Tratamentul COVID-19. Aplicat sau îngropat?

Raoult Didier
Dr. Raoult Didier

Expertul francez Raoult Didier, medic de renume mondial, specialist în boli infecţioase, profesor şi cercetător, laureat al Premiului Inserm (2010) pentru întreaga carieră etc., declară:

Sunt convins de eficienţa hidroxiclorochinei în tratarea pacienţilor suferinzi de COVID-19.

Eu, ca orice medic, odată ce s-a constatat că un tratament este eficient, consider imoral să nu îl administrez.

Credem, eu şi echipa mea, că am găsit un tratament [pentru COVID-19 n.n.]. Și în ceea ce privește etica medicală, cred că nu am niciun drept, ca medic, să nu folosesc singurul tratament care până acum s-a dovedit de succes. Sunt sigur că până la sfârşit toată lumea va folosi acest tratament. Este doar o chestiune de timp înainte ca oamenii să fie de acord să își depăşească prejudecăţile și să spună: „Asta trebuie să facem”.

Specialistul francez Raoult Didier s-a născut în 1952 la Dakar, Senegal (Africa). Este fiul unui medic militar francez din Normandia, mama sa (infirmieră) fiind din Bretania. Atunci când avea 9 ani părinţii se mută la Marsilia. După o adolescenţă aventuroasă în 1972 se înscrie la facultatea de medicină, la presiunea tatălui său. Dovedeşte un talent de excepţie, ajungând să îşi ia şi doctoratul în medicină şi să se îndrăgostească de microbiologie. Mai precis, de studierea agenţilor patogeni. Se căsătoreşte în 1982 cu psihiatra Natacha Caïn. Realizează o serie de descoperiri şi cercetări de excepţie (inclusiv de noi microorganisme), devine profesor la Facultatea de Medicină din Marsilia (evident, pe subiectul boli infecţioase), crează o echipă de peste 200 de cercetători etc., etc.

Prestigiul său excepţional nu izbuteşte, totuşi, să mişte lucrurile destul de repede în direcţia tratării pacienţilor cu hidroxiclorochină şi azitromicină. Şi asta cu toate că Sanefi (producător de Plaquenil, formă consacrată de hidroxiclorochină), a oferit gratuit medicamente pentru tratarea a 300.000 de pacienţi.
Un număr de medici francezi (cu direcţii de cercetare sau producţie diferite) se opun sub trei pretexte… interesante: numărul de pacienţi în studiul realizat la Marsilia ar fi prea mic, deci rezultatul nu este destul de clar; numărul de pacienţi martor ar fi prea mic (deşi comparaţia cu statisticile generale este uşor de făcut); efectele secundare ar fi necunoscute sau grave (deşi, de fapt, sunt binecunoscute şi sunt extrem de mici comparativ cu alte medicamente şi mai ales cu COVID-19).

Un text cu asemenea pretexte, ca exemplu:

Dacă posibilitatea de a putea utiliza tratamente antimalariene sigure, deja cunoscute și ieftine la pacienții cu coronavirus este interesantă, este esențial să avem vizibilitate asupra datelor din studiile clinice care implică pacienți infectați cu SARS-Cov -2, publicat și, prin urmare, accesibil comunității științifice internaționale.

Pare inutil să precizez că asemenea studii au fost deja publicate… doar că sunt declarate, iar şi iar, „neconvingătoare”. Asta în situaţia în care, simultan, se urlă pe toate canalele mediatice că „nu există tratament” şi „COVID-19 ucide”… Ceea ce ar face logică folosirea pe scară largă a primului tratament promiţător.

OMS-ul sprijină poziţia acestor medici. Şi, asemenea lor, aşteaptă eventuala apariţie – cândva, în şase luni sau un an sau un an şi jumătate – a unui vaccin. Care, testat câteva luni, li se pare mult mai sigur decât un medicament ce se administrează de 65 de ani…
Sub presiunea unor asemenea specialişti şi a intereselor din spatele lor (sunt sigur, perfect umanitare şi academice), Franţa a dat înapoi şi a hotărât două lucruri.
Pe de-o parte, administrarea tratamentului doar celor în stare gravă (voi reveni).
Pe de altă parte, organizarea unui studiu nou, pe cca. 3200 de pacienţi (din Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Germania şi Spania). Ceea este interesant e faptul că se caută exact „subiecţi” în stare gravă.
Se ştie de multă vreme că dacă vrei să îngropi reputaţia unui tratament sau a unui medic foloseşti oameni pe moarte, care nu pot fi salvaţi. Şi pui moartea lor în seama lipsei de eficacitate (sau chiar defectelor) tratamentului sau medicului. Altfel spus, înclinaţia de administrare a tratamentului, respectiv de „testare” a lui pe pacienţi în stare gravă (ce nu pot fi salvaţi) pare să fie doar un mijloc de a îngropa tratamentul. Şi, eventual, şi pe cel sau cei care îl susţin.

Pare o bănuială neîntemeiată?
Hai să vedem alte câteva afirmaţii interesante ale Dr. Raoult Didier, care fac lumină pentru oricine vrea să afle adevărul:

Am făcut un studiu ştiinţific despre clorochină şi viruşi în urmă cu treisprezece ani, studiu care a fost publicat. De atunci, alte patru studii, realizate de alţi autori, au arătat sensibilitatea coronavirusului la clorochină. Toate acestea nu sunt noi. Este sufocant faptul că cercul factorilor de decizie nu este nici măcar informat despre starea ştiinţei. Ştiam despre eficacitatea potenţială a clorochinelor pe modelele de cultură virală. Ştiam că este un antivirus eficient. În experimentele noastre am decis să adăugăm un tratament cu azitromicină, spre a evita infecţiile bacteriene secundare. Rezultatele, pentru pacienţii cu COVID-19 au fost spectaculoase atunci când s-a adăugat azitromicina la hidroxiclorochină.

Când aveţi un tratament care funcţionează, împotriva altor zero tratamente disponibile, acest tratament ar trebui să devină reper. Şi este libertatea mea de a prescrie ca medic. Nu trebuie să ne supunem ordinelor guvernamentale de a trata bolnavii. Recomandările Înaltei Autorităţi pentru Sănătate sunt un indiciu, dar nu vă obligă. Încă de la Hipocrat, doctorul a făcut tot ce a fost mai bun, în starea de cunoştinţe şi în starea ştiinţei.

…am ajuns la un nivel de nebunie, astfel încât medicii de la televizor nu mai îndeamnă la diagnosticarea bolii, ci le spun oamenilor să rămână izolați la casele lor. Asta nu este medicament.

Ca un oarecare, fără acces la „marile interese”, nu pot să am dovezi clare în privinţa bunelor sau relelor intenţii ale „marilor jucători”. Pot să am însă bănuieli. Mari.
Pentru că economia ţărilor se prăbuşeşte, iar populaţia se îndreaptă treptat şi sigur către robie, înfometare, distrugere, pe când mass-media şi clasa politică urlă din toate puterile: „COVID-19 UCIDE!”.
După mintea mea, dacă situaţia este involuntară şi clasa politică nu o dirijează spre distrugerea oamenilor simpli, orice tratament promiţător SE APLICĂ. Punct.
Mai ales când este vorba de un tratament descris deja de 13 ani, verificat pe pacienţii infestaţi cu SARS-CoV-2 şi alcătuit din medicamente arhi-cunoscute şi arhi-verificate.
Dacă nu se aplică, treaba PUTE. Rău de tot.
Aşa, între noi fie vorba…

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cu totul întâmplător, Marocul a cumpărat anticipat toată producţia de hidroxiclorochină a Sanefi din Casablanca, introducând acest medicament în tratamentul bolnavilor COVID-19. România are şi această variantă, şi tratamentul cu două antivirale folosit la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoare. Clasa politică merge pe măsuri de Ev Mediu pentru populaţie şi falimentarea economiei. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Afaceri COVID-19. Părerea mea

În urmă cu patru zile, pe 17 Martie 2020, două veşti ar fi trebuit să aducă bucurie în întreaga lume tulburată de COVID-19:
1. Un grup de specialişti francezi a anunţat lumii succesul (strălucit, de altfel, al) tratamentului COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitromicină (Gautret et al.).
2. Oficialii chinezi au anunţat lumii succesul (de asemenea strălucit) al tratamentului COVID-19 cu Favipiravir.

Nimic! 
Nicio reacţie semnificativă, la nivel oficial, în ţările aflate sub carantină, panică pompată mediatic etc.
Nimic.

Mi-am zis: e prea devreme! Trebuie o confirmare, ceva…
După două zile, pe 19 Martie 2020, Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat o nouă politică medicală. Ce, printre altele, confirma folosirea tratamentului găsit de Gautret et al. în Franţa!
Era de aşteptat să existe o explozie de speranţă şi bucurie, o explozie de acţiuni pe această linie.

Tabel 2 Gautret et al 2020
Tabelul 2 din raportul oficial privind tratamentul COVID-19 cu hidroxiclorochină şi azitomicină (Gautret et al. 2020)

Nimic!
Dimpotrivă, FDA a dat înapoi straniu, pretinzând că este nevoie de noi studii asupra folosirii tratamentului cu hidroxiclorochină şi azitromicină!
Autorităţile franceze au transformat oferta Sanofi de tratament cu Plaquenil (medicament ce conţine hidroxilorochină) într-una de „tratament de testare”… pentru 300.000 de cetăţeni.
Asta cu toate că cele două medicamente sunt binecunoscute, au fost studiate masiv, au fost folosite împreună în sute de mii de cazuri. E drept, au fost folosite astfel în cazul altor forme de infecţii decât COVID-19. Şi aceasta este „scuza” amânării folosirii lor acum. Ceea ce sună cel puţin suspect.
De ce?

1. Pentru că asemenea testări au două scopuri posibile: eficienţa în tratament (deja confirmată) şi reacţiile adverse (deja cunoscute).
2. Pentru că într-o situaţie de pandemie fără leac sau tratament, într-o situaţie de criză mondială, orice rază de speranţă (medical vorbind) se exploatează fulgerător.
Altfel spus, confirmarea vindecării pacienţilor pe care s-a experimentat în Franţa ar fi trebuit să declanşeze un val uriaş de interes. S-ar fi constatat astfel că şi medici din România au folosit cu succes cele două medicamente. Şi nu doar ei. S-ar fi constatat că efectele adverse ale celor două medicamente – luate separat sau în combinaţie – sunt deja binecunoscute. Altfel spus, că tratamentul se poate folosi imediat.
Şi acestea sunt fapte pe care FDA le ştie foarte bine.

Şi, totuşi… tăcere. Nicio aplicare a tratamentului francez. Nici a celui chinezesc. Nimic în afară de tăcere. Sau, în „cel mai bun caz”, amânări. Asta în situaţia în care se urlă că epidemia e cumplită, că va devasta lumea etc. Ceea ce ar face firesc – mă repet, dar cred că este nevoie –, ar face firesc să se folosească orice mijloc de vindecare ce fie şi pare să dea rezultate.
Totuşi, iată, nimic.
De ce?

Părerea mea este că se doreşte exploatarea crizei de către politicieni şi afacerişti de top din întreaga lume. Pe foarte multe căi.
Prin urmare, o ieşire rapidă – şi ieftină – din criză este amânată sau anulată pe cât se poate.
Ştiu, părerea mea pare să pară o teorie a conspiraţiei. Aş sublinia totuşi că nu doar că nu am de câştigat nimic, ba chiar am de pierdut multe mai ales dacă am dreptate. Aşa că, de frică sau din autoconservare, aş putea alege să tac. Mai mult decât atât, nici măcar nu merg pe ideea unei conspiraţii în sensul comun. Vorbesc despre reflexul de prădător şi necrofag al rechinilor şi şacalilor din politică şi economie. Există? Evident! Sunt milioane de confirmări (începând chiar cu unele celebre cursuri de economie şi politică). Iar exploatarea unei oportunităţi – fie ea şi situaţie de criză pentru cei mulţi – a fost întotdeauna un reflex al politicienilor şi afaceriştilor imorali. Oricine ştie istorie ştie că aceasta este o realitate continuă în viaţa Omenirii.

Or, ceea ce văd este că în cele mai multe ţări măsurile ce se iau pentru combaterea crizei sunt foarte asemănătoare. Şi au în comun faptul că distrug economiile populaţiei, economiile şi însăşi existenţa firmelor mici şi mijlocii. „Măsurile de ocrotire” sunt mai totdeauna superficiale. Şi sunt eficiente, în cel mai bun caz, pentru o situaţie de criză de o lună sau două. Doar că…

Doar că se preconizează ca această criză să dureze până în Iulie-August 2020. Adică mai mult de şase luni!
În aceste şase luni populaţia va ajunge să moară de foame, locurile de muncă o să dispară şi „măsurile de prevenire a gripei COVID-19” vor produce mai multe victime decât gripa…
Ca să nu mai adăugăm vocile din Germania care cer o durată de doi ani de zile pentru măsurile împotriva COVID-19
E sigur că dacă acest lucru s-ar face, după doi ani de zile nu prea ar mai exista cine să facă gripă, deci epidemia ar fi „rezolvată”…
(Chiar mă întreb ce grad de nebunie poate să aibă cineva ca să pretindă că doi ani de zile de izolare pot fi o soluţie. În loc de o mortalitate de 2%, la ce s-ar ajunge după doi ani în care producţia a fost oprită? Oamenii încă în viaţă s-ar sfâşia pe străzi pentru o coajă de pâine! Sau Germania are rezerve de mâncare, medicamente, energie etc. pentru doi ani de zile pentru toţi cetăţenii? Dacă da, mii de felicitări!)

Desigur, această situaţie se poate preveni dacă există tratament pentru COVID-19.
Dar această speranţă de prevenire a prăbuşirii, chiar anunţată de oficiali ai Chinei sau Statelor Unite (cele două super-puteri de astăzi), este pusă sub capac.
De ce?

Poate pentru că unii câştigă enorm din speculaţii bancare, bursiere şi imobiliare?
Poate pentru că unii câştigă enorm din specula cu produse alimentare şi sanitare?
Poate pentru că piaţa pierdută de nenumărate IMM-uri poate fi preluată de corporaţii?
Sau poate pentru că Britanicii pregătesc un vaccin, Americanii altul, Israelienii altul etc.?
Întrebarea nu este fără rost! Hai să vedem!

De obicei, pregătirea, testarea şi aprobarea unui vaccin durează de la doi ani de zile în sus.
Una dintre pricini este uşor de înţeles: medicamentele pot avea efecte secundare ce se observă după luni şi chiar ani de zile. (Punct în care tratamentul Gautret et al. 2020 câştigă detaşat!) Cine vrea să înţeleagă mai multe poate urmări site-urile oficiale cdc.gov şi fda.gov la secţiunile dedicate vaccinurilor. Sau alte site-uri de specialitate.
Conform lui Anthony Fauci (directorul NIAID – Institutul Naţional de Alergologie şi Boli Infecţioase din SUA), un vaccin serios împotriva coronavirusului va putea fi eliberat doar într-un an şi jumătate. Cel puţin aşa declara pe 8 Martie 2020.
Paradoxal, după opt zile, adică pe 16 Martie 2020, se anunţă vaccinarea primului voluntar în testarea noului vaccin împotriva COVID-19! După cum bine spunea şi Preşedintele Donald Trump, este cea mai rapidă dezvoltare a unui vaccin din istoria lumii!
Perioada de doi ani, redusă forţat la un an şi jumătate, devine dintr-o dată de opt zile!

Şi, veţi spune, este de înţeles: suntem într-o situaţie de criză, coronavirusul SARS-CoV-2 se răspândeşte rapid, mii de oameni mor şi se pretinde că milioane ar putea urma…
Da, este logic. Aşa este firesc într-o epidemie adevărată, cu o rată mare de mortalitate: foloseşti mijloace care nu s-ar folosi în mod obişnuit, grăbeşti procedurile, scazi birocraţia, foloseşti orice mijloc ce dă nădejdi de vindecare.
Aşa este.
Acum, recitiţi eseul. Revedeţi datele.
Şi întrebaţi-vă de ce un tratament confirmat este amânat sine die în aplicare, în vreme ce pentru vaccin se aplică scurtături incredibile. În aceleaşi condiţii de criză, epidemie, mortalitate etc.
Poate pentru că pastilele vor fi administrate celor infectaţi, iar vaccinurile tuturor? Şi este o diferenţă de cifră de afaceri de multe miliarde de dolari? Şi pentru că unii fac şi din COVID-19 o afacere? 1
Poate să fie şi altă explicaţie… dar eu nu găsesc una logică, raţională, credibilă…

Mihai-Andrei Aldea


1 Desigur, este cu totul întâmplător faptul că şi România urmează să cumpere tone de vaccinuri anti-COVID-19, de la producătorii din Marea Britanie. Desigur, dacă nu se constată întâmplător că sunt mai bune pentru România unele din alte ţări. Precum cele produse de Papua-Noua Guinee, Andorra sau San Marino. Nu ar fi de mirare…

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

 

Tratament pentru COVID-19!

Trebuie să încep cu un cuvânt de laudă pentru doctorii din România! În lupta împotriva COVID-19 ei s-au dovedit a fi unii dintre cei mai buni din lume, dacă nu cei mai buni. În vreme ce mortalitatea comună produsă de coronavirusul SARS-CoV-2 este între 2 şi 4%, în România ea a fost redusă la 0%! Cel puţin până acum medicii români au izbutit o performanţă strălucită. Iar speranţele pot, de acum, să fie foarte mari!

Căci la eforturile uriaşe pe care le-au depus medicii români se adaugă, de acum înainte, şi tratamentul pentru COVID-19 produs de cercetătorii francezi!
Cei care doresc, pot da click aici spre a vedea raportul de 24 de pagini, în limba engleză, realizat de Gautret et al.: un tratament cu azitromicină (azithromycin) şi, mai ales, cu hidroxiclorochină (hydroxychloroquine). Raportul este de acum trei zile, din 17 Martie 2020. Am aşteptat însă o confirmare, spre a nu da speranţe mincinoase cititorilor mei.
Şi, da, ieri seară (pentru noi), Donald Trump a confirmat că hidoxiclorochina, tratament pentru malarie, a fost certificat şi de FDA ca tratament eficient în vindecarea COVID-19! Şi că, desigur, va fi disponibil urgent pe piaţa americană.

Evident, trebuie să spunem ceva: Ce bine ar fi fost dacă medicina românească ar fi avut la dispoziţie fie şi 10% din fondurile de cercetare de care dispune medicina franceză!
Calitatea excepţională a medicilor români, dovedită în aceste luni, ne îndreptăţeşte să spunem că ar fi existat şanse uriaşe pentru ca tratamentul să fi fost descoperit de Români. Şi astfel România ar fi câştigat, uriaş, din foarte multe puncte de vedere. Poate, în sfârşit, înţelege cineva (acolo, în straturile prea rarefiate atmosferic ale lumii politice) importanţa gigantică a cercetării.

Dincolo de acest aspect, aşteptăm să vedem cât de repede va ajunge tratamentul şi în România. Totul depinde acum de clasa politică.
Şi aşteptăm să vedem şi măsurile de ocrotire economică a populaţiei şi societăţii.
Dar, mai ales, aştept să văd ieşirea din panică.
Şi poate, cine ştie, măcar o picătură de pocăinţă, de îndreptare, la cei care au renunţat la demnitate pentru isterie.
Doamne ajută!

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Felicitări celor care au ştiut şi ştiu să îşi păstreze demnitatea, să fie oameni, să fie buni, în vremea acestei încercări. Cu Dumnezeu înainte!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Între noaptea lumii și Lumina Cerului

Politica este, aproape totdeauna, un tărâm întunecat, murdar, peste a cărui mizerie se aștern pojghițe de ambalaj colorat, lucios, care să dea iluzia binelui, luminii, curățeniei. Politica este, aproape totdeauna, un război pervers, total imoral și de o fățărnicie fără margini.
Totuși, de cele mai multe ori, politica este de preferat războiului propriu-zis; acesta este mai mult decât cumplit.

În aceste zile cei care au discernământ sunt martorii mizeriei politice manifestată practic prin măcelărirea populației civile din Siria și pecetluirea distrugerii unei țări; sunt martorii unui genocid anti-sirian, a încununării unui cumplit șir de crime împotriva umanității; dar și ai unor manevre politice perverse de îndreptățire a acestor acte monstruoase.
Rețeta a mai fost folosită în Serbia și Irak.
Vă aduceți aminte de „armele chimice de distrugere în masă ale regimului Saddam”, prin care SUA, GB și Franța au pretins că justifică atacul împotriva Irakului?
S-a dovedit că nu existau, s-a dovedit că sunt o minciună.
Vă aduceți aminte de pretinsele crime ale Serbiei împotriva „populației civile albaneze din Kosovo”, prin care SUA, GB și Franța au pretins că justifică atacul împotriva Serbiei?
S-a dovedit că nu existau, s-a dovedit că sunt o minciună.
Doar că sub acoperirea acestor minciuni cele trei țări și slugile lor au distrus Irakul și Serbia – inclusiv folosind arme și tehnologii interzise de convențiile internaționale. Sute de mii de civili au fost măcelăriți, au fost bombardate de Sfintele Paști bisericile pline cu civilii sârbi aflați la slujbă, au fost bombardate orfelinate și convoaie ale Crucii Roșii… În Irak „pacificarea” de după invazie înseamnă un război „civil” care nu s-a sfârșit până astăzi. Și în care trupele aliate au săvârșit nenumărate crime împotriva umanității; unele autorități americane au început să le scoată la iveală (o fi vreo legătură între aceste anchete și lansarea noii campanii din Siria?). Folosirea uraniului la proiectilele și bombele americane din Serbia produce și astăzi victime: adulți și copii măcinați de cancer, copii cu malformații, zone pustiite. Această tehnologie este interzisă de convențiile internaționale.
Față de toate aceste acte abominabile ar fi fost de așteptat să existe anchete, pedepse, delimitări.
Câțiva militari americani, dovediți de jurnaliști – accidental scăpați cu viață – sau care s-au dat singuri de gol, postându-și cu mândrie actele bestiale pe rețelele de socializare, sunt singurii „pedepsiți” (mai mult simbolic). Superiorii ce au gestionat actele, politicienii responsabili, adevărații vinovați pentru aceste acte, au fost și rămân „imuni”.
Civilii din SUA, GB, Franța nu au reacționat față de aceste crime, față de un întreg sistem criminal. Ca urmare, istoria se repetă.

Atacul împotriva Siriei nu pare să aibă altă justificare logică în afara unor calcule reci, imperialiste, inumane. De ce spun asta? Pentru că a bombarda populația civilă a unei țări ca represalii pentru pretinsul atac împotriva aceleiași populații civile este complet dement; în niciun caz nu este ceva logic. Or acesta este pretextul atacului din Siria: un pretins – și total nedovedit – atac împotriva populației civile; ca urmare, SUA, GB și Franța atacă populația civilă din Siria!
Există în acest fel de situație o procedură internațională, în așezarea căreia – la nivel juridic și practic – și SUA, și GB, și Franța, au avut un rol semnificativ. Este o procedură pe care cele trei țări au susținut-o sistematic, au invocat-o în fața unor acte de genocid și crime împotriva umanității ca cele făcute de URSS în Afganistan ori Cehoslovacia, au invocat-o de nenumărate ori.
Există, totodată, nenumărate situații extrem de grave, perfect dovedite, în care nu s-a luat nicio măsură. De la cei cca. 100.000 de creștini de diferite denominațiuni (ortodocși, protestanți, catolici etc.) măcelăriți anual în întreaga lume, până la violurile sistematice, în grup, săvârșite de bande organizate de musulmani din Marea Britanie, Franța, Suedia etc. Egiptul încurajează epurarea etnică și religioasă; anual sute de creștini și copți sunt uciși aici, anual mii și mii de creștini și copți sunt siliți să fugă din țară (reamintim că băștinașii Egiptului sunt copții, arabii fiind invadatorii aduși de Jihad și care oprimă pe copți de aproape un mileniu și jumătate). Nici SUA, nici GB, nici Franța nu au mișcat și nu mișcă un deget spre a opri acest genocid. În 2015 gruparea Boko Haram a masacrat mii și mii de creștini în Nigeria; într-un singur orășel sunt oficial înregistrate peste 2000 (două mii) de victime într-o singură zi. Nici SUA, nici GB, nici Franța nu au încercat și nu încearcă să oprească această grupare. Lista, din nefericire, este lungă, dar mă opresc aici. Pentru că, mi se pare mie, este deja dovedit faptul că intervențiile de acest tip nu au nicio legătură cu pretențiile umanitare care încearcă să le justifice. Nu au avut nici în trecut, nu au nici astăzi.

Dacă cele trei state care au agresat acum Siria ar fi mânate de bune intenții (1) ar fi respectat procedurile internaționale, (2) nu ar fi folosit exact același tipar dovedit ca mincinos din cazurile anterioare (gen Irak și Serbia) și (3) ar fi intervenit deja în cazurile extrem de clar dovedite din GB, din Nigeria, din Egipt etc. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt extrem de clare. Iar agresiunea împotriva Siriei are categoric cu totul alte motive decât cele pretinse oficial.

Și la ce ne folosește să știm asta?
Ca să știm pe ce lume trăim.
Sunt nenumărați cei care își închipuie că poate exista bine în afara Evangheliei, că poate exista bine în afara trăirii în Christos.
În 1939 mulți aveau impresia că poate fi de preferat una dintre cele două mari puteri războinice care își umflau mușchii pe scena internațională: URSS și Germania Hitleristă. În câțiva ani cei mai mulți au înțeles că se păcăliseră.
Dar de mințit s-a mințit masiv, și mulți s-au lăsat păcăliți.
Astăzi suntem într-o situație similară.
Singura alegere corectă este Iisus Christos, este Biserica lui Dumnezeu, este întoarcerea la Dumnezeu.
Restul este politică…
Părerea mea.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Românii şi reformele fanariote…

„Dar ce se întâmplă în vremea domniei lui Constantin Mavrocordat în Muntenia, unde a aplicat cel mai hotărât „marile” sale „reforme”? După F. G. Bauer şi Jean Luis Carra, Constantin Mavrocordat găseşte 147.000 familii de contribuabili în Ţara Românească şi, după patru ani şi ceva de „reforme”, pleacă lăsând… 35.000! În Moldova, în acelaşi fel, găseşte cca. 200.000 familii de contribuabili şi lasă… 70.000! Această domnie mult lăudată a însemnat un asemenea genocid, cum nu s-a mai văzut în istoria Europei. Muntenia îşi pierde, după cum se poate calcula, 76,2% din populaţie, Moldova 65% ! „Eliberaţi” de sub „exploatarea boierească”, Românii intră sub exploatarea statului, moşnenii sau răzeşii pierzându-şi rostul lor în stat şi devenind aproape una cu clăcaşii. Ciocoii, ca arendaşi ori slujbaşi ai statului fanariot, se reped asupra tuturor, jefuind, ucigând, torturând, violând, dând foc. Oamenii care scapă cu viaţă, mai mult sau mai puţin schilodiţi, fug peste hotare, ajungând şi până în Siberia sau America, de cele mai multe ori pierzându-şi limba şi neamul. Doar pentru Românii din Timoc şi din alte câteva zone aceste fugi sunt un câştig, întărindu-le pentru câteva generaţii – sau chiar secole în cazul Timocului – rezistenţa în faţa deznaţionalizării impuse de „fraţii” filetişi de altă limbă. În acelaşi timp, fanarioţii colonizează – şi tratează mult mai bine decât pe Români – populaţii alogene, precum Bulgarii sau Sârbii fugiţi din Imperiul otoman (în Muntenia şi Oltenia), Rutenii fugiţi din Galiţia (în Moldova).

Am putea spune că, etnic vorbind, doar persecuţiile religioase din Transilvania salvează Muntenia şi Moldova de la nimicire. Căci ardelenii care vin de acolo sunt ceva mai bine trataţi decât românii munteni sau moldoveni , şi asta mai ales după ce roadele cumplite ale „reformelor” lui Constantin Mavrocordat sunt resimţite de următorii domnitori fanarioţi. Depopularea era atât de cumplită încât se impunea limitarea jafului şi crimei, măcar pentru ca să se mai poată găsi cineva de jefuit şi ucis. De aceea se ajunge chiar şi la o bună primire a ideii de colonizare a hughenoţilor francezi în cele două ţări româneşti, idee care s-a materializat în tratative diplomatice complexe între Franţa şi Imperiul otoman. Din fericire pentru noi, intervin pe ascuns şi alte puteri – precum Imperiul austriac şi Imperiul rusesc – ce aveau propriile planuri în privinţa celor două ţări româneşti (evident, nu prietenoase, dar în acest caz interesele lor chiar au coincis cu ale Românilor). Ca urmare, Franţa şi Imperiul otoman nu ajung să se înţeleagă în ceea ce priveşte condiţiile colonizării şi statutul ulterior al formaţiunii ce se va alcătui şi, ca urmare, „Noua Franţă” de la Dunăre, care ar fi nimicit Neamul Românesc, nu se mai naşte.

crucea-manafului

În schimb vin, şi chiar vin!, sprijiniţi de domnitorii fanarioţi, oameni din Imperiul habsburgic, din Imperiul rus şi chiar din Imperiul otoman: Kazari, Ţigani, Ruteni, Găgăuzi, Evrei, Bulgari şi mulţi alţii. Nici nu mai înşirăm colonizările, parcă nesfârşite, organizate de Viena şi ungurime în Crişana, Transilvania, Maramureş, Pocuţia, Bucovina şi Banat… În paralel se impun Românilor, prin cele mai diverse presiuni, felurite religii şi spiritualităţi străine: Greco-Catolicism, Romano-Catolicism, Protestantism, Masonerie etc. Tradiţiile româneşti slăbesc sau chiar pier pe alocuri, înlocuite de tot felul de influenţe alogene. Totodată, aşa cum am arătat şi mai sus, clasele superioare se lasă duse de curentul vremii, se modelează după tipare străine, îşi astupă nările faţă de ceea ce este românesc – le pute! Cultură este doar ceea ce e cultură străină, ceea ce e românesc are valoare doar dacă are accent şi haină de import. Românii sunt învăţaţi să îşi plece nu doar capul, ci mai ales sufletul în faţa străinilor, în faţa lor ca persoane, în faţa legilor lor, cărţilor lor, ideilor lor…”

(Mihai-Andrei Aldea, Ortodoxia şi artele marţiale)

a se vedea şi Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan… 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă