Un Voievod

Ca din legendă răsărit în lume,
Ca din legendă de la noi plecat
Te-am întâlnit pe căi fără de număr
Și niciodată nu vei fi uitat
Căci ai întruchipat, în tot ce-ai fost,
Și Voievodul Țării Românești,
Și Demnitatea Viței Mușatine,
Și-nțelepciunea vârstei strămoșești.

Te-ai lămurit ca aur în cuptoare
În chinuri crunte până la sfârșit
În temnițe, Canal, dureri amare,
În boala care tainic te-a muncit,
În lovitura mișeliei noastre,
A celor ce Credința-am părăsit,
În pătimirea patimilor noastre
când tot păcatul lumii l-am primit…
Și-ai plâns!
Ai plâns nu chinurile tale
Ci cupa noastră plină de venin,
Ai plâns văzându-ne pierduți, ieșiți din Cale,
Și distrugându-ne puțin câte puțin.
Și te-ai rugat și ai lucrat într-una
Din prăbușiri cercând să ne ridici,
Să facem iar din Românime una,
Dar noi am fost prea mici… atât de mici…

Ah, Voievod al unui Neam de Ceruri,
Cu-atâția mucenici urcați în Veșnicie!
Ne-ai fost învățător de adevăruri
Pe care fiecare trebui’ să le știe,
Ne-ai fost îndrumător, ne-ai fost mustrare…
Iar noi te-am ascultat… mult prea puțin.
Acum tu ai plecat și crunt ne doare
Și te chemăm, Părinte drag, Justin!

Se lasă înserarea peste munte
Din Petru Vodă către Paltin vin
Lumini și umbre, glasuri şi tăcere,
Învolburări de nori, puţin senin,
Îndurerări, frânturi de mângâiere,
Şi-n toate, tu, Părintele Justin.

 Mihai-Andrei Aldea