Jurnal COVID-19. Dr. Sucharit Bhakdi, Germania, 19 Martie 2020

audiatur et altera pars

Despre coronaviruşi (Coronaviridae), SARS-CoV-2 sau COVID-19, despre sănătate şi boală, oameni, animale şi politicieni… 

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Un reputat medic din Germania explicând COVID-19 pe 18 Martie 2020

Toate aceste măsuri duc la autodistrugere şi sinucidere colectivă, pentru nimic altceva decât o iluzie.
Dr. Sucharit Bhakdi

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Statul comunist şi COVID-19. În primele zile ale dictaturii

Am amintit de mult şi de multe ori despre măsurile ce ar fi trebuit luate în faţa ameninţării COVID-19 (cine doreşte poate căuta pe acest site – mihaiandreialdea.org – articolele despre coronavirus, COVID-19 etc.).
Am arătat, repetat, cât de greşite şi ineficiente sunt mijloacele practicate de Guvern şi Preşedinţie (în aceleaşi materiale amintite în paranteza dinainte).

Pe scurt, regimurile comuniste – a căror inteligenţă şi capacitate de adaptare este limitată doctrinar – socotesc drept soluţie la orice problemă majoră folosirea forţei statului. Pentru ele, statul este „Partidul” (Comunist), adică este dumnezeul lor. Şi dacă el pune forţa în mişcare, sigur rezolvă orice.
O asemenea tactică a fost folosită de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a scăpa de vrăbiile care, gândiseră geniile partidelor, „mănâncă prea multe grăunţe şi păgubesc economia socialistă”. Aici intrase în funcţiune altă paradigmă comunistă: dacă măsurile nu funcţionează, dacă doctrina comunistă nu funcţionează, nu ea este de vină, ci alţii – vrăbiile, chiaburii, sabotorii, speculanţii, agenţii străini, retrograzii, duşmanii progresului, ploaia, vântul, artele marţiale, concepţiile burgheze etc., etc. Ei, şi ca să scape de vrăbiile „vinovate” de producţiile agricole scăzute, PCC a hotărât să mobilizeze „armata poporului”, dând ordin să fie vânate vrăbiile. Ba chiar instituind şi mici premii băneşti. Flămânzi şi săraci, oamenii s-au pus pe vânat vrăbii, scoţând bănuţii pe care îi puteau scoate. Doar că în după aceea lipsa vrăbiilor a lăsat omizile să se înmulţească într-un asemenea hal încât au distrus recoltele total. Criza a fost cumplită, nenumăraţi oameni au murit de foame. Dar PCC a găsit soluţia: a scos „armata poporului” la vânat omizi. De data asta obligatoriu. Însă omizile erau prea multe şi oamenii, departe de foamea şi agilitatea vrăbiilor, nu puteau compensa lipsa păsărilor. PCC a trebuit să cumpere vrăbii din străinătate. Pe ascuns, desigur, fără a se spune ceva poporului.

În clipa de faţă toate ţările grav afectate de COVID-19 folosesc metodele comuniste: forţa statului impune izolarea cetăţeanului.
Gândirea este simplistă şi poate să pară logică: izolând cetăţenii blocăm transmiterea viruşilor. Dar este total greşită. De ce?

1. În primul rând pentru că transmiterea virusului nu poate fi oprită printr-o asemenea politică. Oamenii au nevoie de mâncare, căldură, lumină, medicamente etc. şi atunci când se izolează. Izolările impuse în Wushan şi alte părţi ale Chinei NU au oprit propagarea virusului. Şi s-a ajuns chiar la…

2. Izolarea totală a cetăţenilor, fiind lăsaţi să moară de foame în casă, „ca să nu transmită virusul”. Scene cu sudarea uşilor de la blocuri, luarea cu forţa a civililor spre a fi închişi în lagăre etc. sunt cutremurătoare pentru orice om decent. China, astăzi, neagă aceste cazuri, tratându-le drept „falsuri” şi „atacuri la adresa Chinei”. Poate că este aşa, nu am cum să dovedesc autenticitatea sau neautenticitatea lor. Dar, paradoxal, singura soluţie reală de blocare a transmiterii virusului este exact asta: uciderea cetăţenilor. Scuze, am vrut să spun izolarea lor totală. Adică uciderea lor, până la urmă…

3. Admiţând că prin izolare aproape totală blochezi transmiterea virusului, până când stai în izolare? Pentru că virusul SARS-CoV-2 NU dispare pentru că oamenii se izolează. Nu. El rămâne în anumite zone, rămâne la unele animale. Şi se va activa de îndată ce va intra în contact cu oamenii ieşiţi din izolare.

În China, paradoxal, provinciile cu izolare mai slabă au avut un număr mai mic de morţi de COVID-19. De ce? Pentru că imunizarea naturală a populaţiei tinere a îngreuiat transferul virusului către bătrâni.
Trebuie bine înţeles faptul că în aproape 100% din cazuri – Italia este o dovadă absolută – virusul SARS-CoV-2 are o eficienţă extrem de scăzută la persoanele aflate sub vârsta de 60-70 de ani. Mai mult, chiar şi la cei peste 70 de ani gripa COVID-19 nu duce la deces ori cazuri grave în lipsa unor sensibilităţi sau comobridităţi preexistente. (Dintre cei morţi în Italia doar trei nu aveau comorbidităţi. Media de vârstă a celor ucişi de COVID-19, conform surselor oficiale sanitare italiene, este puţin peste 80 de ani. Deci, bătrâni cu comorbidităţi.)
Fenomenul a fost produs de forme sociale tipic italiene de comuniune între generaţii. Forme foarte frumoase de obicei, dar nu şi în aceste împrejurări.

Ce ne arată cazurile amintite mai sus? (China şi Italia, dacă aţi uitat. 🙂 )
Faptul că politica sănătoasă trebuie să fie aceea de ocrotire a bătrânilor şi de imunizare naturală a populaţiei mature şi tinere. Ceea ce este de făcut este instruirea tuturor în reducerea contactului cu bătrânii la necesarul de susţinere şi realizarea contactului cu respectarea procedurilor de dezinfectare.
O asemenea politică înseamnă o colaborare puternică şi sănătoasă între stat şi cetăţeni, înseamnă păstrarea locurilor de muncă şi a unei economii funcţionale, în paralel cu combaterea SARS-CoV-2.

BINEÎNŢELES, în Republica România, condusă de urmaşii sovieticilor şi naziştilor care ne-au invadat în sau după Al doilea război mondial, a fost aplicată metoda comunistă.
În stil tipic bolşevic, statul a intervenit în forţă spre a produce „izolarea socială” (ce patriotic şi progresist sună!).
Nu a ajutat IMM-urilor (nici măcar destul praf în ochii nu le-a dat), nu s-a pregătit pentru milioanele de oameni ce urmau (urmează) să rămână fără sursă de venituri, nu au asigurat producţia naţională de dezinfectanţi, nu au asigurat producţia naturală de hidroxiclorochină (antiviral esenţial în combaterea COVID-19), nu au suspendat plata taxelor şi impozitelor (doar o oarecare amânare), nu au investit în firmele care se chinuie să plătească salarii celor care stau acasă (Germania are pentru firmele similare din cuprinsul său un fond de zeci de miliarde de euro), nu a organizat producţia naţională de măşti sanitare, nu a organizat producţia naţională de halate, mânuşi şi papuci de unică folosinţă, nu a organizat producţia naţională de mânuşi sanitare, nu a luat măsuri împotriva speculei, nu a organizat un sistem de livrare la domiciliu în condiţii de igienă extinsă pentru bătrâni şi bolnavi etc., etc.
În schimb a atacat Biserica. În timp ce molurile (mall-urile) duduiau, hypermarketurile gemeau de oameni, avioanele erau supraaglomerate, organizaţiile masonice îşi ţineau liniştite întrunirile, cluburile funcţionau la supraturaţie, Biserica era marea şi nesfârşita problemă a Comuniştilor aflaţi la conducerea Republicii România! Nu lipsa dezinfectanţilor şi mijloacelor de protecţie chiar şi din spitale. Nu tratamentul strălucit anti-COVID-19 aplicat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Nu semnalele de alarmă trase neîncetat (şi încă din 2 Februarie!) de IMM-uri asupra valului de falimente ce urmează.
Ca orice sistem comunist, şi clasa politică din România are nevoie de ţapi ispăşitori pentru eşecurile sale.

Dar, desigur, lucrurile nu se opresc aici.
Măsurile comuniste aplicate de Preşedinţie şi Guvern, desigur, nu funcţionează.
Bisericile, ca în vremea lui Stalin, Mao sau Enver, sunt închise – chiar dacă magazinele continuă să funcţioneze, după un set de reguli mai slab medical decât cel practicat în biserici până acum. Fiind închise, nu mai pot fi ţap ispăşitor.
Dar măsurile nu funcţionează!
Şi atunci?

Atunci „iubiţii conducători”, „plini de grijă pentru popor”… înăspresc măsurile deja luate! Măsuri care nu funcţionează! Nu funcţionează nici în România, nici în alte părţi ale lumii! Dar ei le înăspresc!
Vorba aia: Băi, eşti nebun? Eu nu, dar ei… fără număr!

Cârmacii 01
Cârmacii înţelepţi ai Republicii (Comuniste) România

Şi ce au gândit, „tovarăşii conducători”, în „grija lor pentru popor”, să facă?
⇒ De pildă, să scoată Armata în stradă, să lupte împotriva poporului care mişcă în front! Adică mersul la magazin, farmacie sau serviciu va fi şicanat de controale militar-poliţieneşti.  Astfel se va amplifica de cel puţin zece ori contactul între persoane. Adică se va favoriza răspândirea bolii! Nu vă gândiţi că o să se tot dezinfecteze poliţiştii şi militarii, că pentru asta ar trebui să aibă cu ce. O să-şi pună şerveţele la gură pe post de mască (şerveţelele NU filtrează viruşii), o să-şi dea cu apă pe mâini să spună că s-au dezinfectat. Păi nu sunt nici în spitale materiale de protecţie, dar „geniile politice” vor să mai scoată câteva zeci de mii de oameni în stradă… protejaţi de nimic.
⇒ S-au mai gândit şi să ţină închişi bătrânii de peste 65 de ani. Cu Armata şi Poliţia. Să ţină bătrânii închişi, ca să moară de foame şi boli în casă. Nu este glumă! Sinistrul nostru Preşedinte nu a spus prin ce vrajă vor ajunge alimentele şi medicamentele la bătrânii care, citez „Vor trebui să stea practic tot timpul în casă”. Vor sta „practic” tot timpul în casă, nu-i aşa, pentru că ideatic ori spiritual au voie să se plimbe pe oriunde. Să trec peste faptul că Preşedintele Republicii România încă nu cunoaşte bine limba română. Dar nu ştie nici că bătrânii au nevoie de mâncare şi medicamente?
Şi la ce s-au mai gândit?
La nimic.
Nimic.
Zero.

Acum, veţi zice că sunt rău. Că bietul Preşedinte este un neamţ care nu a învăţat bine limba română niciodată, aşa că la 60 de ani (mulţi înainte şi să-i fie toţi spre mântuire!) e prea greu să o mai înveţe. Bine, nu-i bai. Trecem peste greşelile de vorbire ale oamenilor politici – unii, teoretic, de etnie română. Dar ce ne facem cu „măsurile” comuniste, aberante, luate?
Ce? Îmi spui că şi Turcia sau Serbia au interzis ieşirea bătrânilor de peste 65 de ani? Da, dar nu total şi nu ca la noi! Pe de-o parte, au anumite ore în care pot merge la cumpărături (între 4 şi 7 a.m. în Serbia). Pe de altă parte, s-au înfiinţat organizaţii de voluntariat care aduc bătrânilor acasă alimentele şi medicamentele de care au nevoie. Nu-i aşa că sună altfel?

Aaa, dumneata îmi spui că şi la noi sunt unii care fac asemenea voluntariat? Precum cei de la NeamUnit, din Frăţia Ortodoxă ori, desigur, din parohiile ortodoxe? DAR ELE NU SUNT DE STAT! Ele ţin de activismul social al nesuferiţilor de Ortodocşi practicanţi. Nu fac parte din măsurile prevăzute de stat, sprijinite de stat, finanţate de stat… Şi, extrem de grav, sunt puţini.

O ultimă oprire înainte de încheiere: oamenii fără venit.
Oficial au trecut în şomaj cca. 200.000 de oameni.
Aceştia sunt de fapt cei declaraţi ca atare, pentru că la ei se adaugă cei, foarte mulţi, care munceau „la mica înţelegere”. Impozitarea inumană, comunistoidă, a făcut necesară pentru multe afaceri mici această formă de angajare. Una, de altfel, tipică unui capitalism sănătos, în care statul nu se bagă în ce nu-i aparţine. Aceşti oameni, reclamaţi de politicienii comunişti ca „evazionişti” (în timp ce exportul uriaş de capital al corporaţiilor trece nevăzut), aduceau statului mulţi bani. De pildă, prin faptul că îşi cumpărau mâncare, haine, jucării pentru copii etc. Ceea ce însemna plătirea multor locuri de muncă (căci plata angajaţilor intră în preţul produselor!). La fiecare cumpărare, statul îi jecmănea cu 15-17%, vestita tâlhărie numită TVA. Şi ei au rămas fără venit, şi mulţi dintre cei care trăiau din banii lor vor falimenta. Şi, desigur, şi statul pierde masiv. Dar esenţial acum este faptul că în jur de 350.000 de Români au trecut de la declararea crizei la venituri foarte mici sau la venituri zero. La ei se adaugă însă – şi Guvernul şi Preşedinţia „uită” asta – Românii veniţi din străinătate. Rămaşi fără loc de muncă, fără venit. Din ceea ce am putut aprecia eu – date clare nu există – sunt bine peste 600.000. (O sursă sintetică aici.)
Adică deja sunt peste 900.000 (probabil peste un milion) de Români intraţi în zona de sărăcie maximă. ACUM! Şi „geniile conducătoare” ne asigură că „sunt pregătite pentru criză”, deoarece au fonduri „pentru un milion de şomeri”. Păi acum sunt un milion de oameni în starea asta! Iar cu blocada pe care o creaţi vor fi, în maximum două luni, dacă nu mai repede, trei milioane de oameni ajunşi în sărăcie cruntă. Vor ajunge să moară mai mulţi oameni din cauza măsurilor decât din cauza gripei COVID-19… (A se vedea poziţia Preşedintelui SUA – din păcate nu şi al României – în această privinţă.)

În vreme ce medicii şi asistentele plâng în spitale de lipsa dezinfectanţilor şi celorlalte mijloace de protecţie sanitară, ba chiar se îmbolnăvesc pe capete din această pricină; în vreme ce ameninţarea sărăciei celei mai cumplite apasă peste milioane de Români; în vreme ce în alte ţări tratamentul pentru COVID-19 începe să ajungă la populaţie, iar la noi nici vorbă; în vreme ce economia naţională este în pragul colapsului,
„iubiţii conducători” ne spun că „au găsit salvarea”:

⇒ Vor scoate Armata în stradă, alături de Jandarmerie şi Poliţie, ca să controleze toţi trecătorii…
⇒ Vor ţine în casă cu forţa bătrânii de la 65 de ani încolo…

Suntem salvaţi!
Republica este salvată!
Vă mulţumim, conducători tâmpiţi! Scuze, am vrut să spun „iubiţi”. Din păcate, a ieşit aşa. Dar cică gura păcătosului adevăr grăieşte…

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Rugaţi-vă şi pentru mine. Sunt unul dintre cei cu comorbidităţi şi, ca urmare, îmi este greu să lucrez, inclusiv pentru această cronică a instaurării unei noi dictaturi tâmpe, deci comunistă, în România. Aş vrea, totuşi, să vă aduc mâine în atenţie o mişcare foarte interesantă a Ministerului Sănătăţii. Din păcate, nu una bună. Nădăjduiesc să pot. Cu rugăciunile voastre.

P.P.S. Dragi comunişti, comunistoizi, securişti şi politicieni, acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea, oricât de dureroasă, este, evident, pur întâmplătoare.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Tratamentul COVID-19. Aplicat sau îngropat?

Raoult Didier
Dr. Raoult Didier

Expertul francez Raoult Didier, medic de renume mondial, specialist în boli infecţioase, profesor şi cercetător, laureat al Premiului Inserm (2010) pentru întreaga carieră etc., declară:

Sunt convins de eficienţa hidroxiclorochinei în tratarea pacienţilor suferinzi de COVID-19.

Eu, ca orice medic, odată ce s-a constatat că un tratament este eficient, consider imoral să nu îl administrez.

Credem, eu şi echipa mea, că am găsit un tratament [pentru COVID-19 n.n.]. Și în ceea ce privește etica medicală, cred că nu am niciun drept, ca medic, să nu folosesc singurul tratament care până acum s-a dovedit de succes. Sunt sigur că până la sfârşit toată lumea va folosi acest tratament. Este doar o chestiune de timp înainte ca oamenii să fie de acord să își depăşească prejudecăţile și să spună: „Asta trebuie să facem”.

Specialistul francez Raoult Didier s-a născut în 1952 la Dakar, Senegal (Africa). Este fiul unui medic militar francez din Normandia, mama sa (infirmieră) fiind din Bretania. Atunci când avea 9 ani părinţii se mută la Marsilia. După o adolescenţă aventuroasă în 1972 se înscrie la facultatea de medicină, la presiunea tatălui său. Dovedeşte un talent de excepţie, ajungând să îşi ia şi doctoratul în medicină şi să se îndrăgostească de microbiologie. Mai precis, de studierea agenţilor patogeni. Se căsătoreşte în 1982 cu psihiatra Natacha Caïn. Realizează o serie de descoperiri şi cercetări de excepţie (inclusiv de noi microorganisme), devine profesor la Facultatea de Medicină din Marsilia (evident, pe subiectul boli infecţioase), crează o echipă de peste 200 de cercetători etc., etc.

Prestigiul său excepţional nu izbuteşte, totuşi, să mişte lucrurile destul de repede în direcţia tratării pacienţilor cu hidroxiclorochină şi azitromicină. Şi asta cu toate că Sanefi (producător de Plaquenil, formă consacrată de hidroxiclorochină), a oferit gratuit medicamente pentru tratarea a 300.000 de pacienţi.
Un număr de medici francezi (cu direcţii de cercetare sau producţie diferite) se opun sub trei pretexte… interesante: numărul de pacienţi în studiul realizat la Marsilia ar fi prea mic, deci rezultatul nu este destul de clar; numărul de pacienţi martor ar fi prea mic (deşi comparaţia cu statisticile generale este uşor de făcut); efectele secundare ar fi necunoscute sau grave (deşi, de fapt, sunt binecunoscute şi sunt extrem de mici comparativ cu alte medicamente şi mai ales cu COVID-19).

Un text cu asemenea pretexte, ca exemplu:

Dacă posibilitatea de a putea utiliza tratamente antimalariene sigure, deja cunoscute și ieftine la pacienții cu coronavirus este interesantă, este esențial să avem vizibilitate asupra datelor din studiile clinice care implică pacienți infectați cu SARS-Cov -2, publicat și, prin urmare, accesibil comunității științifice internaționale.

Pare inutil să precizez că asemenea studii au fost deja publicate… doar că sunt declarate, iar şi iar, „neconvingătoare”. Asta în situaţia în care, simultan, se urlă pe toate canalele mediatice că „nu există tratament” şi „COVID-19 ucide”… Ceea ce ar face logică folosirea pe scară largă a primului tratament promiţător.

OMS-ul sprijină poziţia acestor medici. Şi, asemenea lor, aşteaptă eventuala apariţie – cândva, în şase luni sau un an sau un an şi jumătate – a unui vaccin. Care, testat câteva luni, li se pare mult mai sigur decât un medicament ce se administrează de 65 de ani…
Sub presiunea unor asemenea specialişti şi a intereselor din spatele lor (sunt sigur, perfect umanitare şi academice), Franţa a dat înapoi şi a hotărât două lucruri.
Pe de-o parte, administrarea tratamentului doar celor în stare gravă (voi reveni).
Pe de altă parte, organizarea unui studiu nou, pe cca. 3200 de pacienţi (din Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Germania şi Spania). Ceea este interesant e faptul că se caută exact „subiecţi” în stare gravă.
Se ştie de multă vreme că dacă vrei să îngropi reputaţia unui tratament sau a unui medic foloseşti oameni pe moarte, care nu pot fi salvaţi. Şi pui moartea lor în seama lipsei de eficacitate (sau chiar defectelor) tratamentului sau medicului. Altfel spus, înclinaţia de administrare a tratamentului, respectiv de „testare” a lui pe pacienţi în stare gravă (ce nu pot fi salvaţi) pare să fie doar un mijloc de a îngropa tratamentul. Şi, eventual, şi pe cel sau cei care îl susţin.

Pare o bănuială neîntemeiată?
Hai să vedem alte câteva afirmaţii interesante ale Dr. Raoult Didier, care fac lumină pentru oricine vrea să afle adevărul:

Am făcut un studiu ştiinţific despre clorochină şi viruşi în urmă cu treisprezece ani, studiu care a fost publicat. De atunci, alte patru studii, realizate de alţi autori, au arătat sensibilitatea coronavirusului la clorochină. Toate acestea nu sunt noi. Este sufocant faptul că cercul factorilor de decizie nu este nici măcar informat despre starea ştiinţei. Ştiam despre eficacitatea potenţială a clorochinelor pe modelele de cultură virală. Ştiam că este un antivirus eficient. În experimentele noastre am decis să adăugăm un tratament cu azitromicină, spre a evita infecţiile bacteriene secundare. Rezultatele, pentru pacienţii cu COVID-19 au fost spectaculoase atunci când s-a adăugat azitromicina la hidroxiclorochină.

Când aveţi un tratament care funcţionează, împotriva altor zero tratamente disponibile, acest tratament ar trebui să devină reper. Şi este libertatea mea de a prescrie ca medic. Nu trebuie să ne supunem ordinelor guvernamentale de a trata bolnavii. Recomandările Înaltei Autorităţi pentru Sănătate sunt un indiciu, dar nu vă obligă. Încă de la Hipocrat, doctorul a făcut tot ce a fost mai bun, în starea de cunoştinţe şi în starea ştiinţei.

…am ajuns la un nivel de nebunie, astfel încât medicii de la televizor nu mai îndeamnă la diagnosticarea bolii, ci le spun oamenilor să rămână izolați la casele lor. Asta nu este medicament.

Ca un oarecare, fără acces la „marile interese”, nu pot să am dovezi clare în privinţa bunelor sau relelor intenţii ale „marilor jucători”. Pot să am însă bănuieli. Mari.
Pentru că economia ţărilor se prăbuşeşte, iar populaţia se îndreaptă treptat şi sigur către robie, înfometare, distrugere, pe când mass-media şi clasa politică urlă din toate puterile: „COVID-19 UCIDE!”.
După mintea mea, dacă situaţia este involuntară şi clasa politică nu o dirijează spre distrugerea oamenilor simpli, orice tratament promiţător SE APLICĂ. Punct.
Mai ales când este vorba de un tratament descris deja de 13 ani, verificat pe pacienţii infestaţi cu SARS-CoV-2 şi alcătuit din medicamente arhi-cunoscute şi arhi-verificate.
Dacă nu se aplică, treaba PUTE. Rău de tot.
Aşa, între noi fie vorba…

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cu totul întâmplător, Marocul a cumpărat anticipat toată producţia de hidroxiclorochină a Sanefi din Casablanca, introducând acest medicament în tratamentul bolnavilor COVID-19. România are şi această variantă, şi tratamentul cu două antivirale folosit la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoare. Clasa politică merge pe măsuri de Ev Mediu pentru populaţie şi falimentarea economiei. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Afaceri COVID-19. Părerea mea

În urmă cu patru zile, pe 17 Martie 2020, două veşti ar fi trebuit să aducă bucurie în întreaga lume tulburată de COVID-19:
1. Un grup de specialişti francezi a anunţat lumii succesul (strălucit, de altfel, al) tratamentului COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitromicină (Gautret et al.).
2. Oficialii chinezi au anunţat lumii succesul (de asemenea strălucit) al tratamentului COVID-19 cu Favipiravir.

Nimic! 
Nicio reacţie semnificativă, la nivel oficial, în ţările aflate sub carantină, panică pompată mediatic etc.
Nimic.

Mi-am zis: e prea devreme! Trebuie o confirmare, ceva…
După două zile, pe 19 Martie 2020, Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat o nouă politică medicală. Ce, printre altele, confirma folosirea tratamentului găsit de Gautret et al. în Franţa!
Era de aşteptat să existe o explozie de speranţă şi bucurie, o explozie de acţiuni pe această linie.

Tabel 2 Gautret et al 2020
Tabelul 2 din raportul oficial privind tratamentul COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitomicină (Gautret et al. 2020)

Nimic!
Dimpotrivă, FDA a dat înapoi straniu, pretinzând că este nevoie de noi studii asupra folosirii tratamentului cu hidroxiclorochină şi azitromicină!
Autorităţile franceze au transformat oferta Sanofi de tratament cu Plaquenil (medicament ce conţine hidroxilorochină) într-una de „tratament de testare”… pentru 300.000 de cetăţeni.
Asta cu toate că cele două medicamente sunt binecunoscute, au fost studiate masiv, au fost folosite împreună în sute de mii de cazuri. E drept, au fost folosite astfel în cazul altor forme de infecţii decât COVID-19. Şi aceasta este „scuza” amânării folosirii lor acum. Ceea ce sună cel puţin suspect.
De ce?

1. Pentru că asemenea testări au două scopuri posibile: eficienţa în tratament (deja confirmată) şi reacţiile adverse (deja cunoscute).
2. Pentru că într-o situaţie de pandemie fără leac sau tratament, într-o situaţie de criză mondială, orice rază de speranţă (medical vorbind) se exploatează fulgerător.
Altfel spus, confirmarea vindecării pacienţilor pe care s-a experimentat în Franţa ar fi trebuit să declanşeze un val uriaş de interes. S-ar fi constatat astfel că şi medici din România au folosit cu succes cele două medicamente. Şi nu doar ei. S-ar fi constatat că efectele adverse ale celor două medicamente – luate separat sau în combinaţie – sunt deja binecunoscute. Altfel spus, că tratamentul se poate folosi imediat.
Şi acestea sunt fapte pe care FDA le ştie foarte bine.

Şi, totuşi… tăcere. Nicio aplicare a tratamentului francez. Nici a celui chinezesc. Nimic în afară de tăcere. Sau, în „cel mai bun caz”, amânări. Asta în situaţia în care se urlă că epidemia e cumplită, că va devasta lumea etc. Ceea ce ar face firesc – mă repet, dar cred că este nevoie –, ar face firesc să se folosească orice mijloc de vindecare ce fie şi pare să dea rezultate.
Totuşi, iată, nimic.
De ce?

Părerea mea este că se doreşte exploatarea crizei de către politicieni şi afacerişti de top din întreaga lume. Pe foarte multe căi.
Prin urmare, o ieşire rapidă – şi ieftină – din criză este amânată sau anulată pe cât se poate.
Ştiu, părerea mea pare să pară o teorie a conspiraţiei. Aş sublinia totuşi că nu doar că nu am de câştigat nimic, ba chiar am de pierdut multe mai ales dacă am dreptate. Aşa că, de frică sau din autoconservare, aş putea alege să tac. Mai mult decât atât, nici măcar nu merg pe ideea unei conspiraţii în sensul comun. Vorbesc despre reflexul de prădător şi necrofag al rechinilor şi şacalilor din politică şi economie. Există? Evident! Sunt milioane de confirmări (începând chiar cu unele celebre cursuri de economie şi politică). Iar exploatarea unei oportunităţi – fie ea şi situaţie de criză pentru cei mulţi – a fost întotdeauna un reflex al politicienilor şi afaceriştilor imorali. Oricine ştie istorie ştie că aceasta este o realitate continuă în viaţa Omenirii.

Or, ceea ce văd este că în cele mai multe ţări măsurile ce se iau pentru combaterea crizei sunt foarte asemănătoare. Şi au în comun faptul că distrug economiile populaţiei, economiile şi însăşi existenţa firmelor mici şi mijlocii. „Măsurile de ocrotire” sunt mai totdeauna superficiale. Şi sunt eficiente, în cel mai bun caz, pentru o situaţie de criză de o lună sau două. Doar că…

Doar că se preconizează ca această criză să dureze până în Iulie-August 2020. Adică mai mult de şase luni!
În aceste şase luni populaţia va ajunge să moară de foame, locurile de muncă o să dispară şi „măsurile de prevenire a gripei COVID-19” vor produce mai multe victime decât gripa…
Ca să nu mai adăugăm vocile din Germania care cer o durată de doi ani de zile pentru măsurile împotriva COVID-19
E sigur că dacă acest lucru s-ar face, după doi ani de zile nu prea ar mai exista cine să facă gripă, deci epidemia ar fi „rezolvată”…
(Chiar mă întreb ce grad de nebunie poate să aibă cineva ca să pretindă că doi ani de zile de izolare pot fi o soluţie. În loc de o mortalitate de 2%, la ce s-ar ajunge după doi ani în care producţia a fost oprită? Oamenii încă în viaţă s-ar sfâşia pe străzi pentru o coajă de pâine! Sau Germania are rezerve de mâncare, medicamente, energie etc. pentru doi ani de zile pentru toţi cetăţenii? Dacă da, mii de felicitări!)

Desigur, această situaţie se poate preveni dacă există tratament pentru COVID-19.
Dar această speranţă de prevenire a prăbuşirii, chiar anunţată de oficiali ai Chinei sau Statelor Unite (cele două super-puteri de astăzi), este pusă sub capac.
De ce?

Poate pentru că unii câştigă enorm din speculaţii bancare, bursiere şi imobiliare?
Poate pentru că unii câştigă enorm din specula cu produse alimentare şi sanitare?
Poate pentru că piaţa pierdută de nenumărate IMM-uri poate fi preluată de corporaţii?
Sau poate pentru că Britanicii pregătesc un vaccin, Americanii altul, Israelienii altul etc.?
Întrebarea nu este fără rost! Hai să vedem!

De obicei, pregătirea, testarea şi aprobarea unui vaccin durează de la doi ani de zile în sus.
Una dintre pricini este uşor de înţeles: medicamentele pot avea efecte secundare ce se observă după luni şi chiar ani de zile. (Punct în care tratamentul Gautret et al. 2020 câştigă detaşat!) Cine vrea să înţeleagă mai multe poate urmări site-urile oficiale cdc.gov şi fda.gov la secţiunile dedicate vaccinurilor. Sau alte site-uri de specialitate.
Conform lui Anthony Fauci (directorul NIAID – Institutul Naţional de Alergologie şi Boli Infecţioase din SUA), un vaccin serios împotriva coronavirusului va putea fi eliberat doar într-un an şi jumătate. Cel puţin aşa declara pe 8 Martie 2020.
Paradoxal, după opt zile, adică pe 16 Martie 2020, se anunţă vaccinarea primului voluntar în testarea noului vaccin împotriva COVID-19! După cum bine spunea şi Preşedintele Donald Trump, este cea mai rapidă dezvoltare a unui vaccin din istoria lumii!
Perioada de doi ani, redusă forţat la un an şi jumătate, devine dintr-o dată de opt zile!

Şi, veţi spune, este de înţeles: suntem într-o situaţie de criză, coronavirusul SARS-CoV-2 se răspândeşte rapid, mii de oameni mor şi se pretinde că milioane ar putea urma…
Da, este logic. Aşa este firesc într-o epidemie adevărată, cu o rată mare de mortalitate: foloseşti mijloace care nu s-ar folosi în mod obişnuit, grăbeşti procedurile, scazi birocraţia, foloseşti orice mijloc ce dă nădejdi de vindecare.
Aşa este.
Acum, recitiţi eseul. Revedeţi datele.
Şi întrebaţi-vă de ce un tratament confirmat este amânat sine die în aplicare, în vreme ce pentru vaccin se aplică scurtături incredibile. În aceleaşi condiţii de criză, epidemie, mortalitate etc.
Poate pentru că pastilele vor fi administrate celor infectaţi, iar vaccinurile tuturor? Şi este o diferenţă de cifră de afaceri de multe miliarde de dolari? Şi pentru că unii fac şi din COVID-19 o afacere? 1
Poate să fie şi altă explicaţie… dar eu nu găsesc una logică, raţională, credibilă…

Mihai-Andrei Aldea


1 Desigur, este cu totul întâmplător faptul că şi România urmează să cumpere tone de vaccinuri anti-COVID-19, de la producătorii din Marea Britanie. Desigur, dacă nu se constată întâmplător că sunt mai bune pentru România unele din alte ţări. Precum cele produse de Papua-Noua Guinee, Andorra sau San Marino. Nu ar fi de mirare…

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă