Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Radu Gyr

A fi naţionalist în România

A fi naţionalist în România, adică a-ţi închina viaţa ridicării neamului şi ţării tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor furtunilor urii şi a trăznetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai prigonită şi mai lovită decât dragostea supremă de românism.

Nichifor Crainic

Cât şi cum să mâncăm, după Ioan Casian

Slăbiciunea trupului nu dăunează curăţiei inimii, dacă dăm trupului [de mâncare] nu ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atât să ne slujim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală, dă trupului sănătatea, nu îi ia sfinţenia. 

Sfântul Ioan Casian Romanul – Despre cele opt gânduri ale răutăţii

România sub comunism. De unde au?

Sună telefonul la Securitate:
– Tovarăşi, vedeţi că vecinul de la noi de pe scară, de la etajul 3, şi-a făcut cafea!
– Păi… care e problema? – De unde au cafea?
– A, da! Aveţi dreptate! Venim imediat.
După o vreme, sună iar telefonul la Securitate:
– Tovarăşi, aveţi grijă, că vecinul de la etajul 2 şi-a făcut friptură!
– Păi… care e problema?
– De unde au carne?
– A, da! Aveţi dreptate! Venim imediat!
După o vreme, sună iar telefonul la Securitate:
– Tovarăşi, vedeţi că vecinii de la parter mănâncă!
– Păi… care e problema?
– De unde au?
– A, da! Aveţi dreptate! Venim imediat!

(pas cu pas, „progresele economice unice în lume” din timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu făcuseră să dispară de pe piaţă, pas cu pas, tot mai multe alimente; cafeaua era un lux – se bea un amestec de ovăz şi alte cereale cu urme de cafea (produs botezat popular nechezol) -, carnea era un lux – două ore la coadă pentru 1 kg de carne erau o victorie şi un timp foarte scurt -, laptele, brânza şi ouăle erau un lux, chiar şi pâinea a ajuns, până la urmă, să se dea pe raţie, ca în vreme de război, deşi erau anii 1988-1989)

(P.S. Pentru un asemenea banc se putea face uşor puşcărie, sau măcar câteva săptămâni de arest cu bătaie şi alte tratamente preferenţiale.)

Canalul

Aici am ars şi-am sângerat cu anii,
aici am rupt cu dinţii din ţărână,
şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,
câte-un picior uitat sau câte-o mână.

Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
am dat cu veacuri înapoi lumina.
Amare bezne-am aşternut pe gene
şi le-am gustat în inimi rădăcina.

Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,
bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,
am presărat cu mii de oseminte
meleagul dintre Dunăre şi Mare.

Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,
înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.
Să facem drum vapoarelor de mâine,
am spintecat Dobrogea cu lopata.

Istoria ce curge-acum întoarsă
va ţine minte şi-ntre foi va strânge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe-a patra sânge.

Iar cântecele smulse din robie
vor ctitori, cu anii care vin,
în cărţile pe care le vom scrie,
o noua Tristie la Pontul Euxin.

Andrei Ciurunga