bisericii lui Dumnezeu, dar te arăți neștiind Scripturile, ce vor zice necredincioșii care se întâmplă să le știe? Nu voi bănui că le știi, dar le schimbi dinadins, căci acesta este păcat împotriva Duhului Sfânt. Dar citește Evanghelia după Ioan, ca să vezi că Iuda avea de gând să-L vândă pe Domnul înainte de Cină (Ioan 13.2). Avea de gând, însă nu făcuse aceasta, deci nu era împovărat „cu cel mai greu păcat”. Căci în Biserică se respinge rătăcirea grea după care păcatul cu gândul ar fi mai mare decât cel cu fapta. E de miliarde de ori mai rău să ucizi un om în fapt, decât o mie în gând – acest lucru este limpede și ușor de înțeles. Ca urmare, să pretinzi că Iuda ar fi venit la Cină și ar fi primit Împărtășania după ce L-ar fi vândut pe Domnul arată necunoașterea Bibliei. Un lucru trist pentru oricare Creștin (adică „ucenic al lui Christos”, cf. Fapte 11.26). Căci cum poți fi ucenicul Celui al cărui Cuvânt nu îl cunoști?

Al treilea, „concluzia” după care oprirea de la Împărtășanie s-ar face doar pentru cei „mai răi decât Iuda” este și neadevărată, și foarte rea (urâtă). Cel care este oprit de la Împărtășanie, și aude așa ceva, poate cădea în cumplită deznădejde. Și cu totul fără rost! Căci oprirea de la Împărtășanie nu, repetăm, NU se face prin comparație cu Iuda! Oprirea de la Împărtășanie se face după rânduielile pe care Duhul Sfânt le-a dăruit Bisericii lui Dumnezeu! Iar comparația celui oprit cu un păcătos sau altul, făcută nechibzuit, duce doar la alte păcate.
Am amintit mai sus de Canoanele Apostolice 73 și 84 pentru că ele poruncesc oprirea de la Împărtășanie pentru păcate mult mai mici decât vânzarea lui Iuda. Dovedind iarăși, adică, faptul că răstălmăcirea Scripturilor după mintea proprie duce la mari greșeli (II Petru 1.20-21). Pentru că niciun om sănătos nu poate spune că a lua un potir sfințit în care nu s-a slujit niciodată este totuna cu a-L da pe Christos în mâna chinuitorilor ucigași. Sau că a bârfi pe împărat ori pe dregătorii săi este totuna cu a conduce criminalii plini de răutate să-L prindă pe Iisus Domnul. Și totuși, iată, deși aceste păcate sunt mai mici decât vânzarea lui Iuda, Apostolii Domnului și toată Biserica arată că Duhul Sfânt a poruncit oprirea de la Împărtășanie pentru ele!

În sfârșit, mai este fraza prin care fratele preot ne cere să nu oprim de la împărtășanie decât dacă „ne credem mai buni decât Hristos”. Este o frază de manipulare prin emoție, dar cu totul străină Învățăturii lui Dumnezeu. Nicăieri în Istoria Bisericii nu s-a pretins că vreun cleric ar fi „măcar” asemenea lui Christos. Nicăieri în Istoria și Învățătura Bisericii nu s-a pretins că vreun cleric poate opri de la Împărtășanie „doar dacă este asemenea lui Hristos”. Cu atât mai mult nu există conceptul de „mai bun decât Hristos”. Iisus Christos este Dumnezeu Întrupat, adică Binele Întrupat. A impune condiția de a fi mai bun decât Binele Absolut este a interzice total un lucru. În fapt, fraza aceasta, dincolo de faptul că este o manipulare, conține o mare greșeală: lepădarea întregii Învățături Dumnezeiești privind opririle de la Împărtășanie.
Aceste opriri sunt o necesitate terapeutică – dacă se fac după cum se cuvine (și despre cum se cuvine să se facă a lămurit lucrurile, în Duhul Sfânt, Sfântul Vasile cel Mare; se poate vedea aceasta și în punctul 9 din Împărtășirea cu Sfintele Taine… despre care am amintit mai sus).
A interzice preoților oprirea de la Împărtășanie, chiar și când aceasta este necesară, e nespus de greșit. Nu doar că nimicește toată Învățătura lui Dumnezeu despre cercetarea de sine, dar interzice un mijloc terapeutic esențial pentru mântirea multora.

Același frate preot ce a scris rândurile pe care le-am cercetat – pe scurt – are și cuvinte de folos. Și nu am alcătuit acest mic răspuns la cele greșite spre a-l judeca în vreun fel; ci cu dorința de a pune stavilă unor idei care fac mult rău. Și a căror răspândire fără un răspuns limpede ar face și mai mult rău.

Creștinii toți – clerici, mireni, călugări – trebuie să se împărtășească la fiecare Liturghie la care iau parte; dar numai dacă cercetându-se pe sine nu se află într-o cădere opritoare (I Corinteni 11.28). Căci acela care are nevoie de o oprire pentru îndreptare, dar se împărtășește, „osândă își mănâncă și bea” (I Cor. 11.29). Acestea toate sunt arătate încă din vremea Apostolilor, fiind lămurite pentru veșnicie.

Desigur, există extrema de a opri de la Împărtășanie fără îndreptățire. Așa se ajunge, de pildă, la inexplicabila situație în care în mânăstiri cu zeci și sute de viețuitori, în parohii cu sute și mii de mireni, nu se împărtășește (mai) nimeni la Liturghia duminicală (în afară de preotul sau preoții slujitori). Nu pentru că ar fi toți opriți canonic, ci pentru nepăsare, neștiință, lenevie, împietrire etc.

Dar lupta împotriva acestei extreme se dă prin revenirea la Calea de Aur a Învățăturii lui Dumnezeu – niciodată prin alte extreme, la fel de greșite și răufăcătoare.
Să ne ajute Domnul să ținem această cale îngustă, dar mântuitoare și minunată!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P. S. A se vedea și

Donald Trump – ultimul Președinte al SUA. Sinteză istorică

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

English translation here

Viața este un război între binele și răul din noi. Un război ce se va încheia prin A Doua Venire a lui Iisus Christos – până atunci, trebuie purtat mereu, de către toți, zi de zi, noapte de noapte, an de an. Mereu, o repet, de către fiecare generație și de către fiecare om.
De ce repet aceste lucruri?
Pentru că cei care le uită pierd războiul.
Cum s-a întâmplat acum cu SUA.
Și, de fiecare dată, pierderea acestui război de către o persoană se răsfrânge asupra altora.
Cu atât mai mult înfrângerea unei super-puteri.

L-am văzut pentru prima oară pe Donald Trump atunci când am venit într-o vizită. Prietenii se uitau cu multă pasiune la un serial numit Ucenicul (în engleză, Apprentice; 2004-2017). Serialul era dedicat eforturilor unora de a deveni ucenicul unui miliardar american, Donald Trump.
Cunoșteam cultura americană (adică a SUA) din cărți – cărți comuniste, antiamericane, cărți americane (pro sau anti americane), cărți ale altora despre SUA.
Ceea ce vedeam în serial mi s-a părut foarte tipic american.
Cine a citit (despre) David Crockett, Jack London (mai ales The Valley of the Moon și The Sea-Wolf) cunoaște acest „tipic american”: un amestec de aventură și (clipe de) lenevie, sentimentalism și nepăsare, bădărănie și inteligență, curaj și obligatoriu lăudăroșenie, muncă și înclinație pentru lucruri țipătoare, iar lăudăroșenie…

Cât am văzut din serialul Ucenicul – vreo două sau trei episoade, printre care cel cu Nadia Comăneci – a fost un câștig: în primul rând, a dat un chip mai concret celor cunoscute din cărți.
Desigur, cineva ar putea să se gândească la faptul că poate mai văzusem unele filme americane – westernuri mai ales, serialul Dallas etc. – ce redau și ele același „tipic american”. Da, așa este. Dar am păstrat totdeauna o rezervă față de cărți și mai ales filme – creații artistice, până la urmă, supuse unor prejudecăți și subiectivisme. Ele nu pot înlocui observația fenomenului, nu pot înlocui experiența propriu-zisă, chiar dacă pot ajuta mult în înțelegerea ei (sau dimpotrivă, dacă am preluat din ele prejudecăți ce care nu ne eliberăm!).

Revin: serialul Ucenicul (Apprentice) a dat un chip mai concret stilului american.
Nu îmi place.
Nu îmi place acest stil. De aceea nu am plecat în SUA, deși am rude și cunoscuți ce și-au găsit acolo un loc (bun). Deși am avut oferte de studiu și muncă (pentru care păstrez un sentiment frumos celor care mi le-au dat).
Sunt însă Român, cu cele bune și rele ale mele, și un Român legat de acest pământ, pe care nu îl pot părăsi. Este al meu, dar mai ales sunt al lui, și al străbunilor mei, în vecii vecilor.
Ca urmare, stilul american mi-a fost și îmi este străin.

Îmi rămâne străin, oricât de obișnuit aș fi cu acest stil – prin filmele americane ce ne-au invadat, emisiunile americane ce au fost preluate de televiziunile și radiourile de la noi etc.
Miliardarul Donald Trump, inima serialului Ucenicul, a fost și rămâne o reprezentare perfectă a stilului american.
Calitățile lui Donald Trump – de la cele de afacerist la cele de filantrop – sunt greu de văzut și de recunoscut pentru un Român tradițional: primele virtuți românești sunt Credința și bunul-simț. Ca urmare, gura mare, lăudăroșenia, sunt printre primele patimi cu care Cultura Românească Veche luptă.
Dimpotrivă, pentru American gura mare și lăudăroșenia sunt ceva firesc.
De la țipetele băiatului ce vinde ziare la luxul cât mai țipător al bogătașului, David Crockett se regăsește în mai tot ce are SUA tradițional.

Am fost, atunci, mai puțin interesat de Donald Trump.
Era un bogătaș american tipic, după cum am spus. De aceea era și foarte iubit de mass-media americană: de la numeroasele sale acțiuni de binefacere până la viața sa socială, avea ce să toace – de asemenea în stil american.

Nu m-a mirat, peste ani, atunci când s-a hotărât să candideze la Președinția SUA.
Știam că au mai fost milionari sau miliardari ce s-au angajat în această aventură – de a încerca să ajungă în cea mai înaltă funcție oficială a Statelor Unite. Fără succes, atâta vreme cât mafia politică și financiară nu era în spatele lor.
Deci nu m-a mirat acțiunea lui, nici nu m-a interesat (nici măcar cât să văd în ce măsură este ambiția excentricității tipice a Americanului sau acoperirea unui grup de interese destul de puternic pentru a-i da șanse reale în alegeri).

Dar mi-a atras atenția ceva: schimbarea radicală a poziției mass-mediei față de Donald Trump.

Până atunci, Donald Trump era pentru mass-media Americanul ideal: realizat, competent, lăudăros, spectaculos, amuzant, uneori ridicol, sociabil, uneori genial etc.
Acum, dintr-o dată, mass-media îl prezenta pe Donald Trump exclusiv negativ. În același stil american, plin de superlative, Donald Trump devenise pentru mass-media chipul prostiei sau, paradoxal, chipul Răului.
Situația era absurdă, ridicolă, grotescă!
Plină de nerușinare, mass-media care îl ținuse în brațe decenii întregi îl umplea acum de scuipați din cap până în picioare.
Până ieri îl lăudase, acum nu îi mai găsea nicio calitate posibilă.
Și nu îi îngăduia nicio șansă de a deveni Președintele SUA.

Tot în clasicul stil Davy Crockett, Donald Trump privea cu un zâmbet superior această revărsare isterică de insulte și acuzații, batjocură și trădare. Și, uluitor, spunea adevăruri esențiale despre corupția din SUA, despre felul în care mafia neocomunistă – în primul rând prin clasa politică – a preluat controlul Statelor Unite și luptă să anuleze libertățile și drepturile omului obișnuit.

Acest discurs – mereu definit drept „teoria conspirației” de mafioții conspiratori și slugile lor – avea o foarte mare greutate, venind din partea unui miliardar. Adică a unui om aflat exact în cercurile de putere despre care vorbește!
Sau, ar fi avut o foarte mare greutate, dacă mass-media nu ar fi îngropat acest om în acuzații, insulte și bătaie de joc.

Schimbarea totală a purtării instrumentelor mediatice mi-a atras atenția real, pentru prima dată, asupra lui Donald Trump.
Am constatat că, dincolo de stilul campaniei lui (pentru mine foarte neplăcut), ceea ce spunea era corect, era adevărat. Ceea ce propunea el, ca program electoral, erau lucrurile de care Statele Unite aveau nevoie pentru a se întoarce la țara care fusese un chip al libertății – și care, de decenii, devenise un chip al fățărniciei, un pumn de fier într-o mănușă ce s-ar fi vrut de catifea.
Chiar lozinca, „Fă America iar măreață!” (Make America Great Again) era de bun simț pentru orice American. Este firesc pentru oricare cetățean să vrea ca țara lui să fie (iar) măreață. Doar un dement comunist, obsedat patologic de globalizare, poate să fie împotriva unei asemenea idei.
Donald Trump prezenta fapte.
Campania împotriva lui, doar o revărsare de ură, dispreț și răutate. Ba chiar disperare.
Căci, în ciuda faptului că toată mass-media mainstream era împotriva lui, Donald Trump creștea în sondaje, tot mai mult.

Desigur, m-am întrebat și eu cât de reală este campania lui, cât de real este angajamentul lui în apărarea valorilor americane.
Dar nu am putut să nu simpatizez cu el, văzând cât de urât se întorseseră împotriva lui admiratorii și „prietenii” de până mai ieri.
Mai ales când am văzut că are drept contra-candidat pentru Președinția SUA pe Hillary Clinton, criminala care, alături de soțul ei, a luat parte la crime împotriva umanității în Iugoslavia, Serbia, Siria și în alte părți.

Hillary Clinton este escroacă acoperită de mass-media, care a distrus dovezi esențiale într-un caz de trădare națională și a scăpat prin scuza ridicolă „le-am distrus din greșeală”. Este vorba, atenție!, despre peste 2,000 (două mii) de emailuri pe care, într-o cercetare federală (FBI!), Hillary Clinton le-a șters „din greșeală”. O parte dintre aceste emailuri fiind deja confirmate ca având informații clasificate – fie la nivelul „secret”, fie la nivelul „top secret”.
Orice alt funcționar american ce ar fi făcut un asemenea gest, venind cu o asemenea scuză, ar fi ajuns în pușcărie.
Și, bineînțeles, scuza ar fi fost cel mult subiectul ridicolului general.
Totuși aceeași mass-media care îl toca pe Donald Trump și îl declara o satană care va instaura o dictatură fascistă în SUA, o lua în brațe pe această individă!

Față de această stare de lucruri, Donald Trump vorbea public despre „mlaștina” care sufocă SUA, și din care Familia Clinton este parte.
Ca și despre alte adevăruri asemănătoare.

M-am întrebat repetat cât de sincer este Donald Trump în dorința de a îndrepta lucrurile în SUA, de a promova adevăratele valori americane, de a „seca mlaștina”.
Putea ușor să fie vorba doar despre obișnuitele minciuni electorale ale politicienilor.
Dar disperarea clasei politice, disperarea unor megalomani cu complex mesianic (precum Bill Gates ori George Soros), virulența patologică a atacurilor mediatice, complicitatea autorităților la violențele fizice împotriva simpatizanților MAGA etc. arătau altceva.
Arătau, pe de-o parte, existența și întinderea „mlaștinii” despre care tot amintea Donald Trump. Erau, adică, cea mai concretă dovadă a existenței mafiei pretins inexistentă.
Totodată, arătau că această mafie se teme de Donald Trump.

Iarăși, putea să fie o teamă simulată. O altă manevră electorală. Dar…
De la începutul anilor ’90 mă lămurisem că SUA fusese preluată de Comuniști. Amintiții Bill Gates ori George Soros, dar și alții asemenea, erau promotorii unor doctrine și politici de Extremă-Stânga. Adeseori identice doctrinelor de tip bolșevic, nazist ori fascist.
Susținerea pentru regimuri patologice precum Iliescu sau Constantinescu, pentru distrugerea României (cea mai pro-americană țară din Eurasia!), dovedeau că Statele Unite sunt conduse de o grupare în aceeași măsură anti-umană și anti-americană.
Acțiunile inumane din Irak și Iugoslavia au confirmat 1000% această realitate.
În numele unor minciuni evidente (arme de distrugere în masă inexistente, de pildă) s-au săvârșit atrocități teribile de către forțele armate ale SUA. Sub conducerea nominală a celor susținuți de amintiții miliardari (gen Bill Clinton, George W. Bush Jr., Hillary Clinton, Colin Powell, Condoleezza Rice etc.).

S-a văzut astfel că Statele Unite ale Americii fuseseră preluate de forțe extremiste, care nu aveau nicio șovăire în săvârșirea oricăror atrocități.
Atât prin SUA în Vest, cât și prin China Comunistă în Est, lumea înainta cu pași mari către dictatura globală din cărțile s.f. și din prevenirile multor Sfinți din Prigoanele Comuniste.
Cuvântul unor preoți precum Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alții asemenea se confirma, din nenorocire, an de an: lumea se lasă cucerită de Rău, îl laudă și îl susține, urăște Binele, fuge de El, îi urăște pe cei care Îl (mai) iubesc, Îl (mai) caută.

Ca urmare, nu exista nicio nevoie a acestei grupări pentru cineva ca Donald Trump.
Nu era nevoie de cineva care să pună pe masă mizeriile acestei mafii.
Nu era nevoie de cineva care să dea speranțe iubitorilor de libertate – cei mai mulți deja resemnați în fața inevitabilei dictaturi totale, biometrice, care se prefigura tot mai clar.
Să fi fost Donald Trump „nebunul” care, din iubire de Patrie, e gata să se jertfească pentru SUA?

Deși o asemenea idee este frumoasă, părea cu totul imposibilă.
Era adevărat că Donald Trump își folosea banii proprii pentru campania electorală, în loc să depindă de cercurile de influență, ca ceilalți candidați.
Era adevărat că până și în Partidul Republican – al cărui candidat era – vocile mafioților dădeau în el.
Era adevărat că unitatea mass-mediei împotriva lui, complicitatea autorităților la atacuri violente împotriva simpatizanților și unitatea campaniilor hollywoodiene împotriva lui atingeau niveluri record, unice în istoria SUA.
Dar cum să crezi că omul până ieri scăldat în luminile presei, răsfățat în viața socială a luxului miliardarilor, este de-o dată gata să jertfească totul?
Nu era mai logică o manevră electorală?

Apoi a venit șocul: Donald Trump a câștigat alegerile.
A urmat cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
Donald Trump a trebuit să guverneze având împotriva lui instituțiile pe care, legal, ar fi trebuit să le conducă.
În același timp, a fost sub un continuu atac al Partidului Democrat, al instrumentelor de tip Facebook sau Twitter, al mass-mediei.
În același timp, a fost confruntat cu atacuri împotriva SUA și împotriva sa de tip război hibrid.

Un exemplu tipic – inclusiv prin nerușinarea infinită ce l-a însoțit și îl însoțește – este pretextul George Floyd pentru tentativa de lovitură de stat BLM („Black Lives Matter”).
Black Lives Matter este o mișcare extremist-rasistă de Extremă-Stânga ce a incendiat, bătut, jefuit, ucis etc. în SUA. Lansarea violențelor extreme ale BLM a fost pretextată prin moartea produsă de droguri a infractorului George Floyd (un individ care, printre alte infracțiuni, a săvârșit violențe și amenințări cu moartea asupra mai multor femei, inclusiv însărcinate, și care a fost declarat „erou” și chiar „martir”). Trebuie subliniat faptul că există o înregistrare video, răspândită în întreaga lume, a arestării lui George Floyd. Mass-media mainstream a susținut că George Floyd ar fi fost sufocat de polițistul care l-a imobilizat; asta deși se vede în înregistrare că George Floyd vorbește și strigă foarte clar în timpul în care se pretinde că era sufocat. Precizăm pentru cei care nu știu că sufocarea face imposibilă vorbirea și strigătele, cu atât mai mult vorbirea clară. Deși nevinovat, polițistul care l-a arestat pe acest infractor recidivist a fost condamnat – încă o dovadă a politizării extreme a Justiției în SUA.
Campania extremist-rasistă a BLM a fost susținută de cercuri largi la nivel mondial.
S-a dovedit astfel absolut clar existența unei conspirații internaționale de Extremă-Stânga, însoțită de o ură rasistă extremă împotriva „albilor”.

Dar violențele BLM, susținute fățiș de Partidul Democrat, au fost doar o parte din campania împotriva lui Donald Trump.
Partidul Democrat a contestat fără încetare rezultatul alegerilor din 2016, sub cele mai absurde pretext și cele mai nerușinate acuzații.
Faceboo, Twitter și alte rețele similare au preluat și propagat aceste minciuni – și orice murdărie la adresa lui Donald Trump.
Totodată, s-a promovat un rasism feroce împotriva „albilor”, incitându-se permanent la un război al Americanilor „negri” împotriva „albilor”.
De asemenea, s-a promovat un extremism LGBT din ce în ce mai agresiv. Toți părinții care au vrut să își ferească copiii de implicarea în campania de sexualizare au fost declarați ca „amenințare la adresa securității SUA”; nu doar de către activiștii grupărilor LGBT, dar și de autorități de stat și federale, precum FBI.
Etc., etc.

La toate acestea se adaugă Plandemia, adică pandemia planificată declanșată la sfârșitul lui 2019, începutul lui 2020, în China.
Dovedite astăzi prin milioanele de dolari livrate de sursele chineze Familiei Biden, legăturile acestei familii cu China fac din implicarea Chinei în Plandemie un factor esențial.
De asemenea este dovedit și faptul că realizarea virusului COVID-19, o lucrare a ingineriei genetice și nu un fenomen natural, s-a făcut întâi în SUA, sub conducerea Dr. Fauci. Lucrările la COVID-19 au fost mutate în China după ce Congresul SUA a interzis asemenea cercetări și mai ales finanțarea lor de către stat. Dr. Fauci a continuat finanțarea lor prin subterfugii.

Toate cele amintite mai sus, plus altele peste care am trecut, fac din mandatul lui Donald Trump cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
În aceste condiții se poate spune că, totuși, Donald Trump s-a descurcat uimitor de bine.
Nu s-a plecat mafiei care încerca să îl distrugă,
a devenit primul Președinte SUA care a luat parte la Marșul pentru Viață,
a încurajat respectarea primelor amendamente și celorlalte prevederi ale Constituției Statelor Unite,
a obținut o creștere economică exemplară,
a îmbunătățit viața Americanilor de culoare (negri și hispanici în primul rând),
a refăcut controlul SUA asupra graniței sudice,
a scăzut influxul de droguri,
a sprijinit reducerea fiscalității,
a scăzut masiv birocrația,
a luptat să redea cetățenilor cât mai mult din libertățile lor firești confiscate de mafia stângistă în ultimele decenii.
Pe plan internațional Donald Trump a obținut revenirea la respectul față de SUA (pierdut masiv prin mandatele anterioare).
De asemenea, a fost primul Președinte SUA, după foarte multă vreme, care nu a început niciun nou conflict armat, ba chiar a izbutit să aducă pace reală în unele părți ale lumii.
Tratatul de pace din Orientul Apropiat pe care l-a realizat ar fi adus oricărui alt președinte (din SUA și nu numai) nenumărate laude și premii pentru pace.
A izbutit să reducă tensiunile din Irak, Iran, Afganistan, să scadă prezența militară internațională a SUA și, în mai multe împrejurări, să o aducă la raporturi de normalitate: adică de relații bilaterale, pe picior de egalitate, în locul relației unilaterale susținută de „dreptul forței” practicată de Obama, Clinton, Bush Jr. etc.
Până și Coreea de Nord a renunțat la aluziile sau amenințările deschise nucleare.
Pe fundalul atacurilor mai sus amintite, pe fundalul războiului anti-american și implicit anti-Trump al Partidului Democrat și grupării Gates-Soros, rezultatele mandatului lui Donald Trump sunt absolut excepționale.

Apoi, la alegerile din 2020, a avut parte de cele mai falsificate alegeri din istoria SUA.
Trebuie subliniat că frauda electorală este un fenomen des întâlnit, pretutindeni în lume. Cu atât mai de așteptat cu cât miza este mai mare.
La alegerile din 2020 Partidul Democrat l-a pus drept candidat pe Joe Biden, zis și Joke Biden, un vechi slujitor al Stângii. Astăzi este dovedit clar că Joe Biden este un pedofil care și-a abuzat sexual propria fiică, un ins corupt implicat în afaceri murdare în și cu Rusia, Ucraina, China etc. Totodată, este reprezentantul ideal pentru Partidul Democrat din SUA.
Este dovedit astăzi că grupuri importante din FBI și alte organizații federale au conspirat la impunerea lui Joke Biden ca Președinte al SUA și la înlăturarea lui Donald Trump.
Este dovedit faptul că Facebook, Twitter, CNN și alte asemenea instrumente au luat parte la conspirația amintită. În primul rând mințind opinia publică – așa cum au făcut-o și în Plandemie în privința măsurilor dictatoriale cerute de Stânga, a „vaccinurilor”, a politicii sinistrei organizații OMS etc. În al doilea rând cenzurând până la patologic orice ar fi contrazis discursul oficial.

Ca urmare, s-a izbutit înlăturarea lui Donald Trump, inclusiv cu ajutorul unor acte de trădare ale unor colaboratori iluștrii ai acestuia, precum Mike Pence sau Bill Barr. Care s-au dovedit a fi niște oportuniști lipsiți de orice urmă de onoare și demnitate, gata să își vândă Credința și Patria pentru „prețul potrivit”.
Dar Extrema-Stângă nu a fost mulțumită cu atât.
Știindu-se vinovată, și văzând că Donald Trump scoate la iveală falsificarea alegerilor, Mlaștina a organizat operațiunea 6 Ianuarie, în care agenți FBI au ucis o femeie nevinovată și au săvârșit nenumărate alte acte de incitare la violență. Totul în nădejdea izbucnirii unei isterii similară BLM, dar de sens opus, care să justifice arestarea lui Donald Trump și a celor ce îi rămăseseră alături.
Operațiunea nu a izbutit, deoarece oamenii nu s-au lăsat atrași în violențele dorite de Mlaștină.
Dar, oricum, a fost folosită ca pretext pentru persecuții politice – și este folosită până astăzi în același fel.

Ridicolul Președinției lui Joe Biden este nelimitat. Susținerea disperată a mass-mediei nu a putut să acopere cu totul nici rasismul acestuia, nici incompetența lui, nici ieșirile sau căderile produse de vârsta înaintată și sănătatea mintală redusă a acestuia.
Dar acest ridicol este întrecut de tragismul Președinției lui Joke Biden.
Măsurile economice și fiscale ale Mlaștinii au fost executate imediat și fidel de Joke Biden și gașca din jurul lui. Ca urmare, economia SUA s-a prăbușit.
Mai mult, Clanul Clinton-Biden a târât SUA, UE și întreaga lume în ceea ce astăzi se cunoaște drept Războiul din Ucraina.
Un lung șir de așa-zise accidente, ce par mai mult un șir de sabotaje economice bine executate, a lovit și lovește SUA.
Orașele controlate de Partidul Democrat (de la Detroit și Philadelphia la San Francisco și New York) se prăbușesc economic și social. La fel tot mai multe din state controlate de Democrați, în frunte cu California – care anul trecut a fost campioana SUA la afaceri pierdute și cetățeni fugiți, la numărul de oameni ai străzii etc.
Tabloul pare să fie din filme s.f. distopice, precum RoboCop sau Escape from L.A., doar că este realitate concretă.

Pe acest fundal, tot mai mulți Americani se îndreaptă către viitoarele alegeri SUA ca spre ultima speranță pentru revenirea la normalitate, la libertate, la valorile americane.
Ca urmare, Mlaștina a recurs la „Justiția” coruptă pentru a-l elimina pe Donald Trump din alegeri.
A încercat asta întâi prin grupările corupte din FBI, prin așa-zisa anchetare a „documentelor secrete” deținute de Donald Trump.
În această privință lucrurile sunt simple: Președintele SUA are autoritate absolută în declasificarea documentelor de stat. Ca urmare, un Președinte SUA poate declasifica documente – respectiv să le ia și să le țină acasă – după voia lui. Este o practică firească, legală, pe care o întâlnim la toți Președinții SUA. Acuzațiile FBI nu doar că sunt o încălcare a atribuțiilor FBI, dar sunt o totală aberație juridică.
Mai grav, s-a dovedit între timp, absolut clar, că Joe Biden a furat documente clasificate (inclusiv „top secret”!), folosindu-se de pozițiile ocupate de-a lungul deceniilor în Administrație. Adică fără să fi avut vreo funcție care să îi permită, legal, declasificarea sau extragerea vreunui document.
De asemenea, am amintit mai sus, Hillary Clinton a făcut publice documente și informații clasificate prin emailurile sale – activitatea infracțională dovedită de FBI.
Niciunul dintre ei nu a fost urmărit legal pentru aceste acțiuni.
În schimb Donald Trump, care a acționat 100% legal, este urmărit de procurori pentru această acțiune legală, invocându-se prevederi legale care nu se aplică Președintelui SUA.

Cum acest lucru nu era de ajuns, s-a recurs la altă mârșăvie „juridică”.
În New York-ul distopic de astăzi infractorii violenți sunt lăsați în libertate de către autorități. Procurorul Șef fiind unii dintre principalii responsabili pentru jafurile, violurile și crimele săvârșite de recidiviștii eliberați.
Totuși, același procuror a cheltuit enorm de multe resurse pentru a găsi un pretext pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump.
Am mai vorbit despre această farsă juridică, o persecuție politică la scenă deschisă, în cel mai clasic stil nazisto-bolșevic (aici); nu mai revin acum.

Voi sublinia însă abuzul din 13 Iunie 2023, prin care Donald Trump a fost pus sub arest, absolut aberant, ca parte a „urmăririi în Justiție” oganizată de Mlaștină.
Gestul are o singură „justificare”, dorința celor îngroziți de ideea „secării Mlaștinii” de a se răzbuna pe cel de care se tem. Însă, din punctul meu de vedere, are o însemnătate istorică:

mi se pare ultimul pas între SUA liberă și SUA tiranică.
Din această clipă
SUA este o dictatură de Extremă-Stânga în cel mai clasic înțeles al expresiei.

Regimul marionetă Joke Biden a fost instrumentul de trecere de la ultima Președinție americană adevărată la noul regim.
Părerea mea.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Ce urmează?
Probabil asasinarea… scuze, moartea ”accidentală” sau ”incidentală” a lui Donald Trump.
Apoi, un joc de marionete asemănător trecerii de la Iliescu la Constantinescu, în timpul căruia se vor rade ultimele libertăți și drepturi ale Americanilor.
Idioții mesianiști de Stânga vor jubila.
După care va urma un nou val de prăbușire, haos, suferințe cumplite.
Dar cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.

Ţinta falsă şi Ţelul adevărat. Sfânta Maria Egipteanca

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

În valurile politice, deci şi mediatice, ale „Crizei COVID-19”, mulţi şi-au pierdut ţinta… dacă o mai aveau.

Spune Sfântul Apostol Pavel

„Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Christos Iisus. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit, dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Christos Iisus” (Filipeni 3.12-14)

Deci, care este ţinta vieţii noastre, dacă nu suntem înşelaţi de diavol?
Răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Christos Iisus.

Şi atunci, „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Romani 8.35-39)

Maria Egipteanca, după ce a intrat în pustie, a trăit acolo 47 (patruzeci şi şapte) de ani, întâi luptând 17 ani împotriva patimilor cu cea mai tare voinţă.
Această voinţă nu era însă de ajuns, căci puterea patimilor o aprindea din vreme în vreme; însă ea cădea înaintea lui Dumnezeu şi cu mijlocirea Maicii Domnului stătea în rugăciune până se izgonea aprinderea.
Iar când s-a izbăvit de patimi, după al 17-lea an, a trăit mai departe în pustie încă 32 de ani.
În al 30-lea an i-a fost trimis Părintele Zosima, căruia i s-a spovedit într-o spovedanie publică ce doar cei curăţiţi o pot face. În anul următor l-a revăzut în Joia Mare, când a primit Sfânta Împărtăşanie. Iar în al 32-lea an al nevoinţei sale a plecat în Cerurile de care devenise atât de apropiată.

Înţelegem oare aceste lucruri?
Înţelegem oare viaţa Sfintei Maria Egipteanca?
Înţelegem oare că o desfrânată – ca noi toţi, într-un fel sau altul – a ajuns la o uimitoare plinătate a Duhului Sfânt în această viaţă?
Şi că a fost în Biserică, deşi de 47 de ani nu mai călcase într-o biserică?

Toate trec; şi cele bune, şi cele rele.
Cu adevărat înfrânt este doar cel care se dă bătut; altfel, orice înfrângere şi orice biruinţă sunt trecătoare.
Singura biruinţă veşnică este cucerirea Cerurilor.

Suntem, acum, despărţiţi de biserici, dar nu de Biserică.
De Biserică suntem despărţiţi doar dacă vrem să fim despărţiţi.

Stând aproape de duhovnicul nostru, vom găsi călăuzire atunci când puterile ne vor fi mai slabe decât ale Mariei Egipteanca.
Ea a fost singură cu adevărat, noi putem să vorbim cu duhovnicul nostru, cu preoţii noştri, putem să le ascultăm cuvântul, putem să primim sfat, putem să alergăm la ţintă, la răsplata chemării celei de sus, la Dumnezeu!
Cu Dumnezeu înainte!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

  20171210_145045

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Prima Poruncă după Înviere!

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Pentru păcatele noastre Fiul lui Dumnezeu a plătit cu viaţa Sa, cu sângele Său, cu durerile pe care noi, oamenii, le-am adus asupra Sa.

Era o glumă potrivită, dar şi cumva tristă, care suna cam aşa:
Au venit extratereştrii pe Pământ pentru prima dată. Şi s-au întâlnit cu toţi liderii politici ai lumii. Printre ei fiind şi Papa (şeful Statului Vatican). Şi, după ce nenumăraţi alţii au pus extratereştrilor întrebări, Papa îi întreabă:
– Îl cunoaşteţi pe Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu? 
– Cum să nu! – spun extratereştrii cu bucurie. E extraordinar! Vine în fiecare an la noi şi ne bucurăm grozav! 
Papa, şocat, crede că nu a auzit bine:
– Vine în fiecare an la voi??!!!??
– Da, bineînţeles. La voi, nu?
– Nu! – răspunde Papa încă uimit. La noi a venit acum 2000 de ani şi o să mai vină la sfârşitul lumii. Nu înţeleg de ce vine la voi în fiecare an şi la noi nu. 
– Poate că nu îi place ciocolata voastră. 
– Ce???!!!!!???? 
– La prepararea dulciurilor, şi mai ales a ciocolatei, ne pricepem cel mai bine. De aceea, când a venit la noi şi ne-A vorbit am fost atât de fericiţi încât I-am adus şi I-am dăruit cea mai bună ciocolată de pe planeta noastră. Voi ce i-aţi dat când a venit la voi? 

Am spus că gluma este şi tristă. Pentru că, într-adevăr, noi I-am adus Fiului lui Dumnezeu multă ură.
Ură ce bântuie până astăzi.
Şi mai ales neascultare.

Neascultarea de Dumnezeu este extrem de răspândită şi printre cei care îşi spun Creştini. (Şi, prin Botez, ar trebui să fie!)
Ar trebui să asculte de Scripturi, şi nici măcar nu le citesc. Sau, dacă le citesc, le citesc doar ca să spună că le-au citit. Ori, şi mai rău, ca să scoată din ele învăţături răstălmăcite după poftele lor.
Ar trebui să fie în Biserică şi ai Bisericii, pentru că fiind al Bisericii eşti al lui Iisus Christos, Cel care este Capul Bisericii. Dar cei mai mulţi îşi fac „bisericuţe”, adică felurite grupuri care se rup de Biserică. Eventual declarându-se „unica biserică adevărată”, cu toate că sunt rupţi de succesiunea apostolică (absolut obligatorie pentru Biserică).
Ar trebui să pună cuvântul lui Dumnezeu mai presus de orice. Pentru că astfel ar fi în Adevăr şi în Dragoste, ar avea pace şi fericire. Dar cei mai mulţi, zicându-şi Creştini, ascultă de lume şi de patimile ei.

Care este prima poruncă dată de Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Christos după Înviere?
Pace vouă!

Această poruncă înnoieşte porunca dată înainte de Răstignire, poruncă ce este, totdeauna la Dumnezeu, un dar nesfârşit de preţios:
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze! … Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

Creştinii adevăraţi nu se sperie nici de viaţă, nici de moarte; nici de coronaviruşi, nici de războaie, nici de altele asemenea. Pentru pacea lui Iisus Christos este în inima lor, în sufletul lor, în viaţa lor.
Pace vouă, tuturor!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă