Etichetă: China

China vs. Islam. Sau un exemplu de diplomație

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

diplomația, un cuvânt pierdut pentru Români

Si vis pacem, para bellum.
(Străbunii)

În România puțini – și tot mai puțini – înțeleg ce înseamnă diplomație.
Iar acest lucru face România tot mai vulnerabilă în fața acțiunilor diplomatice.

Dar ce este diplomația?

O ediție DEX pretinde că diplomația ar fi ”Totalitatea mijloacelor, metodelor și formelor de activitate a reprezentanților unui stat în alt stat”.

În realitate, diplomația este

Activitatea de promovare a intereselor naționale în cadrul altor state prin orice mijloace în afara confruntării militare directe.

Din acest punct de vedere Clausewitz avea absolută dreptate să pună semnul egal între război și diplomație cu excepția mijloacelor folosite de cele două activități umane.

Diplomația este războiul dat în interesul națiunii (sau, în cazul statelor dictatoriale, în interesul statului) fără confruntări militare directe.
Războiul este continuarea activității diplomatice prin mijloacele confruntării (confruntărilor) militare directe.

contradicția politicilor Chinei față de Islam

Atunci când se observă politicile Chinei față de Islam se constată existența a două linii diametral opuse (ceea ce este de negândit pentru Români, pentru că ei habar nu au ce este aia diplomație):

a) politica internă a Chinei privește Musulmanii și Islamul ca pe dușmani ai Chinei;
b) politica externă a Chinei privește Islamul și statele islamice ca pe aliații sau chiar ”frații” Chinei.

Pentru litera a), să amintim faptul că promovarea politicienilor musulmani este mai imposibilă în China decât promovarea femeilor chineze în politică. Sau de faptul că au existat plângeri din partea populațiilor Chanhui1 și Hanhui privind tratamente discriminatorii și, se pretinde, chiar genocidare, din partea statului chinez.

Pentru litera b), să amintim despre Autostrada Frăției sau Autostrada Prieteniei, după două nume folosite de China și Pakistan. Autostrada în cauză are 1,300 km (810 mile) și leagă Provincia Xinjiang din China de Pakistan prin Trecătoarea Khunjerab (4600 m altitudine).
De altfel, Pakistanul și China au sărbătorit de curând (pe 21 Mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena) 75 de ani de relații diplomatice, unul dintre supranumele pentru această legătură fiind ”Frații de Fier”.

Fără a intra într-o descriere istorică, vom menționa – spre a lumina puțin rosturile diplomației – că relația a fost legată de dorința Marii Britanii de a sfărâma India. Respectiv, de nevoia ”Indiei Musulmane” de a avea un aliat, o contra-pondere față de India propriu-zisă. Mai ales că două părți mari din noul stat erau separate de partea principală: Bhutanul și Bangladeshul, primul aflat, asemenea Nepalului, între India și China.

O situație asemănătoare există în zona relațiilor dintre China și Afganistan, ori dintre China și Iran.

Foarte interesantă este relația Chinei cu Indonezia!

Chinezii constituie o populație persecutată aici, mai ales din pricina ”naționalismului islamic” (= din pricina Islamului, totdeauna intolerant când are puterea).
Chinezii Indonezieni sunt declarați oficial a fi în jur de 3 milioane în 2024.
Ministrul de externe indonezian Adam Malik recunoștea în 1973 o populație de 5 milioane de Chinezi Indonezieni. Ceea ce ar duce astăzi la o populație de 10-15 milioane Chinezi Indonezieni.
Persecutate în Indonezia sunt și religiile principale ale Chinezilor: Budism, Confucianism, Creștinism.

Față de această situație, gândirea nediplomatică și păguboasă a Românilor ar vedea ca normală o relație de ostilitate între China și Indonezia, dacă nu mai rău.
În realitate, Republica Populară Chineză este cel mai important partener economic extern al Indoneziei.

Relații foarte bune a avut sau are China și cu Irakul, cu Arabia Saudită, sau cu alte state și puteri musulmane – până și cu Mișcarea Houthi.

Față de această realitate, sunt două întrebări ce merită puse și merită un răspuns:

1. De ce China are o politică internă cel puțin rezervată, dacă nu agresivă, în privința Islamului?
2. De ce statele islamice au relații bune și chiar excelente cu China, în ciuda politicii sale interne anti-islamice?

de ce China nu vrea Musulmani în cuprinsul său

Islamul a ajuns în China atipic, adică mai ales pe cale pașnică: prin negustori și grupuri de Musulmani care s-au stabilit în teritoriile administrate de China într-o epocă sau alta.
Și nu a avut vreun mare succes, pentru că populația chineză avea deja o cultură străveche, în care liniile principale de gândire și spiritualitate – precum Taoismul, Confucianismul și Budismul – erau la sute de kilometri deasupra Islamului din toate punctele de vedere.
Ca urmare, nu doar că au existat foarte puține convertiri la Islam, dar mulți dintre Musulmani s-au asimilat atât lingvistic, dar și, nu de puține ori, chiar religios.
Islamul supraviețuind în China, multă vreme, în primul rând prin enclavizare și prin import de populație musulmană din afară.

Trecem aici peste năvălirile unor migratori de religie musulmană, așa cum și Musulmanii și-ar dori să facem. Dar nu din cauza asta facem trecerea, ci pentru că năvălirile în cauză sunt irelevante în context: China și Chinezii au fost obișnuiți cu felurite năvăliri străine și au efectuat la rândul lor numeroase năvăliri atât în Antichitate cât și în Evul Mediu. Altfel spus, în lipsa unui Jihad propriu-zis, năvălirile islamice nu s-au distins față de alte năvăliri.

Ca urmare, sute de ani Islamul a fost acceptat în China.
Alături de numeroase alte ”religii minore”.
Și chiar s-a ajuns ca o practică.. stranie (ca să nu zicem patologică) a Islamului să fie preluată: folosirea eunucilor pe post de oameni de încredere ai împăraților.
Ceea ce părea să deschidă Islamului noi porți în cadrul societății chineze.
Desigur, câtă vreme Islamul putea să tolereze pluralitatea religioasă și conceptuală chineză.

Adică până în secolul al XIV-lea.

Este un secol în care influența musulmană în conducerea Chinei atinge vârful.
Eunucii și/sau mamelucii – cum au fost numiți în Egipt și Franța –, adică sclavii musulmani ajung să fie oamenii de încredere ai împăraților.
Era vremea dominației mongole, în care Dinastia Yuan (înființată în 1271) controla și China. În aceasta din urmă se stabilise Dinastia Ming, în bună parte printr-o strânsă colaborare cu facțiunea islamistă din cadrul Dinastiei Yuan.

Pe acest fundal, reprezentantul facțiunii islamiste al Dinastiei Yuan, Ma He2, va ajunge la Curtea Imperială a Chinei. Deși statutul său era, declarativ, de ”sclav”, în realitate a fost de la început un conducător militar – ce beneficiase de o masivă și foarte scumpă educație în domeniu3. El va sprijini pe Împăratul Yong Le (Zhu Di; n. 1360, d. 1424), atât pentru a urca pe tron (în 1402), cât și pentru a-l păstra.
Totul, după cum se va vedea mai târziu, pentru un proiect islamist masiv, care începe cu renumirea sa drept Zheng He și așezarea sa ca amiral al flotei sudice a Chinei (în 1405); sau, după o denumire consemnată istoric, „Amiral al Mărilor Vestice”.

Aici ne izbim, în încercarea de a găsi adevărul, de contrastul dintre fapte și propagandă.

Propaganda islamistă îl prezintă pe Zheng He (fostul Ma He) drept un sfânt al Islamului, care „a răspândit Islamul pe cale pașnică”.
Propaganda islamistă pretinde că flota militară chineză condusă de Zheng He „nu avea nici tunuri, nici lanțuri, ci doar porțelan, mătase, calendare”. Și mai pretinde propaganda islamistă că Zheng He s-ar fi condus după și ar fi îndeplinit principiul chinez „Extindeți stăpânirea virtuții și pacificați pământurile îndepărtate prin bunăvoință”4.
Propaganda islamistă pretinde că Zheng He și flota lui, oriunde au fost, nu au înființat nicio colonie, nu au făcut nicio convertire forțată, nu au jefuit nicio localitate.
Propaganda islamistă pretinde că Zheng He a fost deosebit de tolerant cu toate religiile.
Propaganda islamistă pretinde că Zheng He a slujit cu credință și pricepere China.

Faptele arată că orice flotă oficială a Chinei era înarmată.
Faptele arată că flota lui Zheng He era puternic înarmată!5
Orice navă avea între 10 și 30 de arbaletieri; ei foloseau mai ales arbalete grele pentru a trimite săgeți incendiare pe navele dușmane – sau în obiectivele terestre care puteau lua foc – și arbalete cu repetiție împotriva trupelor inamice6.
Orice navă avea între 10% și 20% din echipaj înarmat cu arme de foc: mai ales chong, adică tunuri/puști/bombarde portabile din bronz (”hand cannons”) și lansatoare de săgeți incendiare (huo jian) sau lansatoare de rachete incendiare (huo long chu shui).
Orice navă avea 50% din echipaj înzestrat și pregătit de luptă cu sulițe sau halebarde, cu spade ori săbii, cu felurite scuturi (grele pentru apărare de proiectile puternice, ușoare pentru lupta între trupe).
Multe nave – mai ales medii sau mari – aveau catapulte pentru bombe, sisteme mecanice care aruncau vase ori alte ”pachete” umplute cu praf de pușcă, otrăvuri sau amestecuri incendiare.
Navele mari și unele din navele mijlocii aveau wan kou pao (tunurile cu gura bol), piese masive de artilerie, din fier (fontă, oțel) sau bronz, cu țeavă scurtă și o gură foarte largă, folosind ca muniție fie ghiulele din piatră ori fier, fie mitralii din pietriș sau/și schije metalice (cu care se producea ”măturarea” punților sau țărmurilor dușmane)7.
Concluzie: pretenția că Zheng He a fost un fel de apostol creștin al Islamului, care a navigat ”fără arme” și ”fără trupe”, ba chiar ”fără lupte” este o minciună absolută.

Faptele arată că Zheng He și-a folosit poziția de amiral pentru a impune război împotriva Vietnamului – care, ”întâmplător”, se împotrivea răspândirii Islamului. Război soldat cu zeci de mii de victime și, până la urmă, aducând înfrângerea Chinei ce fusese târâtă de eunucii musulmani în această inumană aventură.
Faptele arată că Zheng He a folosit pretextul ”politicii imperiale” pentru a lichida orice putere non-musulmană din teritoriile invadate de el, și în primul rând din Indonezia de astăzi și Sri Lanka. Statele hinduse ori budiste au fost defavorizate comercial, flotele lor au fost distruse de Zheng He și în mod repetat au fost organizate incursiuni împotriva acestora – cu implicarea forțelor islamiste locale, dar sub conducerea lui Zheng He.
Faptele arată că Zheng He cu flota lui și cu trupele transportate de aceasta a masacrat peste zece mii de oameni în Indonezia, incluzând aici Chinezii Taoiști sau Confucianiști, precum și reprezentanții statelor non-musulmane.
Faptele arată că în urma ”războaielor drepte” ale lui Zheng He (cum le declară Musulmanii atunci când sunt forțați să recunoască existența violențelor lui Zheng He) în mod ”miraculos” a rezultat islamizarea zonelor vizate de aceste conflicte.
Pe scurt, faptele arată că Zheng He a islamizat Indonezia prin înfometare, jaf, masacru, violuri și celelalte mijloace tipice Jihadului.

Faptele arată că Zheng He deși a venit în Sri Lanka de astăzi declarându-și ”deschiderea” față de toate religiile acceptate în China: Budism, Hinduism, Islam (Stela din Galle8), în realitate pretutindeni a sprijinit Islamul prin toate mijloacele avute la îndemână.
Faptele arată că Zheng He a înființat numeroase colonii musulmane în teritoriile vizate, impunând căsătoria femeilor locale cu musulmanii din flota sa – cu totul întâmplător majoritar islamică.
Faptele arată că Zheng He a „mediat conflictele locale” astfel încât Islamul să aibă câștig de cauză, indiferent de dreptate, fie imediat, fie pe termen mediu sau lung.
Faptele arată că Zheng He se declara Budist în China, dar se arăta Musulman în călătoriile sale. Această practică duplicitară este poruncită de Islam pentru Musulmani dacă ajută la răspândirea Islamului. Se numește adesea taqiyya (ta’chiia – ca pronunție) și este promovată atât de Coran cât și de Hadith și ulema9.
Faptele arată că activitatea de amiral a lui Zheng He, deși teoretic dedicată bunăstării Chinei și promovării culturii chineze, a adus pierderi financiare și militare uriașe Chinei, a promovat în realitate Islamul și a oprimat cultura chineză non-musulmană.
În concluzie, Zheng He a fost un Musulman fanatic, un prigonitor al religiilor și culturilor non-islamice, un genocidar ce a impus Islamul prin forță în Indonezia și în alte părți.

Pretextele propagandei islamiste pentru lăudarea lui Ma He (Zheng He) sunt foarte ușor înlăturate de confruntarea cu faptele.
În realitate, bestialitățile săvârșite de Ma He (Zhong He) întru promovarea Islamului au fost atât de mari, încât au dus la consecințe puternice pentru gândirea politică a Chinei, păstrate până astăzi.

În 1433, când Ma He (Zheng He) a murit, funcționarii confucianiști și taoiști (daoiști) au putut în sfârșit să îl scoată pe Împăratul Yong Le de sub vraja acestuia.
I-au prezentat raportul între cheltuielile făcute de imperiu cu flota și politica lui Zheng He (peste șase milioane de taeli de argint, circa 30% din venitul anual al Chinei), pe de-o parte, și câștigurile practic nule aduse de Zheng He, pe de altă parte.
Deși teoretic Zheng He ”înregistrase” drept ”state tributare Chinei” peste 30 de așa-zise regate, câștigurile aduse de acestea erau în realitate zero.
Asta și pentru că Zheng He deviase veniturile acestor state către propagarea Islamului prin toate mijloacele, incluzând constituirea de trupe musulmane organizate după model chinezesc.

Mai rău, funcționarii au putut prezenta Împăratului Yong Le, inclusiv pe baza jurnalelor lui Zheng He, încălcarea sistematică a principiilor diplomatice și culturale ale Chinei!
Aici intrând provocarea războiului cu Vietnamul, colonizarea Musulmanilor în Indonezia și Sri Lanka, măcelărirea non-musulmanilor din Indonezia și multe alte asemenea acte.
Toate aflate în directă opoziție cu principiul ”extinderii stăpânirii Chinei prin virtute și bunăvoință”, cu principiul chinez al toleranței religioase și culturale, cu interesele directe ale Chinei.
Scrisorile oficiale trimise de Zheng He în China pretindeau realizarea ”armonizării mărilor”, în timp ce jurnalele sale dezvăluiau acțiuni logistice sistematice de promovare a Islamului (cu instalarea ca guvernatori chinezi exclusiv a Musulmanilor, cu favorizarea comercianților musulmani și boicotarea celor de alte religii sau chiar exterminarea lor etc.), ajungând nu rareori la acțiuni de maximă violență – Jihad.
Prin distrugerea sistematică a centrelor de putere hinduso-budiste (precum Mahapahit sau Palembang), cu impunerea centrelor de putere musulmane, Zheng He a subminat deliberat și sistematic politica externă a Chinei.
S-a putut dovedi astfel folosirea resurselor chineze pentru promovarea Islamului cu directul și foarte aplicatul dispreț față de interesele Chinei și valorile acesteia.

În fapt, jurnalele lui Zheng He au fost atât de îngrozitoare, încât Împăratul Yong Le a poruncit arderea lor, astfel încât nici el, nici China, să nu poată fi legate de faptele lui Zhong He și ale flotei sale.

Din 1433 și până astăzi China a ținut minte concluziile fundamentale ale aventurii Ma He (Zhong He):

a) Între valorile Chinei și valorile Islamului există contradicții radicale și insurmontabile.
b) Musulmanii vor trăda totdeauna interesele țării în care se află dacă li se pare că acestea contravin intereselor Islamului.

Aici se află originea poziției Chinei față de prezența Islamului și Musulmanilor în cuprinsul său.

de ce statele musulmane au relații bune și chiar excelente cu China în ciuda politicii sale interne anti-musulmane?

În primul rând, pentru că așa lucrează diplomația: acolo unde nu ai putere să intervii, zâmbești și pretinzi că totul este bine… până când poți să intervii.
Eventual folosind mijloace ocolite pentru a ataca politica în cauză.

Dar dincolo de acest principiu fundamental al diplomației – pe care Românii, îndoctrinați comunist, greu îl pot înțelege – mai există două motive esențiale pentru relațiile foarte bune ale statelor musulmane cu China anti-musulmană intern.

Unul dintre ele este existența intereselor comune.
Aici se aplică un principiu chinezesc fundamental, la care ar fi bine ca Românii să cugete îndelung:

Nu există prietenie sau dușmănie eternă, etern este doar interesul/profitul.

Este un principiu de asemenea fundamental al diplomației oricărui stat care nu este condus de demenți.

Iar diplomația chineză – în opoziție cu pseudo-diplomația zis românească – știe să urmărească profitul Chinei astfel încât și partenerii Chinei să simtă că au de câștigat (mult!)10.

Al doilea motiv specific pentru care statele musulmane au relații bune cu China, în ciuda politicii sale interne anti-musulmane este politica statornică a Chinei de neamestec în treburile interne ale altor țări.
Politică ce convine extrem de mult statelor musulmane, cel puțin până când vor ajunge – speră ele – la dominația mondială prin care vor putea impune Islamul inclusiv Chinei.

Ca o paranteză esențială, un rezultat al politicii externe a Chinei de neamestec în treburile interne ale altor țări este salvarea României de la distrugere, de două ori, de către diplomația chineză: în 1968 și în 1989-1990.
Acțiuni pe care orice Român ar trebui să le știe și să le păstreze în inima sa.
Acțiuni ce arată și printr-un exemplu practic felul în care China a știut să își apropie diplomatic țări sau state de culturi sau religii diferite ori chiar opuse celor proprii.

concluzii

În ”analizele” politice din România – de obicei de un ridicol tragic – există mereu, de la nivelul omului de rând sau al Fierăriei lui Iocan, până la cel al ”experților” un purism ideologic și analitic absolut distrugător.

Succesele diplomatice extraordinare ale Chinei arată faptul că în realitate diplomația se desfășoară pe alte coordonate.

Cum spunea cineva, diplomatul trebuie să fie gata de absolut orice imoralitate pentru a susține interesul național.

Și, diplomatul care nu este gata de absolut orice imoralitate pentru a susține interesul național este un trădător, așa cum diplomatul care nu susține interesul național este un trădător.

Pentru a înțelege acest lucru amintim de sintagma pe care am folosit-o repetat: propaganda islamică.
Aceasta este propaganda care, am arătat, îl prezintă pe Zhang He drept un personaj pozitiv – de-a dreptul un Creștin al Islamului.
Propagandă aflată, am mai arătat, în directă contradicție cu faptele.
Ei bine, spre șocul cititorilor puriști, voi menționa și faptul că diplomația chineză de astăzi îl prezintă pe trădătorul Zhang He drept personaj pozitiv în toate relațiile sale cu statele islamice.

Deci, factual, avem așa:
– Zhang He a organizat și condus cea mai mare trădare a Chinei, totul pentru promovarea Islamului
– ca urmare a lecției Zhang He politica internă a Chinei privește din 1433 și până astăzi Islamul și Musulmanii ca incompatibili cu armonia Chinei
– pentru interesele Chinei diplomația chineză a organizat și obținut relații bune sau excelente cu statele musulmane
– pentru interesele Chinei diplomația chineză îl prezintă în afară pe Zhang He ca personaj pozitiv, trecând sub tăcere, sistematic, toate faptele negative ale acestuia.

Așa lucrează o diplomație de calitate.
Așa a lucrat diplomația și în timpul Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Așa a lucrat diplomația și în timpul oricărui sfânt împărat din istoria noastră.
Pentru că așa lucrează diplomația de calitate,
iar dacă nu se lucrează așa se ajunge la război, sclavie, distrugere, genocid.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Canhui este denumirea locală pentru Musulmanii Turcici și Mongoli din China, Hanhui fiind numele local pentru Musulmanii de alte origini (precum chineză, arabă ori persană). Pentru Canhui o subdiviziune este denumită Huihui, indicând Musulmanii din China ce sunt originari din Asia Centrală (mai ales Uzbeci sau alți turcici). ↩︎
  2. Tatăl și bunicul său, aflați între conducătorii facțiunii islamiste din Dinastia Yuan, fuseseră inclusiv în pelerinaj la Mecca și Medina. Aceste pelerinaje dovedesc atât islamismul foarte puternic al acestora, dar și resursele uriașe de care dispuneau. Pelerinajul în cauză va fi efectuat și de Ma He (Zhang He), după 1405.
    Numele Ma He este o transliterare tipică la Hanhui pentru Mahomed. Propaganda islamistă în China pretinde că Ma He ori Zheng He (cum va fi numit după 1404) ar fi fost Hanhui, deci Chinez Musulman. În realitate nici Ma/Zheng He, nici părinții săi, nu erau Chinezi, nici nu țineau de etniile persană ori arabă, ci erau Canhui – sau Huihui, după termenul specific folosit pentru membrii Canhui din Asia Centrală. Poate părea un detaliu neînsemnat, dar este paradigmatic pentru nivelul de înșelăciune practicat de propaganda islamistă. ↩︎
  3. Educația fiind primită în parte în familie, iar după 1382, când familia sa cade în apărarea stăpânirii mongole în China (sic!), va fi inclus între eunucii musulmani din Palatul Imperial și va fi educat mai departe în aceeași cultură islamistă și militaristă cu ajutorul acestora. ↩︎
  4. Sau: Extindeți stăpânirea chineză prin virtute și cu bunăvoință pacificați îndepărtatele ținuturi. ↩︎
  5. Flota condusă de Zheng He a variat între 250 și peste 300 de nave. Să îți închipui că aceste nave transportau mătase, porțelanuri, argint și aur fără trupe și arme de pază înseamnă să fantazezi patologic. ↩︎
  6. Aceeași arbaletieri erau instruiți în lupta cu spada, cu sabia sau cu alte arme scurte, pentru momentul în care se ajungea la lupta corp la corp. ↩︎
  7. Wan kou pao erau folosite, de asemenea, pentru comunicarea în vremuri sau locuri cu vizibilitate redusă – ceață, ploi dese, ape cu insule și insulițe stâncoase (înalte) etc. Pentru acest scop nu se foloseau, de obicei, proiectile, ci doar detonări ale unor grupuri de tunuri prin care se păstra legătura între navele flotei. ↩︎
  8. Stela în cauză a fost făcută în China și plasată în Sri Lanka în anul 1409, perioadă în care Zheng He încă pretindea că urmează interesele Chinei. ↩︎
  9. Coranul este o scriere pe care Califul Uthman a realizat-o și a proclamat-o în 853 drept canonică pentru adepții lui Mahomed. El a folosit circa 20 de versiuni diferite ale Coranului, unele având capitole în plus ori în minus în raport cu celelalte. Cele mai cunoscute sunt: Ibn Mas’ud, Ubayy ibn Ka’b, Abu Musa al-Ash’ari, Ali ibn Abi Talib, Aisha bint Abi Bakr, Hafsa bint Umar, Umm Salamah, Ibn Abbas, Zayd ibn Thabit, Ibn al-Zubayr, Salim (fostul sclav al lui Abu Hudhayfah), Mu’adh ibn Jabal, Anas ibn Malik, Abu Zayd și Ubayd ibn Umay, alături de versiunea Abu Bakr pe care Uthman a declarat-o singura valabilă, poruncind distrugerea celorlalte. Singurul argument pentru alegerea sa a fost faptul că așa a vrut el. După circa 200 de ani de la moartea lui Uthman s-a inventat un așa-zis ”lanț de custodie” care să valideze alegerea sa, doar că nici el nu a invocat un asemenea lanț, nici vreo dovadă istorică nu există pentru el.
    Hadith sunt scrieri considerate normative în Islam, un fel de completări ale Coranului, care deși obligatorii sunt declarate a nu fi de același nivel cu acesta.
    Ulema sunt analiștii islamici priviți ca normativi. Ad-litteram „învățații”. ↩︎
  10. În ce măsură câștigurile sunt reale, ori sunt avantajoase pe termen lung, în ce măsură ascund alte lucruri etc., iată aspecte pe care doar o diplomație reală poate să le cântărească. ↩︎

Cum se face politica internațională. Caz concret

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Cum se face politica internațională. Caz concret

Descărcați documentul din link (click pentru accesare) și folosiți un program de traducere pentru textul în limba engleză (desigur, dacă stăpâniți această limbă ciudată, nu e nevoie să folosiți un asemenea program).
Veți vedea un caz concret despre cum se face politica internațională; în speță, o parte din relațiile politice dintre China și SUA la nivel real, practic, dar foarte puțin vizibil pentru populație.
Cazul vi se poate părea de necrezut, ireal, șocant, S.F., imposibil, fantasmagoric, teoria conspirației etc. În acest caz vă subliniez că este vorba despre un raport oficial al unei structuri clasice a Guvernului SUA. Ca urmare, este parte a realității, oricât de greu de primit vă este.
Ca o mică dezvăluire în avans, voi spune că acest caz este legat de COVID, respectiv de COVID, China și Statele Unite ale Americii. Dar nu numai!

Concluzia mea?

Domnul este ajutorul meu, și nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul.
Și, iarăși, nu-mi va fi frică de rele, pentru că Tu, Doamne, cu mine ești.
Căci Tu ești Domnul puterii mele, Cel tare și stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să vie.
Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea!
Domnul este întărirea mea, și scăparea mea, și izbăvitorul meu!
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, slavă Ție!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Eliberarea sau Cucerirea Afganistanului?

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Eliberarea sau Cucerirea Afganistanului?

Unele voci mi-au reproşat că în materialele despre ceea ce se întâmplă în Afganistan aş fi fost nedrept faţă de Talibani. Că aceştia nu ar fi atât de fanatici islamişti cât patrioţi. Că nu sunt mercenari, cum am spus eu, ai Chinei şi şeicilor arabi, ci luptători pentru Patria Afgană. Deci ei chiar au eliberat Afganistanul, nu l-au ocupat, cum zic eu.

Cât de false sunt aceste idei se poate vedea din următoarele fapte:

1. Talibanii care au pus mâna pe putere au proclamat Sharia şi revenirea Afganistanului la cea mai radicală structură islamică.

2. Talibanii care au pus mâna de putere au torturat şi torturează tot ce pare să fie opoziţie. Sunt femei ucise pentru că s-au rugat să nu le fie luată fiica sau sora mai mică spre a deveni „soţie” a cărui Taliban o vrea.

3. Talibanii sunt implicaţi masiv în Al-Qaeda, o mişcare atât de paşnică încât are nenumărate victime; ea este cea care a organizat şi aşa-numitul Stat Islamic, dacă vă mai amintiţi. În acei ani Talibanii luptau în Egipt, Siria, Irak etc. spre a impunte Statul Islamic şi califatul mondial.

4. Afganii normali – aşa-zişii moderaţi –, Paştunii care mai ţin Pashtunwali în înţelesul pre-islamic, nu în cel actual, fug de Talibani, se ascund de Talibani sau luptă împotriva Talibanilor.

5. Talibanii au primit armament şi muniţie în valoare de miliarde de dolari din afară, sursele indicând China Comunistă şi finanţatorii extremismului islamic. Cine crede că nu îşi vor plăti datoria nu înţelege nici gândirea afgană, nici gândirea chinezească sau extremistă islamică. Deci, da, ei sunt reprezentanţii unor puteri străine în Afganistan.

6. Printre Talibani există mulţi străini, veniţi din alte zone islamizate – inclusiv din celebrele non-zone din Vestul şi Nordul Europe. În schimb patrioţii sunt în mare primejdie.

7. Deoarece respectau vechiile principii Pashtunwali – deformate de Talibani până la patologic – au fost ucişi o mulţime de vechi Talibani, eroi în luptele cu Uniunea Sovietică. Cel mai cunoscut caz este al vestitului luptător Ahmad Şah Massoud, unul dintre conducătorii rezistenţei anti-sovietice. El a fost ucis de Talibani chiar în Valea Panjşir, loc esenţial în lupta împotriva Sovieticilor. Menţionăm că titlul de Şah (Shah) este un titlu de onoare şi putere prin care un Afgan devine unul dintre conducătorii tuturor Afganilor. Şi a fost asasinat de „camarazii” săi Talibani, atât la cererea Al-Qaeda cât şi al altor puteri care nu voiau un patriot la putere. Fiul său, Ahmad Massoud, conduce Rezistenţa Afgană Anti-Talibană, chiar în aceste clipe. În Valea Panjşir! Alături de el este celebrul om politic paştun Amrullah Saleh. Acesta este primul fruntaş afgan care îşi propune real un sistem politic bazat pe cultura afgană – şi secundar pe cea islamică – de cel puţin 150 de ani.

Ahmad Massoud şi Amrullah Saleh, liderii Rezistenţei Afgane împotriva ocupaţiei islamist-comuniste
A nu se înţelege că ei nu sunt musulmani; dar au altă orientare decât cei care au cucerit Afganistanul

Aceşti luptători nu au, cel puţin deocamdată, niciun sprijin extern.

Ca urmare, ce sunt Talibanii care au pus stăpânire pe Kabul cu ajutorul puterilor străine şi joacă după cei care i-au finanţat?

*

„Eliberarea” Afganistanului de către Talibani mi se pare sinonimă cu „eliberarea” Rusiei de către Bolşevici. Sau, cum spune Românul, să sari din lac în puţ.

Rusia Ţaristă era, desigur, paradoxală şi chiar halucinantă.

Descrierile făcute de Dostoevski – incomparabil mai corecte decât cele ale unora ca Tolstoi – arată oameni rafinaţi intelectuali şi prostie abjectă, cinste şi corupţie, patriotism şi egocentrism feroce, ateism arogant (poate fi altfel??) şi credinţă adevărată etc., etc. Descrierile Românilor sau Lituanienilor arată o persecuţie sistematică – şi nu de puţine ori cruntă – a minorităţilor; mai ales a minorităţilor „nesuferite”, precum Românii, Lituanienii, Letonii, Estonii, Finlandezii, Georgienii etc. Era rău în Rusia Ţaristă, nu?

„Eliberarea” Rusiei de către Bolşevici a însemnat însă un şir de măceluri cumplite, de torturi inimaginabile, de violuri, de distrugeri de opere de artă, de jafuri… într-un cuvânt, a fost o revărsare de bestialitate. Aceasta nu s-a oprit, însă, la victoria Revoluţiei Bolşevice. A mers mai departe, zdrobind pe oameni sub piciorul murdar al unei ideologii demente. A fost mult mai rău în Rusia Bolşevică decât în Rusia Ţaristă.

Am fost împotriva intrării străinilor în Afganistan. Am fost împotriva implicării Românilor în Afganistan. Dar, dacă îţi asumi o mişcare politică şi militară îţi asumi şi consecinţele ei.

Retragerea total absurdă a lui Joke Biden şi Kamela Horroris din Afganistan a distrus tot binele pe care voluntarii îl făcuseră în SUA. Şi care compensase mult răul făcut de unele corporaţii şi mai ales de Democraţii Americani.
Evident, planul Preşedintelui Donald Trump de a aduce la masă forţele diverse din Afganistan şi a realiza un echilibru politic şi în timpul, şi după retragerea trupelor străine… a fost călcat în picioare de Partidul Democrat şi cuplul Biden-Harris.

A urmat dezastrul.
Şi acum tot binele a fost aruncat la gunoi (de acelaşi Regim Biden-Harris).

Iar patrioţii afgani sunt într-o situaţie extrem de grea.

Pentru că Afganistanul este cucerit de alianţa islamo-comunistă. Cea pe care, de altfel, s-a bazat şi Ceauşescu, într-o vreme în care SUA nu era condusă doar de obsedaţi sexuali.

Mihai-Andrei Aldea

Joke Biden, Kamela Harris şi Talibanii

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Americanii au avut nevoie, în Afganistan, de traducători.

Joe Biden – cel care ocupă funcţia de Preşedinte al SUA – şi Kamala Harris – care ocupă funcţia de Vicepreşedinte SUA – au hotărât1 să arunce la gunoi ceea ce realizase Donald Trump: stabilizarea situaţiei afgane şi aducerea Talibanilor la negocieri. Deci s-a ordonat retragerea unilaterală şi totală din Afganistan. În plină vară, anotimpul cel mai propice pentru activităţile talibane. Fără tratat cu Talibanii. Fără o strategie de apărare a celor care au colaborat cu ei douăzeci de ani. Fără o strategie de apărare a Americanilor aflaţi în Afganistan – de care Democraţii invadatori şi Armata SUA au avut nevoie până de curând, acum abandonaţi cu totul. Printre cei abandonaţi se numără şi neutrele personaje ale traducătorilor sau interpreţilor. De traducători au avut nevoie şi Talibanii, şi oamenii care ţineau cu Talibanii, şi masele neimplicate, şi Americanii – militari sau civili – aflaţi în Afganistan. Este limpede că fără aceşti traducători Afganii ar fi avut mult mai multe victime: o ceartă domestică ar fi fost crezută un îndemn la atac, un cerşit agresiv ar fi părut ameninţare sau preludiul unei lovituri etc.; şi, ca urmare, Americanii – şi ceilalţi ocupanţi – ar fi apăsat mai repede, mult prea repede, pe trăgaci. Traducătorii au fost „zona tampon” dintre multele părţi existente în Afganistan.

Talibanii au cucerit2 Afganistanul. Inclusiv Kabul, capitala.

Trupele americane mai au sub control doar mici părţi din oraş3.

Ce se întâmplă cu traducătorii pe care Joe Biden şi Kamela Harris i-au lăsat în Afganistan fără niciun tratat, fără nicio apărare?

Joe Lonsdale a aflat soarta unui traducător afgan pe care l-a cunoscut ani de zile. Un om care a primit legitimaţie de traducător de la U.S. Department of Defense, de obicei numit DoD. Şi care, după ani şi ani de zile, a fost abandonat de Joe Biden şi Kamela Harris. A fost lăsat, adică, în mâinile Talibanilor.

Talibanii l-au bătut pe traducător, au ars legitimaţia DoD pe pieptul lui, i-au tăiat mâinile şi l-au spânzurat.

Asta după ce i-au torturat familia şi i-au ucis pe toţi cei din familie, în afară de fetiţa de zece ani.

Fetiţa de zece ani a traducătorului a „fost cruţată”: a fost dată conducătorilor Talibani ca să se joace cu ea (să o violeze, dacă nu aţi înţeles), ori să o dea cadou subordonaţilor lor.

Mesajul lui Joe Lonsdale răspândit în reţelele de socializare. Zadarnic

Acesta este un caz din mii sau zeci de mii.

Ca o paranteză, i-aş îndemna pe activiştii Andrei Caramitru, Florin Buhuceanu, Romaniţa Iordache, Remus Cernea, Vlad Viski, Bob Rădulescu şi alţii asemenea să meargă acum în Afganistan. Doar au stat atâta vreme – foarte bine, de altfel – printre „Talibanii” ortodocşi (cum i-au declarat pe credincioşii ortodocşi)! Au, deci, experienţă şi rezistenţă, nu? Să se ducă acum şi să le spună Talibanilor cum este cu drepturile omului pervers sexual, cu înapoierea religioasă şi altele asemenea. Aştept cu nerăbdare să-i văd la lucru. Deşi, mai curând, cred că ar fi în stare să treacă la Islam şi să se declare ei înşişi Talibani dacă s-ar trezi în apropiere de aceştia… Ca toţi laşii.

Revenind, soarta acestui interpret şi a familiei lui îi aşteaptă şi pe cetăţenii americani aflaţi încă în Afganistan.

Sub criminala conducere a lui Joe Biden şi Kamala Harris, Departamentul de Stat al SUA dă următorul anunţ Americanilor din Afganistan:

„Către Cetăţenii Americani,

Vă mulţumim pentru înregistrarea cererii de evacuare din Afganistan. Ambasada SUA din Afganistan a confirmat că un număr nedefinit de zboruri furnizate de guvern vor începe în curând. Vă rugăm să vă deschideţi cale acum la Aeroportul Internaţional Hamid Karzai.”

Acest anunţ pare de un cinism de-a dreptul patologic, sau de o imbecilitate crasă.

Oare Departamentul de Stat al (?) Statelor Unite crede că profesorii americani abandonaţi în Afganistan îşi pot deschide cale prin mijlocul Talibanilor? Sau copiii lor?

După cum observă comentatorii, acest anunţ spune de fapt asta:

„Către Cetăţenii Americani,

Vă mulţumim că sunteţi atât de proşti încât să mai credeţi că ne pasă de voi. Vom folosi numele Ambasadei SUA în Afganistan (pe care probabil o desfiinţăm în curând) spre a vă spune că, poate, cândva, un oarecare număr de zboruri (de la zero la ne mai gândim) va lua pe cine avem chef din Afganistan. Noi nu mai avem control decât în câteva zone mici şi nu ştim dacă mai stăm. Dacă sunteţi Rambo sau aşa ceva croiţi-vă cale prin forţele talibane care au învins armatele guvernamentale antrenate de noi, care torturează, violează şi ucid. Veţi ajunge astfel la Aeroportul Internaţional Hamid Karzai (dacă nu va avea alt nume între timp) şi poate vom avea un zbor în care poate să fie un loc pentru unul dintre voi.”

Altfel spus, în mod oficial se recunoaşte faptul că retragerea „organizată” de Joe Biden şi Kamela Harris a lăsat cetăţenii americani în mâinile Talibanilor.

Bineînţeles, alături de armament modern, muniţie performantă, calculatoare de ultimă generaţie, drone strategice, programe (IT) militare etc., etc.

La intrarea în Aeroportul Internaţional Hamid Karzai forţele talibane au preluat controlul: bat şi biciuiesc pe cei care sunt prinşi încercând să intre în aeroport.

Jen Psaki, cea care şi-a asumat ruşinoasa poziţie de purtător de cuvânt al regimului Biden-Harris, anunţă: „cel puţin 11,000 [unsprezece mii n.n.] de Americani se află încă în Afganistan”.

Dar, bineînţeles, niciun cuvânt despre cei care au predat în şcolile deschise de Americani şi despre familiile lor; niciun cuvânt despre traducători şi familiile lor; niciun cuvânt despre Afganii care au fost alături de Americani şi acum sunt trădaţi şi abandonaţi în mâinile duşmanilor de moarte. Unii militari americani apelează la mila publică pentru a strânge banii cu care să îşi scoată din Afganistan tovarăşii de arme fără cetăţenie.

Culmea este că Armata SUA nu a fost învinsă în Afganistan, dar retragerea Biden-Harris este cel mai mare dezastru militar din istoria SUA. TOCMAI pentru că este total absurdă… exceptând situaţia în care Biden şi Harris sunt agenţi ai unor puteri anti-americane.

Şi pentru aceasta plătesc mulţi.

Zeci de mii, sute de mii de oameni trădaţi de regimul Biden-Harris.

Femei violate, torturate şi ucise.

Copii violaţi, torturaţi şi ucişi sau înrobiţi.

Bărbaţi torturaţi – uneori şi violaţi –, mutilaţi şi ucişi.

Cel care ocupă funcţia de Preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, şi-a luat o nouă vacanţă. El este cel poreclit şi Joke Biden (Glumă Biden). Din păcate, această glumă a devenit de mult un rânjet hidos al Iadului.

Va urma

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru bestialităţile comise de Comunişti în SUA vedeţi şi violarea femeilor cu acordul autorităţilor californiene. Şi, nu uitaţi, practica se va extinde! Inclusiv în România… dacă nu-i oprim pe Comunişti (zişi şi Democraţi).

P.P.S. Mulţi uită că Afganistanul are frontieră cu China şi ţări (musulmane) din Asia Centrală (de asemenea sub influenţă chineză, nu doar rusească). Mulţi ignoră relaţiile normal uluitor de bune dintre China şi Talibani. Trebuie înţeles un lucru: Talibanii s-au născut dintr-o mişcare paşnică de eliberare şi unitate a Indiei transformată de unii şeici arabi într-o mişcare violent-fanatică islamică. Ei nu reprezintă Afganii sau Afganistanul, ei sunt cuceritori plătiţi de forţe străine spre a controla Afganistanul. Sunt printre ei şi patrioţi afgani, dar puterea este la extremiştii islamişti. Da, Democraţii (aka Comuniştii) SUA nu au venit în Afganistan din bunătate sufletească. Au invadat Afganistanul – şi am protestat atunci faţă de acest act. Dar nici Talibanii nu au cucerit Afganistanul din patriotism – aşa cum cred naivii. L-au cucerit pentru a pune mâna pe putere, pentru a putea impune Islamul cel mai violent… şi pentru că aşa le-au cerut patronii externi. Comunişti. Cu care Joke Biden şi Kamela Horroris au legături vechi, deloc inocente. De ce NSA, CIA ori FBI nu i-au arestat la vreme? De ce s-a complotat înlăturarea lui Donald Trump, care deschisese calea către eliberarea sănătoasă a Afganistanului? Singurii care profită de toate aceste manevre sunt Comuniştii – din SUA şi din alte ţări.

P.P.P.S. Pentru cine se îndoieşte de faptul că forţele americane şi aliate nu mai controlează decât mici pătrăţele disparate în Afganistan, iată articolul din „Military Times” Americanii şi forţele aliate prizoniere în Afganistan disperaţi pentru informaţii privind evacuarea. Cât despre un cordon între aeroport şi zonele în care sunt Americani şi alţi oameni ce trebuie evacuaţi… doar răspunsuri diplomatice.

1După multe surse, starea avansată de degradare mentală a lui Joe Biden face ca hotărârile Preşedinţiei SUA să vină, de fapt, de la Kamela Harris.

2Revin mai jos asupra expresiei au cucerit, în locul celei preferate de Comunişti, au elibarat. Voi arăta şi legătura cu Comuniştii.

3Voi reveni mai jos în articol

Statul comunist şi COVID-19. În primele zile ale dictaturii

Mihai-Andrei Aldea9 comentarii

Am amintit de mult şi de multe ori despre măsurile ce ar fi trebuit luate în faţa ameninţării COVID-19 (cine doreşte poate căuta pe acest site – mihaiandreialdea.org – articolele despre coronavirus, COVID-19 etc.).
Am arătat, repetat, cât de greşite şi ineficiente sunt mijloacele practicate de Guvern şi Preşedinţie (în aceleaşi materiale amintite în paranteza dinainte).

Pe scurt, regimurile comuniste – a căror inteligenţă şi capacitate de adaptare este limitată doctrinar – socotesc drept soluţie la orice problemă majoră folosirea forţei statului. Pentru ele, statul este „Partidul” (Comunist), adică este dumnezeul lor. Şi dacă el pune forţa în mişcare, sigur rezolvă orice.
O asemenea tactică a fost folosită de Partidul Comunist Chinez (PCC) pentru a scăpa de vrăbiile care, gândiseră geniile partidelor, „mănâncă prea multe grăunţe şi păgubesc economia socialistă”. Aici intrase în funcţiune altă paradigmă comunistă: dacă măsurile nu funcţionează, dacă doctrina comunistă nu funcţionează, nu ea este de vină, ci alţii – vrăbiile, chiaburii, sabotorii, speculanţii, agenţii străini, retrograzii, duşmanii progresului, ploaia, vântul, artele marţiale, concepţiile burgheze etc., etc. Ei, şi ca să scape de vrăbiile „vinovate” de producţiile agricole scăzute, PCC a hotărât să mobilizeze „armata poporului”, dând ordin să fie vânate vrăbiile. Ba chiar instituind şi mici premii băneşti. Flămânzi şi săraci, oamenii s-au pus pe vânat vrăbii, scoţând bănuţii pe care îi puteau scoate. Doar că în după aceea lipsa vrăbiilor a lăsat omizile să se înmulţească într-un asemenea hal încât au distrus recoltele total. Criza a fost cumplită, nenumăraţi oameni au murit de foame. Dar PCC a găsit soluţia: a scos „armata poporului” la vânat omizi. De data asta obligatoriu. Însă omizile erau prea multe şi oamenii, departe de foamea şi agilitatea vrăbiilor, nu puteau compensa lipsa păsărilor. PCC a trebuit să cumpere vrăbii din străinătate. Pe ascuns, desigur, fără a se spune ceva poporului.

În clipa de faţă toate ţările grav afectate de COVID-19 folosesc metodele comuniste: forţa statului impune izolarea cetăţeanului.
Gândirea este simplistă şi poate să pară logică: izolând cetăţenii blocăm transmiterea viruşilor. Dar este total greşită. De ce?

1. În primul rând pentru că transmiterea virusului nu poate fi oprită printr-o asemenea politică. Oamenii au nevoie de mâncare, căldură, lumină, medicamente etc. şi atunci când se izolează. Izolările impuse în Wushan şi alte părţi ale Chinei NU au oprit propagarea virusului. Şi s-a ajuns chiar la…

2. Izolarea totală a cetăţenilor, fiind lăsaţi să moară de foame în casă, „ca să nu transmită virusul”. Scene cu sudarea uşilor de la blocuri, luarea cu forţa a civililor spre a fi închişi în lagăre etc. sunt cutremurătoare pentru orice om decent. China, astăzi, neagă aceste cazuri, tratându-le drept „falsuri” şi „atacuri la adresa Chinei”. Poate că este aşa, nu am cum să dovedesc autenticitatea sau neautenticitatea lor. Dar, paradoxal, singura soluţie reală de blocare a transmiterii virusului este exact asta: uciderea cetăţenilor. Scuze, am vrut să spun izolarea lor totală. Adică uciderea lor, până la urmă…

3. Admiţând că prin izolare aproape totală blochezi transmiterea virusului, până când stai în izolare? Pentru că virusul SARS-CoV-2 NU dispare pentru că oamenii se izolează. Nu. El rămâne în anumite zone, rămâne la unele animale. Şi se va activa de îndată ce va intra în contact cu oamenii ieşiţi din izolare.

În China, paradoxal, provinciile cu izolare mai slabă au avut un număr mai mic de morţi de COVID-19. De ce? Pentru că imunizarea naturală a populaţiei tinere a îngreuiat transferul virusului către bătrâni.
Trebuie bine înţeles faptul că în aproape 100% din cazuri – Italia este o dovadă absolută – virusul SARS-CoV-2 are o eficienţă extrem de scăzută la persoanele aflate sub vârsta de 60-70 de ani. Mai mult, chiar şi la cei peste 70 de ani gripa COVID-19 nu duce la deces ori cazuri grave în lipsa unor sensibilităţi sau comobridităţi preexistente. (Dintre cei morţi în Italia doar trei nu aveau comorbidităţi. Media de vârstă a celor ucişi de COVID-19, conform surselor oficiale sanitare italiene, este puţin peste 80 de ani. Deci, bătrâni cu comorbidităţi.)
Fenomenul a fost produs de forme sociale tipic italiene de comuniune între generaţii. Forme foarte frumoase de obicei, dar nu şi în aceste împrejurări.

Ce ne arată cazurile amintite mai sus? (China şi Italia, dacă aţi uitat. :) )
Faptul că politica sănătoasă trebuie să fie aceea de ocrotire a bătrânilor şi de imunizare naturală a populaţiei mature şi tinere. Ceea ce este de făcut este instruirea tuturor în reducerea contactului cu bătrânii la necesarul de susţinere şi realizarea contactului cu respectarea procedurilor de dezinfectare.
O asemenea politică înseamnă o colaborare puternică şi sănătoasă între stat şi cetăţeni, înseamnă păstrarea locurilor de muncă şi a unei economii funcţionale, în paralel cu combaterea SARS-CoV-2.

BINEÎNŢELES, în Republica România, condusă de urmaşii sovieticilor şi naziştilor care ne-au invadat în sau după Al doilea război mondial, a fost aplicată metoda comunistă.
În stil tipic bolşevic, statul a intervenit în forţă spre a produce „izolarea socială” (ce patriotic şi progresist sună!).
Nu a ajutat IMM-urilor (nici măcar destul praf în ochii nu le-a dat), nu s-a pregătit pentru milioanele de oameni ce urmau (urmează) să rămână fără sursă de venituri, nu au asigurat producţia naţională de dezinfectanţi, nu au asigurat producţia naturală de hidroxiclorochină (antiviral esenţial în combaterea COVID-19), nu au suspendat plata taxelor şi impozitelor (doar o oarecare amânare), nu au investit în firmele care se chinuie să plătească salarii celor care stau acasă (Germania are pentru firmele similare din cuprinsul său un fond de zeci de miliarde de euro), nu a organizat producţia naţională de măşti sanitare, nu a organizat producţia naţională de halate, mânuşi şi papuci de unică folosinţă, nu a organizat producţia naţională de mânuşi sanitare, nu a luat măsuri împotriva speculei, nu a organizat un sistem de livrare la domiciliu în condiţii de igienă extinsă pentru bătrâni şi bolnavi etc., etc.
În schimb a atacat Biserica. În timp ce molurile (mall-urile) duduiau, hypermarketurile gemeau de oameni, avioanele erau supraaglomerate, organizaţiile masonice îşi ţineau liniştite întrunirile, cluburile funcţionau la supraturaţie, Biserica era marea şi nesfârşita problemă a Comuniştilor aflaţi la conducerea Republicii România! Nu lipsa dezinfectanţilor şi mijloacelor de protecţie chiar şi din spitale. Nu tratamentul strălucit anti-COVID-19 aplicat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Nu semnalele de alarmă trase neîncetat (şi încă din 2 Februarie!) de IMM-uri asupra valului de falimente ce urmează.
Ca orice sistem comunist, şi clasa politică din România are nevoie de ţapi ispăşitori pentru eşecurile sale.

Dar, desigur, lucrurile nu se opresc aici.
Măsurile comuniste aplicate de Preşedinţie şi Guvern, desigur, nu funcţionează.
Bisericile, ca în vremea lui Stalin, Mao sau Enver, sunt închise – chiar dacă magazinele continuă să funcţioneze, după un set de reguli mai slab medical decât cel practicat în biserici până acum. Fiind închise, nu mai pot fi ţap ispăşitor.
Dar măsurile nu funcţionează!
Şi atunci?

Atunci „iubiţii conducători”, „plini de grijă pentru popor”… înăspresc măsurile deja luate! Măsuri care nu funcţionează! Nu funcţionează nici în România, nici în alte părţi ale lumii! Dar ei le înăspresc!
Vorba aia: Băi, eşti nebun? Eu nu, dar ei… fără număr!

Cârmacii 01
Cârmacii înţelepţi ai Republicii (Comuniste) România

Şi ce au gândit, „tovarăşii conducători”, în „grija lor pentru popor”, să facă?
⇒ De pildă, să scoată Armata în stradă, să lupte împotriva poporului care mişcă în front! Adică mersul la magazin, farmacie sau serviciu va fi şicanat de controale militar-poliţieneşti.  Astfel se va amplifica de cel puţin zece ori contactul între persoane. Adică se va favoriza răspândirea bolii! Nu vă gândiţi că o să se tot dezinfecteze poliţiştii şi militarii, că pentru asta ar trebui să aibă cu ce. O să-şi pună şerveţele la gură pe post de mască (şerveţelele NU filtrează viruşii), o să-şi dea cu apă pe mâini să spună că s-au dezinfectat. Păi nu sunt nici în spitale materiale de protecţie, dar „geniile politice” vor să mai scoată câteva zeci de mii de oameni în stradă… protejaţi de nimic.
⇒ S-au mai gândit şi să ţină închişi bătrânii de peste 65 de ani. Cu Armata şi Poliţia. Să ţină bătrânii închişi, ca să moară de foame şi boli în casă. Nu este glumă! Sinistrul nostru Preşedinte nu a spus prin ce vrajă vor ajunge alimentele şi medicamentele la bătrânii care, citez „Vor trebui să stea practic tot timpul în casă”. Vor sta „practic” tot timpul în casă, nu-i aşa, pentru că ideatic ori spiritual au voie să se plimbe pe oriunde. Să trec peste faptul că Preşedintele Republicii România încă nu cunoaşte bine limba română. Dar nu ştie nici că bătrânii au nevoie de mâncare şi medicamente?
Şi la ce s-au mai gândit?
La nimic.
Nimic.
Zero.

Acum, veţi zice că sunt rău. Că bietul Preşedinte este un neamţ care nu a învăţat bine limba română niciodată, aşa că la 60 de ani (mulţi înainte şi să-i fie toţi spre mântuire!) e prea greu să o mai înveţe. Bine, nu-i bai. Trecem peste greşelile de vorbire ale oamenilor politici – unii, teoretic, de etnie română. Dar ce ne facem cu „măsurile” comuniste, aberante, luate?
Ce? Îmi spui că şi Turcia sau Serbia au interzis ieşirea bătrânilor de peste 65 de ani? Da, dar nu total şi nu ca la noi! Pe de-o parte, au anumite ore în care pot merge la cumpărături (între 4 şi 7 a.m. în Serbia). Pe de altă parte, s-au înfiinţat organizaţii de voluntariat care aduc bătrânilor acasă alimentele şi medicamentele de care au nevoie. Nu-i aşa că sună altfel?

Aaa, dumneata îmi spui că şi la noi sunt unii care fac asemenea voluntariat? Precum cei de la NeamUnit, din Frăţia Ortodoxă ori, desigur, din parohiile ortodoxe? DAR ELE NU SUNT DE STAT! Ele ţin de activismul social al nesuferiţilor de Ortodocşi practicanţi. Nu fac parte din măsurile prevăzute de stat, sprijinite de stat, finanţate de stat… Şi, extrem de grav, sunt puţini.

O ultimă oprire înainte de încheiere: oamenii fără venit.
Oficial au trecut în şomaj cca. 200.000 de oameni.
Aceştia sunt de fapt cei declaraţi ca atare, pentru că la ei se adaugă cei, foarte mulţi, care munceau „la mica înţelegere”. Impozitarea inumană, comunistoidă, a făcut necesară pentru multe afaceri mici această formă de angajare. Una, de altfel, tipică unui capitalism sănătos, în care statul nu se bagă în ce nu-i aparţine. Aceşti oameni, reclamaţi de politicienii comunişti ca „evazionişti” (în timp ce exportul uriaş de capital al corporaţiilor trece nevăzut), aduceau statului mulţi bani. De pildă, prin faptul că îşi cumpărau mâncare, haine, jucării pentru copii etc. Ceea ce însemna plătirea multor locuri de muncă (căci plata angajaţilor intră în preţul produselor!). La fiecare cumpărare, statul îi jecmănea cu 15-17%, vestita tâlhărie numită TVA. Şi ei au rămas fără venit, şi mulţi dintre cei care trăiau din banii lor vor falimenta. Şi, desigur, şi statul pierde masiv. Dar esenţial acum este faptul că în jur de 350.000 de Români au trecut de la declararea crizei la venituri foarte mici sau la venituri zero. La ei se adaugă însă – şi Guvernul şi Preşedinţia „uită” asta – Românii veniţi din străinătate. Rămaşi fără loc de muncă, fără venit. Din ceea ce am putut aprecia eu – date clare nu există – sunt bine peste 600.000. (O sursă sintetică aici.)
Adică deja sunt peste 900.000 (probabil peste un milion) de Români intraţi în zona de sărăcie maximă. ACUM! Şi „geniile conducătoare” ne asigură că „sunt pregătite pentru criză”, deoarece au fonduri „pentru un milion de şomeri”. Păi acum sunt un milion de oameni în starea asta! Iar cu blocada pe care o creaţi vor fi, în maximum două luni, dacă nu mai repede, trei milioane de oameni ajunşi în sărăcie cruntă. Vor ajunge să moară mai mulţi oameni din cauza măsurilor decât din cauza gripei COVID-19… (A se vedea poziţia Preşedintelui SUA – din păcate nu şi al României – în această privinţă.)

În vreme ce medicii şi asistentele plâng în spitale de lipsa dezinfectanţilor şi celorlalte mijloace de protecţie sanitară, ba chiar se îmbolnăvesc pe capete din această pricină; în vreme ce ameninţarea sărăciei celei mai cumplite apasă peste milioane de Români; în vreme ce în alte ţări tratamentul pentru COVID-19 începe să ajungă la populaţie, iar la noi nici vorbă; în vreme ce economia naţională este în pragul colapsului,
„iubiţii conducători” ne spun că „au găsit salvarea”:

⇒ Vor scoate Armata în stradă, alături de Jandarmerie şi Poliţie, ca să controleze toţi trecătorii…
⇒ Vor ţine în casă cu forţa bătrânii de la 65 de ani încolo…

Suntem salvaţi!
Republica este salvată!
Vă mulţumim, conducători tâmpiţi! Scuze, am vrut să spun „iubiţi”. Din păcate, a ieşit aşa. Dar cică gura păcătosului adevăr grăieşte…

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Rugaţi-vă şi pentru mine. Sunt unul dintre cei cu comorbidităţi şi, ca urmare, îmi este greu să lucrez, inclusiv pentru această cronică a instaurării unei noi dictaturi tâmpe, deci comunistă, în România. Aş vrea, totuşi, să vă aduc mâine în atenţie o mişcare foarte interesantă a Ministerului Sănătăţii. Din păcate, nu una bună. Nădăjduiesc să pot. Cu rugăciunile voastre.

P.P.S. Dragi comunişti, comunistoizi, securişti şi politicieni, acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu realitatea, oricât de dureroasă, este, evident, pur întâmplătoare.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă