Etichetă: stânga

Statul comunist versus statul natural

Mihai-Andrei Aldea16 comentarii

De fapt titlul ar fi trebuit să fie „Statul stângist” ori „Statul de Stânga”, pentru că este vorba despre concepția Stângii (politice) despre stat. Doar că în clipa de față ”Stânga = (Neo)Comunism” este o realitate foarte clară. Și, prin urmare, mult mai ușor de înțeles. Pentru că, în fapt, dincolo de filosofări sterpe, Stânga se reduce, real, la Comunism (acesta este fie ținta, fie chipul de după mască al formelor de Stânga ce pretind a nu fi comuniste).

Rândurile mi-au fost inspirate din încercarea unui ziarist de a vorbi despre „statul minimal”. Persoana în cauză a început cu afirmația extrem de gravă (și tipică gândirii comuniste)
„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri”.
Înainte de a replica la această afirmație, să redăm întregul paragraf din care face parte:

„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri. El oferă tuturor cetățenilor săi două tipuri distincte de bunuri: protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva comunității tuturor cetățenilor săi și, pe de altă parte, protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva fiecărui cetățean luat ca individ distinct de toți ceilalți. Cu alte cuvinte, statul minimal își derivă legitimitatea din chiar dubla sa funcție de protecție: clasa tuturor indivizilor este protejată de agresiune cu ajutorul unei armate, iar indivizii, fiecare în parte, sunt protejați prin sistemul de legi și de tribunale, ca și prin serviciile de poliție.”

Acest text, inclusiv prima afirmație, constituie viziunea Stângii asupra statului și asupra raporturilor dintre Stat și cetățeni: contractul social.
Doar că totdeauna conceputul este prezentat ca un fel de realitate (evidentă), ca un „adevăr absolut”, și nu, așa cum este, ca viziune politică stângistă/comunistă (excepțiile de prezentare, extrem de rare, confirmă regula).

Repet aici realitatea și previn împotriva propagandei de Stânga:
Statul nu este „un furnizor de bunuri”, statul nu „oferă cetățenilor săi” nimic, statul nu deține armata, statul nu deține puterea legislativă, statul nu deține justiția, statul nu deține serviciile de poliție ș.a.m.d. decât în gândirea și practica politicianistă a Stângii, a Comunismului.

În realitate,

Statul este forma de (re)prezentare a comunității umane dintr-un anume loc, atât față de membrii săi, cât și față de oamenii și comunitățile din afară.

Prin membrii comunității se înțeleg atât oamenii, cât și comunitățile mai mici, care împreună alcătuiesc acea comunitate.

De pildă, județele și plaiurile românești vechi, ducatele sau voievodatele românești vechi, cnezatele sau jupanatele etc. sunt toate „țări” în limba română veche.
Atât în înțelesul de locuri (cu o anume încărcătură culturală, emoțională etc.), dar și în înțelesul de state.

Concepția Culturii Române Vechi, după care

O țară este alcătuită din multe țări, cea mai mică fiind familia.

este și singura concepție adevărată, naturală și coerentă asupra statului.

Ca o paranteză, merită observat că întemeietorii SUA (Părinții Fondatori) au căutat cea mai firească, adică cea mai naturală formă de stat. Menită să asigure maximul de demnitate personală și comunitară în paralel cu unitatea națională.
Ca rezultat, au creat o federație de state egale (indiferent de populație sau dimensiuni), în care au o mare libertate (de tip statal!) „orașele” (de multe ori cătune sau sate) și „comitatele” (county = comitat, adică teritoriul condus de un comite, după româna veche, sau conte astăzi). Repetăm faptul că „orașele” și „comitatele” americane au, conform Constituției SUA, o mare libertate de tip statal: au dreptul la propriile legi, fapt de multe ori privit strict anecdotic sau exotic, dar prea puțin înțeles ca semnificație profundă.

Ca și în cazurile americane și românești vechi (tradițional românești!), statul natural este însuși poporul. Este totalitatea obștilor, mici și mari, este numele dat exprimării publice a poporului. De pildă,

Armata și poliția sunt cetățenii în orice stat natural, în orice țară liberă.

Acolo unde forțele armate sunt ale unor structuri autonome față de voința populară avem o dictatură, o tiranie, un despotism. Acestea pot fi într-o fază de început, de uzurpare, adică de preluare vicleană, ascunsă, treptată, a puterii de la popor către mafia numită „stat”. Sau pot fi într-o fază avansată, în care mafia tâlharilor numiți „funcționari de stat și politicieni” a preluat deja puterea de la cei pe care ar trebui, teoretic, să îi reprezinte.

În orice țară liberă, în orice stat liber, cetățenii sunt înarmați (și liberi să se înarmeze).

Prin contrast,

În orice dictatură cetățenii sunt dezarmați iar puterea armată aparține strict dictatorilor.

O altă deosebire clară, evidentă, absolută, între statul natural și statul comunist este impozitul/taxa pe proprietate.

O proprietate nu poate fi impozitată sau taxată, pentru că atunci nu mai este proprietate, ci un bun închiriat (arendat).

Altfel spus,

Într-un stat liber nu există impozit sau taxă pe proprietate; proprietarul este stăpânul proprietății sale.

Prin contrast,

Într-un stat comunist, dictatorial, sclavagist, există taxe și/sau impozite pe așa-zisele proprietăți, care sunt astfel însușite de „stat” (= mafie), „proprietarii” devenind chiriași sau arendași ai acelor proprietăți.

Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor taxe; taxele se plătesc pentru servicii primite, iar pentru simpla existență nimic și nimeni nu poate fi considerat ca primind un serviciu. Cu excepția situației în care cineva (= statul tâlhăresc) se substituie lui Dumnezeu, Dătătorul de viață!
Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor impozite: existența impozitului pe proprietate anulează dreptul de proprietate (și îl transformă într-un drept de chirie/arendă).

Toate aceste principii și realități pot fi constatate factual: într-o privire asupra formelor vechi de stat sau țară. La Români, dar și la celelalte popoare.
Sau printr-o cercetare deschisă, obiectivă, științifică, asupra principiilor fondatoare ale Statelor Unite ale Americii. Părinții Fondatori ai SUA au revenit la principiile naturale, la statul natural, pe cât le-a fost cu putință.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Dacă am vorbi de stat în afara cetățenilor (ceea ce deja înseamnă că nu mai este stat natural!), am putea, cel mult, să vedem statul ca prestator de servicii pentru cetățeni. În niciun caz statul nu este și nu a fost vreodată „furnizor de bunuri”, așa cum nu a fost niciodată „producător de bunuri”. A pretinde că statul este furnizor de bunuri este la fel de (i)logic cu a pretinde că vânzătorul de la magazin este furnizor de bunuri. Totuși apare această pretenție, că statul ar fi furnizor și chiar producător de bunuri, pentru că pretenția justifică tâlhărirea cetățenilor.
Funcționează aici extrem de bine o strategie bipolară ori schizoidă a Comunismului: ceea ce și când convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului.
De exemplu, hotărârile („deciziile”) sunt luate de tâlhari (= funcționarii de stat și politicienii statului comunist), dar vina pentru rezultate este atribuită poporului. Un exemplu simplu și recent este cumpărarea produselor „medicale” de extrem de proastă calitate zise „vaccinuri Pfizer”; o „decizie” a unor funcționari și politicieni ai statului tâlhăresc, pe care trebuie să o plătească cetățenii.
Se poate vedea astfel că statul nu „furnizează bunuri”, că nici nu are de unde: tot ce deține statul este furat de la cetățeni.
Iar apoi statul „vinde cetățenilor” ceea ce a obținut de la ei!
Această schemă tâlhărească este esența statului comunist.

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (II)

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

prima parte aici

Cine cunoaște începuturile SUA știe că ideile fundamentale ale întemeietorilor au fost libertatea religioasă, libertatea de conștiință și prosperitatea economică.
Prin urmare, apar în documentele fondatoare, de multe ori, credința în Dumnezeu, libertatea credinței, libertatea conștiinței, Dumnezeu (așa cum era înțeles de primii coloniști și de Părinții Fondatori ai SUA) etc.

Prin contrast, în clipa de față SUA pretinde, prin Președinție și alte instituții de maximă putere, că libertatea Credinței există doar pentru cei care nu sunt Creștini. Și, în trepte „de castă”, pentru ceilalți.
Dacă un Musulman, Mozaic, Hindus, Animist etc. „insultă” Biblia, Creștinismul în general sau o religie creștină, o doctrină creștină, o comunitate creștină etc., conform autorităților SUA face un lucru bun.
Dacă un Creștin „insultă” o carte fundamentală musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., dacă un Creștin „insultă” o religie musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., sau vreo doctrină ori comunitate de acest fel, conform autorităților SUA săvârșește un act „de ură” ce trebuie oprit, împiedicat și pedepsit „cu maximă asprime”.

Este un dublu standard absolut evident și monstruos, care se extinde pe foarte multe planuri.
Este un rasism sistemic, atât împotriva Creștinilor în general (automat văzuți și tratați oficial ca rasă inferioară, persecutați oficial de SUA la nivel federal dar și local – pretutindeni unde Democrații domină politic), dar și împotriva „Albilor”, iar mai nou și împotriva „Galbenilor” (= Asiaticilor). („Vina” acestora din urmă fiind… succesul pe care îl au în SUA, pentru că spre deosebire de „alte minorități”, muncesc în loc să își plângă de milă și să stea la pieptul „Stângii părintești”.)

Mai mult, există un rasism sistematic împotriva celor care păstrează valorile Părinților Fondatori, celor care țin la Constituția SUA așa cum a fost gândită și exprimată.

Aici ne oprim pentru câteva lămuriri:
– am pus în ghilimele cuvântul „insultă” pentru că ceea ce înseamnă „insultă” în practica Partidului Democrat de astăzi depinde strict de ce vrea Partidul (practică tipic dictatorială, abuzivă, monstruoasă, adică practică tipică Stângii); în esență, „insultă” este orice critică la adresa doctrinelor stângiste, implicit orice critică la adresa valorilor proclamate „bune” de Stânga; deci orice critică a unei religii sau comunități proclamate „bună” de Stânga este, în doctrina Stângii, „insultă”.
– am pus în ghilimele „insultă” pentru că este un cuvânt extrem de subiectiv; atâta vreme cât nu se folosesc cuvinte vulgare, îndemnuri la violență sau acte extremiste, insultele trebuie acceptate ca parte a libertății de exprimare. Cum reacționa Românul din vechime la insultă? Dovedind prin faptele sale că insulta este mincinoasă! („Ne dase nume de curcani/ Un hâtru bun de glume,/ Noi am schimbat lângă Balcani/ Porecla în renume!”)
– am pus în ghilimele „de ură”, pentru că a pretinde că o critică este automat „act de ură” este fals, este patologic, este dictatorial; în cazul de față, este un mijloc de acumulare a puterii și interzicere a opoziției, un mijloc de instaurare a tiraniei Stângii.
– am folosit termenul de rasism într-un înțeles lărgit, care nu se limitează la termenii biologici (de obicei oricum fantasmagoric definiți), ci la orice comunitate umană ce este prigonită nu pentru fapte rele reale, ci pentru apartenență.

Căderea SUA din paradigme precum „Țara libertății” și „pământul celor bravi” este încheierea unui război foarte lung.
În care un dușman al SUA foarte puternic și foarte insidios a fost și este Stânga Politică.

Mulți vor să nu înțeleagă un adevăr clar și absolut: Stânga este dușman ființial și absolut al oricărei națiuni, al oricărei țări, al oricărei etnii.
„Naționalismul de Stânga” este o contradicție de termeni: Stânga urăște tradițiile naționale, religioase, culturale, valorice etc.; ergo, Stânga urăște orice țară, etnie sau națiune, indiferent de declarațiile electorale, propagandistice sau de circumstanță.
„Naționalismele” de Stânga, fie că s-au numit Nazism, Fascism, Maoism, Ceaușism sau oricum altfel, au inclus nimicirea națiunii așa cum era ea și înlocuirea ei cu o „națiune nouă”. Este o absurditate să numești naționalism o mișcare ce pleacă de la distrugerea națiunii în numele căreia acționează! Iar această idee, de „nimicire a vechiului”, este baza oricărei acțiuni politice a Stângii. Este inclusiv baza așa-ziselor „mișcări naționaliste de Stânga”.
Națiunea se definește prin sfinții și eroii care arată calea de aur a neamului.
Prin ei se construiește și definește ceea ce este național cu adevărat.
În rest, pot exista constructe temporare (precum „moneda națională”), dar care nu pot să fie definitorii.
Iar dorința Stângii de „demolare a idolilor” (neconvenabili politic), de „înlăturare a tradițiilor învechite” (neconvenabile politic) etc., este luptă directă împotriva esenței naționale.
Ca urmare, ființial, Stânga este anti-națională, indiferent cât de patriotică sau naționalistă s-ar pretinde.

Din acest punct de vedere, Stânga a fost totdeauna dușmanul ființial al Statelor Unite ale Americii.
Dar această dușmănie și războiul anti-american al Stângii a căpătat noi dimensiuni odată cu apariția URSS („Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice”).

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Copiii acasă ori despre homeschooling

Mihai-Andrei Aldea5 comentarii

Sunt adevăruri ce trebuie spuse.
Unul dintre acestea este îndemnul:

Nu vă mai dați copiii la școală, educați-i acasă.

Homeschoolingul sau „învățarea acasă” este o tradiție veche în întreaga lume.
La Români, era întregită prin școala de duminică (sau de sâmbătă): preotul cu băieții, preoteasa cu fetele, se adunau în curtea bisericii unde se învățau, alături de gândirea sănătoasă și cuvântarea sănătoasă și cititul, scrisul, socotitul.
Cei care voiau mai mult, puteau să învețe și mai mult. Dar, după cum mărturisește cu năduf Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei, Românii alegeau, în uriașă majoritate, să se oprească la cele ale lor:
Biblia și rugăciunile, tâlcuirile Sfinților, datinile bătrânești, proverbele și zicătorile, basmele și basnele, doinele și baladele, snoavele, ghicitorile și legendele și tot așa; cititul, scrisul și socotitul se foloseau la nevoie. Cunoștințele folositoare se țineau în minte și în inimă. Și aproape toate, după cum vedem, se învățau în familie, la biserică, între rude și prieteni, într-un cuvânt, în obște (parohie).
Dar cei care voiau mai mult?
Cei care voiau să învețe un meșteșug, o meserie, ceva?
Cei care voiau să învețe limbi străine sau științe înalte?

Pentru meșteșugurile sau meseriile ce nu se puteau învăța în obștea părintească (natală), se afla ucenicie.
Adică se mergea la vreun meșter sau la vreo meșteră, și să dedea băiatul sau fata în grijă. Dacă se vedea că este copilul potrivit pentru meșteșug.
Și învăța astfel copilul, unul la unul, de la meșter(ă), tot ceea ce era de învățat, ba și ceva mai mult. Căci meseria se fură, adică trebuie să știi să preiei de la meșter(ă) dincolo de ceea ce se pricepe să îți arate, să îți spună.

Limbi străine?
O parte se învățau chiar în cătun ori sat.
De obicei fiecare preot știa ceva slavonă, sau latină, sau greacă veche – limbile internaționale ale vremii.
Iar pentru cei care voiau să învețe mai mult, ori altfel de științe decât cele cunoscute de fruntașii satului, erau felurite școli mânăstirești.
Mai „proaste” (mai simple), la mânăstirile mai mici, mai „înalte”, la mânăstirile mai mari. Sau chiar școli domnești (academii domnești) la „mânăstirile domnești”, precum Nucet (Cozia), Putna, Tismana, Neamț etc.
Doar că la aceste școli mânăstirești mergea omul (bărbat sau femeie) atunci când era destul de mare (și de chibzuit). Undeva după 16 ani, de obicei după 18.

Stânga, Socialiștii, Comuniștii etc., au preluat școlile de la Biserică și oameni.
Au zis ei că oamenii sunt prea proști ca să știe ce au de învățat. Hotărăsc ei, luminații și iluminații geniali, ce trebuie să învețe omul. Obligatoriu! Dar pe banii oamenilor, bineînțeles – din care și-au tras totdeauna partea cea mai mare pentru trăsuri și cai, sau pentru mașini mai apoi, pentru neveste, copii, amante, copii din flori, rude, relații, plimbări, vacanțe, case, castele, ospețe și tot așa.
Cumva, în iluminarea adusă de școala obligatorie a statului, libertatea oamenilor s-a tot împuținat. În numele progresului, siguranței, bunăstării.
Doar că oamenii, deși înconjurați de sclavi mecanici, electro-mecanici sau electronici, deși cu apă și căldură la robinet sau lumină la buton, sunt tot mai slabi, mai nefericiți, mai sclavi.

La început, căci fără momeală peștele greu se prinde, școlile de stat erau făcute să pară „pentru oameni”. Se alegeau, adică, pe cât mai mult cu putință, dascăli pasionați. Adică oameni care cu tot sufletul voiau să îi învețe pe copii lucruri bune. Și chiar se promovau, prin programa școlară, lucruri bune. Astfel încât orice împotrivire față de școala de stat să pară nebunie.
Apoi, pas cu pas, au început să se schimbe și felul în care erau aleși viitorii dascăli, și felul în care erau pregătiți, și programa școlară… totul. Astfel încât să se asigure statului producția de sclavi.
Dascălii adevărați au rămas – și rămân – ca niște oaze într-un deșert cumplit.
Ca niște oaze… și ca momeală pentru pești.

Dar, dincolo de trecut, ce se întâmplă astăzi?
După observațiile mele, după ceea ce am auzit de la mii de copii aflați în școli sau absolvenți ai acestora, școlile, și mai ales liceele, au devenit o cloacă împuțită.
Pricină pentru care sfătuiesc și îndemn pe părinți să își educe copiii acasă; să facă, după cum se spune mai nou, homeschooling. Sfat și îndemn asupra căruia voi reveni mai jos.

Acum vreo o lună de zile, m-au întrebat câțiva părinți la ce liceu să se gândească pentru copiii lor (aceștia nu erau de față). Și am dat același îndemn: încercați să găsiți un mijloc pentru școala de acasă, căci e de mii de ori mai bine decât în liceu. Au fost uimiți de părerea mea proastă față de sistemul liceal al statului zis român. Le-am explicat faptul că încă din clasele de gimnaziu pornografia și drogurile se răspândesc puternic printre elevi; că există foarte multă violență fizică și psihică. Și că în liceu acestea sunt deja mod de viață. Că elevii, în uriașă majoritate – din experiența mea, peste 90% dintre elevi –, ies din liceu având experiența drogurilor și căzuți în desfrâu. Desfrâu cu consecințe cumplite asupra sănătății fizice și psihice a omului, un mijloc eficient pentru transformarea omului în sclav și ruină. Desfrâu promovat de stat prin toate mijloacele și pretins „normalitate” (căci este normal să fii sclav, nu?). Că sunt nenumărate răutățile din licee, de la bătăi de joc la bătăi propriu-zise și umilințe.
Părinții se uitau la mine ca la nebun. ”Am fost și noi în liceu”, mi-au spus ei, ”și nici pe departe nu era așa!”. Am zâmbit trist. Am încercat să le explic faptul că lucrurile s-au schimbat. Și că ei trăiesc în altă lume decât cea în care trăiesc copiii lor. Nu m-au crezut. Și la politicoasa despărțire, i-am văzut dând ochii peste cap pentru ciudățeniile spuse de mine.
După vreo două săptămâni, în treacăt pe la aceeași părinți, la televizorul deschis se comenta despre consumul (mare) de droguri în licee; despre violențele din licee; despre profesori abuzivi, elevi abuzivi, elevi criminali etc.
Cei doi oameni dragi mie aveau o anume vinovăție în priviri. Nu am spus nimic despre aceasta. I-am lăsat să cântărească ei lucrurile: sunt copiii lor.
Și, spre deosebire de statul (neo)comunist, noi nu hotărâm în locul părinților; chiar și dacă se întâmplă să fim siguri că știm mai bine.

Un liceu adevărat, românesc, au visat și martiri precum duhovnicii Adrian Făgețeanu, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu și mulți alții.
Un liceu în care să se învețe gândirea sănătoasă, cuvântul măsurat și înțelept, munca adevărată, alături de cel câteva materii de care are cu adevărat nevoie un licean.
De ce au visat la asta?
Pentru că liceele noastre sunt pe un drum greșit încă din perioada interbelică; dar au accelerat după instaurarea Comunismului și sunt în cădere aproape liberă din 1990 încoace.

În primul rând, în liceu ești silit să înveți nenumărate lucruri nefolositoare pentru tine. Din zece mii de absolvenți de liceu sunt doar câțiva care folosesc vreodată în viață matricele de la matematică sau inducția eletromagnetică de la fizică; ori și mai puțini care au nevoie să știe ceva despre benzen (C6H6) sau formaldehide. Liceu ar trebui să fie o școală de specialitate, nu o uriașă ciorbă de specialități (vârâtă pe gâtul copiilor sub pretextul aberant al „culturii generale”). Pe de altă parte, cei care învață acasă își pot alege materiile care le sunt cu adevărat folositoare – adică cele potrivite cu drumul pe care vor să meargă. Și având mai puține materii – dar cele care îi interesează! – le pot învăța mult mai bine. Și le rămâne timp și pentru alte lucruri!
În al doilea rând, în liceele de astăzi există o uriașă presiune socială pentru curvia cea mai murdară, pentru sclavia față de corporațiile producătoare de articole „de modă”, pentru fățărnicie, pentru „șmecherie”, pentru vorbărie goală sau/și spurcată, pentru beție și droguri etc. Elevii sunt îndoctrinați să creadă că valoarea este dată exact de lucrurile fără valoare și pentru care sunt înrobiți și pierd tot ce au cu adevărat valoros. Iar cei care nu se supun îndoctrinării sunt persecutați, de multe ori cumplit.

Cei mai mulți dintre părinți nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce sunt cu adevărat liceele. Sau, dacă știu, nu le pasă – pentru că ăla este și nivelul lor. Sau, dacă le pasă, sunt prea slabi sau resemnați ca să facă ceva.
Există însă o cale de a-ți scăpa copiii de aceste fabrici de „idioți utili/inutili”: învățatul acasă (homeschooling).
Această metodă funcționează cu succes. Și în România, și în alte părți.
Cine are urechi de auzit, să audă!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Atunci când citiți o asemenea declarație

gândiți-vă că dacă 9% „au declarat că au consumat cel puțin o dată un tip de droguri” în realitate proporția este mult mai mare (adesea doar unul din cinci sau chiar doar unul din zece copii/adolescenți recunosc adulților o faptă pe care știu că adulții o dezaprobă).

Atunci când citiți că un studiu arată că „unul din cinci adolescenți din România își începe viața sexuală înainte de 15 ani” puteți să fiți siguri că mai puțin de unul din cinci termină liceul fără să o fi început.

Iar mediul „școlar” este principalul ferment al acestor otrăviri în masă, este locul în care se materializează toate ispitele promovate de mass-media.

Donald Trump – ultimul Președinte al SUA. Sinteză istorică

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

English translation here

Viața este un război între binele și răul din noi. Un război ce se va încheia prin A Doua Venire a lui Iisus Christos – până atunci, trebuie purtat mereu, de către toți, zi de zi, noapte de noapte, an de an. Mereu, o repet, de către fiecare generație și de către fiecare om.
De ce repet aceste lucruri?
Pentru că cei care le uită pierd războiul.
Cum s-a întâmplat acum cu SUA.
Și, de fiecare dată, pierderea acestui război de către o persoană se răsfrânge asupra altora.
Cu atât mai mult înfrângerea unei super-puteri.

L-am văzut pentru prima oară pe Donald Trump atunci când am venit într-o vizită. Prietenii se uitau cu multă pasiune la un serial numit Ucenicul (în engleză, Apprentice; 2004-2017). Serialul era dedicat eforturilor unora de a deveni ucenicul unui miliardar american, Donald Trump.
Cunoșteam cultura americană (adică a SUA) din cărți – cărți comuniste, antiamericane, cărți americane (pro sau anti americane), cărți ale altora despre SUA.
Ceea ce vedeam în serial mi s-a părut foarte tipic american.
Cine a citit (despre) David Crockett, Jack London (mai ales The Valley of the Moon și The Sea-Wolf) cunoaște acest „tipic american”: un amestec de aventură și (clipe de) lenevie, sentimentalism și nepăsare, bădărănie și inteligență, curaj și obligatoriu lăudăroșenie, muncă și înclinație pentru lucruri țipătoare, iar lăudăroșenie…

Cât am văzut din serialul Ucenicul – vreo două sau trei episoade, printre care cel cu Nadia Comăneci – a fost un câștig: în primul rând, a dat un chip mai concret celor cunoscute din cărți.
Desigur, cineva ar putea să se gândească la faptul că poate mai văzusem unele filme americane – westernuri mai ales, serialul Dallas etc. – ce redau și ele același „tipic american”. Da, așa este. Dar am păstrat totdeauna o rezervă față de cărți și mai ales filme – creații artistice, până la urmă, supuse unor prejudecăți și subiectivisme. Ele nu pot înlocui observația fenomenului, nu pot înlocui experiența propriu-zisă, chiar dacă pot ajuta mult în înțelegerea ei (sau dimpotrivă, dacă am preluat din ele prejudecăți ce care nu ne eliberăm!).

Revin: serialul Ucenicul (Apprentice) a dat un chip mai concret stilului american.
Nu îmi place.
Nu îmi place acest stil. De aceea nu am plecat în SUA, deși am rude și cunoscuți ce și-au găsit acolo un loc (bun). Deși am avut oferte de studiu și muncă (pentru care păstrez un sentiment frumos celor care mi le-au dat).
Sunt însă Român, cu cele bune și rele ale mele, și un Român legat de acest pământ, pe care nu îl pot părăsi. Este al meu, dar mai ales sunt al lui, și al străbunilor mei, în vecii vecilor.
Ca urmare, stilul american mi-a fost și îmi este străin.

Îmi rămâne străin, oricât de obișnuit aș fi cu acest stil – prin filmele americane ce ne-au invadat, emisiunile americane ce au fost preluate de televiziunile și radiourile de la noi etc.
Miliardarul Donald Trump, inima serialului Ucenicul, a fost și rămâne o reprezentare perfectă a stilului american.
Calitățile lui Donald Trump – de la cele de afacerist la cele de filantrop – sunt greu de văzut și de recunoscut pentru un Român tradițional: primele virtuți românești sunt Credința și bunul-simț. Ca urmare, gura mare, lăudăroșenia, sunt printre primele patimi cu care Cultura Românească Veche luptă.
Dimpotrivă, pentru American gura mare și lăudăroșenia sunt ceva firesc.
De la țipetele băiatului ce vinde ziare la luxul cât mai țipător al bogătașului, David Crockett se regăsește în mai tot ce are SUA tradițional.

Am fost, atunci, mai puțin interesat de Donald Trump.
Era un bogătaș american tipic, după cum am spus. De aceea era și foarte iubit de mass-media americană: de la numeroasele sale acțiuni de binefacere până la viața sa socială, avea ce să toace – de asemenea în stil american.

Nu m-a mirat, peste ani, atunci când s-a hotărât să candideze la Președinția SUA.
Știam că au mai fost milionari sau miliardari ce s-au angajat în această aventură – de a încerca să ajungă în cea mai înaltă funcție oficială a Statelor Unite. Fără succes, atâta vreme cât mafia politică și financiară nu era în spatele lor.
Deci nu m-a mirat acțiunea lui, nici nu m-a interesat (nici măcar cât să văd în ce măsură este ambiția excentricității tipice a Americanului sau acoperirea unui grup de interese destul de puternic pentru a-i da șanse reale în alegeri).

Dar mi-a atras atenția ceva: schimbarea radicală a poziției mass-mediei față de Donald Trump.

Până atunci, Donald Trump era pentru mass-media Americanul ideal: realizat, competent, lăudăros, spectaculos, amuzant, uneori ridicol, sociabil, uneori genial etc.
Acum, dintr-o dată, mass-media îl prezenta pe Donald Trump exclusiv negativ. În același stil american, plin de superlative, Donald Trump devenise pentru mass-media chipul prostiei sau, paradoxal, chipul Răului.
Situația era absurdă, ridicolă, grotescă!
Plină de nerușinare, mass-media care îl ținuse în brațe decenii întregi îl umplea acum de scuipați din cap până în picioare.
Până ieri îl lăudase, acum nu îi mai găsea nicio calitate posibilă.
Și nu îi îngăduia nicio șansă de a deveni Președintele SUA.

Tot în clasicul stil Davy Crockett, Donald Trump privea cu un zâmbet superior această revărsare isterică de insulte și acuzații, batjocură și trădare. Și, uluitor, spunea adevăruri esențiale despre corupția din SUA, despre felul în care mafia neocomunistă – în primul rând prin clasa politică – a preluat controlul Statelor Unite și luptă să anuleze libertățile și drepturile omului obișnuit.

Acest discurs – mereu definit drept „teoria conspirației” de mafioții conspiratori și slugile lor – avea o foarte mare greutate, venind din partea unui miliardar. Adică a unui om aflat exact în cercurile de putere despre care vorbește!
Sau, ar fi avut o foarte mare greutate, dacă mass-media nu ar fi îngropat acest om în acuzații, insulte și bătaie de joc.

Schimbarea totală a purtării instrumentelor mediatice mi-a atras atenția real, pentru prima dată, asupra lui Donald Trump.
Am constatat că, dincolo de stilul campaniei lui (pentru mine foarte neplăcut), ceea ce spunea era corect, era adevărat. Ceea ce propunea el, ca program electoral, erau lucrurile de care Statele Unite aveau nevoie pentru a se întoarce la țara care fusese un chip al libertății – și care, de decenii, devenise un chip al fățărniciei, un pumn de fier într-o mănușă ce s-ar fi vrut de catifea.
Chiar lozinca, „Fă America iar măreață!” (Make America Great Again) era de bun simț pentru orice American. Este firesc pentru oricare cetățean să vrea ca țara lui să fie (iar) măreață. Doar un dement comunist, obsedat patologic de globalizare, poate să fie împotriva unei asemenea idei.
Donald Trump prezenta fapte.
Campania împotriva lui, doar o revărsare de ură, dispreț și răutate. Ba chiar disperare.
Căci, în ciuda faptului că toată mass-media mainstream era împotriva lui, Donald Trump creștea în sondaje, tot mai mult.

Desigur, m-am întrebat și eu cât de reală este campania lui, cât de real este angajamentul lui în apărarea valorilor americane.
Dar nu am putut să nu simpatizez cu el, văzând cât de urât se întorseseră împotriva lui admiratorii și „prietenii” de până mai ieri.
Mai ales când am văzut că are drept contra-candidat pentru Președinția SUA pe Hillary Clinton, criminala care, alături de soțul ei, a luat parte la crime împotriva umanității în Iugoslavia, Serbia, Siria și în alte părți.

Hillary Clinton este escroacă acoperită de mass-media, care a distrus dovezi esențiale într-un caz de trădare națională și a scăpat prin scuza ridicolă „le-am distrus din greșeală”. Este vorba, atenție!, despre peste 2,000 (două mii) de emailuri pe care, într-o cercetare federală (FBI!), Hillary Clinton le-a șters „din greșeală”. O parte dintre aceste emailuri fiind deja confirmate ca având informații clasificate – fie la nivelul „secret”, fie la nivelul „top secret”.
Orice alt funcționar american ce ar fi făcut un asemenea gest, venind cu o asemenea scuză, ar fi ajuns în pușcărie.
Și, bineînțeles, scuza ar fi fost cel mult subiectul ridicolului general.
Totuși aceeași mass-media care îl toca pe Donald Trump și îl declara o satană care va instaura o dictatură fascistă în SUA, o lua în brațe pe această individă!

Față de această stare de lucruri, Donald Trump vorbea public despre „mlaștina” care sufocă SUA, și din care Familia Clinton este parte.
Ca și despre alte adevăruri asemănătoare.

M-am întrebat repetat cât de sincer este Donald Trump în dorința de a îndrepta lucrurile în SUA, de a promova adevăratele valori americane, de a „seca mlaștina”.
Putea ușor să fie vorba doar despre obișnuitele minciuni electorale ale politicienilor.
Dar disperarea clasei politice, disperarea unor megalomani cu complex mesianic (precum Bill Gates ori George Soros), virulența patologică a atacurilor mediatice, complicitatea autorităților la violențele fizice împotriva simpatizanților MAGA etc. arătau altceva.
Arătau, pe de-o parte, existența și întinderea „mlaștinii” despre care tot amintea Donald Trump. Erau, adică, cea mai concretă dovadă a existenței mafiei pretins inexistentă.
Totodată, arătau că această mafie se teme de Donald Trump.

Iarăși, putea să fie o teamă simulată. O altă manevră electorală. Dar…
De la începutul anilor ’90 mă lămurisem că SUA fusese preluată de Comuniști. Amintiții Bill Gates ori George Soros, dar și alții asemenea, erau promotorii unor doctrine și politici de Extremă-Stânga. Adeseori identice doctrinelor de tip bolșevic, nazist ori fascist.
Susținerea pentru regimuri patologice precum Iliescu sau Constantinescu, pentru distrugerea României (cea mai pro-americană țară din Eurasia!), dovedeau că Statele Unite sunt conduse de o grupare în aceeași măsură anti-umană și anti-americană.
Acțiunile inumane din Irak și Iugoslavia au confirmat 1000% această realitate.
În numele unor minciuni evidente (arme de distrugere în masă inexistente, de pildă) s-au săvârșit atrocități teribile de către forțele armate ale SUA. Sub conducerea nominală a celor susținuți de amintiții miliardari (gen Bill Clinton, George W. Bush Jr., Hillary Clinton, Colin Powell, Condoleezza Rice etc.).

S-a văzut astfel că Statele Unite ale Americii fuseseră preluate de forțe extremiste, care nu aveau nicio șovăire în săvârșirea oricăror atrocități.
Atât prin SUA în Vest, cât și prin China Comunistă în Est, lumea înainta cu pași mari către dictatura globală din cărțile s.f. și din prevenirile multor Sfinți din Prigoanele Comuniste.
Cuvântul unor preoți precum Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa și alții asemenea se confirma, din nenorocire, an de an: lumea se lasă cucerită de Rău, îl laudă și îl susține, urăște Binele, fuge de El, îi urăște pe cei care Îl (mai) iubesc, Îl (mai) caută.

Ca urmare, nu exista nicio nevoie a acestei grupări pentru cineva ca Donald Trump.
Nu era nevoie de cineva care să pună pe masă mizeriile acestei mafii.
Nu era nevoie de cineva care să dea speranțe iubitorilor de libertate – cei mai mulți deja resemnați în fața inevitabilei dictaturi totale, biometrice, care se prefigura tot mai clar.
Să fi fost Donald Trump „nebunul” care, din iubire de Patrie, e gata să se jertfească pentru SUA?

Deși o asemenea idee este frumoasă, părea cu totul imposibilă.
Era adevărat că Donald Trump își folosea banii proprii pentru campania electorală, în loc să depindă de cercurile de influență, ca ceilalți candidați.
Era adevărat că până și în Partidul Republican – al cărui candidat era – vocile mafioților dădeau în el.
Era adevărat că unitatea mass-mediei împotriva lui, complicitatea autorităților la atacuri violente împotriva simpatizanților și unitatea campaniilor hollywoodiene împotriva lui atingeau niveluri record, unice în istoria SUA.
Dar cum să crezi că omul până ieri scăldat în luminile presei, răsfățat în viața socială a luxului miliardarilor, este de-o dată gata să jertfească totul?
Nu era mai logică o manevră electorală?

Apoi a venit șocul: Donald Trump a câștigat alegerile.
A urmat cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
Donald Trump a trebuit să guverneze având împotriva lui instituțiile pe care, legal, ar fi trebuit să le conducă.
În același timp, a fost sub un continuu atac al Partidului Democrat, al instrumentelor de tip Facebook sau Twitter, al mass-mediei.
În același timp, a fost confruntat cu atacuri împotriva SUA și împotriva sa de tip război hibrid.

Un exemplu tipic – inclusiv prin nerușinarea infinită ce l-a însoțit și îl însoțește – este pretextul George Floyd pentru tentativa de lovitură de stat BLM („Black Lives Matter”).
Black Lives Matter este o mișcare extremist-rasistă de Extremă-Stânga ce a incendiat, bătut, jefuit, ucis etc. în SUA. Lansarea violențelor extreme ale BLM a fost pretextată prin moartea produsă de droguri a infractorului George Floyd (un individ care, printre alte infracțiuni, a săvârșit violențe și amenințări cu moartea asupra mai multor femei, inclusiv însărcinate, și care a fost declarat „erou” și chiar „martir”). Trebuie subliniat faptul că există o înregistrare video, răspândită în întreaga lume, a arestării lui George Floyd. Mass-media mainstream a susținut că George Floyd ar fi fost sufocat de polițistul care l-a imobilizat; asta deși se vede în înregistrare că George Floyd vorbește și strigă foarte clar în timpul în care se pretinde că era sufocat. Precizăm pentru cei care nu știu că sufocarea face imposibilă vorbirea și strigătele, cu atât mai mult vorbirea clară. Deși nevinovat, polițistul care l-a arestat pe acest infractor recidivist a fost condamnat – încă o dovadă a politizării extreme a Justiției în SUA.
Campania extremist-rasistă a BLM a fost susținută de cercuri largi la nivel mondial.
S-a dovedit astfel absolut clar existența unei conspirații internaționale de Extremă-Stânga, însoțită de o ură rasistă extremă împotriva „albilor”.

Dar violențele BLM, susținute fățiș de Partidul Democrat, au fost doar o parte din campania împotriva lui Donald Trump.
Partidul Democrat a contestat fără încetare rezultatul alegerilor din 2016, sub cele mai absurde pretext și cele mai nerușinate acuzații.
Faceboo, Twitter și alte rețele similare au preluat și propagat aceste minciuni – și orice murdărie la adresa lui Donald Trump.
Totodată, s-a promovat un rasism feroce împotriva „albilor”, incitându-se permanent la un război al Americanilor „negri” împotriva „albilor”.
De asemenea, s-a promovat un extremism LGBT din ce în ce mai agresiv. Toți părinții care au vrut să își ferească copiii de implicarea în campania de sexualizare au fost declarați ca „amenințare la adresa securității SUA”; nu doar de către activiștii grupărilor LGBT, dar și de autorități de stat și federale, precum FBI.
Etc., etc.

La toate acestea se adaugă Plandemia, adică pandemia planificată declanșată la sfârșitul lui 2019, începutul lui 2020, în China.
Dovedite astăzi prin milioanele de dolari livrate de sursele chineze Familiei Biden, legăturile acestei familii cu China fac din implicarea Chinei în Plandemie un factor esențial.
De asemenea este dovedit și faptul că realizarea virusului COVID-19, o lucrare a ingineriei genetice și nu un fenomen natural, s-a făcut întâi în SUA, sub conducerea Dr. Fauci. Lucrările la COVID-19 au fost mutate în China după ce Congresul SUA a interzis asemenea cercetări și mai ales finanțarea lor de către stat. Dr. Fauci a continuat finanțarea lor prin subterfugii.

Toate cele amintite mai sus, plus altele peste care am trecut, fac din mandatul lui Donald Trump cel mai greu mandat prezidențial din istoria SUA.
În aceste condiții se poate spune că, totuși, Donald Trump s-a descurcat uimitor de bine.
Nu s-a plecat mafiei care încerca să îl distrugă,
a devenit primul Președinte SUA care a luat parte la Marșul pentru Viață,
a încurajat respectarea primelor amendamente și celorlalte prevederi ale Constituției Statelor Unite,
a obținut o creștere economică exemplară,
a îmbunătățit viața Americanilor de culoare (negri și hispanici în primul rând),
a refăcut controlul SUA asupra graniței sudice,
a scăzut influxul de droguri,
a sprijinit reducerea fiscalității,
a scăzut masiv birocrația,
a luptat să redea cetățenilor cât mai mult din libertățile lor firești confiscate de mafia stângistă în ultimele decenii.
Pe plan internațional Donald Trump a obținut revenirea la respectul față de SUA (pierdut masiv prin mandatele anterioare).
De asemenea, a fost primul Președinte SUA, după foarte multă vreme, care nu a început niciun nou conflict armat, ba chiar a izbutit să aducă pace reală în unele părți ale lumii.
Tratatul de pace din Orientul Apropiat pe care l-a realizat ar fi adus oricărui alt președinte (din SUA și nu numai) nenumărate laude și premii pentru pace.
A izbutit să reducă tensiunile din Irak, Iran, Afganistan, să scadă prezența militară internațională a SUA și, în mai multe împrejurări, să o aducă la raporturi de normalitate: adică de relații bilaterale, pe picior de egalitate, în locul relației unilaterale susținută de „dreptul forței” practicată de Obama, Clinton, Bush Jr. etc.
Până și Coreea de Nord a renunțat la aluziile sau amenințările deschise nucleare.
Pe fundalul atacurilor mai sus amintite, pe fundalul războiului anti-american și implicit anti-Trump al Partidului Democrat și grupării Gates-Soros, rezultatele mandatului lui Donald Trump sunt absolut excepționale.

Apoi, la alegerile din 2020, a avut parte de cele mai falsificate alegeri din istoria SUA.
Trebuie subliniat că frauda electorală este un fenomen des întâlnit, pretutindeni în lume. Cu atât mai de așteptat cu cât miza este mai mare.
La alegerile din 2020 Partidul Democrat l-a pus drept candidat pe Joe Biden, zis și Joke Biden, un vechi slujitor al Stângii. Astăzi este dovedit clar că Joe Biden este un pedofil care și-a abuzat sexual propria fiică, un ins corupt implicat în afaceri murdare în și cu Rusia, Ucraina, China etc. Totodată, este reprezentantul ideal pentru Partidul Democrat din SUA.
Este dovedit astăzi că grupuri importante din FBI și alte organizații federale au conspirat la impunerea lui Joke Biden ca Președinte al SUA și la înlăturarea lui Donald Trump.
Este dovedit faptul că Facebook, Twitter, CNN și alte asemenea instrumente au luat parte la conspirația amintită. În primul rând mințind opinia publică – așa cum au făcut-o și în Plandemie în privința măsurilor dictatoriale cerute de Stânga, a „vaccinurilor”, a politicii sinistrei organizații OMS etc. În al doilea rând cenzurând până la patologic orice ar fi contrazis discursul oficial.

Ca urmare, s-a izbutit înlăturarea lui Donald Trump, inclusiv cu ajutorul unor acte de trădare ale unor colaboratori iluștrii ai acestuia, precum Mike Pence sau Bill Barr. Care s-au dovedit a fi niște oportuniști lipsiți de orice urmă de onoare și demnitate, gata să își vândă Credința și Patria pentru „prețul potrivit”.
Dar Extrema-Stângă nu a fost mulțumită cu atât.
Știindu-se vinovată, și văzând că Donald Trump scoate la iveală falsificarea alegerilor, Mlaștina a organizat operațiunea 6 Ianuarie, în care agenți FBI au ucis o femeie nevinovată și au săvârșit nenumărate alte acte de incitare la violență. Totul în nădejdea izbucnirii unei isterii similară BLM, dar de sens opus, care să justifice arestarea lui Donald Trump și a celor ce îi rămăseseră alături.
Operațiunea nu a izbutit, deoarece oamenii nu s-au lăsat atrași în violențele dorite de Mlaștină.
Dar, oricum, a fost folosită ca pretext pentru persecuții politice – și este folosită până astăzi în același fel.

Ridicolul Președinției lui Joe Biden este nelimitat. Susținerea disperată a mass-mediei nu a putut să acopere cu totul nici rasismul acestuia, nici incompetența lui, nici ieșirile sau căderile produse de vârsta înaintată și sănătatea mintală redusă a acestuia.
Dar acest ridicol este întrecut de tragismul Președinției lui Joke Biden.
Măsurile economice și fiscale ale Mlaștinii au fost executate imediat și fidel de Joke Biden și gașca din jurul lui. Ca urmare, economia SUA s-a prăbușit.
Mai mult, Clanul Clinton-Biden a târât SUA, UE și întreaga lume în ceea ce astăzi se cunoaște drept Războiul din Ucraina.
Un lung șir de așa-zise accidente, ce par mai mult un șir de sabotaje economice bine executate, a lovit și lovește SUA.
Orașele controlate de Partidul Democrat (de la Detroit și Philadelphia la San Francisco și New York) se prăbușesc economic și social. La fel tot mai multe din state controlate de Democrați, în frunte cu California – care anul trecut a fost campioana SUA la afaceri pierdute și cetățeni fugiți, la numărul de oameni ai străzii etc.
Tabloul pare să fie din filme s.f. distopice, precum RoboCop sau Escape from L.A., doar că este realitate concretă.

Pe acest fundal, tot mai mulți Americani se îndreaptă către viitoarele alegeri SUA ca spre ultima speranță pentru revenirea la normalitate, la libertate, la valorile americane.
Ca urmare, Mlaștina a recurs la „Justiția” coruptă pentru a-l elimina pe Donald Trump din alegeri.
A încercat asta întâi prin grupările corupte din FBI, prin așa-zisa anchetare a „documentelor secrete” deținute de Donald Trump.
În această privință lucrurile sunt simple: Președintele SUA are autoritate absolută în declasificarea documentelor de stat. Ca urmare, un Președinte SUA poate declasifica documente – respectiv să le ia și să le țină acasă – după voia lui. Este o practică firească, legală, pe care o întâlnim la toți Președinții SUA. Acuzațiile FBI nu doar că sunt o încălcare a atribuțiilor FBI, dar sunt o totală aberație juridică.
Mai grav, s-a dovedit între timp, absolut clar, că Joe Biden a furat documente clasificate (inclusiv „top secret”!), folosindu-se de pozițiile ocupate de-a lungul deceniilor în Administrație. Adică fără să fi avut vreo funcție care să îi permită, legal, declasificarea sau extragerea vreunui document.
De asemenea, am amintit mai sus, Hillary Clinton a făcut publice documente și informații clasificate prin emailurile sale – activitatea infracțională dovedită de FBI.
Niciunul dintre ei nu a fost urmărit legal pentru aceste acțiuni.
În schimb Donald Trump, care a acționat 100% legal, este urmărit de procurori pentru această acțiune legală, invocându-se prevederi legale care nu se aplică Președintelui SUA.

Cum acest lucru nu era de ajuns, s-a recurs la altă mârșăvie „juridică”.
În New York-ul distopic de astăzi infractorii violenți sunt lăsați în libertate de către autorități. Procurorul Șef fiind unii dintre principalii responsabili pentru jafurile, violurile și crimele săvârșite de recidiviștii eliberați.
Totuși, același procuror a cheltuit enorm de multe resurse pentru a găsi un pretext pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump.
Am mai vorbit despre această farsă juridică, o persecuție politică la scenă deschisă, în cel mai clasic stil nazisto-bolșevic (aici); nu mai revin acum.

Voi sublinia însă abuzul din 13 Iunie 2023, prin care Donald Trump a fost pus sub arest, absolut aberant, ca parte a „urmăririi în Justiție” oganizată de Mlaștină.
Gestul are o singură „justificare”, dorința celor îngroziți de ideea „secării Mlaștinii” de a se răzbuna pe cel de care se tem. Însă, din punctul meu de vedere, are o însemnătate istorică:

mi se pare ultimul pas între SUA liberă și SUA tiranică.
Din această clipă
SUA este o dictatură de Extremă-Stânga în cel mai clasic înțeles al expresiei.

Regimul marionetă Joke Biden a fost instrumentul de trecere de la ultima Președinție americană adevărată la noul regim.
Părerea mea.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Ce urmează?
Probabil asasinarea… scuze, moartea ”accidentală” sau ”incidentală” a lui Donald Trump.
Apoi, un joc de marionete asemănător trecerii de la Iliescu la Constantinescu, în timpul căruia se vor rade ultimele libertăți și drepturi ale Americanilor.
Idioții mesianiști de Stânga vor jubila.
După care va urma un nou val de prăbușire, haos, suferințe cumplite.
Dar cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.

Statul ca structură de Dreapta sau de Stânga (I)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Sunt departe de a fi „un om politic”, în înțelesul obișnuit al expresiei.
Dar, ca istoric și etnolog, am o anume viziune asupra politicii. Una istorică și, totodată, una etnologică. Dar, mai presus de toate, sunt Creștin. Deci am o viziune creștină asupra politicii. Din îmbinarea acestor trei viziuni apare perspectiva mea.
Lămuresc aceste lucruri pentru cei disperați după literă, care vor găsi, poate, că rândurile ce urmează nu se prea potrivesc, sau nu se potrivesc deloc, celor învățate de ei.

Pentru mine – din cele trei viziuni de mai sus, adică – statul se împarte în de Dreapta și de Stânga (respectiv undeva între acestea, pe o anume scală) după un criteriu pe care îl voi prezenta îndată.

Pentru Dreapta,
statul este manifestarea naturală a forțelor populare (naționale) sau este o formă bolnavă, patologică, distructivă (și auto-distructivă).
Pentru Stânga,
statul este manifestarea unui contract social între anumite grupuri (de obicei între „instituțiile de stat” și „populație”); dacă acest „contract social” este „nedrept”, Stânga spune că întreaga societate suferă, fie prin „lipsa de guvernare” (anarhie), fie prin „autoritarism” (tiranie, dictatură).

Criteriul este acesta: dacă legile fundamentale (sau „legea fundamentală”) și practica, arată că un stat este manifestarea forțelor populare, acel stat este de Dreapta; dacă legile fundamentale (sau „legea fundamentală”) și practica, arată că un stat este manifestarea unui contract social, acel stat este de Stânga.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea