Ţăranii ca pietre de temelie – Cum luptau Românii?

Apa trece, pietrele rămân; iar pietrele – cuvânt cu adânc înţeles creştin, pierdut de comentatorii moderni – erau Ţăranii, adică Românii: ostaşii Romaniei (devenită România), ostaşii lui Christos1. Fie că erau oieri sau văcari, porcari sau stupari, pescari sau vânători, crescători de cai sau negustori, grădinari sau făurari, călugări sau mireni, aşezaţi ori călători sau orice altceva, toţi erau Ţărani, erau oamenii Ţării, erau Românii, pietrele Ţării şi ale Neamului.2 Erau poporul, erau neamul, erau oastea. Şi erau nobili, pentru că fiecare dintre ei era ostaş liber (adică ceea ce Apusenii numeau cavaler). Până în secolul al XIX-lea găsim identitatea dintre Ţăran şi ceea ce astăzi numim „cetăţean” (Tudor Vladimirescu, de pildă, vorbeşte despre „averile rău agonisite ale ţăranilor boieri”, adică ale boierilor pământeni, ale boierilor din Muntenia, ale boierilor români).

1Deosebirile fonetice regionale – (A)Român, (A)Râmân, (A)Rumân, România, Rumânia etc. – sunt secundare şi nu schimbă sensul noţiunii.

2Credem că trebuie amintit aici un fapt esenţial pentru Cultura Română Veche. Exista o zicere: cu vitele scoate omul sărăcia din casă. Imaginea Românului plugar ca definitorie pentru Românii din vechime este una falsă. Ea se naşte, de fapt, în secolele XVIII-XIX, când Fanarioţii şi următorii lor au dezvoltat agricultura extensivă, urmată de agricultura intensivă (în paralel cu primele defrişări masive, încercările de exterminare a lupilor, urşilor şi râşilor etc.). Studiile istorice serioase au dovedit amănunţit că în economia Munteniei şi Moldovei în secolele XIV-XVIII cultivarea cerealelor a fost o ocupaţie secundară, pe primul loc în exporturi, dar şi în viaţa internă, fiind creşterea vitelor (oi, vaci, bivoliţe, porci), creşterea albinelor (dovedite astăzi ca îndeletnicire esenţială pentru bunăstarea Românilor de atunci), pescuitul şi vânătoarea (care furnizau uriaşe cantităţi de blănuri, carne, piei, peşte afumat şi multe alte produse). Centrarea vieţii ţărăneşti pe plugărit este, repetăm, o practică târzie. De altfel şi cea mai elementară logică arată că agricultura ca îndeletnicire esenţială ar fi fost imposibilă în vremea unor migraţii şi invazii permanente (în vreme ce vitele şi albinele puteau fi oricând puse la adăpost).

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Ţăranul – Cum luptau Românii?

Încă de la studiile istorice ale lui Constantin Giurescu (primul din şirul celor trei istorici ai familiei Giurescu) s-a dovedit că ţăranul era omul Ţării – am zice astăzi „cetăţeanul”, deşi acesta era al cetăţii, nu al Ţării –, că prin ţăran se înţelegeau toţi Românii proprietari de pământuri, făcându-se adesea o excepţie pentru singura „clasă superioară”: Marii Dregători. Adică cei care alcătuiau un echivalent al Guvernului şi chiar al unei forme de Parlament specific (între limite care erau ţinute de Legea Românească şi care cumpăneau puterea legislativă între Ţărani ca neam sau naţiune – ca structură naţională –, Domnie şi, respectiv, Sfatul Ţării sau Divanul, cum va fi numit mai târziu).

S-a uitat, se pare, că săteanul era locuitorul satului, cătunarul al cătunului, orăşeanul al oraşului, cetăţeanul al cetăţii, iar ţăranul al Ţării

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Nicolae Iorga, Ladini, Români – Cum luptau Românii?

între noi, care ne întindeam pe amândouă malurile Tisei, care pătrundeam în Moravia, care, venind din Balcani, înaintam către înseşi aceste regiuni ale Ladinilor de astăzi şi între ceea ce a rămas din ei nu era nicio discontinuitate. O singură pânză de rasă influenţată de Romani, o singură limbă, cuprinzând elementele sufleteşti dominante ale marelui popor ieşit din vechea rasă iliră şi din Roma străbună.” [Iorga, 1938:7-8 ş.u.]

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Principatele Române 1453 – Cum luptau Românii?

În 1453 şi Principatele Romane Dunărene, numite mai apoi doar Principatele Romane sau, respectiv, Principatele Române, adică Moldova şi Muntenia, erau parte a Împărăţiei Romane cu capitala la Constantinopol. Calitatea lor de principate le era dată de această legătură, de înrudirea Domnitorilor Români cu familiile imperiale din Constantinopole – de unde şi statutul de principi sau prinţi al Domnitorilor Români – ca şi de ritualul de încoronare. Ritual care după 1453 devine exact cel al împăraţilor de la Constantinopole (a se vedea şi Nicolae Iorga, Byzance aprés Byzance). Chiar şi Ducatul Transilvaniei, adică, în forma slavizată, Voievodatul Transilvaniei, îşi trage organizarea şi titlul tot de la Romania.

Continuarea se poate citi în Cum luptau Românii? I. Cartea, apărută în 2019 la Editura Evdokimos, Bucureşti. 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă