Etichetă: corectitudine politică

Din tâlhăriile politicienilor. Cardul de sănătate

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii
aerial view of road between green grass field
Photo by TruShotz on Pexels.com

Cetăţenii Republicii România şi-au lăsat viaţa lor şi a copiilor, părinţilor, prietenilor lor etc. în mâinile politicienilor. De ce? Pentru că politicienii le-au spus că aşa este bine. Deci statul este pe picior de război, poliţia, jandarmeria şi armata patrulează pe străzi şi din megafoane puse pe maşini ni se strigă lozinci încurajatoare. Sau ameninţătoare, după caz.
Ca într-un clasic film S.F. în care societatea a intrat sub dominaţia Comuniştilor. Sau a extratereştrilor, sau a roboţilor. Oricum, un regim autoritar, o lume distopică, în care vieţile oamenilor sunt declarate nepreţuite… şi chiar nu mai preţuiesc nimic.

Între marile gesturi de încredere în politicieni ale cetăţenilor amintiţi – sau de nepăsare, inconştienţă şi nesimţire? – se numără şi mai vechile carduri de sănătate.
Vă mai amintiţi lozinca? Se repeta în neştire!
Cardul de sănătate salvează vieţi!

Introdus – volens, nolens, ca în orice regim comunist – în 2014, devenit obligatoriu din 2015, salvatorul de vieţi card de sănătate a fost suspendat în Martie 2020.
Deşi în dezbaterea publică nu a existat nici măcar un grup civil care să susţină proiectul cardului de sănătate, politicienii au mers înainte fără oprire. Batjocorind grosolan, după chipul lor, criticile aduse. Şi dezvoltând o uriaşă propagandă, pe toate canalele mediatice (istoria se tot repetă, dar prea puţini învaţă).
Vă amintiţi deviza? „Cardul de sănătate salvează vieţi„!
Cardul de sănătate salvează vieţi?
Păi, atunci, de ce l-aţi anulat tocmai acum? Tocmai acum, în plină isterie a politicienilor disperaţi să ne salveze de coronaviruşi?
Acum era momentul cardului de sănătate! Acum trebuia să arate cum salvează el vieţi!
Acum era clipa să vedem pe ce s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro din banii cetăţenilor. Da, o sumă cât Catedrala Mântuirii Neamului, pentru nişte carduri inutile.
Inutile?
Hai să vedem!

Care este rostul cardului de sănătate?
După mine, să pompeze banii cetăţenilor obişnuiţi în buzunarele şmecherilor care au oameni în politică.
După politicieni, adică după declaraţiile oficiale CNAS, cardul de sănătate

„are ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.„

Emoţionant şi înălţător! Cum face asta, de fapt? Ce este el? Ce conţine? Cum funcţionează?

„este codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS.[…] [este] instrumentul de confirmare a prestării  tuturor serviciilor din sistem (PIAS)„

„… conţine doar datele de identificare ale asiguratului.

 Pe card  şi în memoria electronică a cardului sunt imprimate următoarele informaţii:

  • Numele şi prenumele asiguratului
  • Codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate
  • Numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de  sănătate (CID)
  • Data naşterii
  • Termenul de valabilitate al cardului (5 ani)

Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.”

Să înţelegem!
Cardul de sănătate (să îi zicem de acum C.S.) conţine, pe el şi în memoria-i electronică: numele, prenumele şi data naşterii posesorului, codul acestuia de identificare în sistemul de asigurări de sănătate şi numărul de identificare al cardului. Termenul de valabilitate, în context, este secundar.

Acum, pe buletin sau cartea de identitate, avem seria şi numărul (adică „numărul de identificare” pentru acest act).
Pe aceste documente mai avem şi CNP-ul, adică un cod de identificare a noastră în sistemele de stat.
Mai avem pe acelaşi act de identitate numele şi prenumele, cetăţenia, locul naşterii, data naşterii (în CNP), domiciliul, emiţătorul şi… termenul de valabilitate. În context, secundar.

Pe scurt, tot ce este pe C.S. există şi pe actul de identitate, ba chiar există şi informaţii în plus.
Iar dacă cineva îşi pierde C.S.-ul, „identificarea în sistem” se face pe baza celorlalte date (CNP, nume etc.).

Altfel spus, cardurile de sănătate, cititoarele de carduri din cabinetele medicale, clinici şi spitale şi programele folosite sunt o inutilitate totală.
Cardul de sănătate dublează, inutil şi aberant legal, actul de identitate al cetăţeanului.
„Identificarea în sistem” se putea face, fără probleme, folosind buletinul sau cartea de identitate.
În rest, iată, cardul de identitate este inutil chiar după prevederile CNAS-ului. Singura utilitate este aceea de confirmare a identităţii „pe sistem” a poseorului. Care ar fi trebuit realizată – legal şi decent – prin folosirea actului de identitate.
Altfel spus, peste 200 de milioane de euro au fost irosite pe ceva complet nefolositor.
Doar nefolositor?
Sau dăunător?
Evident, cardul de sănătate nu a salvat vieţi. Dar a ucis?

În 2016 cardul de sănătate a produs nu mai puţin de 24 de blocări ale sistemului medical. Adică cca. două pe lună.
De fiecare dată, timp de câteva ore, personalul medical se învârtea înnebunit, căutând să rezolve problema blocajului, să folosească vechile formulare şi să le completeze. Întârzierile în consultarea şi internarea bolnavilor se acumulau. Mai mult, după revenirea la viaţă a sistemului cel minunat aceeaşi doctori erau nevoiţi să introducă datele de pe fişă pe calculator. Alte ore pierdute.
Fenomene similare au avut loc şi în 2015, şi după 2016. Blocaje, blocaje, blocaje.
Cu timp pierdut şi oboseală adunată şi de medici, şi de restul personalului, şi de pacienţi.

Nimeni nu a căutat să vadă consecinţele asupra pacienţilor.
Nimeni nu a încercat să afle cum a fost afectat actul medical, an de an, de blocajele produse de cardul de sănătate.
Nimeni nu a încercat să afle dacă aceste blocaje nu au dus chiar la moartea unor pacienţi (sau la felurite alte consecinţe nefericite).
S-a vorbit despre „inconvenientele provocate pacienţilor şi furnizorilor„. Atât. Nu anchetă sau anchete, nu sancţiuni. Nimeni nu a verificat nivelul concret al „inconvenientelor”.
Ori, dacă a încercat cineva, a fost, cumva, redus la tăcere.

Acum s-a hotărât renunţarea la folosirea cardului de sănătate „pe perioada crizei”. De ce? După cum interpretează un ziarist, „ca pacienţii să nu mai stea la cozi„.  Voalat, comunicatul CNAS spune de fapt cam acelaşi lucru. Într-adevăr, oricine cunoaşte sistemul medical ştie că în cele mai multe instituţii sunt cozi la care o jumătate de oră de aşteptare înseamnă foarte puţin, o oră „am scăpat repede„, două ore e ceva normal, trei ore „era de aşteptat„, patru ore „offf” etc.

Bineînţeles, în locul cheltuirii sumei de peste 200 de milioane de euro pe un card inutil şi un sistem care îngreunează actul medical se puteau plăti salariile pentru sute de medici şi sute de asistente medicale. Adică se putea aduce un ajutor adevărat pacienţilor, pe banii cetăţenilor.
Politicienii au făcut însă altceva. Au sifonat banii cetăţenilor printr-un produs inutil, cronofag şi blocant.
Aşa cum fac şi cu bordurile, cu parcuri scumpe la care nu ajunge nimeni, cu plante scumpe ce se ofilesc după un an, cu accizele la benzină şi motorină puse peste impozitul ce merge la ministerul transportului, peste taxele de drum, impozitul pe maşină şi altele asemenea etc., etc.

Încrederea oarbă în politicieni, încăpăţânarea de a vota „răul mai mic, dar cu şanse în alegeri”, în loc de „un bine cât de mic, chiar şi fără şanse în alegeri”, încăpăţânarea de a crede în teatrul politic de zi cu zi, de a căuta salvatori în partidele ce se perindă la putere făcând exact ceea ce acuză la oponenţi – iată câteva din cauzele stării de astăzi a României şi cetăţenilor ei.
În faţă, un drum lung…

Mihai-Andrei Aldea

DSCN0616 Troiţă Borca

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Comuniştii la putere

Mihai-Andrei Aldea8 comentarii

Oare înţelegeţi acum?
Fie că vorbim despre PSD, USR, PNL, PMP, UDMR sau alte partide parlamentare, etajul suprem este, la toate, cel comunist.
Uitaţi-vă la două exemple de demenţă comunistă:
– se impune ca obligatoriu tratamentul medical hotărât de stat; Hitler, Stalin, Pol Pot şi alţii asemenea pot fi fericiţi, în Republica România li se împlineşte visul de a avea putere deplină asupra populaţiei până la cel mai intim nivel.
– se interzice înmulţirea şi creşterea porcilor în gospodăriile oamenilor; bineînţeles, cu excepţia gospodăriilor ce împlinesc standarde imposibile pentru omul sărac şi absurde din punct de vedere ecologic; iarăşi Hitler, Stalin, Pol Pot şi alţii asemenea au un urmaş hotărât în Republica România.
Aceste acţiuni comuniste – ca şi altele – au loc sub guvernul PNL, aşa cum au avut loc sub toate celelalte guverne.
Până când oamenii nu se vor hotărî să voteze în masă partidele ne-parlamentare nu se va schimba nimic în bine, dar se vor schimba multe din rău în mai rău.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

 

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Extrema stângă şi ura faţă de Creştini. Un caz american

O mică lămurire

Extrema stângă este zona politică ce răspunde pentru cele mai multe crime din istoria omenirii. Este o realitate concretă, factuală. De care Extrema stângă se ascunde sistematic. Fie folosind cele mai absurde scuze, fie declarându-i pe vinovaţi „de dreapta”.

Scuzele ridicole sunt de tipul „sistemul nostru politic nu a fost aplicat corect” (deşi este atât de greşit încât orice formă de aplicare duce la dezastru) ori „s-au făcut şi lucruri bune” (de parcă un asasin violator poate fi scuzat pentru că a vorbit politicos atunci când a prins victima ori i-a aranjat hainele după ce a violat-o şi a ucis-o).

Declararea grupărilor de extremă stânga ca fiind „de dreapta” este şi ea extrem de răspândită şi extrem de eficientă. Poate cele mai celebre cazuri sunt Nazismul şi Fascismul, două forme de Socialism extremist. Numele de „Natzy” ori „Nazi” ori „Nazism” vine de la o prescurtare a numelui Partidului Naţional-Socialist. Da, partidul are chiar în nume denumirea de „Socialist”. Şi totuşi sunt sute de milioane de oameni – dacă nu miliarde – ce cred orbeşte în minciuna că „Nazismul a fost o doctrină de extremă dreapta”. Socialism de dreapta??? Nu, bineînţeles. Nazismul este o doctrină de stânga, de extremă stânga spre a fi mai exacţi. La fel este şi Fascismul. Întemeiat de Benito Mussolini, membru în conducerea Partidului Socialist Italian, expulzat din Elveţia pentru propaganda socialistă furibundă pe care o făcea. Baza politică a Fascismului este identică celei socialiste obişnuite (lupta de clasă şi alte aberaţii), cu singurul specific al înlocuirii globalismului extremist cu un extremism naţionalist. Visul lui Mussolini era un imperiu socialist – sau chiar comunist – italian.

Nu există absolut nicio bază – factuală şi logică – spre a declara aceste grupări „de dreapta”. Însă cum Extrema stângă vrea să scape de răspundere pentru faptele acestor grupări, ce soluţie mai bună poate avea? Le declară „de dreapta” şi le pune în spatele adversarilor politici!

(Atenţie! Faptul că Naziştii şi Fasciştii au fost în conflict cu alte grupări socialiste şi comuniste este firesc pentru Extrema stângă! Unul dintre cele mai mari conflicte politice după Revoluţia Socialistă din Imperiul Rus a fost lupta dintre Bolşevici şi Menşevici, şi unii, şi ceilalţi, de extremă stânga. În România ocupată de Sovietici instaurarea Comunismului a fost urmată nu doar de vânarea celor de dreapta şi de centru, ci şi a Socialiştilor care nu se încadrau exact în linia stalinistă. Etc., etc.)

Cazul Brian Sims

În 6 Mai 2019 a avut loc, în Philadelphia, Pennsylvania, USA, un caz exemplar pentru Extrema stângă. Exemplar atât la nivel de purtare a unei persoane, cât şi al reacţiilor statale şi federale.

Un funcţionar public al Statului Pennsylvania, pe nume Brian Sims, a agresat verbal, repetat, violent, folosind şi gesturi aflat la hotarul agresiunii fizice. (Gândiţi-vă cum v-aţi simţi când cineva ar flutura mâinile, eventual şi un obiect, agresiv, aproape de faţa voastră!) Pe cine a agresat? Pe o femeie în vârstă şi pe mai mulţi adolescenţi. De ce? Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere! Da! Pentru că nu îi convenea punctul lor de vedere!

Printre insultele aruncate femeii în vârstă sunt „neruşinato!”, „dezgustătoareo!”, „să-ţi fie ruşine!”, „rasisto!” etc. Cu toate că acţiunile faţă de această femeie sunt grave – şi constituie infracţiuni în Pennsylvania – funcţionarul public a recidivat. Agresând trei adolescente, nu doar verbal, ci şi prin oferirea de recompensă financiară pentru obţinerea datelor personale ale acestora! Acţiune care, în context, constituie infracţiune federală. Mai ales că ajunge – oferta lui Brian Sims – la forma „Bani pentru oricine obţine datele personale ale acestor femei şi le pune vieţile în primejdie!”. Cerere care constituie absolut clar incitare la infracţiuni printre care şi acelea de atac în formă agravantă (cu ameninţarea vieţii).

Cum a fost pedepsit Brian Sims?
În niciun fel!
Cum?!!? Un funcţionar public agresează verbal, inclusiv prin insulte, comite infracţiuni şi îndeamnă la infracţiuni extrem de grave şi nu este pedepsit???!!!??
Da. Exact aşa.
Cum? De ce?
Pentru că, din nefericire, în foarte multe locuri din SUA sistemul – statul – este controlat de Extrema stângă.

O mică paranteză!
În anii ’80 a circulat în ţările comuniste (Pactul de la Varşovia, CAER) o glumă:

„Un american care dorea să vadă viitorul îşi dă aproape toţi banii unei companii de criogenizare. Este congelat şi se trezeşte după 100 de ani. Iese din clădire şi intră în primul bar: Cine a câştigat războiul rece? Barmanul se uită mirat şi îi răspunde: Noi, bineînţeles! Omul râde bucuros şi cere un wiskey. Barmanul îi întinde paharul şi îi cere plata: Zece ruble, te rog!” (Rubla era moneda URSS)

Această glumă pleacă de la faptul că URSS avea în anii ’80 o veche tradiţie în infiltrarea Occidentului. Şi doctrina comunistă era strecurată pretutindeni, sub cele mai diferite acoperiri – de la „ecologism” la „umanitarism” –, dar şi Comuniştii/Socialiştii se infiltrau pretutindeni. Deja prizonierii români întorşi din Gulag preveneau asupra faptului că Apusul este ţinta unei modelări comuniste sistematice. De fapt şi scrisorile dintre Lenin şi Troţki, dinaintea Primului război mondial, preconizau această cucerire ideologică şi politic-administrativă. De exemplu, aceste scrisori prezintă sexualitatea dezlănţuită, fără niciun fel de limite, drept armă esenţială pentru distrugerea ţărilor capitaliste. Ca urmare, printre primele măsuri comuniste după victoria Revoluţiei Socialiste în Imperiul Rus au fost şi cele care au desfiinţat căsătoria1, au legalizat perversiunile sexuale (în primul rând homosexualitatea şi lezbianismul), au cerut femeilor sovietice să fie cât mai disponibile pentru dorinţele tovarăşilor sovietici etc., etc. Apoi, prin intelectualii de extremă stânga din Germania, Austria, Franţa, Italia, SUA etc. s-au răspândit masiv ideile comuniste. De la „Revoluţia Sexuală” (atât de mult visată de Troţki şi Lenin) până la felurite constructe economice şi sociale comuniste, nenumărate sunt liniile de influenţă astfel apărute.

Una dintre regulile comuniste fundamentale este corectitudinea politică.
Oricine ai fi, chiar şi Troţki, de exemplu, orice ai fi făcut pentru Partid, Comunismul îţi cere mereu să urmezi cu cea mai mare grijă linia Partidului… sau vei fi pedepsit, chiar eliminat.
Abaterile de la linia Partidului au constituit o vină îngrozitoare, au fost o ameninţare cumplită ce a terorizat miliarde de oameni aflaţi în ţările comuniste.

Era o vină pentru care nu existau alte scuze decât cele acceptate de linia Partidului. De exemplu, puteai găsi îndurare dacă te declarai victima unui sabotor, unui propagandist capitalist care, „fără să-ţi dai seama”, te-a „influenţat şi manipulat”. Preferabil era ca acesta să fie din propria familie, sau un prieten. Asta dovedea că „iubeşti Partidul” mai mult decât familia sau prietenii.

Nu mai continui cu descrierea acestei lumi demente. Mai ales pentru că a pus stăpânire foarte mult pe ţările cândva libere.
Şi nu, nu este o deviere de la subiect.
Cazul Brian Sims este exact o demonstraţie de Comunism aplicat!
Sau, altfel spus, de corectitudine politică aplicată!

De ce nu a fost Brian Sims pedepsit pentru încălcarea dreptului la liberă exprimare, pentru hărţuire, pentru persecutarea unor oameni pe baza apartenenţei religioase, de gen şi de rasă, pentru instigarea la infracţiuni grave ş.a.m.d.? Pentru că el este corect politic, iar victimele sale nu sunt corecte politic! Simplu. Altfel spus, pentru că Statul Pennsylvania este dominat de gândirea şi doctrina comunistă.

Să detaliem?
Brian Sims, în afară de faptul că este funcţionar public mai este şi democrat (din păcate, astăzi democrat în SUA înseamnă aproape totdeauna comunist). Mai mult, este şi homosexual. Ca urmare, are imunitate politică. Perfect comunist! Comunismul plasează apartenenţa de grup atât de sus încât dă imunitate la încălcările de lege motivate ideologic (după linia Partidului, bineînţeles). În Comunismul din SUA (şi UE) apartenenţa lui Brian Sims crează o dublă privilegiere. Ca urmare, nu este pedepsit pentru ceea ce a făcut. Mai ales că victimele… 

Ei bine, victimele sale aparţin de felurite denominaţiuni creştine şi se rugau pentru mamele care fac avort şi pentru copiii ucişi prin avort. Toate acestea sunt crime pentru Comunism! Ca urmare, deşi însuşi funcţionarul public Brian Sims recunoaşte că ce fac victimele sale este perfect legal, conform moralei comuniste el le pedepseşte. Şi Statul Pennsylvania îl susţine!

Spre a înţelege mai bine lucrurile să presupunem că nişte creştini – catolici, protestanţi, ortodocşi etc. – ar merge la nişte homosexuali şi le-ar striga aceleaşi injurii, ar face aceleaşi gesturi şi ar posta pe Twitter aceleaşi mesaje ca Brian Sims. Este evident că ar avea de suportat îndată „presiunea legii”, un val de reacţii politice indignate, interdicţii pe Twitter etc., etc.

Ca o culme a ridicolului şi demenţei comuniste, să adăugăm o pagină din acţiunile lui Brian Sims! După ce hărţuieşte mai multe femei care se aflau în rugăciune lângă clinica de avorturi atacă un bărbat aflat acolo. Cu întrebarea „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”. Asta după ce agresase mai multe femei pentru ceea ce făceau cu trupurile lor! Să reluăm! Brian Sims agresează mai multe femei pentru că erau, fizic, într-un loc în care el nu voia ca ele să fie – deşi aveau dreptul legal. Şi apoi întreabă pe un bărbat care era împreună cu acele femei „Ce te face să crezi că este treaba ta să le spui femeilor ce să facă cu trupurile lor?”! Păi pune-ţi întâi ţie această întrebare, Brian Sims! Că tocmai ai făcut asta! Aşa este logic!
Sau am putea vorbi de acuzaţiile de ură pe care acelaşi Brian Sims le aduce unor oameni care se roagă în linişte şi îi vorbesc frumos, în vreme ce el urlă, insultă, agresează, îndeamnă la punerea în primejdie a vieţilor acelor oameni. Cum să nu îşi dea seama, logic, de faptul că el este cel care urăşte?

Dar Comunismul este ilogic oricând şi oricum îi convine!
Pentru că primează corectitudinea politică, adică urmarea desăvârşită a liniei Partidului. Şi logica trebuie să i se supună sau să fie suprimată. 

Pretutindeni în SUA (ca şi în restul lumii!) ciuma comunistă se extinde.
Şi sub cele mai absurde pretexte Creştinii sunt persecutaţi. Sistematic.
Iar persecutorii sunt trataţi cu maximă blândeţe, dacă nu cumva sunt chiar recompensaţi.

Majoritatea, în întreaga lume, tace. Şi se asociază, prin tăcere, cu extinderea regimurilor de extremă stânga. Aşa cum s-a făcut înainte de Al doilea război mondial.
Doar că acum va fi mai rău.
Treziţi-vă! Încă se mai poate!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Aici sunt câteva surse despre videoclipul postat iniţial de Brian Sims, despre alte aspecte ale acţiunilor aceluiaşi, despre aşa-zisele scuze ale acestuia etc.

1 Ai boicotat Referendumul pentru familie (2018)? Tovarăşii îţi mulţumesc pentru contribuţia la impunerea Comunismului în România!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Referendumul pentru Familie – fleac sau esenţă?

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Mulţi au fost „informaţi” că Referendumul pentru Familie este un fleac, o pierdere de vreme, de bani, de energie. Că nu ajută cu nimic România, care are probleme mult mai grave şi mai serioase decât definirea exactă a familiei. Probleme a căror rezolvare, se insinuează ori se declară făţiş, va fi întârziată sau oprită din pricina amintitului referendum.
Şi sunt mulţi oameni buni, corecţi, patrioţi, care ajung să creadă în această propagandă, fără să o analizeze logic, fără să se întrebe dacă este adevărată.

Bolşevicii lansaseră minciuna că în Biblie scrie „crede şi nu cerceta„; şi că, prin urmare, acesta ar fi un principu creştin fundamental. Mulţi i-au crezut, fără să cerceteze, deşi principiul biblic este „toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bun” (I Tesaloniceni 5.21); adică exact pe dos decât în propaganda comunistă.
Şi astăzi mulţi cred fără să cerceteze, mai ales atunci când este vorba despre atacuri sau acuzaţii ce au ca ţintă Credinţa, Biserica, oamenii credincioşi, clerul – ţintele favorite ale Comunismului şi în vremea lui Marx, şi în vremea lui Lenin, şi în cea a lui Stalin sau Ceauşescu, şi în vremea lui Iohannis.
Dar hai să facem un efort şi să vedem cum stau lucrurile în privinţa Referendumului pentru Familie. O fi un fleac, sau o chestiune esenţială? O fi o năzărire a câtorva credincioşi care n-au ce face? E drept, sunt peste 3,5 milioane de semănturi, strânse într-o ţară cu vreo 18 milioane de locuitori. Asta înseamnă că mai mult de 20% din populaţie a semnat pentru Referendumul pentru Familie… E mai mult decât a obţinut PSD la alegerile din 2016! (Să ne amintim, acesta a avut sub 46% din 6,5 milioane de voturi, adică sensibil mai puţin de 3 milioane de voturi!) Dacă facem această comparaţie ne dăm seama că există o problemă în propaganda anti-referendum, în special venită de la politicieni.

Discutăm în primul rând despre opoziţia împotriva Referendumului pentru Familie venită din partea partidelor politice – de la PSD la USR. Opoziţie care pare total absurdă: să admitem de dragul demonstraţiei (prin reducere la absurd), că avem aproape 4 milioane de votanţi care socotesc absolut necesar un referendum în privinţa finanţării oinei la acelaşi nivel cu fotbalul; este absolut garantat că s-ar găsi destule partide politice – dacă nu toate – care să sprijine ideea, să găsească argumente patriotice, economice etc. în favoarea ei, să îi atace pe „denigratori”… Şi ar face asta nu pentru că le pasă de oină, ci pentru că ar vrea cât mai mult din cele 4 milioane de voturi.
Paradoxal, politicienii s-au opus sistematic Referendumului pentru Familie. Desigur, pupatul tălpilor şefilor poate fi o explicaţie pentru această purtare în vremea regimului Obama, unul care a luptat împotriva familiei cu toate armele posibile. Dar schimbarea regimului stăpânilor, ce a marcat şi o schimbare a purtării conducerii americane faţă de familie, ar fi trebuit să ducă şi la o îmbunătăţire a situaţiei din România. Nici vorbă însă! Chiar şi acum, la trei ani de la strângerea semnăturilor amintite, paşii către organizarea Referendumului pentru Familie se fac încet, foarte încet, ba chiar sunt întrerupţi adesea de un mers înapoi.
Este o agitaţie politică uriaşă pe temă, foarte departe de ceea ce ar fi dacă, într-adevăr, subiectul Referendumului ar fi „un fleac”.

Dar, până la urmă, este un fleac, sau o chestiune esenţială?
Definirea familiei mai exact în Constituţie ajută cu ceva România, îi ajută cu ceva pe Români?
Sau e o chestiune cel mult secundară, dacă nu cu totul neimportantă?

Pentru a înţelege miza Referendumului pentru Familie, cauzele agitaţiei pe temă şi a purtării stranii a politicienilor – care s-au opus energic „unui fleac” -, să vedem două aspecte esenţiale.
În primul rând, să vedem că într-un regim democratic – şi România, deşi cu greu, se îndreaptă către o asemenea stare – voinţa populară se regăseşte în legislaţie. Legislaţie care dictează, în fapt, tot ceea ce se întâmplă în ţară. Iar baza legislaţiei, punctul zero, este acela al definirii termenilor. Ca să dăm un singur exemplu, dacă nu ar fi existat în Constituţie menţiunea „stat naţional, unitar şi indivizibil”, de multă vreme anumite forţe ar fi rupt România. Definiţiile constituţionale, în primul rând, apoi şi celelalte din domeniul legislativ, sunt esenţiale pentru viaţa Statului, a societăţii, a Ţării.
În al doilea rând, să vedem că celula de bază a societăţii este familia. Fără familie nu există societate. Societatatea se construieşte prin familii şi pe familii; o societate de celibatari nu poate depăşi nivelul unui club şi, fără familiile care să-i furnizeze membri, este sortită unei dispariţii rapide. Societăţile în care familia a fost înlăturată, înlocuită cu „relaţii sexuale libere şi fără răspundere” – precum Cartagina romană târzie şi alte zone învecinate – s-au prăbuşit rapid; şi se vor prăbuşi aşa cum se prăbuşesc zonele similare din Occident în faţa grupurilor de imigranţi ce respectă familia. Pe scurt, o societate este atât de puternică şi sănătoasă pe cât de mult respectă familia şi investeşte în ea.

Ca urmare, cred cu toată convingerea că revizuirea Constituţiei în sensul definirii exacte a familiei este esenţială. Cred că este un început esenţial în schimbarea raporturilor dintre familie şi clasa politică, dintre cetăţeni şi clasa politică. Voinţa a aproape patru milioane de Români a lucrat sistematic vreme de trei ani de zile spre a impune acest Referendum. Ceea ce dovedeşte că sunt milioane de Români care înţeleg faptul fundamental că fără familie nu există societate, nu există ţară, nu există stat. Şi au început să muncească şi să lupte pentru ea, fără a se lăsa descurajaţi şi deturnaţi de manevrele politicienilor. Victoria Românilor prin acest Referendum deschide calea către alte victorii şi către îndreptarea lucrurilor în România. De aceea şi politicienii s-au opus şi se opun cu atâta îndârjire: văd cum poporul este pe cale să recapete controlul democratic asupra puterii, până acum deţinut mafiot de grupurile politice.
Pentru a avea politici de ocrotire a familiei TREBUIE să ai o definiţie corectă a familiei; una fără alta nu se poate. În ţările în care nu există o definire corectă a familiei „ocrotirea” a ajuns să însemne Barnevernet, IMPUNEREA ideologiei ŞI trăirii LGBT, răpirea copiilor spre a fi plasaţi în familii de perverşi abuzatori (şi care sunt ocrotiţi de lege chiar şi când abuzurile sunt dovedite 100%) etc, etc. Şi în aceleaşi ţări societatea ajunge tot mai mult să fie dominată de imigranţii ce mizează pe familie – şi pe solidaritatea dintre familii!

Familie-1

Toţi propagandiştii care pretind că „nu e acum momentul pentru Referendum, avem treburi mai urgente” sunt nişte manipulatori. Organizarea Referendumului – parte a ordinii democratice a Ţării – nu împiedică absolut deloc rezolvarea celorlalte probleme. Dimpotrivă, ar putea fi un ajutor pentru rezolvarea celorlalte. Faptul că cei care spun aşa ceva sunt nişte escroci se vede simplu: nu adaugă la tema referendumului alte teme despre care pretind că ar fi urgente. Ceea ce arată fie că nu sunt interesaţi de acele teme, fie că acelea nu se pot rezolva prin referendum, neputând fi ajutate de el şi neîmpiedicându-se de el. În fapt, toată declaraţia cu „avem treburi mai urgente” este un sofism de o imbecilitate fără margini. Dacă aveţi treburi mai urgente ocupaţi-vă de ele, nu de combaterea Referendumului pentru Familie! Dacă aveţi timp să-l combateţi înseamnă că nu aveţi treburi mai urgente!

Aceşti propagandişti (neo)comunişti vor să transforme Referendumul pentru Familie în sursă de dezbinare tocmai pentru că (a) vor dezbinarea şi (b) nu au nimic folositor de adus în faţa oamenilor. Şi (c) pentru că ştiu că odată definită corect familia la nivel constituţional legile nu mai pot fi distorsionate după voia „corecţilor politici” (adică a neocomuniştilor) spre distrugerea familiei. Dimpotrivă, definirea corectă a familiei în Constituţie devine baza unei legislaţii dedicată corect familiei.
Câtă vreme nu există principiul constituţional al familiei Tată+Mamă se poate justifica nepăsarea legislativă, parlamentară, guvernamentală etc. faţă de ruperea familiilor, faţă de copiii care cresc având unul dintre părinţi plecat, sau chiar pe amândoi etc. Odată aşezat acest principiu legile şi toată viaţa statului trebuie să i se subordoneze. Iar următorii paşi ai Coaliţia pentru Familie vor fi exact pe această linie, a sprijinirii reale a familiei româneşti, la toate nivelurile. Românii care au muncit şi au luptat pentru acest referendum vor avea grijă să muncească şi să lupte mai departe pentru ca principiul constituţional să fie reflectat în legislaţie şi în toată viaţa României. De fapt exact acesta este lucrul de care se tem împotrivitorii: de clipa în care cu adevărat Românii îşi vor folosi coerent puterea spre a îndrepta lucrurile în Ţară. Iar organizarea Referendumului pentru Familie anunţă apropierea acestei clipe.
Părerea mea…

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă