Jurnal COVID-19. Ura, invidia şi prostia

Trăim, vorba Chinezilor, vremuri interesante. La ei urarea de bine este să nu ai parte de vremuri interesante. Căci sunt grele. Pentru Creştini, însă, toate vremurile sunt – ori trebuie să fie – scară către Cer.

Scriu pentru cei care caută sincer adevărul, nu pentru cei care se lasă manipulaţi. Pentru aceştia scriu tot felul de specialişti în domeniu, din felurite servicii şi grupări. Un oarecare nu poate egala forţa unor sisteme uriaşe, dar nici acestea nu pot egala puterea Adevărului şi a Dragostei – adică a lui Dumnezeu. Ca urmare, chiar şi în vremuri interesante, cei care vor să găsească adevărul şi dragostea le vor găsi.

Acum cca. 10 zile Patriarhia a anunţat programul pentru Sărbătorile Pascale.
Un program convenit, cuminte, cu autorităţile.
Cu ţinerea tuturor poruncilor date de stăpânire(a lumească) în numele apărării de virusul SARS-CoV-2, fie ele corecte sau nu. Ba chiar cu şi mai multă pază, ca să nu fie loc de tulburare a laşilor sau de atacuri ale ticăloşilor. Majoritari, de altfel, în Republica România, adoratori de politicieni şi surse mainstream ale mass-mediei şi cel mult Creştini cu numele – sau direct (Neo)Comunişti.

Zadarnic.
După o lungă tăcere, atunci când Ministerul de Interne a (re)anunţat public ce şi cum va fi la sfârşitul Săptămânii Mari şi începutul Săptămânii Luminate, s-a dezlănţuit isteria.
Oameni care nu au făcut niciodată bine Ţării, oameni care nu au făcut niciodată bine cetăţenilor României, oameni care au vândut România pe bucăţi – de la flotă la viitorul politic – au răcnit ca şi cum li s-ar fi zdrobit coada. Cică, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au ocupat România şi Sovieticii, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au falsificat alegerile din 1946 şi 1948 ocupanţii şi marionetele lor, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum au fost închişi preoţii şi ierarhii Bisericii, credincioşii ei, luptătorii pentru libertate şi ţapii ispăşitori, din 1948 încolo, „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum s-au distrus lacurile României şi producţia de peşte, păsări de apă, raci, vidre, scoici etc., „din grijă pentru oameni”.
Aşa cum s-au otrăvit pământul, apele şi aerul cu o industrializare dementă, lipsită de orice raţiune economică, „din grijă pentru oameni”.
Sau pentru că doctrina comunistă pretindea că viitorul omenirii, clasa superioară, cea mai evoluată şi care va deveni unică este muncitorimea. Şi dacă nu erau muncitori, trebuiau făcuţi, ca să nu fie mincinoasă doctrina comunistă.

Tot în urmă cu cca. 10 zile s-a prezis de către unii specialişti în microbiologie că în cca. 2 săptămâni va mai veni o izbucnire de îmbolnăviri cu COVID-19. După care va urma ieşirea din criză.
Predicţiile au fost făcute pe temeiul observaţiilor evoluţiei îmbolnăvirilor în întreaga lume. Există o anume ciclicitate, dată de combinaţia între contaminări şi perioada de incubaţie a virusului [1].
Aceste predicţii sunt nesigure – ca multe alte date şi predicţii referitoare la SARS-CoV-2 şi COVID-19.
Dar dacă tot există, şi dacă tot s-ar putea să se împlinească, de ce să nu fie folosite împotriva Bisericii, a Credinţei, a lui Dumnezeu?
De ce să nu se anunţe dinainte, de către activiştii comunişti, că sunt „din vina Bisericii”?
Doar Biserica este oricum ţapul ispăşitor al Comuniştilor pentru toate impotenţele şi crimele lor.

Pentru un om raţional este limpede că isteria împotriva împărţirii anafurei şi luminii de Înviere nu are niciun temei ştiinţific.
Zeci de mii de curieri ce aleargă prin ţară zi de zi, mai toate magazinele (şi) cu produse de bază sunt deschise. Slavă Domnului, altfel deja s-ar fi ajuns la genocid. Avem un număr de minimum 100.000 de angajaţi ce lucrează cu publicul zi de zi, la ei adăugându-se cca. 100.000 de lucrători ai Poliţiei şi Jandarmeriei. Avem, prin urmare, 200.000 de persoane ce intră zi de zi în contact cu restul populaţiei. La aceştia se adaugă însă şi angajaţi în alte domenii publice, pe care nu le-am mai amintit.
Toţi aceştia nu sunt priviţi ca vectori de transmitere a coronavirsului/gripei. De ce? Pentru că respectă normele de protecţie sanitară impuse de stăpânire.
Pentru 3-4 zile, ar urma să li se adauge cca. 20.000 de voluntari şi clerici, sub supravegherea Poliţiei şi respectând normele de igienă impuse.
Este o fluctuaţie de cca. 10%. Care, în situaţia măsurilor extinse luate automat de sărbători (deci şi de Paştile Catolic, şi de Paştile Ortodox, inevitabil, an de an) este o fluctuaţie şi mai mică. Oricum, nesemnificativă.

Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că livrările, liber făcute, de pizza, aripioare picante ori supă de linte sunt mai sigure decât împărţirea de anafură şi lumină sub supraveghere Poliţie-Jandarmerie.
Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că o fluctuaţie de sub 10% timp de 3 zile ar avea vreun efect semnificativ în răspândirea SARS-CoV-2.
Este dincolo de iraţional, este de-a dreptul dement, să crezi că măsurile de protecţie funcţionează pentru Poliţie şi Jandarmerie, funcţionează pentru curieri, şoferi şi feluriţi transportatori, pentru oricine, de fapt, dar nu pentru clericii şi voluntarii ortodocşi.
Pentru orice om raţional,indiferent de religie, este limpede că situaţia nu ţine de raţiune sau motive obiective.

Nu există absolut nicio bază raţională şi ştiinţifică pentru isteria declanşată împotriva Bisericii.

Există însă multă ură, invidie şi prostie.
Pe asta se bazează politicienii care ţin România sub călcâi.
Aşa s-a votat în 1990, aşa s-a votat şi în următoarele alegeri, până astăzi. După ură, invidie şi prostie.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis.. (Ioan 15.17-21)
Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere”. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru. (Romani 8.35-39)

lumina lumineaza 01


[1] Perioadă de incubaţie = perioadă în care agentul patogen intrat în organism încă nu provoacă simptomele de boală, înmulţindu-se până la atingerea masei critice (pentru organism).

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Violetele de Parma şi Violetele Africane

Violetele de Parma şi Violetele Africane

Există Violete de Parma şi există Violete Africane. Şi unele, şi celelalte, au flori foarte frumoase şi o istorie interesantă. Violetele de Parma sunt flori europene, parte din familia Violete, ştiinţific Viola. Violetele Africane sunt flori… africane, da, aţi ghicit, crescute în Europa în apartamente şi sere.

Deci nu sunt aceleaşi flori?
Nu.
Hai să ne lămurim!

a) Violetele Europene şi Violeta de Parma

Violetele, sau Viorelele1, sau Toporaşii, sau Colţunii-popii, sau Trei fraţi pătaţi, sau Micşunelele sunt, toate, denumiri româneşti pentru plante din flora spontană a României. Toate fac parte din Genul Viola al Familiei Violaceae (de care aparţin şi Panselele). Denumirile populare se schimbă de la o regiune la alta. În unele locuri Viola odorata este numită Violetă, în altele Micşunea, în altele Toporaş. În unele locuri Viola silvestris este denumită Viorea, în altele Colţunul-popii, în altele Micşunea. Cu toate că floarea Trei fraţi pătaţi este mai uşor de deosebit între membrii acestui gen, are şi ea multe denumiri: Tămâioară (denumire ce în alte locuri este folosită pentru Viola odorata!), Barba împăratului, Panseluţă, Floarea (sau Iarba, sau Buruiana) de nouă daruri (pentru puterile vindecătoare ale plantei2), Floarea Domnească, Panseluţă sălbatică etc., etc.

Oricum le-am spune, aceste flori sunt parte din cultura romană străveche, deci şi din cultura românească, dar şi a întregii Europe.

Pe de-o parte, calităţile lor medicale sunt cunoscute încă din Antichitate.
Pe de altă parte, frumuseţea înfăţişării lor este însoţită de frumuseţea unei arome în acelaşi timp delicată şi persistentă.
În sfârşit, sunt comestibile, fiind adăugate la diferite mâncăruri – din pricini rituale, gastronomice sau chiar… snoabe.

viola-silvestris-711412_1280Viorele, Micşunele sau Colţunii-Popii, adică Viola silvestris după numele ştiinţific

(Imagine de BOLESŁAW POLARCZYK de la Pixabay)

Violetele – mai ales Viola odorata şi Viola silvestris, dar şi altele – sunt prezente în folclorul antic european.

Aici sunt privite ca fiind produsul iubirii adevărate – de aceea fiind socotite simbol al dragostei sincere, eterne şi curate. Dar şi ca rezultatul unui miracol în care curajul şi vitejia unui sau unor eroi sunt răsplătite prin apariţia Violetelor, acestea având puteri izbăvitoare, eliberatoare, vindecătoare. Amândouă liniile de înţelegere spirituală a Violetelor s-au păstrat până astăzi în multe culturi europene, inclusiv în folclorul românesc (a se vedea şi legenda florii Trei fraţi pătaţi).

Plinius cel Bătrân, născut la Novum Comum (azi Como), fruntea naturaliştilor romani, va prezenta în Istoria naturală şi Violeta, în primul rând ca plantă medicinală3.

În Evul Mediu Viola tricolor – cea denumită la noi Floarea Domnească, Tămâioară, Trei fraţi pătaţi etc. – este privită în religia catolică drept Herba Trinitatus, adică Iarba Treimii, în unele părţi ale Ortodoxiei având denumirea echivalentă de Floarea Domnească. Şi la Ortodocşi, dar şi la Catolici, ea este folosită pentru a împodobi curţile mânăstirilor şi schiturilor, florile culese fiind puse la icoane sau raclele cu moaşte. Nu puţini erau cei care împodobeau şi mormintele celor dragi cu Viorele (Violete), ca mărturie a legăturii de iubire dintre cei trecuţi în Veşniciei şi cei încă rămaşi în lume. La Români – şi nu numai – Violeta sau Vioreaua era văzută şi ca Floarea Maicii Domnului, exact pentru calităţile de smerenie şi putere, delicateţe şi izvor de sănătate, aparentă fragilitate şi rezistenţă ale plantei.

Una din proprietăţile mistice ale Violetelor este aceea de a produce valuri de aromă. În apropierea unui pâlc – sau câmp – de Violete, călătorul simte un parfum dulce-blând (pentru unii chiar trist), minunat. După care se estompează şi dispare. Cel care zăboveşte va primi peste câteva minute un alt val de parfum, urmat apoi de estompare. Aceste valuri de aromă sunt de fapt o iluzie produsă de ionină, un component al parfumului Violetelor care „scurtcircuitează” senzorii de miros ai omului. Efectul este cel deja descris.

Încă din Antichitate s-a încercat păstrarea şi folosirea acestei arome. În dulciuri şi salate, în haine – presărându-se flori de violete printre ele. Mai apoi a început extragerea parfumului de violetă. Şi cum există nu doar mai multe specii, dar şi varietăţi regionale, parfumul în cauză avea şi un element comun, dar şi un anume specific, după locul de producţie şi florile folosite.

Acesta este fundalul pe care în secolul al XVI-lea se iveşte în Italia, în regiunea Parma, un noi soi de Violetă: Violeta de Parma.

Se presupune astăzi că Violeta de Parma ar fi rezultatul unei miraculoase încrucişări între Viola odorata (Violetă numită şi Tămâioară, Toporaş sau Micşunea) şi respectiv Viola alba (numită la noi şi Toporaş alb, Albişoară, Alba, Luminiţă, Viorea albă etc.)4.

Dincolo de originea încă învăluită în taină, esenţial este faptul că noua varietate de Violetă s-a răspândit sub numele de Violetă de Parma şi că avea un parfum excepţional, mai puternic decât al celorlalte Violete. Ca urmare, a început folosirea ei atât în industria parfumurilor din Italia – mai târziu şi din Franţa şi Anglia –, dar şi în industria dulciurilor. Deja în secolul al XVII-lea bomboanele cu aromă de Violetă de Parma erau binecunoscute. Se foloseau diferite amestecuri de flori zdrobite, miere sau zahăr (dizolvate în apă), făină, apă de trandafiri sau de fructe etc. Încep să se răspândească şi băuturi alcoolice cu Violete de Parma, de la cidruri la lichioruri sau gin. Se realizează un fel de „pastile de gură”, de fapt tot bomboane, cu această aromă. Începutul secolului XX va aduce şi ciocolata cu Violete de Parma, lansarea bomboanelor englezeşti numite chiar Parma Violet (Violetă de Parma) etc., etc.

La Români florile din familia Viola au fost totdeauna preţuite. Nume precum Viorel, Viorela, Violeta sau Viorica le sunt datorate. În popor Violeta sau Vioreaua este simbolul dragostei curate şi puternice. În zona livrescă a secolelor XIX-XX, până la venirea Comunismului, Violeta de Parma are un statut special, de floare nobilă ce mărturiseşte sentimente profunde, serioase, nobile. De la celebra Cofetărie Capşa până la bucătăriile casnice nenumărate sunt locurile în care aceste flori împodobeau mesele ori făceau parte, pur şi simplu, din compoziţia cofeturilor sau băuturilor. Şi nu numai! Dulceaţă de Toporaşi, Violete de Parma glasate, torturi decorate sau aromatizate cu Violete de Parma, parfum cu sau de Violete de Parma, chiar apă de colonie cu asemenea aromă, bomboane cu aromă de sau chiar incluzând flori de Violetă de Parma, iată doar câteva din produsele epocii. E drept, o bună parte dintre ele scumpe şi greu de atins de omul obişnuit. Care îşi permitea, totuşi, reţetele făcute în casă (a se vedea şi articolul Violetele şi toporaşii de pe minunatul blog Ierburi uitate!).

Astăzi există studii tot mai complexe asupra Violetelor (precum acest studiu croat). Patru state nord-americane (Illinois, New York, Rhode Island şi Wisconsin) au Violeta ca floare naţională5. O provincie canadiană (New Brunswick) şi un judeţ englezesc (Lincolnshire) au Violete ca simbol (din specii diferite). Dar, bineînţeles, Violeta de Parma a rămas cumva cea mai cunoscută dintre Violete.

b) Violetele Africane

Ştiţi acele flori de apartament (în România) cu frunze cărnoase şi pufoase? Cu flori mai ales violete, dar şi albastre, roz, roşii etc.? Având de obicei cinci petale? Cu un pistil cu două capete galbene, uşor de văzut, în mijlocul florii?

Sunt Violete Africane, mai numite şi Violetele Sfântul Pavel sau Violete Saintpauli.În limba germană ele mai poartă şi numele de Usambara Violet (voi reveni). Denumirea ştiinţifică a acestor flori este Saintpaulia ionantha.

Ele nu sunt, atenţie, nu sunt „Violete de Parma”!

Deşi, da, chiar pe site-urile producătorilor şi vânzătorilor de flori, specialişti în domeniu, se face această confuzie ruşinoasă (pentru un specialist; noi, amatorii, avem dreptul să fim derutaţi de vreme ce specialiştii nu îşi fac treaba!).

Aceste plante de apartament sunt Violete Africane, denumire primită deoarece au fost descoperite în Africa.

Mai exact, în vremea în care o parte din Tanzania era sub ocupaţie germană, a existat un guvernator (evident, german) cu numele Walter von Saint Paul-Illaire (1860-1940). Călătorind prin Munţii Usambara, aflaţi la sud-est de Lacul Victoria, Guvernatorul Walter a văzut nişte flori albastru-violet, cu o pată galbenă în mijloc (pistilul), în mijlocul unor frunze păroase verde-închis. I-au plăcut, aşa că a luat o parte din ele, cu tot cu rădăcini, pentru grădina sa. Probabil în vara lui 1892 va trimite seminţele acestor flori tatălui său, în Germania. Deoarece culoarea lor îi amintise de violetele europene, le denumise, evident, Violete Africane. Tatăl său, Baron Ulrich von Saint-Pauli Illaire, mareşal al curţii, era un grădinar amator foarte pasionat. Şi a cultivat seminţele primite de la fiul său cu mult succes (la locuinţa sa din Fishbach). Încântat de ele, trimite în toamna aceluiaşi an (1892) câteva seminţe şi exemplare de plantă unui prieten. Dar nu oricui, ci lui Herman Wendland, Maestru Grădinar al Serelor Herrenhaus. Expertul Herman Wendland va descrie în anul următor această plantă, nouă pentru Europa, în anul următor (1893). Prezentările sale vor fi tipărite în almanahul Gartenflora, Berlin 1893, şi în Möllers Deutsche Gärtner-Zeitung, Erfurt, în 20 Mai 1893.

În cinstea celui care o descoperise, Herman Wendland va da Violetelor Africane denumirea ştiinţifică pe care am amintit-o mai sus: Saintpaulia ionantha. Primul nume fiind, bineînţeles, al familiei Saint Paul-Illaire, iar ionantha fiind un cuvânt compus (din greaca veche) ce înseamnă „floare violetă”.

african-violet-290097_1280
Violetă Africană, Violeta Sfântului Pavel numită ştiinţific Saintpaulia ionantha

Prezentată la A Cincea Expoziţie Florală a Serelor Herrenhaus, în16-25 Aprilie 1893, Violeta Africană, denumită şi Violeta Usambara (după munţii în care a fost găsită), ori Violeta Sfântul Pavel, respectiv Floarea Sfântul Pavel (Saintpauli), a avut un succes uriaş. Pe de-o parte, originea sa era exotică, fapt foarte căutat (şi) pe atunci. Pe de altă parte, evident, planta este de o mare frumuseţe, combinând prezenţa aspră a frunzelor cu delicateţea catifelată a florilor. Ca urmare, s-a răspândit tot mai mult.

Între 1900 şi 1964 cercetătorii Burtt, Engler şi Roberts aveau să descopere încă 23 de specii de Violetă Africană, crescând numărul speciilor de Saintpauli-a la 24.

Putem să observăm că în afară de o apropiere a culorii florii şi a faptului că amândouă sunt fanerogame, cele două feluri de plante (Violeta de Parma şi Violeta Africană) sunt categoric diferite.

c) Încurcătură şi descurcătură

Cum s-a ajuns la confuzia între Violeta de Parma şi Violeta Africană?
Comunismul!
După 1948 ocupanţii bolşevici au urmărit, printre altele, distrugerea a tot ceea ce socoteau a fi „cultură burgheză”. Oricât de iraţional ar părea, aici au intrat şi ramuri ale industriei alimentare, textile etc., eliminându-se „produsele burgheze”. Cofetăriile particulare au fost distruse ori au fost transformate în cofetării de stat (adesea cam acelaşi lucru). Şi, ca urmare, au trecut la producţia comunistă, adică a unor dulciuri după model sovietic. Respectiv de proastă calitate. Produsele rafinate, precum dulciurile cu Violete de Parma, băuturile cu Violete de Parma ş.a.a. nu au fost pe gustul limbilor şi gâturilor bătucite de samahoancă şi vodcă. Prin urmare, au fost alungate ca „mofturi burgheze”6.

În acelaşi timp agricultura a fost industrializată pe model sovietic. Mii şi mii de soiuri de flori, legume, zarzavaturi, fructe au fost pierdute. Aşa cum au pierit şi multe rase de păsări şi animale româneşti (aşa cum se stinge chiar în zilele noastre, prin „grija” neocomuniştilor din Parlament şi Guvern, sura de stepă, o rasă tezaur).

După retragerea trupelor sovietice vizibile, în 1956-1957, a început o discretă dar puternică revenire a tradiţiilor gastronomice româneşti. Caşa rusească nu se putea compara nici măcar cu mămăliga sau pâinea, cu atât mai puţin cu drobul de miel, mici, sarmalele şi alte bunătăţi tradiţionale româneşti. Dar, desigur, această revenire s-a făcut în limitele produselor de pe piaţă şi cu ferirea de „produse burgheze”. Una dintre soluţiile găsite de ceea ce putem numi „rezistenţa moale anti-comunistă” a fost aceea de a publica fragmente gastronomice din scrierile unor autori recunoscuţi de Comunism.

Ca să nu mai lungesc povestea, trec la încheiere: până în ziua de astăzi bucătăria românească nu a revenit la bogăţia de preparate dinainte de 1940. Şi, în toată această perioadă bolşevică şi neocomunistă din 1948 şi până astăzi, Violeta de Parma a fost uitată ca plantă şi produs şi reţinută ca nume. Violetele Africane, prezente în apartamentele epocii – de, ca plante africane nu puteau fi burgheze! – au început să fie supra-numite Violete de Parma.

Din nenorocire, confuzia a fost preluată şi perpetuată de feluriţi producători şi comercianţi de flori. Deşi aveau datoria de a face lumină în această privinţă, continuă să înşele cumpărătorii vânzându-le Violete Africane sub numele de Violete de Parma.

Rămâne ca cititorii să încerce să iasă din această încurcătură de sorginte comunistă. Doar soldatul românesc se descurcă, nu-i aşa? Şi fiecare dintre noi este ostaşul războiului vieţii lui.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Articolul acesta mi-a fost inspirat de tatăl meu, om de cultură pasionat (şi) de floricultură, crescător de Violete Africane (şi nu numai) de o viaţă întreagă. O menţiune de onoare merită Adina Dosan pentru articolul prea puţin citit Violetele Africane nu sunt Violete de Parma. Publicat de mai bine de şase ani, articolul ar fi trebuit să trezească deja reacţii de îndreptare. Dacă nu de la Protecţia Consumatorilor (nu e voie să vinzi un produs sub denumirea altui produs!) măcar de la comercianţii care se fac de râs în faţa oricui ştie adevărul.


1 Subliniez aici două fapte: (a) numele de Viorea este dat mai multor flori albastre ori violete din specii, genuri şi chiar familii diferite; (b) aici folosesc numele de Viorea doar în înţelesul de Violetă.

2 Trei fraţi pătaţi este folosită pentru stimularea activităţii rinichilor, împotriva bolilor de piele, împotriva alergiilor, împotriva răcelilor şi gripelor cu expectoraţie, împotriva febrei, împotriva reumatismului, ca sprijin pentru ficat şi împotriva bolilor hepatice, împotriva constipaţiei, împotriva intoxicaţiilor şi pentru întărirea celor care se îmbolnăvesc des (adică pentru întărirea sistemului imunitar). După cum se poate vedea sunt mai mult de nouă daruri

3 Unele amănunte privind poziţia Violetelor în cultura greco-romană şi vest-europeană pot fi găsite în articolul sintetic publicat de Societatea Americană a Violetelor în Ianuarie 2000, sub semnătura lui John Reismiller.

4 De obicei Violeta de Parma, deşi de culoare viorie, este încadrată la specia Viola alba (de culoare albă), mai exact au denumirea Viola alba Besser subsp. dehnhardtii.

5 Conform lui Annabele Rice (Violets as State Flower Simbols) este vorba despre speciile Viola sororia (Viorea în română) pentru Illinois şi New Jersey, Viola palmata pentru Rhode Island şi Viola papilionaceae pentru Wisconsin. Ultimele două sunt tot varietăţi ale Viola sororia (cf. şi Missouri Botanical Garden).

6 Nu discut aici de cazuri particulare ale câte unui cofetar sau bucătar de calitate păstraţi pe ascuns de câte o familie sau un grup de nomenclaturişti cu înclinaţii gastronomice. Vorbesc aici despre practica de masă.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Jurnal COVID-19. Dr. Sucharit Bhakdi, Germania, 19 Martie 2020

audiatur et altera pars

Despre coronaviruşi (Coronaviridae), SARS-CoV-2 sau COVID-19, despre sănătate şi boală, oameni, animale şi politicieni… 

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Manipulări COVID-19

Există o avalanşă de manipulări făcute de mass-media în această perioadă. Unele dintre ele sunt într-o asemenea măsură similare, încât mulţi se întreabă, pe drept cuvânt, dacă sunt coordonate. Pentru că, după cum am mai arătat, se fac afaceri mari, chiar uriaşe, în această vreme de spaimă.
Voi arăta acum câteva dintre aceste manipulări. Toate având rostul de a îngrozi cititorii, de a împrăştia panică sau de a impune prin panică anumite afaceri. Acţiune pur şi simplu criminală.

1. În Revista Euractiv, de limbă engleză, apare un articol „Romanian’s government bans food consumption in restaurants as confirmed cases rise to 277” semnat sub numele Bogdan Neagu [textul în engleză reproduce exact textul citat]. Articolul, teoretic referitor la 18 Martie dar „continuously updated” (actualizat continuu) începe cu un sumar cu litere groase, care ar fi, într-un fel, esenţa (şi temelia) materialului:

On Saturday (21 March), the number of cases reached 367 with 14 persons in intensive care units, and 3 severely ill, public health authorities said. More than 4,200 people are in quarantine, while almost 55,200 are under monitoring in self-isolation.

Trebuie observat aici că autorul sau editorul, din pricini tainice, ascunde publicului faptul că peste 60 de persoane au fost vindecate de COVID-19 în urma tratamentului administrat de medicii români! (Conform Ministerului de Interne al României!) Un fleac, nu-i aşa?
De asemenea, autorul ascunde faptul că tratamente pentru COVID-19 au fost anunţate oficial de medicii francezi şi de Guvernul Chinez. Şi tratamentul găsit de francezi a fost confirmat oficial de Statele Unite ale Americii. Un fleac, nu-i aşa?
Textul, în forma originală, este pe cât de sumbru poate să fie. Nu lasă să se vadă nicio speranţă, subliniază cazurile grave şi ignoră total vindecările şi apariţia tratamentului.
Aceasta se numeşte manipulare.

2. Chiar astăzi Mediafax a publicat un articol intitulat „Primul deces din cauza COVID-19 pe teritoriul României” (semnat cu numele Cosmin Pirv). Titlul este o manipulare tipică, deoarece textul arată (corect!) că este vorba despre un om bolnav de cancer în fază terminală! Altfel spus, este iresponsabil să pretinzi că a murit „din cauza COVID-19” în condiţiile în care omul era pe marginea morţii de multă vreme.
Adică este o manipulare a informaţiei spre a provoca panică.

3. O formă ceva mai moderată a acestei manipulări apare în pagina dedicată epidemiei COVID-19 de Digi24. Aceasta are corectitudinea să informeze asupra cazurilor de vindecare (64 la ora publicării articolului). Dar cade şi ea în capcana spectaculosului şi declară că „Două persoane care aveau şi alte afecţiuni grave au murit din cauza COVID-19„. Obervaţi cum sursa de comunicare, adică Grupul de Comunicare Strategică şi Ministerul de Interne al României NU spune că cei doi ar fi murit „din cauza COVID-19”! Spune doar că aceştia erau şi purtători de (infectaţi cu) „noul tip de coronavirus”.
Ca urmare, conform regulilor de etică jurnalistică, pentru a face o asemenea afirmaţie ar fi trebuit să se indice măcar o sursă autorizată care să o confirme. Nu există aşa ceva în materialul prezentat de Digi24.
Textul oficial spune

Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Altfel spus, specialiştii confirmă că cei doi oameni, bolnavi extrem de grav, gata să moară în orice clipă, aveau şi COVID-19. Nu că această gripă ar fi fost cauza morţii!
Deci, ştiinţific, nimeni nu poate pretinde că cei doi pacienţi ar fi murit – Dumnezeu să îi odihnească! – din cauza COVID-19. Dar pentru impact mediatic, se trece peste.
Tot manipulare.

4. Un deputat PNL de excepţie – în sens negativ –, susţinător al ISIS până la nivelul de a cere ruperea relaţiilor României cu Siria, iniţiator şi susţinător al legilor de cenzură a gândirii şi exprimării, vine acum cu o nouă propagandă nazist-stalinistă.
Cititorii sunt rugaţi întâi să îşi amintească de faptul că şi Hitler şi Stalin îşi închipuiau că au stăpânire asupra cetăţenilor până la cel mai intim nivel. Inclusiv putând să le impună tratamente medicale, chiar şi experimentale.
Desigur, nu exista o justificare morală, etică, juridică şi cu atât mai puţin medicală pentru această purtare. Dar dacă „Partidul cere”, „prostimea trebuie să se supună”.  Cei care se opun sunt „răi”, „inculţi”, „retrograzi”, „duşmanii progresului”, „duşmanii umanităţii” etc. Şi trebuie zdrobiţi de „unitatea poporului” „în jurul conducătorilor iubiţi”, „pentru progres”, „pentru viitorul luminos” etc. Chiar dacă acest „progres” ori „viitor luminos” înseamnă de fapt o lume de sclavi (Orwell, 1984 !) Pentru că, dincolo de toate pretenţiile de libertate, regimurile de stânga sunt cele mai dictatoriale regimuri din toată istoria modernă şi contemporană.
Ca urmare, şi insul în speţă, deşi teoretic a jurat să apere Constituţia României şi Drepturile Omului, vine cu un articol furibund – din păcate, chiar pe Digi24 – şi cere „vaccinarea obligatorie”.
Articolul este tipic propagandei comuniste sau naziste. Înfierează cu mânie de politruc pe cei care ar îndrăzni să aibă alte păreri decât el, face miştouri de şanţ, se înfierbântă de înălţătoare grijă pentru omenire şi viitorul strălucit care urmează dacă se impune renunţarea la libertate şi vaccinarea obligatorie. Şi, desigur, descrie măsurile impuse de sus ca fiind o renunţare „voluntară” a poporului la drepturile sale… cu toate că nu a existat nicio consultare populară pe temă! Aşa cum nu vrea consultare populară nici pe tema vaccinării obligatorii.
În cele peste 390 de cuvinte sau peste 2390 de caractere ale textului (incluzând titlul), autorul nu dă nici măcar un argument ştiinţific. Nici măcar unul! Textul este exclusiv o declamaţie emoţional-manipulatorie, un angajament la lupta de clasă împotriva celor care nu acceptă vaccinarea obligatorie. Vom explica mai jos care este situaţia vaccinurilor din punct de vedere ştiinţific, astfel încât să devină şi mai limpede manipularea nazist-comunistă a deputatului PNL care sprijină terorismul islamic.

Vaccinurile şi serurile sunt adeseori confundate şi unite sub cuvântul „vaccin”, deoarece amândouă presupun injectarea (care, după caz, poate să fie subcutanată, intramusculară sau intravenoasă).
Deosebirea dintre ele constă în faptul că vaccinurile propriu-zise au ca scop imunizarea celui vaccinat împotriva agenţilor patogeni sau otrăvuri, în vreme ce serurile transferă prin injectare „instrumentele de luptă” împotriva unor agenţi patogeni sau otrăvuri.
De pildă, „vaccinul anti-venin” (de cobră, şarpe cu clopoţei, viperă etc.) nu este de fapt un vaccin, ci un ser. Vaccinul se face unor animale – precum caii –, folosindu-se doze extrem de diluate de venin, care sunt crescute încetul cu încetul până la dozele letale. Odată ce a fost imunizată vietatea se face o extragere a serului din sângele respectiv. Serul injectat luptă împotriva veninului din organismul omului, salvându-l.
Similar există vaccinuri şi seruri şi pentru prevenirea sau tratarea infecţiilor (bolilor produse de agenţi patogeni).
Pentru cititorul care este şocat de aceste informaţii, un mic ajutor:

SER, seruri, s. n. Partea lichidă a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificială care conține un anumit anticorp sau o secreție glandulară și este folosit în scopuri terapeutice. [s.n.] Ser sangvin = plasmă sangvină din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, conferă o imunitate pasivă. Ser fiziologic = soluție salină foarte diluată, apropiată de compoziția serului sangvin, folosită pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. serum, lat. serum.” (Cf. DEX 2009; a se vedea şi site-ul esenţial pentru limba română dexonline.ro)

Dincolo de mica lămurire privind vaccinurile şi serurile, mă întorc la exemplul dat cu serul anti-venin. Este un ser esenţial pentru salvarea a nenumărate vieţi omeneşti în întreaga lume. Chiar şi în Europa, unde viperele au fost aproape exterminate, au fost – şi mai sunt – cazuri de muşcături şi, respectiv, de oameni salvaţi prin serul anti-viperin. Însă cu excepţia continentului îngheţat pe toate celelalte continente există mult mai multe cazuri (a se vedea teribila statistică prezentată aici!). Peste 5.000.000 de oameni (da, peste cinci milioane!) sunt muşcaţi anual! În ultimii zece ani cca. 60.000.000 (şaizeci de milioane) de oameni au suferit asemenea atacuri. În medie peste 100.000 (o sută de mii) de oameni mor anual din pricina muşcăturilor şerpilor veninoşi. Adică mult peste un milion de oameni au murit din această cauză în ultimul deceniu!
Cumplit, nu-i aşa?

În tot acest flagel care bântuie Omenirea, serurile sunt un mare ajutor… dar cu limitele sale. Şi cea mai dureroasă limită nu este, cum s-ar crede, cantitatea insuficientă, accesul greu la seruri etc. Nici măcar faptul că pentru unele veninuri nu se pot realiza seruri.
Cea mai dureroasă limită este alergia. Da, alergia. Imensa majoritate a celor injectaţi cu ser în urma unei muşcături de şarpe veninos scapă cu viaţă. Dar capătă alergie faţă de ser! Ca urmare, la următoarea muşcătură serul nu îi mai poate ajuta deloc. Şi cum foarte mulţi locuiesc în zone bântuite de şerpi veninoşi…
Şi atunci, de ce nu sunt vaccinaţi? De ce nu sunt imunizaţi treptat împotriva vaccinurilor, aşa cum se face cu animalele pentru obţinerea serului? Doar este un flagel cumplit, mai grav decât COVID-19!
Pentru că nu se poate! 
Şi nu este vorba doar despre faptul că imunizarea cere mult timp. Este vorba despre faptul că unii nu suportă nici cantităţi mici de venin. Sau dezvoltă alergii (mult) înainte de a se ajunge la doza care ar fi fost letală în mod natural. Altfel spus, există o şansă mare ca vaccinarea de acest fel să îi omoare sau să îi schilodească. Şi există şi multe alte complicaţii medicale ce pot fi provocate astfel…
Ca urmare, nu se practică vaccinarea oamenilor pentru imunizarea la veninuri de şarpe sau scorpion sau păianjen. Pentru că folosirea serului garantează o rată de supravieţuire mult superioară.

Am dat acest exemplu pentru ca oricare cititor să poată înţelege: vaccinarea poate fi bună sau poate fi rea în funcţie de o serie de factori complecşi; injectarea serurilor poate fi bună sau poate fi rea în funcţie de o serie de factori complecşi. La fel este pentru toate vaccinurile şi, de fapt, pentru toate tratamentele medicale! 

Trebuie subliniat un fapt esenţial: în medicină nu există panaceu. În medicină nu există un leac, un tratament, oricare ar fi el, „universal valabil”.
Totdeauna medicul trebuie să se uite bine la pacient, la istoricul lui şi al familiei lui, şi să cântărească foarte bine ce tratament poate fi aplicat. Şi, chiar şi aşa, se întâmplă ca anumiţi factori să nu fie descoperiţi.

Un fapt concret şi dureros, trecut sistematic sub tăcere de surse lipsite de obiectivitate, este acela al nenumăratelor morţi din Italia dintre cei vaccinaţi antigripal. Acest fapt, deşi prezent în rapoartele medicale oficiale, este ocultat şi de mass-media şi de politicieni şi de „medicii de serviciu” ai politicienilor. Dar de ce au avut loc aceste morţi printre cei vaccinaţi antigripal? Să vedem problema!

Reglementările clare şi certe, verificate de-a lungul a peste un secol, cer ca un vaccin – vă amintiţi? cel care produce imunizarea organismului la un agent vătămător! – să fie administrat la cel puţin 30 de zile de orice alt vaccin, sau de orice altă boală (mai ales infecţioasă).
De ce?
Pentru că la fiecare vaccin organismul reacţionează ca faţă de o îmbolnăvire. Consumă foarte multă energie, ca şi când s-ar lupta cu o boală (otrăvire) adevărată. Dacă în timpul acestui război mai intervin şi alţi duşmani – de această dată activi – situaţia devine foarte gravă. Există foarte mari şanse ca organismul să rămână concentrat pe duşmanul iniţial (simulat prin vaccin) şi să lupte foarte slab sau de loc împotriva celui nou. De asemenea se poate ca organismul să fie epuizat de prima luptă şi să nu poată arunca în luptă noi resurse.
Dacă la această situaţie se adaugă şi alte boli sau comorbidităţi, vaccinul administrat greşit devine criminal.

Vaccinările anti-gripale se fac împotriva câtorva tulpini de viruşi gripali; cele bănuite a urma să se răspândească mult în sezonul care urmează (toamnă sau primăvară). Dacă previziunea e corectă şi vaccinul este administrat corect, cel vaccinat va trece prin sezon fără să facă gripă. Dacă previziunea este greşită (sau vaccinul este administrat greşit) cel vaccinat va fi mult mai vulnerabil în faţa gripei decât cei nevaccinaţi.
Acest ultim fenomen s-a manifestat şi în Italia, unde foarte mulţi bătrâni vaccinaţi împotriva gripei comune au căzut victimă gripei COVID-19.
Ceea ce arată că nu orice vaccin este bun în orice situaţie. Altfel spus, că vaccinarea obligatorie şi „în orb”, aşa cum o doresc unii, duce la consecinţe extrem de grave.
(A se vedea şi prevenţia făcută de Britanici pentru cei care s-au vaccinat antigripal!)

Un aspect pe care l-am amintit şi care trebuie ţinut minte este acela al administrării corecte a vaccinului.
Ce înseamnă acest lucru?
Înseamnă ca
– vaccinul să fie necesar (vaccinare inutilă = medicamente luate fără motiv = înrăutăţirea stării de sănătate)
– persoana „de vaccinat” să poată primi un asemenea vaccin (să nu aibă alergii, să nu aibă alte infecţii, să nu fi fost vaccinată recent etc.)
– persoana „de vaccinat” să fie corect şi deplin informată asupra necesităţii vaccinului, regulilor de urmat (pre- şi post- vaccin) şi să îşi dea consimţământul liber şi informat pentru tratament
– vaccinul să fie de calitate (în Republica România de mai multe ori „iubiţii conducători” au adus şi împrăştiat în sistemul de sănătate vaccinuri de proastă calitate)
– vaccinul să fie păstrat bine şi administrat înainte de expirare (în Republica România de mai multe ori au existat cazuri de proastă păstrare a vaccinurilor şi de administrare a unor vaccinuri expirate sau în curs de expirare – primul meu copil era să moară de la un asemenea vaccin, şase luni s-au luptat medicii să o salveze…)
– să fie urmărită cu grijă starea pacientului post-vaccinare (în Republica România acesta este un vis pe care doar cei foarte bogaţi şi-l pot împlini, la clinicile particulare)

Trebuie subliniat aici că vaccinurile şi serurile sunt acte medicale invazive, prin care se introduc brutal în trupul pacientului substanţe care îi pot schimba în bine sau în rău întreaga viaţă. Ca urmare administrarea lor este un act medical ce necesită o deplină probitate medicală. Care include, fireşte, şi consimţământul informat, anticipat şi liber (FPIC).

Vaccinarea obligatorie constituie, prin urmare, un act profund abuziv, care batjocoreşte etica medicală şi libertatea persoanei. Este ca şi când cineva ar impune ca obligatorii operaţiile de apendicită, sinuzită, deviaţie de sept etc. pentru persoanele sănătoase. Fără ca, desigur, să îşi asume răspunderea pentru urmările negative provocate unor pacienţi.

În sfârşit, mai aduc aminte şi de faptul că pentru calitatea actului medical public – oricare ar fi acest act medical – este nevoie ca sistemul de stat să fie de calitate. Dacă există corupţie, actul medical este afectat. De pildă, în loc de dezinfectanţi de calitate ajung în spitale, clinici şi cabinete medicale, prin corupţie, dezinfectanţi de proastă calitate. În loc de vaccinuri bune ajung în sistem vaccinuri de proastă calitate, în curs de expirare etc. În loc de paturi bune în spitale sunt paturi vechi, de proastă calitate. Etc. Asta se întâmplă într-un sistem corupt. Şi dacă acest sistem corupt îţi impune tratamente medicale, acestea vor fi, de asemenea, de proastă calitate. Făcând extrem de mult rău.

Ca urmare, feriţi-vă de toate manipulările.
Feriţi-vă de manipulările panicarde, care încearcă să speculeze temerile oamenilor.
Feriţi-vă şi de manipulările nazisto-bolşevice, prin care se pretinde că impunerea unui act medical este o cerinţă de partid cu valoare absolută, sau că prin tratamentul x Omenirea este salvată şi lansată către un viitor luminos. Sunt doar mijloace prin care se lansează afaceri uriaşe, în care se vând felurite tratamente fie inutile, fie unor oameni care nu au nevoie de ele (sau chiar nu au voie să le ia). Puţin în alt domeniu, dar cu o masivă implicare medicală ne-etică şi imorală, este cazul DDT-ului, „praful universal” ce era „garantat nevătămător pentru oameni” şi care a produs milioane de malformaţii.
Discernământul rămâne virtutea supremă. 

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am fost întrebat de ce uneori spun articol semnat, scris ori apărut „sub numele X”. Răspunsul este că atunci când nu cunosc sigur dacă este un autor real sau un pseudonim prefer această formulare.

P.P.S. La cererea cititorilor am mai adăugat unele legături (link-uri) către surse in Italia şi Marea Britanie. Poate explic altădată ce este FPIC pe larg, pe scurt este exact consimţământul liber (free), anticipat (prior) şi informat.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Tratament pentru COVID-19!

Trebuie să încep cu un cuvânt de laudă pentru doctorii din România! În lupta împotriva COVID-19 ei s-au dovedit a fi unii dintre cei mai buni din lume, dacă nu cei mai buni. În vreme ce mortalitatea comună produsă de coronavirusul SARS-CoV-2 este între 2 şi 4%, în România ea a fost redusă la 0%! Cel puţin până acum medicii români au izbutit o performanţă strălucită. Iar speranţele pot, de acum, să fie foarte mari!

Căci la eforturile uriaşe pe care le-au depus medicii români se adaugă, de acum înainte, şi tratamentul pentru COVID-19 produs de cercetătorii francezi!
Cei care doresc, pot da click aici spre a vedea raportul de 24 de pagini, în limba engleză, realizat de Gautret et al.: un tratament cu azitromicină (azithromycin) şi, mai ales, cu hidroxiclorochină (hydroxychloroquine). Raportul este de acum trei zile, din 17 Martie 2020. Am aşteptat însă o confirmare, spre a nu da speranţe mincinoase cititorilor mei.
Şi, da, ieri seară (pentru noi), Donald Trump a confirmat că hidoxiclorochina, tratament pentru malarie, a fost certificat şi de FDA ca tratament eficient în vindecarea COVID-19! Şi că, desigur, va fi disponibil urgent pe piaţa americană.

Evident, trebuie să spunem ceva: Ce bine ar fi fost dacă medicina românească ar fi avut la dispoziţie fie şi 10% din fondurile de cercetare de care dispune medicina franceză!
Calitatea excepţională a medicilor români, dovedită în aceste luni, ne îndreptăţeşte să spunem că ar fi existat şanse uriaşe pentru ca tratamentul să fi fost descoperit de Români. Şi astfel România ar fi câştigat, uriaş, din foarte multe puncte de vedere. Poate, în sfârşit, înţelege cineva (acolo, în straturile prea rarefiate atmosferic ale lumii politice) importanţa gigantică a cercetării.

Dincolo de acest aspect, aşteptăm să vedem cât de repede va ajunge tratamentul şi în România. Totul depinde acum de clasa politică.
Şi aşteptăm să vedem şi măsurile de ocrotire economică a populaţiei şi societăţii.
Dar, mai ales, aştept să văd ieşirea din panică.
Şi poate, cine ştie, măcar o picătură de pocăinţă, de îndreptare, la cei care au renunţat la demnitate pentru isterie.
Doamne ajută!

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Felicitări celor care au ştiut şi ştiu să îşi păstreze demnitatea, să fie oameni, să fie buni, în vremea acestei încercări. Cu Dumnezeu înainte!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă