O întrebare bună despre noile măsuri pentru COVID-19

Vă mulţumesc celor care sunteţi într-adevăr interesaţi.
Am primit această întrebare: „De ce spuneţi că bătrânii peste 65 de ani riscă să moară de foame şi lipsă de medicamente de vreme ce O.M. [Ordonanţa Militară n.n.] 2/21.03.2020 prevede, la Art. 8, obligaţia administraţiilor locale de identificare şi sprijinire a bătrânilor în vârstă de peste 65 de ani?

Din nou, mulţumesc pentru întrebare. Este o întrebare bună! Şi voi răspunde în câteva puncte. Voi spune înainte că întrebările e bine să fie puse, dar cine a citit Cum luptau Românii? (serios, ca să înveţe cum luptau Românii, nu în glumă) ar trebui să aibă cel puţin răspunsul de la punctul 2. la îndemână. Pentru că este un răspuns ce ţine şi de logistică, şi de tactică, şi de strategie. Dar, hai să vedem cele trei puncte lămuritoare:

1. Doi programatori şi un statistician realizează în 2-3 zile un program care, pe baza datelor de la Evidenţa Populaţiei sau alte surse similare (ca D.E.S.-ul), poate reda în timp real numărul persoanelor din România de o anumită vârstă. Există deja programe similare, trebuie doar o adaptare pentru interesul utilizatorilor. Corect, adică dacă ar fi existat o grijă reală şi inteligentă pentru aceşti bătrâni, era nevoie, pentru o evidenţă a lor, de trei paşi: (a) crearea programului central; (b) confruntarea datelor centrale şi locale; (c) organizarea sistemului de actualizare continuă. Nu s-a făcut acest lucru, ci s-a impus un sistem de lucru birocratic, ineficient. Asta într-o situaţie „de urgenţă”. Rea voinţă sau incompetenţă? Oricum, nu e de bine.

2. Şi mai grav, O.M. 2/21.03.2020 este nu doar extrem de vagă în definirea obligaţiilor autorităţilor locale, ceea ce juridic este inacceptabil. Mai rău, nu prevede nici sursele de finanţare a „ajutorului” ce ar trebui acordat. E o problemă uriaşă, pentru că încă din 2011 se atrăgea atenţiao treime din comunele şi oraşele mici ale României (cca. 1.000) sunt în faliment! Până şi Primăria Capitalei este în pragul falimentului! Ca urmare, impunerea unor noi obligaţii pentru administraţiile locale, fără prevederea surselor necesare pentru îndeplinirea lor, este o imbecilitate … scuze, o greşeală gigantică.

ferentari__bucuresti__romania_by_serge891 01
O bucăţică din Bucureşti … să sperăm că nu ajunge aşa tot!

3. Atunci când, pe de-o parte, nu există resurse de prevenire a contaminării pentru poliţiştii şi jandarmii activi, ba nici pentru cadrele medicale; iar, pe de altă parte, vrei să mai scoţi în stradă încă zeci de mii de soldaţi, pentru care nu există resurse de prevenire a contaminării; întrebarea evidentă este: Trimiţi oamenii acasă la bătrâni fără mijloace de prevenire a contaminării?

După cum se poate vedea, aşa cum am spus şi în materialul anterior, „iubiţii conducători” sunt încântaţi de puterea dictatorială pe care o au şi o folosesc în stil comunist. Alături de măsurile de Ev Mediu pe care le aplică – după modelul comunismului chinezesc – ei mai copiază „pe picior” şi ceva măsuri străine benefice. Doar că nu au capacitatea de a le susţine decent, spre binele populaţiei. Nici măcar nu înţeleg felul în care ţările de la care le-au copiat le aplică. În stil comunist, ei cred că dacă au dat un ordin au rezolvat totul. Şi dacă ordinul nu poate, practic, să fie îndeplinit, vina este, în gândirea lor, a celor care nu-l îndeplinesc, nu a lor.
Probabil o să avem judecăţi militare ale primarilor care nu vor putea să aplice măsurile de ajutorare a bătrânilor, sau aplicându-le fără mijloace de protecţie sanitară îi vor îmbolnăvi pe aceştia. Ţapii ispăşitori vor suferi, populaţia va suferi, iar „măreţii conducători” vor poza mai departe în „salvatorii Patriei”.

Dincolo de această posibilitate întristătoare, cred că am lămurit de ce cred că aplicarea Art. 8 din O.M. 2/21.03.2020 este imposibilă, iar închiderea forţată a bătrânilor de peste 65 de ani va produce victime.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Mă întreabă cineva dacă pot să pun mai multe poze, că se citeşte mai uşor. Nu ştiu dacă se citeşte mai uşor când sunt (mai multe) poze. Totuşi, chiar dacă îmi doresc să-i ajut pe cititori, nu pot să „produc” mai multe poze. Muncesc mult pentru fiecare dintre ele, pur şi simplu nu pot mai mult. Iertaţi-mă!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Străbunii uitaţi. Cei dinainte de noi (II)

Avatarul lui Mihai-Andrei AldeaRomânia Străveche - Ancient Romania

Legenda obişnuită spune că Românii ar fi urmaşii Dacilor şi Romanilor. Dacă prin „daci” înţelegem locuitorii din Dacia, legenda se apropie de adevăr. Pentru că în Dacia, în afară de ramurile tracice nordice şi sudice avem şi foarte puternice ramuri celtice, ilire şi scitice.
Doar că Neamul Românesc s-a format pe o întindere mult mai mare. Dacă excludem restul Romaniei [a.k.a. Imperiul Roman], tot avem un pământ străbun întins din Alpii Răsăriteni până înspre Caucaz, din Moravia (în Cehia de azi) până în nordul Asiei Mici, de la nord de Carpaţi până la Marea Mediterană. Teritoriu în care Traco-Ilirii, Galii (Celţii) şi Scito-Sarmaţii au format, prin plămada Romană creştină, Poporul Român.

Vom aminti, aici, pe scurt, câte ceva despre Străbunii cei vechi ai Neamului Românesc. Uitaţi aproape cu totul, ignoraţi, dispreţuiţi. Ruptura între Românii de astăzi şi înaintaşi este în foarte mare parte pricina scăderii şi nenorocirilor care apasă acest…

Vezi articolul original 3.188 de cuvinte mai mult

Străbuni uitaţi. Cei dinainte de noi (I)

Avatarul lui Mihai-Andrei AldeaRomânia Străveche - Ancient Romania

Legenda obişnuită spune că Românii ar fi urmaşii Dacilor şi Romanilor. Dacă prin „daci” înţelegem locuitorii din Dacia, legenda se apropie de adevăr. Pentru că în Dacia, în afară de ramurile tracice nordice şi sudice avem şi foarte puternice ramuri celtice, ilire şi scitice.
Doar că Neamul Românesc s-a format pe o întindere mult mai mare. Dacă excludem restul Romaniei [a.k.a. Imperiul Roman], tot avem un pământ străbun întins din Alpii Răsăriteni până înspre Caucaz, din Moravia (în Cehia de azi) până în nordul Asiei Mici, de la nord de Carpaţi până la Marea Mediterană. Teritoriu în care Traco-Ilirii, Galii (Celţii) şi Scito-Sarmaţii au format, prin plămada Romană creştină, Poporul Român.

Vom aminti, aici, pe scurt, câte ceva despre Străbunii cei vechi ai Neamului Românesc. Uitaţi aproape cu totul, ignoraţi, dispreţuiţi. Ruptura între Românii de astăzi şi înaintaşi este în foarte mare parte pricina scăderii şi nenorocirilor care apasă acest…

Vezi articolul original 921 de cuvinte mai mult

Platoşa Sfântului Patrick

De mare folos totdeauna:

Avatarul lui Mihai-Andrei AldeaRomânia Străveche - Ancient Romania

Rugăciunea cea mai vestită a Sfântului Patrick al Irlandei, preluată după minunata carte a Părintelui Vlad Benea, Vieţile Sfinţilor Ortodocşi din Apus. Sfinţii Insulelor Britanice

Platoşa Sfântului Patrick

Mă leg astăzi
Cu vârtutea cea mare a chemării Treimii
Cred în Treimea în Unime,

Făcătorul a toate.

Mă leg astăzi
Cu vârtutea Întrupării lui Hristos şi a Botezului Său,
Cu vârtutea Răstignirii Sale şi a Îngropării,
Cu vârtutea Învierii Sale şi a Înălţării,
Cu vârtutea Venirii Sale în Ziua Judecăţii.

Mă leg astăzi
Cu vârtutea dragostei serafimilor,
În ascultarea îngerilor,
În nădejdea învierii spre răsplată,
În rugăciunile Patriarhilor,
În prorociile Profeţilor,
În propovăduirea Apostolilor,
În credinţa Mărturisitorilor,
În nevinovăţia sfintelor fecioare,
În faptele oamenilor drepţi.

Mă leg astăzi
Cu puterea Cerului,
Cu lumina soarelui,
Cu strălucirea lunii,
Cu frumuseţea focului,
Cu scânteierea fulgerului,
Cu iuţimea vântului,
Cu adâncimea mării,
Cu trăinicia pământului,
Cu tăria pietrelor.

Mă leg astăzi
Pentru ca Puterea…

Vezi articolul original 249 de cuvinte mai mult

4D

Sunt 4 D de care avem nevoie: Dumnezeu, Demnitate, Dârzenie, Discernământ. De la acești 4 D pornește renașterea noastră ca persoană și ca neam.

Mihai-Andrei Aldea

Avatarul lui Mihai-Andrei AldeaRomânia Străveche - Ancient Romania

Sunt 4 D de care avem nevoie: Dumnezeu, Demnitate, Darzenie, Discernamant. De la acesti 4 D porneste renasterea noastra ca persoana si ca neam.

There are 4 D we need: Divinity (God in Romanian = Dumnezeu), Dignity, Daring, Discernment. From these 4 D our rebirth begins; as a person and as a nation.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Vezi articolul original