O noapte ca o piatră despletită, de Marin Sorescu

 

A venit o noapte ca o piatră albastră,
Despletită.
Şi mai era acolo şi un turn.
Un turn cu geamuri rotunde, nesparte şi cafenii.
Omul acela cu privirea de colţ de cremene
Când a dat cu ochii de noapte,
Aceasta s-a împleticit,
Gata să intre în pământ.
Dar a venit un om care
Cand i-a călăuzit celuilalt o palmă albastră
Peste privire
I-a umplut ţeasta de gânduri.

Eu eram şi unul şi celălalt:
Am privit în fântâna sufletului
Şi m-am văzut rătăcind
Între obtuz şi isoscel.
Am avut totuşi curajul
Să trag o perdea între mine şi eu
O perdea mare, impădurită.
Şi cerul s-a umplut deodată de cozi de păun.
Şi cine ştie, poate că erau stele?

Atunci mi-am adunat toate fulgerele
Mâniei
Şi am înţepat turnul
Drept în ferestre…
S-a făcut praf, l-am luat în palmă
Şi l-am suflat în patru vânturi.

Cerul era plin de cozi de păuni,
Pentru că erau chiar gândurile mele
Care dădeau strălucire aerului.

Apoi mi-am luat din cui
Paloşul versului şi am plecat
Pe străzile oraşului
Să râcâi
Umbra pomilor de pe trotuare.

Ca să fie şi mai multă lumină.

Marin Sorescu

Poezia a fost scrisă de Marin Sorescu (1936-1996) Marin Sorescu.jpg
în armată şi, din câte se pare, fusese pierdută până acum. Mihai Ion Petre Aldea (n. 1938), a primit-o fiind în armată:
„… in 1959 eram militar in termen. Un coleg de armata mi-a spus ca are un prieten care vrea sa ajunga poet! Si are de la el o poezie (era scrisa la o masina de scris cam rablagita). Ce parere am despre ea (poezia). Recunosc ca am avut o parere buna! Habar nu aveam la ora aia cine este sau o sa fie Marin Sorescu.”
El însuşi autor de versuri (a se vedea aici, aici şi aici câteva exemple din adolescenţă), Mihai Aldea a păstrat pagina pe care trăia, scrisă la maşină, poezia care îi plăcuse. În timp rătăcind-o printre caiete şi cărţi… A regăsit-o de curând şi a publicat-o pe facebook, dându-mi permisiunea de republicare
Din câte am căutat, se pare că poezia este inedită. Debutul lui Marin Sorescu este socotit, de obicei, a fi cel din 1964, astfel încât O noapte ca o piatră despletită, scrisă cu cel puţin 5 ani mai devreme, capătă o valoare particulară. Lăsând criticilor de profesie analiza poemului, ne bucurăm de recuperare acestui fragment din opera marelui literat român şi împărtăşim această bucurie cititorilor.

Drumul spre Vozia. Dezbatere BCU, 30 Octombrie 2017. Video

Prima parte a „Dezbaterii: Drumului spre Vozia” a scriitorului Mihai-Andrei Aldea.
Invitaţi: Oliviu Craznic, Ana-Maria Negrila, Alexandra Medaru, Ioana Aldea.
Imagine: Valentin Goran

Cititorii au cuvântul. „Prin coline şi neguri!” – S.N.M.

Am hotărât să încep să postez din când în când unele comentarii ale cititorilor (care mi-au dat voie să o fac). Sper să vă placă. Pentru mine, ca scriitor, înseamnă enorm de mult!

Rândurile ce urmează aparţin unei cititoare (să-i zicem SNM) care este şi mămică de copii destul de mici. De aceea le-a citit doar volumul I şi părţi din volumul II, socotind că la 6 ani este prea mult să-l citească pe acesta în întregime (prea greu). Comentariul ce urmează vine ca urmare a încheierii de către SNM a părţii a III-a, Prin coline şi neguri!
(Să spunem SPOILER ALERT!!! ni se pare lipsit de rost, pentru că e evident că vor fi date informaţii din carte, dar… iată că am spus.)
(Editare târzie: URMEAZĂ DEZVĂLUIRI DIN PARTEA A III-A, „PRIN COLINE ŞI NEGURI„, DECI DACĂ NU AŢI CITIT-O ŞI NU VREŢI ASEMENEA DEZVĂLUIRI OPRIŢI-VĂ AICI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)

Aşa, am terminat cartea… E doar două şi jumătate noaptea! Mai am timp să dorm puţin şi apoi să mă trezească copiii dimineaţa şi să nu fiu în stare de nimic din cauza oboselii. Asta e, mai fac şi de-astea. Cred că ştiţi cum e. [da, ştiu foaaarte bine! n.m.]
Acum, după ce am terminat-o, pot spune mai multe.
Este enervantă.
Nu ştiu de ce multe cărţi bune sunt foarte enervante!
Povestea e frumoasă, cam fantastică, prea multe neamuri de pitici, nu-mi plac zânele (nu mi-au plăcut niciodată zânele) dar e interesantă.
Apoi, multă luptă, multă ucidere, mult sânge, moarte, atâţia oameni morţi în lupte… Şi aia, Enga, nu înţeleg ce urmărea! Să trăiască ea veşnic, cred, dar atâta răutate! Şi de unde atâta putere? Bine, eu şi în viaţa reală mă întreb de unde atâta răutate şi putere a celor răi şi mi se pare lipsită de sens. Şi ce rost are atâta răutate?
De două ori mi-a venit să plâng.
Prima oară când aţi omorât-o pe Lixăndrina (nu mă aşteptam să moară). [nu eu am omorât-o, ăia răii! n.m.] Mai exact felul în care este nevoită să moară…
Apoi, a doua oară, când aflăm că era însărcinată. Bine, la mine este de înţeles să mă impresioneze treaba asta, că eu sunt cu gândul numai la bebeluşi (din burtă sau din afara ei).
Nu-mi place lupta aia cu demonii. Nu cred că se poate lupta cu sabia cu un demon. De fapt ce înţeleg eu că a biruit arhidemonul ăla e curăţia şi iubirea, dar jocul ăla cu sabia mi se pare fără rost. Cum să tai umbrele cu sabia?
Îmi place că povestea asta, aşa fantastică cum e ea, are multe învăţături de viaţă, multe adevăruri şi lucruri serioase.

Mulţumesc, Steluţa Nicoleta!
Pentru toate comentariile, inclusiv pentru acesta, pe care m-ai lăsat să-l public!
Şi o să răspund şi eu, puţin.
Întâi, nu eu am omorât-o pe Lixăndrina! Ăia răii au omorât-o, eu doar vă povestesc ce şi cum s-a întâmplat. E limpede?
Al doilea, mulţumesc mult că mi-ai spus că ai citit cartea până noaptea târziu, ca să te trezeşti apoi terminată de oboseală! Acum o să am mustrări de conştiinţă toată viaţa!
Sau nu?
De fapt, de atâtea ori am citit şi eu până noaptea târziu cărţile altor scriitori! Înseamnă că nu e chiar rău scrisă cartea, dacă şi tu sau alţii o citiţi noaptea… Hm… Cred că mi-au trecut mustrările de conştiinţă! 🙂
Vreau să spun că am râs citind rândurile pe care ai avut bunătatea să mi le trimiţi. Am răs, pentru că am simţit că într-adevăr cartea mea este vie şi că are locul ei în viaţa ta – şi, sper eu, şi a altor oameni. Iar acesta este rostul adevărat al cărţilor, să capete viaţă şi să fie parte a vieţii oamenilor. Îţi mulţumesc pentru această încurajare!
Nu voi răspunde la MARELE ADEVĂR cu „multe cărţi bune sunt foarte enervante”, dar sunt fericit că ai inclus între ele şi cartea mea.
Iar în ceea ce priveşte lupta cu demonii şi cum se poate să tai o umbră cu o sabie… sper să găsim răspunsul în următoarele volume…
Cu drag,
Autorul,
Mihai-Andrei Aldea

„Drumul spre Vozia”, Cluj-Napoca, 6 Noiembrie 2017

MIHAI-ANDREI-ALDEA-ASCOR-CLUJ-2017.jpg

Eveniment organizat cu sprijinul A.S.C.O.R. Cluj-Napoca.