Împăratul Iustinian cel Mare este Român?

Iustinian cel Mare mozaic RavenaÎmpăratul Iustinian cel Mare cu însoţitori, mozaic din Ravena

Despre originea etnică a Binecredinciosului Împărat Iustinian cel Mare (2 August). Informaţii generale

Atunci când se vorbeşte despre originea etnică a Împăratului Iustinian cel Mare există de obicei două variante luate în seamă: că acesta era Ilir Romanizat, respectiv Trac Romanizat. În trecut se pretindea şi că ar fi fost Slav – ca urmare a unui fals pan-slavist al lui Teofil Bogomil din Dalmaţia, fals realizat pe la începutul anilor 1600. Totuşi, de la James Bryce şi articolul său pe acest subiect, falsul a fost dovedit fără putinţă de tăgadă. Ca urmare, există cele două variante amintite, împăcate de mulţi istorici prin formula:
Împăratul Iustinian cel Mare era Traco-Ilir Romanizat.

Dar de ce Trac, Ilir sau Traco-Ilir şi de ce Romanizat?
Ei bine, „Romanizat” pentru că Iustinian învaţă limba greacă mai târziu, deci nu îi este nativă. În schimb ştie latina populară (vulgară) încă de la început, deci îi era limba maternă.
Totuşi, asta înseamnă „Romanizat”? Sau „Romanic”? Voi reveni.
„Trac”, „Ilir” sau „Traco-Ilir” pentru că Iustinian s-a născut în Dardania (respectiv, nordul Macedoniei), într-o vreme în care aceasta era traco-iliră „romanizată” (voi reveni şi asupra acestui aspect).
Tatăl lui Iustinian poartă un nume ciudat, socotit de obicei latino-iudaic, Sabbatius. Din păcate, puţini cercetători au făcut legătura, altfel evidentă, cu formele tracice ale lui Sabasius ori Sabazius ori Sabazios – printre altele, numele tracic al zeului iniţial din care Grecii îl vor construi pe Dionisos. O convergenţă traco-latino-creştină este, în cazul acestui nume, aproape sigură.
Mama lui Iustinian se numeşte Vigilantia, un nume evident latin.
Locul naşterii lui Iustinian cel Mare este ţinutul numit Dardania.
Acesta se afla între Moesia şi Macedonia. O parte va intra în Macedonia de astăzi, cealaltă în Serbia. Dar în 483 Slavii încă nu ajunseseră în zonă. Procopie pretinde că locul naşterii ar fi un sat pe care îl numeşte Tavrision. Probabil că denumirea era ceva de felul Taurisiano (în Sudul Italiei de astăzi), Taurasi (în Sudul Italiei de astăzi), Tăureni (Judeţul Mureş) etc.
Oricum, satul natal al Împăratului Iustinian este în apropiere de Scopie (Skopje), actuala capitală a Republicii Macedonia de Nord, cândva parte a Dardaniei şi teritoriu puternic românesc.

Costantin_nord-limes_png - b mic

Dardania a făcut parte de-a lungul vremii din Prefecturile Illyricum şi Dacia.
Este un teritoriul aflat la hotarul dintre Iliri şi Traci, la hotarul apariţiei diferenţierilor culturale şi lingvistice între cele două ramuri ale aceluiaşi popor.

La început, Proto-Tracii şi Tracii Vechi se întindeau din Tracia propriu-zisă (Sudul Bulgariei şi Estul continental al Greciei de astăzi) până în părţile Veneţiei. Mai târziu, Ilirii se vor diferenţia de grupul principal. Contextul rămâne încă necunoscut.
Totuşi legăturile dintre Iliri şi Traci sunt extrem de strânse, există grupuri ilire în mijlocul ţinuturilor tracice (din Banatul de astăzi în Macedonia) şi grupuri tracice în Ilira. Stăpânirea romană va deschide porţile unui amestec şi mai puternic (sau unei regăsiri şi mai puternice). Ilirii sunt aşezaţi în Dacia Ptolemaică, mai ales în regiunile montane prielnice mineritului. Dacii sunt aşezaţi în Dardania şi Iliria. Alţi Iliri se aşează în Macedonia, Tesalia, Epir – toate eliberate de asuprirea elină. Dar şi în Asia Mică şi alte regiuni tracice, traco-greceşti, traco-armene etc.

Dardanii din Dardania par să fie acelaşi popor – sau să aibă aceeaşi origine – cu „Dardanienii” din Troia şi alte părţi ale Misiei (astăzi în Turcia, înspre Marea Marmara şi Marea Traciei). Aceştia din urmă sunt denumiţi de Greci „Traci”, în vreme ce Dardanii din Dardania sunt numiţi fie „Iliri”, fie „Traci”. Se pare că identitatea Dardanilor se formează în epoca în care deosebirile dintre Iliri şi Traci erau încă foarte mici.
Ulterior, după cum am arătat, amestecul traco-ilir este foarte puternic în tot teritoriul dintre Adriatică şi Marea Neagră. Este folositor în această privinţă să constatăm că listele de ierarhi ortodocşi din Dardania antică (până la anul 602), conţin un amestec de nume romane, tracice şi ilirice. Acelaşi amestec, de altfel, în numele ierarhilor ortodocşi, există în Panonia Inferior, Moesia Superior – devenită apoi Dacia Aureliană -, în Moesia Inferior şi Sciţia Mică (a se vedea [Păcurariu, 1975]).
Nume precum Dardan sau Dardana au supravieţuit pe alocuri al Români (ex.: Constantin Dardan, fost primar al Chişinăului în perioada interbelică, Adriana Dardan, originară din Cernăuţi, excepţional om de cultură de limbă engleză) şi la Albanezi. Desigur, şi în forma toponimului Dardanele.

Aceste fapte – foarte pe scurt înfăţişate aici – sunt pricina pentru care istoricii sunt astăzi unanimi în a recunoaşte originea traco-romană, iliro-romană sau iliro-traco-romană a Împăratului Iustinian cel Mare.

(va urma…)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea


Mică bibliografie

Evident, în primul rând Fontes Historiae Daco-Romanae sau FHDR, apoi

  1. Aldea, Mihai-Andrei (2007) Zbor prin vâltoarea vremilor. Românii între întunericul veacului şi lumina lui Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti
  2. Alexe, Asistent Ştefan C. (1969) Sfântul Niceta de Remesiana şi ecumenicitatea patristică din secolele IV şi V, Bucureşti
  3. Gerostergios, Asterios (2004) Iustinian cel Mare: sfânt şi împărat, Ed. Sophia, Bucureşti
  4. Papanace, Constantin (1995) Geneza şi evoluţia conştiinţei naţionale la macedo-Români, Ed. Brumar, Bucureşti
  5. Păcurariu, Mircea (1975) Listele cronologice ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, «BOR», XCIII, 1975, nr. 3-4, p. 322-355 (mai ales la p. 323-324).

Despre originea răului în societate

Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1.17)
Toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bine, feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” (I Tesaloniceni 5.22)

De-a lungul istoriei au existat multe concepte şi instituţii îngrozitoare, ce au rănit foarte mulţi oameni. Cea mai mare sursă a suferinţei omeneşti a fost însă, totdeauna, relativismul moral personal.

Temujin sau Genghis-Han, un psihopat criminal foarte lăudat în ultima vreme, a ucis cel puţin douăzeci de milioane de oameni şi a adus cel puţin 100 de milioane de oameni în sclavie. De ce? Pentru că aşa a vrut! Nu au existat motive politice, economice, religioase ori militare pentru acţiunile sale. Pretextele patetice contemporane – de tipul „a vrut să îşi sature oamenii” – sunt ridicole atât în contextul mărturiilor privind gândurile şi valorile lui Genghis-Han cât şi situaţia practică. Numai după un an de jaf în China oamenii conduşi de Genghis-Han strânseseră averi uriaşe. Nici vorbă să sufere de foame! Ei. Chinezii, însă, au fost aduşi până la canibalism de „eroul” care îi invadase. Erou? Da, însă unul negativ. Ca toţi psihopaţii megalomani, şi Genghis-Han era tolerant cu cei care i se supuneau. Că pentru a ajunge la marea sa toleranţă trebuia să devi un sclav cu moartea deasupra capului… pe cine mai interesează? Tot ce a avut Temujin ca geniu militar sau politic a fost pus în slujba unor pofte dezlănţuite şi contradictorii. De pildă, autorul a nenumărate violuri – nici nu se ştie numărul exact al femeilor pe care le deţinea (da, le deţinea) – era pasionat şi de asceză! Cel care şi-a ucis rude pentru o umbră de bănuială de neascultare a făcut general un duşman care aproape l-a ucis cu o săgeată. „Motivele” invocate de Genghis-Han sunt simple pretexte – dovadă că în contexte similare procedează extrem de diferit… dacă are chef. Pentru că ceea ce l-a condus pe el, de la început şi până la sfârşit, a fost convingerea că ce vrea el trebuie să se facă. Niciun reper moral stabil.

Însă nicio societate nu rezistă fără repere morale stabile.

Romanii s-au ridicat de la o mână de ţărani săraci la o mare putere datorită valorilor morale. Sau, mai bine zis, câtă vreme au avut aceste valori. La început datoria faţă de patrie şi neam erau, pentru ei, absolute. Bogăţia era frumoasă dacă slujea patria şi neamul, altfel devenea otravă. În vremea în care imperialismul grecesc s-a avântat în Italia a aflat că cei pe care încerca să-i cucerească aveau ca aliat Roma. O cetăţuie care fusese vreo două secole sub cizma Imperiului Etrusc. Şi care, uimitor, izbutise să se elibereze… şi începuse să-şi cucerească fostul cuceritor. Trimisul grecilor la Roma s-a izbit de un insucces uluitor. Mitele pe care le pregătise nu au găsit nicio mână care să le primească. Senatorii romani duceau o viaţă spartană. Grecii nu au luat în seamă teama trimisului lor şi au hotărât să-i distrugă pe romani. Ca urmare, statele greceşti implicate au ajuns să fie cucerite de romani. Dar ce se întâmplă după ce grecii, cuceriţi de romani, încep să-i cucerească pe aceştia cultural? Convertindu-i mai ales la hedonism – adică la iubirea de plăceri (trupeşti). Ce se întâmplă? Ţara romanilor slăbeşte şi apoi se prăbuşeşte. Iar partea ei răsăriteană – Imperiul Roman cu capitala la Constantinopole – este, treptat, preluată cultural, politic, economic, religios etc. (Bineînţeles, de greci.)

Otomanii ce practicau un islamism ascetic-militarist au cucerit teritorii întinse pe trei continente. Ungaria a devenit paşalâc, Polonia le-a plătit tribut ca şi Ţările Române, Africa de Nord a fost sub stăpânirea lor, la fel Arabia, Mesopotamia (Irakul), ba chiar şi mult din Caucaz, Sciţia Mare etc. Acest imperiu ce părea imposibil de oprit s-a prăbuşit de asemenea ca urmare a prăbuşirii valorilor morale (şi aici grecii au aplicat aceeaşi metodă ca faţă de romani, dar cu un succes mult mai limitat; condiţiile se schimbaseră).

Peste tot se vede – în toate locurile, în toate timpurile, la toate grupurile omeneşti de la clan la stat – acelaşi lucru: relativismul moral duce la prăbuşire, valorile morale stabile ridică.

Cei care susţin relativismul moral o fac doar pentru că ştiu că fac lucruri rele. Niciun om care vrea sincer să fie bun, să facă binele, nu va susţine relativismul moral. Va susţine un sistem de valori puternic, fie şi chiar numai ca un ideal absolut necesar. Oamenii au nevoie să tindă spre înălţimi! Dar cei care vor să facă răul au nevoie de relativism moral! Acesta este singurul mijloc pentru a bloca sistemul imunitar al societăţii. Cu un sistem de valori morale stabil, societatea se poate apăra de rău. Cu relativism moral şi răul şi binele devin greu identificabile, ba chiar interschimbabile. Nu doar că sistemul imunitar este cel puţin derutat, dar poate fi chiar folosit împotriva binelui (bunilor). Ducând societatea la autodistrugere.

Fenomen, revin, petrecut de nenumărate ori în istoria omenirii.

Şi singura „plasă de siguranţă” a fost comunitatea celor care şi-au păstrat valorile morale. Fie că vorbim despre Comunism, Nazism, Fascism, Leninism, Stalinism ori alte regimuri politice de extremă-stânga, fie că vorbim despre prăbuşirea Imperiului Roman de Apus ori a unor state din Asia, Africa sau Americi, avem, totdeauna, această situaţie.

Dincolo de toată răutatea lumii omul poate să facă binele, să devină bun. Dacă vrea. Şi dacă îşi însuşeşte un bun sistem de valori morale. Pe care să-l urmeze cu statornicie.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea