Scriind despre proclamarea Republicii Populare Române, la 30 decembrie 1947, un propagandist comunist nota patetic:

„Ei [oamenii] trăiau același sentiment ca și poetul care, pătruns de măreția clipelor pe care le trăia, luat de valul entuziasmului general, dăltuia în slove măiestre mersul istoriei.” (Alexandru Gărneață)

Poetul despre care vorbește propagandistul A.G. este Marcel Breslașul, iar „slovele măiestre” erau poezia (?) intitulată, pe cât de măiestru, pe atât de subtil, 30 Decembrie.
Cităm din ea o strofă:

Un megafon aducea vești de ce se’ntâmplă.
Sângele traducea morse în tâmplă:
„Trăiască Republica Populară Română.
Poporul a luat puterea întreagă în mână.”

Acestea sunt versurile inspiraționale și, reamintim, „măiestre”, prin care „se dăltuia” Comunismul în mințile și inimile oamenilor.
Acesta este nivelul de inteligență al Comunismului ca teorie și practică.
Artistică și de orice alt fel.
Restul e… durere.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea