„Tânărul nostru, când intră în întunericul lumii europene, nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor.”
Părintele Justin Pârvu
România Străveche - Ancient Romania 
Problema e că tânărul nostru (care nu ştiu în ce măsură mai este al nostru) se naşte în întunericul lumii vest-europene (să nu uităm că Europa nu are un singur punct cardinal şi să nu uităm că în Europa existăm şi noi, creştinii ortodocşi; noi nu avem dreptul să ne considerăm europeni?) chiar în ţara lui (care, iarăsi, nu ştiu în ce măsură mai este a lui). După cum observa un cântăreţ de folc,nu noi am intrat în Europa (UE). Europa a întrat în România.
De aici cred că porneşte răul. Dacă ne-am bate (lupta) să facem puţină lumină în bezna asta lăsată peste noi sunt încredinţat că lucrurile ar sta cu totul altfel în ţară.
Dar e greu să ridici la luptă oameni convinşi că orice fel de rezitenţă (altfel decât prin #rezist) în faţa asupririi şi oprimării din interior sau din afară e în zadar, născuţi şi crescuţi fiindi într-o robie sufletească şi intelectuală ce nu le dă voie să spere la o viaţă mai bună în ţara unde s-au născut,
Cred că mă apropii de înţelesul versurilor „Nu dor nici luptele pierdute,/ Nici rănile din piept nu dor/ Cum dor acele braţe slute/ Care să lupte nu mai vor.”
Însă, cu toate astea, nu mă descurajez şi sper în continuare. Şi nici nu mă opresc doar la a spera.
ApreciazăApreciat de 1 persoană