HAIKU
Toamna
un murmur anacronic
alunecă fugar
hoinar
ceasornic.
Mihai Ion Petre Aldea
HAIKU
Toamna
un murmur anacronic
alunecă fugar
hoinar
ceasornic.
Mihai Ion Petre Aldea
… Ştefan cel Mare era principe roman (aka bizantin)?
… că prin neamurile sale, ca şi prin soţia sa Maria de Mangop, se înrudea cu domnitorii de la Constantinopole?
… că la 1453 Moldova şi Muntenia făceau parte din confederaţia cunoscută sub numele de Imperiul Roman (de Răsărit sau Bizantin)?
(De aici şi numele de Principatele Romane Dunărene, devenit mai târziu Principatele Romane/Române.)
… că Românii lui Ştefan cel Mare au fost ultimii luptători pe zidurile cetăţilor Caffa şi Mangop?
… că luptătorii Români au apărat Mangopul până la capăt, murind toţi în luptă?
… că luptătorii Români din Caffa care s-au lăsat prinşi de Turci, pe corabia ce îi ducea, ca robi, s-au răsculat cu iscusinţă şi, luând-o sub stăpânire, s-au întors şi liberi, şi cu pradă, în Moldova?
… că în Munţii Crimeii încă se mai găsesc urmele vechilor aşezări traco-romane şi româneşti, dinaintea invaziilor slave sau mongole?
… că în secolul XX încă mai existau câteva sate româneşti în Crimeea?
… că până la începutul secolului XX ciobanii români din Carpaţi – transilvăneni sau moldoveni – hălăduiau cu turmele până în Sarmaţia (Kuban), întâlnindu-se aici, de mii de ani, cu ciobanii din Caucaz?
… că au fost aşezări de ciobani români în Caucaz, aşa cum au fost aşezări de Cerchezi, Georgieni şi Armeni în Principatele Române?
… că ciobanii aveau legături din Alpi, şi chiar din Pirinei, până în Caucaz şi chiar mai departe spre răsărit? Ciobani români, armeni, georgieni, osetini etc.
… că asimilarea etnică forţată a ultimilor Români din Alpii Austrieci s-a produs la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX?
… că Românii din Moravia – ciobani, vânători, tăietori de lemn, meşteşugari, grădinari etc. – au dus un cumplit război de apărare împotriva genocidului organizat împotriva lor de Austria în prima jumătate a secolului al XVII-lea?
(Genocidul, aplaudat de Papalitate, a avut loc din pricină că Românii respinseseră trecerea la Catolicism. Urmaşii supravieţuitorilor Românilor din Moravia şi-au pierdut cu totul limba, cei mai mulţi şi-au pierdut şi religia. Ei trăiesc astăzi în Cehia, Slovacia, Germania şi SUA, fiind conştienţi de originea lor, chiar dacă nu mai cunosc o boabă de română.)
… că Românii din Crimeea, Sarmaţia (Kuban), Caucaz şi Astrahan, dar mai ales ciobanii români din aceste părţi, au fost masacraţi sistematic de regimul sovietic?
(Urmaşii lor nu au nici astăzi drepturi, iar pe hărţile etnice ale spaţiului dintre Marea Neagră şi Caspică nici măcar una dintre puţinele aşezări româneşti nu este menţionată.)
… că în trecut tot ţărmul Asiei Mici, de la Strâmtoarea Bosforului până în Armenia, era presărat cu un şir de aşezări şi stâne româneşti, prin care Creştinii din Caucaz (şi din Armenia Mare) ţineau, peste încercarea de control a Turcilor, legătura cu Europa?
… că în trecut Românii şi Caucazienii se socoteau fraţi?
… că Patriarhia de Fanar a instigat şi a plătit pe Turci şi Albanezii musulmani pentru distrugerea marilor oraşe româneşti din Epir?
(În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în paralel cu măcelul fanariot – coincidenţă? – din Muntenia şi Moldova şi cel papalo-austro-unguresc din Maramureş, Transilvania, Crişana, Banat, Panonia – altă „coincidenţă”.)
… că două neamuri, Românii şi Armenii, sunt cei care, de la sfârşitul Antichităţii şi până în Epoca Modernă, au construit cea mai mare parte din toate marile construcţii dintre Alpi şi Asia Centrală?
(De la biserici la palate, de la drumuri la poduri, ei au fost cei care au dus mai departe atât moştenirea romană cât şi altele, mai vechi, din acest spaţiu, dar au născut şi elemente noi în arhitectură, au preluat şi împropriat stiluri etc.)
A.M.A.

Hurts not the loss of battles
Neither wounds in your chest
Like hurt this deformed hands
That want no fight, but rest
Whenever your heart is singing
What care you for a broken arm?
Why care for a dusten sword breaking
When your’re rising with a holier flag?
Defeat, is not to suffer
Neither the tears in the eye
The true defeats are only
The dreams you let to die.

Cry to Battle Song can be found here
Radu Gyr (1905-1975) is a Romanian hero, poet, dramatist, essayist, teacher and freedom fighter. Îndemn la luptă or, in our translation, Cry to Battle, is one of the many poems he wrote in prison, in the middle of an extermination regime, of martyrdoms and oppression. Writen with blood of a true martyr, Cry to Battle became a symbol of never giving up your dreams, no matter what!
The translation of this inspirational and motivational poem is given to you by Mihai-Andrei Aldea and Alexandra Aldea. This translation is to be used freely, as long as you mention the source and translators. Thank you!
(Romanian version here)
Radu Gyr 1937
„Dar ce se întâmplă în vremea domniei lui Constantin Mavrocordat în Muntenia, unde a aplicat cel mai hotărât „marile” sale „reforme”? După F. G. Bauer şi Jean Luis Carra, Constantin Mavrocordat găseşte 147.000 familii de contribuabili în Ţara Românească şi, după patru ani şi ceva de „reforme”, pleacă lăsând… 35.000! În Moldova, în acelaşi fel, găseşte cca. 200.000 familii de contribuabili şi lasă… 70.000! Această domnie mult lăudată a însemnat un asemenea genocid, cum nu s-a mai văzut în istoria Europei. Muntenia îşi pierde, după cum se poate calcula, 76,2% din populaţie, Moldova 65% ! „Eliberaţi” de sub „exploatarea boierească”, Românii intră sub exploatarea statului, moşnenii sau răzeşii pierzându-şi rostul lor în stat şi devenind aproape una cu clăcaşii. Ciocoii, ca arendaşi ori slujbaşi ai statului fanariot, se reped asupra tuturor, jefuind, ucigând, torturând, violând, dând foc. Oamenii care scapă cu viaţă, mai mult sau mai puţin schilodiţi, fug peste hotare, ajungând şi până în Siberia sau America, de cele mai multe ori pierzându-şi limba şi neamul. Doar pentru Românii din Timoc şi din alte câteva zone aceste fugi sunt un câştig, întărindu-le pentru câteva generaţii – sau chiar secole în cazul Timocului – rezistenţa în faţa deznaţionalizării impuse de „fraţii” filetişi de altă limbă. În acelaşi timp, fanarioţii colonizează – şi tratează mult mai bine decât pe Români – populaţii alogene, precum Bulgarii sau Sârbii fugiţi din Imperiul otoman (în Muntenia şi Oltenia), Rutenii fugiţi din Galiţia (în Moldova).
Am putea spune că, etnic vorbind, doar persecuţiile religioase din Transilvania salvează Muntenia şi Moldova de la nimicire. Căci ardelenii care vin de acolo sunt ceva mai bine trataţi decât românii munteni sau moldoveni , şi asta mai ales după ce roadele cumplite ale „reformelor” lui Constantin Mavrocordat sunt resimţite de următorii domnitori fanarioţi. Depopularea era atât de cumplită încât se impunea limitarea jafului şi crimei, măcar pentru ca să se mai poată găsi cineva de jefuit şi ucis. De aceea se ajunge chiar şi la o bună primire a ideii de colonizare a hughenoţilor francezi în cele două ţări româneşti, idee care s-a materializat în tratative diplomatice complexe între Franţa şi Imperiul otoman. Din fericire pentru noi, intervin pe ascuns şi alte puteri – precum Imperiul austriac şi Imperiul rusesc – ce aveau propriile planuri în privinţa celor două ţări româneşti (evident, nu prietenoase, dar în acest caz interesele lor chiar au coincis cu ale Românilor). Ca urmare, Franţa şi Imperiul otoman nu ajung să se înţeleagă în ceea ce priveşte condiţiile colonizării şi statutul ulterior al formaţiunii ce se va alcătui şi, ca urmare, „Noua Franţă” de la Dunăre, care ar fi nimicit Neamul Românesc, nu se mai naşte.

În schimb vin, şi chiar vin!, sprijiniţi de domnitorii fanarioţi, oameni din Imperiul habsburgic, din Imperiul rus şi chiar din Imperiul otoman: Kazari, Ţigani, Ruteni, Găgăuzi, Evrei, Bulgari şi mulţi alţii. Nici nu mai înşirăm colonizările, parcă nesfârşite, organizate de Viena şi ungurime în Crişana, Transilvania, Maramureş, Pocuţia, Bucovina şi Banat… În paralel se impun Românilor, prin cele mai diverse presiuni, felurite religii şi spiritualităţi străine: Greco-Catolicism, Romano-Catolicism, Protestantism, Masonerie etc. Tradiţiile româneşti slăbesc sau chiar pier pe alocuri, înlocuite de tot felul de influenţe alogene. Totodată, aşa cum am arătat şi mai sus, clasele superioare se lasă duse de curentul vremii, se modelează după tipare străine, îşi astupă nările faţă de ceea ce este românesc – le pute! Cultură este doar ceea ce e cultură străină, ceea ce e românesc are valoare doar dacă are accent şi haină de import. Românii sunt învăţaţi să îşi plece nu doar capul, ci mai ales sufletul în faţa străinilor, în faţa lor ca persoane, în faţa legilor lor, cărţilor lor, ideilor lor…”
(Mihai-Andrei Aldea, Ortodoxia şi artele marţiale)
a se vedea şi Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan…
Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.
Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.
Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.
O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.
Tu-i ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.
E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.
Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.
Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.
De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.
George Coşbuc