Cuvântul valar și familia lui

România Străveche este o lume pe care o iubesc și o cercetez din pruncie. Totdeauna fericit și uimit de bogățiile nesfârșite pe care le (re)găsesc.
Și cum limba română este floarea sufletului românesc (Mihai Eminescu), multe dintre comorile amintite sunt ale limbii române.

Azi mă opresc la valar și familia acestui cuvânt.

Valar, cu pluralul valari, este uitat astăzi.
Este uitat ca urmare a lucrării modernizării forțate, având ca origine și o atitudine de superioritate (nu rareori frizând rasismul cultural, dacă nu și etnic) față de cultura populară a Românilor. Se poate constata factual că impunerea autorității statului în viața comunitară și familială a nimicit numeroase și sfinte tradiții românești.
Printre acestea, vălăritul.

Căci, asemenea Crăciunului sau Nașterii Domnului, și celelalte Sărbători ale Mântuirii Lumii – cum li se zicea – aveau colindătorii lor.
Iar colindătorii din Postul Mare, Înviere (Săptămâna Luminată), Înălțare și Pogorârea Duhului Sfânt se numeau valari.
Colindatul în acele zile sfinte se numea valarit (sau, pe alocuri și mai târziu, vălărit).

Altfel spus, valar era cel care, cu bucurie sfântă, mărturisea lumii lucrarea Mântuirii așa cum a fost săvârșită de Iisus Christos, Întrupatul Dumnezeu Fiul, prin Jertfa Sa și rodirea Jertfei.
Căci, înțelegea Românul de altădată, orice jertfă, oricât de înaltă, aduce rod prin lucrare celor pentru care a fost făcută. Ori este batjocorită – spre propria osândă – prin lene, nepăsare, dispreț.

Valaritul este, prin urmare, un alt colind. Și amintesc aici un fapt, adesea ignorat sau ocultat, și anume că în cultura profundă română, în viața reală a satului românesc, prin colindat se înțelege

lucrarea sfințitoare de a merge din casă în casă pentru a vesti lucrarea lui Dumnezeu și a Sfinților Acestuia.

Această realitate etnologică și sociologică se află, desigur, în directă opoziție față de paradigmele secularizante – fie acestea de origine marxistă sau de alte asemenea filiații.
Subliniez faptul că orice știință reală, implicit orice disciplină științifică, este obligată prin definiție să se bazeze pe observarea realității. Implicit, orice constructe ideatice trebuie să reflecte, prezinte și explice realitatea, nu să o altereze.
Realitatea este că poporul numește dintotdeauna actele rituale creștine din Săptămâna Mare, de Paști sau Înălțare colindat. Aceste acte fiind integral dedicate rememorării, trăirii și cinstirii lucrărilor mântuitoare ale lui Dumnezeu, rememorării, trăirii și cinstirii felului în care Sfinții au răspuns acestor lucrări.
În conflict cu această realitate, o zonă a etnologiei refuză să constate că aceste tradiții sunt creștine. Și recurge la construcții teoretice și ideologice forțate spre a le declara păgâne¹.
Acest reflex de golire a tradiției românești de conținutul ei teologic, sistematic creștin, este străin obiectivității academice. Și face parte din lucrarea de modernizare forțată, pe tiparul colonialismului cultural, pe care am amintit-o mai sus.
Se realizează astfel un curent ostil față de dimensiunea profund creștină a culturii populare române, căreia i se neagă existența; proces în care i se ignoră, alterează ori șterge orice manifestare a prezenței, de la icoană și rugăciune până la textul creștin al urărilor și colindelor.

Valaritul este o chemare sfântă a omului către Cer.
Este amintirea Mântuirii Domnului Iisus Christos.
Este amintirea faptului că Mântuirea s-a lucrat de Domnul cu osteneală și jertfă; că a întâlnit această lucrare împotrivirea oamenilor mândri, ura diavolilor și răutatea lumii.
Este amintirea faptului că cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.
Și este amintirea faptului că toți cei care în Christos ne-am botezat, în Christos ne-am și îmbrăcat. Deci muncim și suferim asemenea Lui: pentru a lumina lumea, după cum ni se cuvine.

Din colindele de Paști face parte și celebrul Trei păstori se întâlniră; colind care se poate cânta primăvara (când au dat florile), dar este „de ieșit din minți” în iarnă – când îndemnul „să mergem/ floricele să culegem/ și să facem o cunună” sună cu totul împotriva Firii.

Taina originii cuvântului valar

De ce, însă, acest colindat al lucrării de Mântuire a Domnului Iisus Christos la maturitate a primit numele de valarit, iar colindătorii pe acela de valari?

Adevărul este că răspunsul la această întrebare ne este, încă, străin.

O să spun înainte de toate că în mai multe dicționare valaritul este arătat ca având origine (etimologie) necunoscută.
Voi trece, ca urmare, prin variantele cunoscute și voi arăta care mi se pare că este cea mai credibilă.

Scriban – cu tot respectul cuvenit pentru munca sa titanică – se mărginește la a propune comparații (nimic mai mult) cu albanezele vălĭamări (înfrățire) și vălĭá (frate de cruce). Altcineva propune albanezul vëljamëri (fraternitate, surăție). Însă niciuna dintre aceste forme nu poate să dea valar(it) în limba română.
Mai curând se poate vedea într-o asemenea comparații fie etimologii paralele, fie un împrumut din română al limbii albaneze.
Doar că acest împrumut ar fi trebuit să aibă loc într-o epocă îndepărtată, căci valar lipsește din dialectele române sudice conlocuitoare sau învecinate – ale Românilor Epiroți, Macedoneni, Muntenegreni sau Dardani.
Acest lucru anulează orice ipoteză a împrumutului din albaneză, ba chiar ridică și o puternică stavilă împotriva unui împrumut din română.
Ceea ce ar face mai posibilă o etimologie paralelă.

Acest lucru ne duce la ipoteza Dicționarului Etimologic Român (realizat de Alexandru Ciorănescu, 1958-1966, și republicat în 2002 și 2007): că a valari (în DER se preferă doar forma vălări, evident mai nouă) se trage din val (= talaz).
Ipoteza este întemeiată pe o paralelă cu un fenomen din franceză. Unde, de la onde (val, talaz) a apărut ondoyer „a boteza în pericol de moarte” (deoarece în trecut și în vestul Europei Botezul se făcea prin scufundare și doar în caz extrem prin „stropire” sau „turnare”).
Autorul este însă, pe drept cuvânt, îndoielnic față de propria ipoteză: valaritul NU cuprinde stropit sau altă lucrare cu apa decât excepțional și izolat. Iar de la aceste excepții – care nu au legătură cu Botezul propriu-zis – nu s-ar fi putut oricum realiza trecerea, căci nu există nicio legătură între val și Botez în limba română.
Dacă ar fi existat, am fi avut un asemenea termen legat de Bobotează, în primul rând. Și nu de colindatul în zilele Pătimirii, Învierii și Slăvirii Domnului, așa cum le avem.
Orice speculație pe această temă ne duce tot mai departe de drumul cercetării cinstite – adică în lumea speculațiilor fără temei.

Avem, deci, o paralelă cu lexicul albanez și una cu cel francez. În amândouă fără vreo posibilă urmărire semantică, istorică sau fonetică a ipoteticului traseu.
Acestea sunt singurele două ipoteze privind originea cuvintelor valar și valarit pe care le-am putut găsi.

Părerea mea este că și aici ne izbim de o privire simplistă asupra istoriei Românilor – și în general a tuturor oamenilor.
Fenomenele lingvistice sunt liniare doar în anumite condiții de stabilitate socială. În cazul frământărilor românești avem o multitudine de variante posibile.

Una dintre ele, o ipoteză (ori un grup de ipoteze), este eventuala origine celtică². O ipoteză, din perspectiva cercetării făcute până acum, foarte puțin probabilă. Singura variantă care ni se pare decentă este oferită de proto-celticul wala– (a fi puternic), neatestat. Acesta ar explica din punct de vedere semantic și fonetic originea românescului valar, însă în lipsa atestării face greu de susținut
Desigur, ne izbim aici de existența formei Balar în irlandeza veche (și alte idiomuri celtice vechi). Așa apare în Cath Maige Tuired – Bătălia (de la) Maig Tuired. Numit Balor mai târziu, acesta este conducătorul unor demoni (îngeri căzuți) în mitologia irlandeză. Situație care împiedică orice legătură semantică între forma celtică amintită și cuvintele românești.

Din latină ne putem opri asupra cuvântului ballare, a dansa, care poate fi legat de valarit, deoarece manifestările din perioada Învierii și Cincizecimii cuprindeau mai multe forme de dans sacru (popular) în trecut.
Ipoteza este totuși greu de susținut, în primul rând pentru că ballare ar fi dată în română a băla, iar nu valar sau ceva similar. (Cf. bonus și bene ► bun, bine, se păstrează b inițial; primul a fiind neaccentuat devine ă, ca în călare și păgân; ll rămâne l; terminația se pierde, cu excepția infinitului lung sau substantivului verbal o bălare, bălare.)

O altă ipoteză este a unei origini persane ori armene, dată fiind existența termenului valar, ca nume propriu sau parte de nume propriu, de origine persană, în Armenia (Hrach, 2021:16, 31). Formele atestate sunt Valarš, Valaršak, Valaršapat. Numele Valarš este, de fapt, cunoscut în România sub forma Vologases…
Problema cu aceste nume este că în ciuda similitudinii fonetice cu valar din română, le găsim nu doar strict la nivelul unor antroponime, dar și cu origine iraniană neclară (persană?, partă?, scitică?, alta?), respectiv cu înțeles necunoscut.
Deși se presupune pentru ele legătura cu persanul Walyš / Walaxš, originea și sensul rămân neclare, iar o posibilă legătură cu idiomurile scitice (a se vedea mai jos) nu poate fi exclusă.
Evident, deși contactele Românilor și înaintașilor lor cu Caucazul sunt continue din Preistorie și până astăzi, este cel puțin improbabil să se presupună trecerea de la un nume propriu rar armean la valar din română cu sensurile sale și familia sa lexicală.

Trebuie subliniat că pentru forma valar, incluzând variantele posibile valal, balar, balal etc. nu găsim nicio atestare în idiomurile traco-ilire.
Acest fapt este un argument în plus împotriva ipotezei originii albaneze a cuvântului.

În sanscrită există rădăcinile bala și vala (putere, peșteră), dar nu și forme de tipul valar, balar, balal etc. Existența rădăcinilor arată prezența lor în idiomurile indo-europene străvechi, ceea ce constituie un indiciu important.
Merită amintit aici faptul că în euskara (bască), singura limbă pre-indo-europeană păstrată, nu există litera v, iar formele de tip balar sau balal lipsesc cu desăvârșire. Există belar, cu sensul de iarbă (plantă erbacee) sau fân, aflat prin forma sa și înțelesurile sale categoric în afara zonei de interes pentru românescul valar.

În cecenă și ingușă apar cuvinte de forma valar sau balar (a termina, a da, a muri, pentru bărbați și respectiv pentru animale). Verbul este alar. Alte forme înrudite sunt date de verbul adar (a alerga, a fugi). Totuși un eventual împrumut ar fi deosebit de greu de explicat, iar evoluția semantică atipică limbii române.

În bactriană și sogdiană, precum și în scita modernă (alană sau osetină), apare însă forma badar (favorabil, benefic, propice). Este o formă importantă, pentru că în idiomurile scito-sarmatice este echivalentă cu balar sau valar – aici b trece ușor în v (betacism iranian), iar l trece sistematic în d (lambdacismul de stepă).
Aceasta ar fi singura legătură posibilă clar între limbile vechi și română: o formă scitică ori scito-sarmată ce a fost preluată de Români (a fost auzită) ca valar, undeva după secolul al VIII-lea (când încetează fenomenul rotacismului). Altfel spus, cea mai probabilă ipoteză este a unui împrumut sarmatic de secol XI-XIII.

Desigur, după ethosul societății din România, mulți ar protesta față de o asemenea legătură, în cel mai bun caz întrebând:
Ce legătură este între Români și Sciți?

La această întrebare un răspuns concentrat se poate vedea în eseul ce le este dedicat din seria Cei dinainte de noi (click pentru accesare).
Foarte pe scurt, Sciții și Sarmații sunt prezenți în istoria noastră aproximativ 2,500 (două mii cinci sute) de ani, adică o perioadă mai lungă decât însăși existența noastră ca Români (cel puțin din secolul XI î.Chr. până la începutul secolului XIV d.Chr.).
Prezența Sarmaților este atestată atât în Moldova și estul Munteniei (Ieșii, Roxolanii) cât mai ales înspre Tisa, în Banat și Crișana, precum și pe Târnave (Agatârșii); aproape aceleași sunt zonele care au păstrat vălăritul și valarii până recent sau chiar până astăzi.

Valaritul sau colindatul a fost, totdeauna, o formă de de binecuvântare și rugăciune, de așezare prin cuvânt de partea Cuvântului Ceresc – așezare atât a valarilor (colindătorilor), cât și a celor valariți (colindați). Deci o legătură cu un termen având înțelesul de „benefic, propice, favorabil” etc., este absolut naturală.
Mai mult, există o suprapunere excepțională între frățiile de tineri războinici, cu ritualuri sezoniere, și existența unor forme similare în cadrul valaritului (vălăritului) românesc.
Dacă adăugăm și suprapunerea între prezența iazigă ori alană semnificativă și zonele în care s-au păstrat valarul și valaritul (vălăritul), ori toponime de acest fel³, teoria unui împrumut sarmatic ori scito-sarmatic devine și mai credibilă.

Poate merită subliniat și faptul că în limba osetină (alană modernă) bal înseamnă ceată (de luptători), ceea ce în română ar duce la un împrumut de tip balar pentru membrul cetei, care ar deveni natural valar.
Tot în osetină găsim rădăcina (și prefixul) wæl, cu înțelesul de sus, superior, transcendent; cuvântul wælarv având înțelesul de lumea de dincolo, Cer.
Se realizează astfel o întâlnire semantică între luptătorul cetaș, pe de-o parte, și Cer sau Rai, pe de altă parte, întâlnire ce corespunde integral valarului român. Pentru că valarii erau de obicei adulți, având implicit – absolut obligatoriu în Cultura Română Veche, cf. (Aldea, 2019 și 2023) – statutul de luptători creștini. în care fiecare Român care nu se călugărea sau hirotonea se vedea și trăia ca luptător, și de obicei nu ca orice fel de luptător, ci ca luptător al lui Dumnezeu, (cf. și cu mărturiile nou-testamentare de la Efeseni 6:10-17; I Tesaloniceni 5:6-9; I Timotei 4:10; II Timotei 2:1-5 etc.). Românii creștini se constituie în reprezentanți tereștri ai Împărăției Cerurilor, atât prin luptele fizice, cât mai ales prin cele spirituale. Vălăritul fiind o manifestare a acestei lucrări.

Desigur, teoria propusă de noi necesită analize suplimentare pentru atestarea sau, dacă este cazul, infirmarea ei.
Deosebirea principală față de ipotezele prezentate (și infirmate) anterior este dată de următoarele elemente:

• posibilitatea derivării credibile (după legile etimologice ale limbii române) a cuvântului valar din idiomuri scito-sarmate,
• contextualizarea semantică a termenilor scito-sarmați în Cultura Veche Românească, ceea ce dă o evoluție semantică naturală și coerentă

Este evident că filiația scito-sarmată a lui valar, chiar dacă posibilă, după cum am văzut, are nevoie de cercetări suplimentare, atât filologice sau etnologice cât și istorice.
Însă, cu toate golurile de atestare, este deocamdată, ni se pare nouă, cea mai coerentă teorie etimologică pentru termenul studiat.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Micul eseu (studiu e prea mult spus) dedicat cuvântului românesc valar (și familiei lui) este doar deschiderea unei uși înspre înțelegerea acestuia și mai ales a originii sale.
Comparațiile făcute de mine între românescul valar și limbi celtice, respectiv iraniene ș.a.a. are strict valoarea unui sumar început. Evoluțiile etimologice pot să fie mult mai complexe decât variantele simple urmărite de noi (echivalențe v – b, l – r sau l – d, după caz). Ca urmare, simplele paralele lexicale sunt departe de a lămuri lucrurile. O singură paralelă între eseistica noastră prezentare și o lucrare de specialitate – precum, de pildă, (Loșonți, 2021) – este de ajuns pentru a dovedi adevărul limitelor asumate și complexitatea reală a analizelor etimologice.
Clarificarea este pe seama specialiștilor în domeniu, și în primul rând a celor care au studiat alături de limba română veche și sanscrita sau limbile tochariene, sogdiană, bactriană, persană etc. Sau, la fel, limbi celtice, ori lituaniana, armeana, georgiana, svana și altele asemenea.
Urez mult succes în descifrarea acestui mister lingvistic celor care se vor apleca asupra lui!

P.P.S. Ar merita o comparație între valar, colindător și urător, așa cum ar fi de folos una între cântător, încântător și descântător. Printre altele, ne-ar ajuta să vedem schimbările radicale ce sărăcesc și lexical, și haric, limba română de astăzi, pas cu pas.

---

Note

1. Împotriva standardelor academice și normelor fundamentale ale cercetării științifice există în etnologia din România o înclinație de anulare a conținutului creștin al culturii profunde române. Practica are ca scop forțarea includerii în tipare necreștine, care sunt declarate automat și pre-creștine. O declarație la fel de subiectivă precum întregul proces. Un argument factual este contactul continuu între Cultura Română Veche și felurite culturi necreștine. Pentru legăturile complexe între această cultură și, de pildă, feluritele culturi evreiești, se pot aminti cercetările riguroase realizate de Moses Gaster, Lazăr Șăineanu ori Sabina Ispas. Dar tot aici intră și legăturile de peste o mie de ani între Români și culturile musulmane. Legături ce pleacă din pelerinajele la Locurile Sfinte (precum Betleemul, Ierusalimul sau Nazaretul) și merg până la contactele de frontieră cu Imperiul Otoman, la comerțul dintre acesta și Țările Române etc. La fel se poate aminti de legăturile intermediate de păstorii români cu felurite culturi din Sciția Mare sau Caucaz, de prezența culturilor păgâne de tip cuman, peceneg, avar, maghiar, mongol etc. Se poate constata astfel că prezumția tipar păgân = element precreștin este total neștiințifică.
   Și totuși, eforturile de atribuire ideologică și culturală necreștină au dus la exagerări metodologice severe în etnologia contemporană.
   Un exemplu îl putem găsi la Monica Brătulescu, Colinda românească…, Ed. Minerva, București, 1981. Scuza epocii se poate aplica, dar modelul este paradigmatic. Autoarea afirmă că „Datorăm luptei bisericii împotriva vechilor practici „păgîne” un document datînd din anul 1647” (Brătulescu, 1981:7). Doar că documentul aparține… unui pastor protestant! Iar pentru denominațiunile protestante nu se folosește termenul „biserică”. Mai mult, Românii din secolul al XVII-lea sunt covârșitor ortodocși, chiar și în Transilvania (pastorul era din Cergăul Mic, Mureș). Iar să atribui tradiții universal-românești influenței unei secte minore locale este 100% absurd. Desigur, asemenea alunecări în afara bunului simț pot fi atribuite epocii și locului (România sub dictatură comunistă). Dar ele apar și înainte de Comunism, și după, nu doar în vremea lui.
   Un exemplu paradigmatic este grila de interpretare a lui Ion Ghinoiu, care transformă gesturile de respect liminal (precum obiceiurile legate de pragul casei) în dovezi ale unui presupus «politeism» sau care reduce simbolismul profund teologic al troițelor la așa-zise reminiscențe ale unor culte ale fertilității. O asemenea abordare nu pleacă de la observarea și redarea realității etnografice, ci de la practica aplicării automate și nejustificate a unei grile ideologice apriorice.
   Desigur, asemenea procedee neștiințifice sunt departe de a fi locale. Marele etnolog italian Giuseppe Cocchiara, în Istoria folcloristicii europene, arată clar eforturile uriașe ale mediilor aservite politic și/sau ideologic de a modela politic folclorul. Fenomenul este comun în toată Europa, arată Cocchiara. Doar că putem adăuga și în toată lumea, căci îl întâlnim din Japonia în Africa de Sud și din Egipt în Chile. ↩︎
2. Deși au fost luate în calcul și posibile similitudini fonetice cu idiomurile celtice (ex: proto-celticul bala), acestea nu pot fi justificate semantic. Există și alte forme celtice similare fonetic, însă pentru care nu există nicio filiație mai credibilă decât altele deja amintite. ↩︎
3. Desigur, ne izbim în privința toponimelor de greutatea distingerii între posibilele origini. De exemplu, Satul Vălar sau alte toponime similare pot fi interpretate ca venind de la văl sau val, mai ales dacă în zonele respective nu este atestată tradiția vălăritului. Interpretările în cauză au, desigur, un anumit grad de probabilitate; însă nu trebuie uitat faptul că multe dintre denumirile vechi s-au pierdut, mai ales în zonele aflate sub ocupații care au urmărit direct deznaționalizarea Românilor, precum cele maghiare, austriece și austro-ungare în Transilvania, Banat, Crișana și alte părți ale Românimii a se vedea și descrierea fenomenului de distrugere a instituțiilor tradiționale în satul românesc la (Toșa și Sălăgean, 2017). Mai mult, observarea unor tradiții precum Junii Brașovului sau Tânjeaua Hotenarilor arată că se suprapun prea mult cu vălăritul din diferite părți ale Moldovei pentru a putea fi ignorată comunitatea spirituală și etnologică dintre ele. ↩︎

Bibliografie selectivă

A. În format fizic

1. *** A Partial Decipherement of the Unknown Kushan Script, by Svenja Bonmann,Jakob Halfmann,Natalie Korobzow and Bobomullo Bobomulloev, in Transactions of the Philological Society Volume 121:2 (2023), p. 293–329
2. *** Beside the Fire : A Collection of Irish Gaelic Folk Stories, edited, translated and annotated by Douglas Hyde, additional notes by Alfred Nutt, David Nutt, London, 1890
3. *** Cântecul epic eroic : Tipologie și corpus de texte poetice, culegere realizată de Al. I. Amzulescu, Editura Academiei R.S.R., București, 1981
4. *** Dictionarium Scoto-Celticum: a dictionary of the Gaelic language, vol. I-II, The Highland Society of Scotland, William Blackwood, Edinburgh and T. Cadell, London, MDCCCXXVIII
5. *** Dicționar Explicativ Ilustrat al Limbii Române, coordonator științific Eugenia Dima, Ed. Arc & Gunivas, Chișinău, 2007
6. *** Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească”, cu Dicționarul limbii române din trecut și de astăzi, de I.-Aurel Candrea și Dicționarul istoric și geografic universal, de Gh. Adamescu, Editura „Cartea Românească”, București, 1931
7. *** Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR) Volumul I A-B, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Academia Română, Editura Academiei Române, București, 2011
8. *** Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR) Volumul II Litera C Partea 1 CA-CIZMĂ, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Academia Română, Editura Academiei Române, București, 2015
9. *** Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR) Volumul III Litera C CLAC-CYBORG, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Academia Română, Editura Academiei Române, București, 2018
10. *** Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996
11. *** Endangered Languages of the Caucasus and Beyond, edited by Ramazan Korkmaz and Gürkan Doğan, Brill, Leiden, Boston, 2017
12. *** Micul Dicționar Academic : Volumul I Literele A-C, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2001
13. *** Micul Dicționar Academic : Volumul II Literele D-H, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002
14. *** Micul Dicționar Academic : Volumul III Literele I-Pr, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003
15. *** Micul Dicționar Academic : Volumul Iv Literele Pr-z, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, București, 2003
16. *** Proto-Languages and Proto-Cultures, Materials from the First International Interdisciplinary Symposium on Language and Prehistory, Ann Arbor, 8-12 November, 1988, edited by Vitaly Shevoroshkin, Universitátsverlag Dr. Norbert Brockmeyer, Bochum, 1990
17. *** Geiriadur Cymraeg a Saesneg : Spurrell’s Welsh-English Dictionary, edited by J. Bodvan Anwyl, W. Spurrell & Son, Carmarthen, 1934
18. *** ”Harta sonoră” a graiurilor și dialectelor limbii române, edit. Maria Marin și Marilena Tiugan, Editura Academiei Române, București, 2014
19. *** Micul Dicționar Academic, Academia Română, Institutul de Lingvistică, Editura Univers Enciclopedic, 2010
20. *** On the origin of the Kushans with reference to numismatic and anthropological data, ONS News (Oriental Numismatic Society Newsletter) No. 181, Autumn 2004
21. *** The Celtic Languages, edited by Martin J. Ball and Nicole Müller, Routlege, Taylor & Francis Comp, London and New York, 2009
22. *** The Graeco-Bactrian and Indo-Greek World, edited by Rachel Mairs, Routledge, Taylor & Francis Group, London and New York
23. *** The historical sensing of urban forest based on the indicators of CES and landscape categories: A case of Kushan scenic area in CHINA, de Hanzheng Lin, Xin-Chen Hong, Chunying Wen și Fangbing Hu, in Ecologica Indicators, Volume 166, September 2024, disponibil online și în format pdf la adresa oficială https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1470160X24008975 (ultima accesare 28.05.2026)
24. Aldea, Mihai-Andrei (2019) Cum luptau Românii?, Ed. Evdokimos, București
25. Aldea, Mihai-Andrei (2023) Ortodoxia și artele marțiale, Ed. Scara, București
26. Alemany, Augusti (2000) Sources on the Alans. A Critical Compilation, Brill, Leiden, Boston, Köln
27. Alemany, Augusti (2014) Where are the Monuments of the «Alanic» Language?, în NARTAMONGÆ, 2014, vol. XI, N 1,2, p. 144-150
28. Bachrach, Bernard S. (1973) A History of the Alans in the West, University of Minnesota Press, Minneapolis
29. Bailey, H. W. (1979) Dictionary of Kothan Saka, Cambridge University Press, Cambridge, London, New York, Melbourne
30. Blažek, Václav (2011) Tocharian Studies : Works 1, Masaryk University, Brno
31. Borooah, Anundoram (1971) English-Sanskrit Dictionary, Publication Board, Assam
32. Brătulescu, Monica (1981) Colinda românească : The Romanian Colinda (Winter-Solstice Songs), Ed. Minerva, București
33. Breban, Vasile (1987) Dicționar general al limbii române, Editura Științifică și Pedagogică, București
34. Candrea, Aureliu și Densușianu, Ovid (1909) Dicționar general al limbii române din trecut și de astăzi, Socec & Co, București
35. Candrea, Ion.-Aurel și Densușianu, Ovid (1907-1914) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), Librăria Socec & Comp., București
36. Candrea, Ion.-Aurel și Densușianu, Ovid (2003) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, Editura Paralela 45, București
37. Chirilă, Silvia (2019) Scrânciobul pascal – obicei al românilor în amintirile bătrânilor și creații literar-artistice (sec. XIX-XXI), în Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie, Volumul 31 (44), Etnografie și Muzeologie, Chișinău, 2019, p. 96-111
38. Ciaușanu, G. F. (1931) Glosar de cuvinte din Județul Vâlcea, Editura M.O., Imprimeria Națională, București
39. Cihac, Alexandru de (1879) Dictionnaire D’Étymologie Daco-Romanae…, Ludolphe St-Goar, Frankfurt
40. Ciorănescu, Alexandru (2007) Dicționarul etimologic al limbii române, Ed. Saeculum I.O., București
41. Cocchiara, Giuseppe (2004) Istoria folcloristicii europene, Ed. Saeculum I.O., București
42. Coteanu, Ion (2007) Formarea cuvintelor în limba română : Derivarea. Compunerea. Conversiunea, editat de Narcisa Forăscu și Angela Bidu-Vrănceanu, Editura Universității din București, București
43. Crăcea, Elena (2009) Dicționar român-latin, latin-român, Ed. Steaua Nordului, Constanța
44. Dalametra, I. (1906) Dicționar Macedo-Român, Inst. de Arte Grafice Carol Göbl, București
45. Davis, Dr. Charles H. Stanley (1912) An chéad leabhar Gaedhilge = First Irish book, Educational Publishing Company, Boston
46. Delaporte, R. (1979) Elementary Breton-English Dictionary : Geriadurig Brezhoneg-Saozneg, Cork University Press, Cork
47. Dinneen, Patrick Stephen (1904) Foclóir Gaeḋilge agus Béarla. An Irish-English dictionary, Irish Texts Society, Dublin, David Nutt, London
48. Dumistrăcel, Stelian (2011) Lexic românesc : Cuvinte, metafore, expresii, Casa Editorială Demiurg Plus, Iași
49. Folz, Richard (2022) The Ossetes: Modern-Day Scythians of the Caucasus, I. B. Tauris, Bloomsbury Publishing Plc, London and New York
50. Ghinoiu, Ion (2008) Mică enciclopedie de tradiții românești, Ed. Agora, București
51. Gholami, Saloumeh (2009) Selected Features of Bactrian Grammar, Dizertație de Doctorat, Universitatea Göttingen, Göttingen
52. Haja, Gabriela (2003) Manifestări teatrale folclorice: origine și evoluție, în ALIL, t. XXXIX – XLI, 1999-2001, București, 2003, p. 175-188
53. Harmatta, J. (1970) Studies in the History and Language of the Sarmatians, Acta Univeristatis de Attila Joszef Nomiate, Acta Antiqua et Archaeologica, Tomus XIII, Szeged
54. Harmatta, J. (1994 a) Languages and Scripts in Graeco-Bactria and Saka Kindoms, in History of civilizations of Central Asia, v. 2: The Development of sedentary and nomadic civilizations, 700 B.C. to A.D. 250, UNESCO Publishing, p. 386-406
55. Harmatta, J. (1994 b) Languages and Literature in the Kushan Empire, in History of civilizations of Central Asia, v. 2: The Development of sedentary and nomadic civilizations, 700 B.C. to A.D. 250, UNESCO Publishing, p. 407-431
56. Henning, W. B. (1960) The Bactrian Inscription, in Bulletin of the School of Oriental and African Studies, University of London, Vol. 23, No. 1 (1960) , pp. 47-55
57. Hrach, Martirosayan (2021) Iranian personal names in Armenian collateral tradition, în Iranische Onomastik Nr. 17, Band 5, Faszikel 3, Österreicheichische Akademie der Wissenschaften, Vienna
58. Ispas, Sabina și Brăiloiu, Constantin (1998) Sub aripa cerului. Comentarii etnologice asupra colindei și colindatului. Colinde și cântece de stea, Ed. Enciclopedică, București
59. Ispas, Sabina și Coatu, Nicoleta (2018) Etnologie românească. Tradiție. Cultură. Civilizație., Editura Academiei Române, București
60. Ispas, Sabina (2001) Povestea cântată: studii de etnografie și folclor, Ed. Viitorul Românesc, București
61. Ispas, Sabina (2003) Cultură orală și informație transculturală, Ed. Academiei Române, București
62. Ispas, Sabina (2006) Preminte Solomon – legenda populară românească între canonic și apocrif, Ed. Saeculum I.O., București
63. Jamieson, D.D. John (1879) An Etymological Dictionary of The Scottish Language, vol. I, Alexander Gardner, Paisley
64. Jamieson, D.D. John (1880) An Etymological Dictionary of The Scottish Language, vol. II, Alexander Gardner, Paisley
65. Justi, Ferdinand (1895) Iranisches Namenbuch, N. G. Elwertsche Verlagsbuchhandlung, Marburg
66. Lebedynsky, Iaroslav (2010) Les Scythes : Les Scythes d’Europe et la période scythe dans les steppes d’Eurasie vue -IIIe siècles av. J.-C., Editions Errance, Paris
67. Lefter, Lucian-Valeriu (2014) Prolegomene la jocurile cu măști, în AMEM (Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei), nr. XIV/2014, p. 191-218
68. Lehman, Winfred P. (1974) Proto-Indo-European Syntax, University of Texas Press, Austin and London
69. Lehman, Winfred P. (2002) Pre-Indo-European, Journal of Indo-European Studies Monograph Šeries Number Forty-one, Institute for Study of Man Inc., Washington
70. Loșonți, Dumitru (2021) Convingeri și propuneri etimologice, Editura Academiei Române, București
71. Mac Farlane, Malcom (1912) The School Gaelic Dictionary, Eneas Mackay, Stirling
72. Macdonell, Arthur Anthony (1924) A Practical Sanskrit Dictionary, Oxford University Press, London
73. Mann, Stuart E. (1984-1987) An Indo-European Comparative Dictionary, Helmut Buske Verlag, Hamburg
74. Matasovic, Ranko (2009) Etymological Dictionary of Proto-Celtic, Brill, Leiden – Boston
75. Moldovanu, Dragoș (2016) Completări la Dicționarul Etimologic al Limbii Române (DELR), în ALIL (Anuar de lingvistică și istorie literară), t. LV, 2016, București, p. 133-135
76. Montgomerie-Fleming, J.B. (1899) Desultory Notes on Jamieson’s Scottish Dictionary, William Hodge & Company, Glasgow and Edinburgh
77. Mușa, Cristian (2020) Jocul popular în viața comunităților vrâncene – Redescoperirea primelor cercetări de etnocoreologie românească din Țara Vrancei, în „Cercetări și Studii Etno-muzicologie, bizantinologie și etnologie”, Nr. 1-2, 2020, Timișoara, p. 263-281
78. Oprișan, I. (2006) La hotarul dintre lumi – studii de etnologie românească, Ed. Saeculum, București
79. Oprișan, I. (2021) Troițe românești. O tipologie, Ed. Saeculum I.O., București
80. Orel, Vladimir (1998) Albanian Etymological Dictionary, Brill, Leiden, Boston, Köln
81. Papadima, Ovidiu (2009) O viziune românească a lumii, Ed. Saeculum I.O., București
82. Papahagi, Tache (2013) Dicționarul Dialectului Aromân, general și etimologic, editori Nicolae Saramandu și Manuela Nevaci, ediție anastatică, Editura Academiei Române, București
83. Parpola, Asko (2012) Formation of the Indo-European and Uralic (Finno-Ugric) language families in the light of archaeology: Revised and integrated ‘total’ correlations, in A Linguistic Map of Prehistoric Northern Europe. Suomalais-Ugrilaisen Seuran Toimituksia = Mémoires de la Société Finno-Ougrienne 266, Helsinki 2012. 11, p. 119-184
84. Press, Ian și Bihan, Herve ar (2004) Colloquial Breton. The Complete Course for Beginners, Routlege, Taylor & Francis Group, London and New York
85. Pughe, W. Owen (1832) A Dictionary of the Welsh Language, vol. I-II, printed and published by Thomas Gee, Denbigh
86. Puri, B. N. (1994) The Sakas and Indo-Parthians, in History of civilizations of Central Asia, v. 2: The Development of sedentary and nomadic civilizations, 700 B.C. to A.D. 250, UNESCO Publishing, p. 184-201
87. Ravaru, Dan (1983) Contribuții la studiul „vălăretului” în județul Vaslui, în „Acta Moldaviae Meridionalis”, Vaslui, nr. III-IV (1981-1982), p. 218-228
88. Ravaru, Dan (2010) Contribuții la studiul „vălăretului” în județul Vaslui, în Repere etnofolclorice și de istorie locală, Iași, Editura PIM, 2010, p. 57-69
89. Sims-Williams, Nicholas (2000) Bactrian Documents from Northern Afghanistan. I: Legal and Economic Documents, The Nour Fundation, Azimuth Editions and Oxford University Press, Oxford
90. Sims-Williams, Nicholas (2007) Bactrian Documents from Northern Afghanistan. II: Letters and Buddhist Texts, The Nour Fundation and Azimuth Fundation, London
91. Swadesh, Morris (1971) The Origin and Diversification of Language, Aldine * Atherton, Chicago/New York
92. Șahingöz, E. (2023) Ossetian Evidence from Early Modern European Sources: Tracing Linguistic Changes, in Kavkaz-Forum ВЫП. 14 (21) 2023, p. 12-31
93. Tarn, W. W. (1922) The Greeks in Bactria & India, University Press, Cambridge
94. Toșa, Ioan și Sălăgean, Tudor (2017) Din obiceiurile juridice ale poporului român. Satul, instanțele și cauzele de judecată în satul românesc: 1877-1938, în AMET (Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei), 2017, Editura Mega, Cluj-Napoca, p. 93-155
95. Toșa, Ioan (2017) Din obiceiurile juridice ale poporului român (Instanțele și cauzele de judecată în satul românesc 1877-1938), în „Acta Musei Maramorosiensis”, XIII/2017, p. 131-171
96. Vaidya, Lakshman Ramchandra (1889) The Standard Sanskrit-English Dictionary, Mrs. Radhabai Atmaram Sagoon, Bombay
97. Valpy, Rev. F. E. J. (1828) An Etymological Dictionary of the Latin Language, London
98. Wmffre, Iwan (1999) Late Cornish, Lincom Europa, München
99. Zaroff, Roman (2018) The Vandals and Sarmatians in a New Perspective, în Collegium Medievale, 2017, p. 233-260
100. Zugun, Petru și Minuț, Ana-Maria (2005) Formarea cuvintelor : teorie și practică, Editura Sedcom Libris, Iași

B. Surse online

1. Abkhaz World https://abkhazworld.com/
2. Breton-French FreeDict Dictionary (Gerladur Tomaz) https://raw.githubusercontent.com/freedict/fd-dictionaries/master/bre-fra/bre-fra.pdf
3. Collegium Medievale https://ojs.novus.no/index.php/CM/index
4. DELR https://delr.lingv.ro/
5. English – Proto-Celtic wordlist https://www.yumpu.com/en/document/view/7541125/english-proto-celtic-wordlist
6. Folescu, Prof. Vasile N., Crețești – istorie și actualitate : O monografie, online la https://cretesti-vaslui.blogspot.com/, pentru tema de față la capitolul VIII. Viața culturală (partea I), online la https://cretesti-vaslui.blogspot.com/p/blog-page_8.html
7. Simbolistica și semnificația sărbătorilor de primăvară – Dumitru Șerban, interviu cu Dr. Adina Hulubaș, https://bjiasi.ro/editura/simbolistica-si-semnificatia-sarbatorilor-de-primavara-dumitru-serban/
8. Proto Celtic English Word List https://www.inkeri.cz/pce/
9. Tânjeaua Hotenarilor – Sărbătoarea gospodarilor din Maramureș, https://www.eco-romania.ro/eco-maramures/tanjaua-hotenarilor/
10. The Swiss Bay, Mega linguistic pack, Anatolian https://theswissbay.ch/pdf/Books/Linguistics/Mega%20linguistics%20pack/Indo-European/Anatolian/
11. The Swiss Bay, Mega linguistic pack, Caucasian https://theswissbay.ch/pdf/Books/Linguistics/Mega%20linguistics%20pack/Caucasian/
12. The Swiss Bay, Mega linguistic pack, Celtic https://theswissbay.ch/pdf/Books/Linguistics/Mega%20linguistics%20pack/Indo-European/Celtic/
13. The Swiss Bay, Mega linguistic pack, Indo-European/Iranian https://theswissbay.ch/pdf/Books/Linguistics/Mega%20linguistics%20pack/Indo-European/Iranian/