Sunt în faţa noastră câteva sărbători. În care, pe lângă prăznuirea sfinţilor şi primirea harului şi învăţăturii acestor prieteni ai lui Dumnezeu, intră, firesc, şi bucuria multora de a-i avea ca ocrotitori, în calitate de omonimi. Căci, după cum se ştie, alegerea numelui copilului se face de către părinţii înţelepţi cu gândul cel bun de a-l avea ca îndemn spre creştere şi împlinire a datoriilor sfinte pentru care fiecare dintre noi se naşte.

Este firesc, prin urmare, ca fiecare să se bucure de sfinţii al căror nume se întâmplă să îl poartă; deşi, tot firesc, dacă sunt mai mulţi sfinţi este îndătinat să se aleagă mai ales unul drept chip de viaţă şi personalitate şi ca cel dintâi ocrotitor. În rândurile ce urmează o să amintim câţiva asemenea sfinţi dintre cei mulţi ai mijlocului lunii August.

Cei cu nume precum Maria, Marin, Marian, Mariana etc. au ca ocrotitoare în primul rând pe Măicuţa Domnului, Preasfânta Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Iar cel mai mare praznic al Maicii Domnului este Adormirea Maicii Domnului (15 August), cel în care sărbătorim trecerea Fecioarei Maria din această viaţă în viaţa veşnică, din această lume în Împărăţia Cerurilor, din această vale a plângerii în Fericirea cea nesfârşită.
În ultimii ani unii dintre neştiutorii grabnici în răspândirea închipuirilor drept adevăruri au împrăştiat minciuna după care Adormirea Maicii Domnului ar fi „de întristare”, că este „moartea Fecioarei Maria”, deci nu se cuvine să fie primită cu bucurie şi nici purtătorii numelui Maicii Domnului nu ar trebui să se bucure în această zi. Această gândire neocomunistă e cu totul străină României Străvechi şi Legii Româneşti pe care totdeauna au ţinut-o Străbunii, este cu totul străină Ortodoxiei şi Învăţăturii lui Hristos!
Căci pentru cei ce sunt Creştini – adică ucenicii lui Christos – viaţa este Hristos şi moartea un câştig (Filipeni 1.21), căci mai bine este să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul (II Corinteni 5.8; Filipeni 1.23) decât să rămânem în această viaţă şi lume plină de răutăţi.
Şi, în scurt spus, trecerea sfinţilor din această viaţă la viaţa veşnică este totdeauna cea mai însemnată sărbătoare din calendarul creştin pentru sfinţi; pentru că este ziua biruinţei lor, ziua în care şi moartea este înfrântă, ziua în care Iadul este zdrobit, ziua în care câştigă cununa mântuirii şi fericirea Raiului.
Tot la fel şi pentru Maica Domnului ziua adormirii sale este zi de bucurie, căci plecând din această lume a intrat, pentru totdeauna, în bucuria Fiului ei.

Îndată după această sărbătoare împărătească, adică pe 16 August, avem prea puţin preţuitul, încă, praznic al Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Împăratul Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele (şi sfetnicul său) Ianache.
Şi dacă îndeobşte mulţi prăznuiesc nume precum Constantin, Ştefan şi Matei în alte zile ale anului bisericesc, în schimb pentru nume ca Radu sau Rada aceasta este sărbătoarea numelui.
Sărbătoare întunecată oarecum de faptul că nici măcar o dezlegare la peşte nu s-a dat în acest an de ziua Sfinţilor Martiri Brâncoveni, lucru necuviincios şi pentru care nici nu vreau să încerc să gândesc pricină.
Şi asta cu toate că însemnătatea acestor sfinţi pentru Neamul Românesc este uriaşă, puţin spus uriaşă! Dacă ar fi să amintim fie şi numai că sunt ultimii domnitori ROMÂNI pe care i-a avut acest neam, şi tot ar fi de ajuns! Dar dacă ne amintim şi de faptul că au murit martiric, alegând chinurile şi moartea în locul turcirii, în locul lepădării de Credinţă şi de Neam, înţelegem că sunt o icoană a suferinţelor şi înălţimii Neamului Românesc. O icoană în care toţi ar trebui să ne găsim, ori măcar să ne regăsim.

Pe 18 August este prăznuirea Sfântului Mucenic Flor, ocrotitorul celor care poartă nume precum Florin, Florina, Florian, Florica etc. Da, ştim că mulţi dintre cititor se vor uimi, pentru că este răspândită greşita idee că sărbătoarea lor ar fi „de Florii”. În realitate „de Florii” se prăznuieşte Intrarea Domnului în Ierusalim, iar numele de „Florii” vine de la florile ce se aduc(eau) în biserici în cinstea acestei sărbători; nu că ar fi vreun sfânt sau vreo sfântă cu numele „Florii”, care să fie prăznuită în această zi. Deci nu este „ziua de nume” a celor „cu nume de floare” decât în închipuirea ziariştilor fără cunoaştere creştinească şi a unor falsificatori ai tradiţiilor româneşti; de la care s-a şi răspândit această greşeală în popor.
Ca urmare, adevăratul ocrotitor al celor care poartă nume de floare este Sfântul Mucenic Flor. Acesta face parte dintre sfinţii străromâni, împreună cu Sfântul Mucenic Lavru şi cu învăţătorii lor şi în lucrarea pietrelor şi metalurgie, şi în Legea lui Christos, Sfinţii Mucenici Proclu şi Maxim.
Toţi aceştia au fost dintre Traco-Ilirii Românizaţi care au mărturisit pe Christos în vremea în care alţi Traco-Iliri Latinizaţi au ales păgânismul, apoi arianismul, persecutându-şi cumplit fraţii de aceeaşi orgine. Pe linia acestor sfinţi au mers şi Sfântul Împărat Constantin cel Mare sau Binecredinciosul Împărat Iustinian, în vreme ce persecutorii – ca Liciniu, Galeriu, Maximin Daia şi alţii asemenea – au avut, din nefericire, urmaşii lor (precum comuniştii din secolul XX sau neocomuniştii de astăzi). Sfântul Mucenic Flor şi ceilalţi trei au fost toţi din Prefectura Iliricum, din care făcea parte şi Dacia Aureliană, şi au fost martirizaţi în Dalmaţia.

Pe 19 August aflăm pe Sfântul Mucenic Andrei Stratilat, o pildă veche a vieţii mireneşti, deplin creştină, într-o împărăţie păgână, de mare folos celor care vor să se ridice din împietrirea zilelor noastre.
Totodată, este o zi frumoasă de prăznuire, în bucuria verii, pentru cei care poartă nume ca Andrei, Andreia, Andreea, Andrada etc.

În sfârşit, pe 20 August avem o mulţime de sfinţi străromâni.
Sunt sfinţii treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei, care au fost ucişi pentru credinţa lor în această zi, toţi fiind localnici din Tracia Romană a acelor timpuri. Se prea poate ca unii dintre ei să fi fost urmaşi ai Dacilor aşezaţi în aceste locuri fie în vremea Retragerii Aureliene, fie în timpul lui Traian sau între aceste două epoci. Această posibilitate nu este atât de mică pe cât ar putea să pară, atât datorită legăturilor, de pildă, între Tracii Bessi din Macedonia şi Tracia cu cei din Sciţia Mică şi Sciţia Mare (Moldova şi Ucraina de astăzi), cât şi a amestecului vechi şi neîncetat între Tracii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni, devenit şi mai puternic în epoca romană. Mai mult, ca o tainică legătură a celor de acelaşi neam, tot pe 20 August prăznuim şi pe Sfântul Mucenic Sever, care era născut în Asia Mică, în Pamfilia, având ca tată, după cum spun cronicile, pe Petronie trac. Printr-o minunată lucrare a lui Dumnezeu acest Sever, creştin de credinţă, vine în Patria tatălui său şi vede pe cei treizeci şi şapte de mucenici din Vizia Traciei supuşi caznelor de moarte şi răbdându-le cu multă bărbăţie. Ca urmare iese şi el la vedere, mărturisindu-şi în gura mare Credinţa Creştină şi devenind părtaş chinurilor, morţii şi cununii celorlalţi mucenici.
Prin aceasta s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu ce a unit încă din acele timpuri străvechi Neamul Românesc, dincolo de tirania stăpânitorilor anti-creştini şi de toată înstrăinarea. Pildă ce ar trebui să ne întărească şi pe noi, făcându-ne să ne simţim împreună dincolo de sutele sau miile de kilometri care par să ne despartă şi dincolo de ticăloşia stăpânitorilor anti-creştini şi anti-români.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, ţine-ne pe noi întru Credinţa Ta, ca roadă să aducem Ţie după voia Ta!

Pr. Mihai-Andrei Aldea