Acest material a fost scris în 2010, ca răspuns la un text primit pe mail. Text pe care îl analizez bucată cu bucată. A fost preluat apoi de Foaia Națională și alte reviste online, site-uri etc.

Cel mai rău lucru la cetățenii români de astă nu este niciunul din cele pe care le socotisem cele mai rele până acum.
Cel mai rău lucru la cetățenii români de astăzi este cumplita boală a datului cu părerea.

Am primit pe mail un text intitulat „Adevărații constructori ai ”Podului lui Traian”?”.

Să vedem dacă el confirmă sau infirmă părerea mea.

Deci, să cităm, dar confruntând cu sursele!

I.

Citat (începutul textului primit):
„Toată lumea a învăţat la şcoală (atât în clasele primare, cât şi în liceu), la capitolul antichitatea românilor, că în răstimpul 103-105 arhitectul Apollodor din Damasc a construit un pod peste Dunăre, graţie căruia Traian a reuşit să-şi treacă armatele în Dacia şi să o transforme în provincie romană !”

Greșit!
Greșit, pentru că:

1. Cele mai multe manuale pe care le-am putut consulta spun ceva de genul „podul a fost construit înainte de al doilea război cu dacii”, fără a indica perioada exactă. Chiar dacă unele dau o perioadă, nu se poate generaliza în temeiul lor. Mai mult, disputele istorice serioase nu se pot baza pe manualele școlare decât atunci când chiar manualele sunt subiectul disputei.
2. Niciun manual pe care l-am putut consulta – și nicio sursă istorică! – nu spune că datorită acelui pod „Traian a reușit să-și treacă armatele în Dacia și să o transforme în provincie romană!”.
Afirmația ar fi, de altfel, cu totul absurdă sau pur și simplu incultă: Traian trecuse cu armata sa Dunărea în primul război dacic (101-102) pe un pod de vase, înfrângându-l pe Decebal care a cerut în genunchi mila împăratului înaintea zidurilor Zarmisegetuzei.
Podul era, deci, o necesitate pentru cineva care stăpânea temeinic amândouă malurile; atât ca sprijin logistic dar mai ales economic.

II.

Următorul citat:

„Faină chestia, mai ales că este vorba de o minune a antichităţii în această parte a lumii, fiind considerat cel mai lung pod din Imperiul Roman ! Numai că. informaţia nu prea pare în regulă, mai ales că nici nu are “acte” ! O să mă întrebaţi: “Cum adică nu pare în regulă ?” Foarte simplu. Pentru construcţia acestui pod de către romani nu există nici un document. Nici măcar unul ! Nici de factură folclorică, nici epigrafică şi nici literară !”

Greșit!
După cum vom vedea, există mai multe „acte” ale acestui pod. De obicei, însă, nu sunt menționate în manualele școlare, dar apar în lucrările de specialitate. De ce autorul minte atât de categoric, este greu de spus. Dar, așa cum vom vedea, chiar minte.

Secundar în context, Podul lui Traian (de la Drobeta) nu doar că a fost „cel mai lung din imperiul roman”, dar a fost cel mai lung pod din lume până la Podul lui Constantin cel Mare din 328 (2437 metri lungime, față de cei 1135 metri ai Punții Traiane). Acesta din urmă a fost cea mai lungă punte construită vreodată de oameni până în 1859, când se realizează în Canada Podul Victoria, peste Fluviul Sfântul Laurențiu (construcția având 2790 de metri). Astfel, Puntea Traiană a fost prima din lume peste 300 de ani și a doua din lume până în 1151 – când se deschide Podul Anping, din Fujiang, având peste 2000 de metri lungime (dar fiind încă mai mic decât Puntea Constantiniană din 328). Apoi va fi al treilea pod din lume ca lungime până în 1859.
Autorul nu s-a ostenit să verifice asemenea informații, deși elementare și esențiale pentru temă.

III.

Citat:
„Apoi trebuie să vă atrag atenţia că istoria este o materie de studiu logică. Ori, această acţiune de construire a podului de la Drobeta de către Traian, prin intermediul arhitectului Apollodor din Damasc, este absolut ilogică ! Să vorbim întâi despre documente.”

De fapt istoria nu este „materie de studiu” decât pentru elevi. Pentru cercetători ea este „disciplină științifică”, ceea ce este mult deosebit. Iar ca disciplină științifică istoria cere în primul rând o informare cât mai deplină, și apoi o onestitate cât mai deplină, pentru a se ajunge la concluziile cele mai probabil valabile. Ceea ce nu este, totdeauna, egal cu adevărul. A pretinde însă logică în lipsa informațiilor coerente este ilogic. Și o asemenea „metodă” de lucru nu poate duce decât la greșeli.

De aceea, trebuie să spun că, după cunoștințele mele, mi s-a părut cu totul greșită afirmația „această acțiune de construire a podului … este absolut ilogică”. Dar, dacă vrem să fim logici, trebuie întâi să vedem argumentele. Care sunt?

IV.

Citat:
„Este cunoscut faptul că monumentul triumfal ridicat de Traian în urma victoriei împotriva dacilor şi cunoscut sub numele de Columna lui Traian, este o cronică în piatră care relatează pas cu pas cucerirea Daciei.”

Greșit!
Toți specialiștii știu că, deși cuprinde multe informații, Columna lui Traian nu relatează lucrurile „pas cu pas” decât dacă socotim ca „pas” fiecare punct important din punctul de vedere al Romei. Sunt multe lucruri peste care se trece aici și sunt cunoscute din alte surse.
Afirmația nu este esențială în discursul textului analizat, dar este o mostră de „dat cu părerea deși nu știu”.

V.

„Pe un asemenea monument, mai ales că este construit de acelaşi arhitect care se presupune că a ridicat şi Podul de la Drobeta, Apollodor din Damasc, este practic imposibil să nu apară o asemenea realizare ! Fie si numai pentru satisfacerea orgoliului împărătesc şi a celui ce l-a construit., fără a mai pune la socoteală faptul că fără existenţa acestui pod poate că Dacia nu ar fi putut fi ocupată. Cu toate acestea dacă întrebăm documentele în legătură cu acest pod, ele tac, nu există dovezi literare sau epigrafice care să ateste construcţia podului de către romani ! ”

Greșit!
Greșeală care ține de incultură sau de dorința de a-i înșela pe cititori?
Nu-i treaba mea să răspund.
Însă afirmația este o minciună totală, absolut descalificantă științific și moral pentru emițător!

De la inscripția de pe malul sudic al Dunării, până la Columna lui Traian, sunt destule mărturii antice despre ridicarea acestui pod.
Ca simplă dovadă, atașez o poză a Podului lui Aplodor (sau Traian, cum vreți), așa cum apare el pe… Columna lui Traian!!!

Să mai amintim că Dio Cassius și alți istorici antici amintesc și ei de Podul lui Traian și de ridicarea lui.
Deci, dintr-o dată, argumentația cade. Cel puțin aici! Să vedem însă, ce urmează!

Pentru cei care nu înțeleg semnificația prezenței podului pe Columnă, să menționăm că, în afara plăcilor de la picioarele podului, este primul document antic ce atestă acest pod. Totodată, acest document atestă faptul că podul este stăpânit exclusiv de romani și, după cum arată și ruinele sale de astăzi, este construit într-un stil cu totul ne-dacic și tipic roman.

Și pentru că am amintit de plăcile sau tabulele romane ale Punții Traiane, să ne oprim o clipă la aceste izvoare istorice.
Au fost zece tabule romane sculptate în culoarul Carpaților Moezici sau ai Timocului, pe calea către Podul lui Traian. Acestea erau în teritoriul așezării romane Pontes (= Puntea, Podul).
Se păstrează până astăzi doar una, numită Tabula Traiana. Pentru alte patru există prezentarea lor în stampe și desene de secol XVIII și XIX.
Iat-o pe cea care se păstrează până astăzi:

Avem, deci, în Tabula Traiana, un „mic” document epigrafic ce atestă ridicarea de către Traian a Punții de la Drobeta. Un „mic” document, având „numai” 1.75 m înălțime și „doar” 4 lățime. Poate de aceea autorul textului în cauză nu l-a văzut, pentru că era prea mic!

La fel cum „mici”, dar mult mai mici!, sunt, se pare, monedele comemorative bătute de Traian în 106 pentru a sărbători și marca finalizarea lucrărilor la pod.

Printre alte surse antice care consemnează ridicarea Podului Pontes-Drobeta este de menționat lucrarea pe temă a lui Apolodor din Damasc. Lucrare pierdută în vremea invaziilor barbare, însă atestată de alte izvoare istorice ale vremii.
De asemenea, putem aminti nume precum Dio Cassius – care a trăit în vremea în care Podul lui Traian era folosit din plin –, Procopiu de Cezarea (din vremea Împăratului Iustinian), Ioan Tzetzes (Țețes). Toate atestând aceeași realitate: construirea Punții de la Drobeta sub conducerea și din porunca Împăratului Traian.

Coroborând imaginea de pe Columnă cu celelalte izvoare, concluziile firești – și incontestabile logic – sunt cu totul altele decât ale autorului textului analizat.

VI.

Citat:
„Există însă în folclorul aromân o baladă

populară care vorbeşte despre construcţia acestui pod. O sa vă spun imediat despre ce este vorba. Până atunci însă să vorbim puţin despre logica acestei afirmaţii tratată de specialişti ca “bătută în cuie”. De ce ?

1. În primul rând este absolut ilogic ca romanii să fi putut construi podul de la Drobeta într-un răstimp atât de scurt (numai 2 ani) în condiţiile în care unul dintre maluri se afla încă în stăpânirea dacilor !

2. În al doilea rând este absolut ilogic ca Decebal, pentru care libertatea poporului său era mai presus de orice altceva să stea cu mâinile în sân şi să privească cum se construieşte un pod care punea în pericol însăşi existenţa statului dac !

3. În al treilea rând afirmaţia este ilogică întrucât cercetări efectuate de către ingineri au pus în evidenţă faptul că, cu tehnica actuală şi pe vreme de pace, sunt necesari cca. 5 ani pentru finalizarea unei asemenea construcţii ! Atunci era război ! Iar Traian nu era un copil care se juca de-a războiul să nu-şi dea seama că-şi decimează armata în van urmărind finalizarea acestui proiect. Tocmai de aceea pe Columnă armata romană trece PE UN POD DE VASE !”

Greșit!

1. Nu există o baladă aromână despre acel pod!
Numele de Aromâni este dat Românilor din Macedonia, Epir, Tesalia și părți mai la sud de acestea, precum și Românilor de acolo ce au mers în număr semnificativ în Evul Mediu târziu și în epoci mai apropiate în Tracia și Iliria, și apoi și mai spre nord. Deci nu au legătură cu Puntea Traiană.
Românii din Moesia, singurii care ar putea teoretic avea, în afară de cei din Oltenia sau Banat, balade despre acest pod, nu sunt Aromâni.
Balada armână citată… nu are nicio legătură cu subiectul. Dar vom reveni asupra acestei balade la locul în care revine și autorul textului studiat, spre a vedea mai limpede despre ce este vorba.

2. Afirmația de la punctul 1. al autorului include două premise greșite. Prima este că durata construcției ar fi fost de „numai doi ani”. A doua că malul nordic ar fi fost la Decebal în perioada 103-105.
De fapt în primăvara lui 101 Romanii trec Dunărea pe un pod de vase și ocupă malul nordic al Dunării (ceea ce se vede și pe Columnă). Până în 105 Decebal nu îl mai recuperează, Oltenia și Banatul sunt în cea mai mare parte, deja, provincie romană. (se pot vedea toate lucrările de specialitate, precum și izvoarele indicate de acestea)

3. Afirmația de la punctul 2. al autorului include trei premise greșite.

Prima ar fi aceea că lui Decebal îi păsa de popor, adică, se subînțelege, „poporul dac”. Izvoare pentru această părere? Nu există.

Știm că Horea a strigat „mor pentru popor”. Pentru Decebal nu avem nicio asemenea mărturie.
O fi plăcut să ne închipuim că Decebal, cel dintâi dintre nobilii daci, iubea poporul de rând. Mărturiile istorice nu ne arată însă vreo asemenea iubire între tarabostes și poporenii lor. Poporeni pe care, la o adică, nobilii daci nu șovăiau să-i vândă și ca sclavi (Romanilor și Grecilor).
O excepție uimitoare, menționată ca atare, este cea perechii Burebista – Deceneu.
O asemenea mențiune nu există însă pentru Decebal, cu toate că este arătat ca un mare strateg, bun luptător ș.a.m.d.
Poate că-i păsa de popor, dar nu avem nicio dovadă în această privință.
Autorul tocmai vorbea de lipsa documentelor despre pod (imaginară în acel caz) ca o dovadă că nu Romanii au construit podul. În lipsa documentelor despre Decebal ar fi trebuit să-și stăpânească imaginația. Mai ales că sunt și alte izvoare privind raporturile dintre Decebal și popor, asupra cărora vom reveni.

A doua premisă greșită este că Decebal era reprezentantul „poporului dac”. Mai curând ar fi fost Traian, dacă e să judecăm după numărul de Daci conduși, sau niciunul dintre ei, dacă este să fim obiectivi (nu exista o unitate conștientă și sistematică națională dacică, nu exista un „exponent al neamului”; cel mult exista o unitate etnică, dar asta este cu totul altceva).
Știu că această idee este șocantă pentru mulți, dar adevărul este următorul:

Din Dacia lui Burebista Traian stăpânea la anul 100 mai mult de jumătate, adică:

– Panonia și vestul Crișanei, atât direct cât și prin iazigii confederați Imperiului Roman (ca și Tracia, de altfel, multă vreme);
– Moesia în întregime (adică cea mai mare parte din Serbia de astăzi, plus nordul Bulgariei din Munții Hemului – „Balcani” – până la Dunăre;
– Sciția Mică sau, mai târziu, Dicia (astăzi cu două județe în România și două ocupate de Bulgaria);
– sudul Basarabiei de azi (prima posesiune romană nord-dunăreană, de altfel);
– Carpații dinspre Moravia, prin iazigii și marcomanii confederați Imperiului Roman.

Ce stăpânea Decebal la anul 100?

– Banatul,
– Oltenia,
– Transilvania,
– E Crișanei,
– partea carpatică și sub-carpatică a Munteniei (restul fiind sub stăpânire roxolană)
și
– o mică parte din munții Moldovei.

Dar cine stăpânea restul Daciei lui Burebista, ori alte teritorii incluse de unii, pe drept sau nu, în zona nord-tracică?

Roxolanii și Bastarnii, care au fost aliați cu Decebal (deci nu sub autoritatea lui!), stăpâneau o parte a Câmpiei Munteniei și centrul Moldovei, de la Siret până dincolo de Nistru, poate și dincolo de Hypanis (Bug).

Carpii, Carpianii, Costobocii și Dacii Mari, care au fost neutri în aceste războaie, stăpâneau „Țara de Sus” a Moldovei, Maramureșul, Pocuția și părți mari din Galiția de mai târziu.

Concluzia:

Decebal stăpânea o Dacie care cuprindea doar o minoritate a Dacilor, mult mai mulți fiind chiar și cei din Imperiul Roman decât cei stăpâniți de Decebal.

===

Această enumerare, deși covârșitoare în sine, nu ar avea nicio însemnătate dacă Dacii din celelalte părți l-ar fi privit pe Decebal ca pe conducătorul și/sau reprezentantul lor.

Nici vorbă!

Decebal a vrut să ceară, din nou, ajutorul Dacilor Nordici (Carpi, Costoboci, Dacii Mari), spre sfârșitul celui de-al doilea război cu Romanii, deoarece până atunci aceștia nu-l ajutaseră cu nimic.
De asemenea, Dacii din Imperiul Roman (și vom reveni asupra lor!), n-au mișcat un deget pentru Decebal, dar au muncit din greu pentru Traian.
Este o realitate tristă pentru romantismul care îi vrea pe Daci uniți, naționaliști și anti-romani, dar este adevăr istoric atestat de izvoare.

Deci, nici vorbă ca Decebal să fi fost reprezentantul „poporului dac” privit ca întreg.

A treia premisă greșită este cea după care Decebal, dacă lăsa să se construiască podul, însemna că „stă cu mâinile în sân”.

Decebal câștigase pacea printr-o uimitoare mărinimie a lui Traian. Acesta, deși îl avea îngenunchiat la picioare, nu l-a luat prizonier, nu l-a batjocorit, ci i-a dat pacea. S-a retras de lângă Sarmisegetuza, dar a păstrat sudul Banatului și Olteniei, după cum atestă, iarăși, izvoarele.

Pierderile suferite de Decebal erau cumplite, armatele sale fuseseră decimate în război, trupele romane staționau la Drobeta și Dierna și în alte puncte ale malului nord-dunărean, dar și mai în adâncul Banatului și Olteniei. Oltenia, de altfel, se alăturase Romanilor din clipa în care trupele acestora intraseră pe teritoriul său. Și a fost alături de Romani până la capăt! O situație similară a existat în Banatul de câmpie și deal. Etc.

Din aceste pricini, orice mișcare înainte de vreme ar fi însemnat într-adevăr nimicirea lui Decebal și statului său. Ca urmare, nu a exista nicio acțiune militară (violentă) a lui Decebal în această perioadă.

Dar Decebal, firește, nu a stat „cu mâinile încrucișate” ci, cu ajutorul meșterilor și instructorilor romani și a ucenicilor acestora, și-a refăcut o parte din cetăți și armată, a construit noi mașini de luptă ș.a.m.d. Încălcând, de fapt, tratatul cu Traian, ceea ce a și dus la al doilea război cu acesta. În care Decebal a fost zdrobit.

Orice ar fi dorit autorul textului citat, Decebal nu putea să facă mai mult. Poate cu trei mitraliere și cinci căruțe cu muniție. Dar, nu avea de unde să le ia. Sau dacă Dacii Nordici ar fi trecut de partea lui. Dar, n-au trecut.

4. Afirmațiile de la punctul 3. al autorului sunt un amalgam uimitor de greșeli de sistematică și logică istorică. De ce?

Unde sunt „savanții”, pardon!, inginerii invocați de autor? Pe ce temei au stabilit ei cât de repede se putea construi podul, câtă vreme nu se cunoaște exact decât o parte din tehnica de construcție folosită? În comparație cu ce au făcut aceste calcule? Pe baza căror resurse umane și materiale estimate?

Cei care cunosc istoria Imperiului Roman știu bine că acesta construia străzi, viaducte, poduri ș.a.m.d. cu o viteză ce depășește cu mult, cu foarte mult, viteza construcției autostrăzilor în România. Înainte de a fi luptători militarii Romani erau constructori excepționali, atât în construcții ușoare și semi-ușoare – de la valuri de pământ sau palisade la forturi – cât și în cele grele. Mai mult, greul transporturilor în asemenea construcții ca Podul lui Traian nu era pe militari cât pe sclavi. Militarii erau meșterii constructori și nenumăratele urme ale realizărilor lor, din întregul Imperiu Roman, ne arată cât de buni meșteri erau!

Fără a intra în alte amănunte despre construcția Podului lui Traian, trebuie spus că pretenția autorului este lipsită de seriozitate. Folosirea tehnologiilor proprii de către civilizații străine nu poate fi estimată pe baza capacității de a le folosi de către o civilizație de azi – sunt străine. Nu dezvoltăm pe temă, dar există foarte multe cazuri în care estimările inginerilor moderni lipsiți de pregătire istorică s-au dovedit foarte greșite.

Pe de altă parte, autorul datează ridicarea podului între 103-105, adică în vreme de pace, după care spune „Atunci era război!”. Curat-murdar.

Apoi, autorul spune că Traian nu și-ar fi … decimat (?!?!?) armata construind podul. De ce crede autorul că ar fi fost o decimare, greu de înțeles, în condițiile în care armata romană se ocupa de construcții în mod curent. Cel mai probabil, nu știe o mulțime de lucruri elementare despre antichitatea romană.

În sfârșit, ca o culme a erorilor din acest pasaj apare și ideea că pe Columnă armata romană trece Dunărea pe un pod de vase.

Din păcate, deși a spus că istoria este o „materie de studiu logică”, autorul se arată străin de logică.

a) Trecerea trupelor în primul război dintre Traian și Decebal s-a făcut pe un pod de vase; trecerea trupelor ofensive în al doilea război s-a făcut pe pod; așa arată Columna!

b) Dacă a trecut trupele pe un pod de vase, Traian nu depindea de podul permanent pentru a-l învinge pe Decebal, așa cum afirmă la început autorul textului analizat de noi. Iar autorul se contrazice pe sine, ca și în cazul perioadei de pace/război a ridicării podului.

VII.

Citat:
„Dacii stăpâneau, înainte vreme, ambele maluri ale Dunării. Prin urmare este verosimil faptul ca Podul să fi fost construit de ei !”

Greșit!

Avem, pe de-o parte, mai multe izvoare antice care ne arată că Romanii au construit podul. Pe de altă parte, niciun izvor nu atribuie altcuiva ridicarea Podului!

Nici măcar izvoarele din vremea împăraților romani traco-iliri (sfârșitul secolului III)!

De asemenea, nu există nicio altă construcție similară, fie și doar ca tehnologie, care să aparțină Dacilor.

Deși Dacii au stăpânit amândouă malurile Mureșului, Oltului, Argeșului, Siretului, Buzăului, Prutului, Nistrului etc., nu au ridicat nicio punte peste ele, nu au lăsat nici măcar o singură urmă de pod.

Deci este cu totul neverosimil ca Dacii să fi construit un pod de 1135 de metri, când nu au ridicat nici măcar unul de zece sau douăzeci de ori mai mic.

La fel de bine (fals) am putea zice că l-au construit celții care, în timpul marii lor invazii, și înainte de Burebista, au stăpânit și ei ambele maluri ale Dunării.

Doar că se aplică aceleași fapte și, mai mult, nu sunt dovezi, nici scrise, nici arheologice, ale existenței podului până în timpul războaielor dintre Decebal și Traian.

Mai mult, a spune că Dacii „stăpâneau ambele maluri ale Dunării” este inducere în eroare. De ce? Pentru că Dacii de pe cele două maluri erau din triburi diferite, nu erau uniți! Tribalii și Dacii din Oltenia nu erau mereu în cele mai bune relații, iar vreo acțiune unită a lor, în orice domeniu, pur și simplu nu există menționată în istorie. Nici nu mai vorbim că nu aveau nicio tradiție în construcții monumentale, că nu ne-a rămas de la ei niciun pod măcar peste Olt sau Ogosta, ca să putem să ne închipuim că ar fi știut să facă o asemenea construcție. Dar aici intrăm în domeniu arhitecturii traco-dacice versus arhitectura romană, un subiect pe care autorul textului citat nici măcar nu l-a atins. De ce, nu știm. Fie că l-ar fi contrazis total, fie că nu îl cunoștea deloc.

VIII.

Citat:
„Faptul apare cu totul logic după ce-l citim pe Strabon:” Burebista stăpâneşte peste tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării”. Acelaşi autor ne spune: “(Burebista) trecea fluviul când dorea.”, însă Dacia nu era putere navală la acea vreme ! Dacă iarna Dunărea putea fi traversată pe gheaţă, cum se întâmplă în cazul atacului lui Decebal în Moesia, care era modalitatea de a trece Dunărea, vara, decât. pe un pod ! Aceasta având în vedere că Burebista, cum spuneam, nu dispunea de o flotă din care să facă pod de vase.”

Greșit!

1. Strabon arată acolo că Burebista nu era împiedicat de nimeni să treacă Dunărea, că era stăpân pe amândouă malurile, nu indică felul în care se trecea Dunărea.

2. Dacia nu a fost niciodată o putere navală. Sintagma „nu era putere navală la acea vreme” poate da alte idei, și ar fi cu totul greșite.

3. Burebista putea, la fel ca și alții, să facă fie un pod de luntrii – acele luntrii pescărești mai mari și mai zdravene decât bărcuțele de agrement cunoscute orășenilor – fie un pod de plute (de bușteni). Așa au făcut și turcii sau alți migratori care au trecut Dunărea fără poduri de piatră. Așa s-a făcut mai bine de 1000 de ani, cu atât mai mult o puteau face Dacii.

Mai mult, izvoarele istorice (sic!) arată că luntrile acestea erau foarte numeroase pe Dunăre și au fost adesea folosite ca atare. Să nu uităm că nici macedonenii care au fost înfrânți în Bărăgan nu aveau corăbii, dar au trecut Dunărea liniștiți în plină vară (cred că ne amintim episodul, este cel cu Dromichetes și Lisimah).

4. Pretinsa „logică” de a trage concluzii pe bază de supoziții nu are niciodată valoare. Izvoarele arheologice și cele scrise sunt cele care au valoare. Iar ele nu atestă nicio construcție mare ridicată de Burebista, cu atât mai mult vreun pod peste Dunăre. În schimb atestă ridicarea podului de la Drobeta de către Apolodor din Damasc în vremea lui Traian. Între documente și fantezie… pentru istorie sunt de preferat documentele.

5. Nu doar că Burebista a stăpânit destul de puțin pământul de la sud de Dunăre, dar l-a stăpânit și în condiții destul de precare. Așa cum am mai spus, nici măcar în centrul stăpânirii sale – care nu se știe foarte sigur unde a fost – nu a ridicat măcar vreo cetate măreață sau alt monument care să amintească de domnia pe care a avut-o. Nu se păstrează de la Burebista niciun pod, nici peste Olt sau Mureș, nici peste Lom, Ogosta sau oricare altă apă din teritoriul stăpânit (vremelnic) de el. Dacă pretinsa lipsă a izvoarelor este așa-zisul argument pentru negarea ridicării podului de către Traian, cu cât mai mult se potrivește el pentru Burebista!

IX.

Citat:
„Mai mult pentru această afirmaţie există chiar şi documentaţie ! O baladă populară aromână, intitulată “Puntea din artă” ne vorbeşte, valorificând probabil o legendă mai veche, despre trei meşteri constructori iscusiţi care au lucrat la construcţia unui pod peste Dunăre vreme de şase ani !”

Greșit!

1. O baladă populară de secol XVIII-XIX nu este o „documentație” istorică pentru secolul II d.Hr.!

2. Nu există o baladă populară aromână intitulată „Puntea din artă”.

3. Nu există o baladă populară aromână care să vorbească despre trei meșteri care au lucrat la construcția unui pod peste Dunăre.

4. Există însă balada armânească „Podul de pe Râul Arda”, care vorbește despre cei trei frați meșteri care au ridicat podul de pe acest râu (în vechea Tracie, azi în sud-sud-estul Bulgariei).

Autorul nu știe ce spune sau pur și simplu minte? Nu-i al meu să judec, dar oricum nu are dreptate, pretinsa „documentație” fiind în întregime un fals dintre cele mai rușinoase.

X.

„Dar ce se întâmplase cu podul în ajunul ocupaţiei romane ? Decebal, strateg vestit, surprins de atacul romanilor, distruge lemnăria podului. Faptul pare a fi atestat de bucăţile de bârne arse aflate la fata locului. Deci, pentru a frâna în oarecare măsură invazia romană, Decebal, din necesităţi de strategie militară, distruge opera înaintaşului său, Burebista. Aceasta va fi refăcută de un alt DAC, de această dată împărat al Bizanţului, anume CONSTANTIN CEL MARE, născut în oraşul Niş, aflat azi în Bulgaria !”

Greșit!

1. Dacă podul a fost refăcut de Constantin cel Mare, atunci nu mai aveau cum să fie acele „bucăți de bârne arse”. Ele există, doar că sunt din vremea distrugerii podului chiar de către Romani, odată cu abandonarea țărmului nordic al Dunării, în vremea invaziilor migratorilor.

2. Dacă autorul recunoaște că cei din Moesia erau Daci, ar fi trebuit să înțeleagă și faptul că, uimitor, au fost de partea lui Traian. Deci nu l-au privit pe Decebal ca pe un conducător/reprezentant al poporului dac! Mai mult, după cum arată izvoarele istorice – iarăși, ce să facem! – Dacii din Oltenia au trecut iute de partea lui Traian, iar cei din Muntenia erau mai mult decât fericiți să fie sub stăpânire romană. Se poate vedea acest lucru și la Cassius Dio dar și în alte izvoare, precum și în numeroasele lucrări de specialitate.

3. Constantin cel Mare nu a fost Dac, ci Traco-Roman sau, mai bine-zis, Străromân.
Și, de altfel, nu există despre el nici cea mai mică aluzie la vreo încercare de tracizare sau dacizare a Imperiului (ca la Galeriu); imperiu pe care l-a condus zeci de ani și căruia i-a hotărât destinele.

4. De vreme ce Decebal nu stăpânea malurile Dunării, controlate – iar documentat de izvoarele antice! – de Romani, nu avea cum să dea foc podului păzit de legiunile romane decât în urma unui alt război… care nu a existat.

5. Chiar dacă Decebal ar fi ars lemnăria, nu ar fi fost mare lucru pentru Traian să o refacă. De ce ar fi trebuit să aștepte această lucrare venirea Sfântului Constantin cel Mare? Evident, pentru că autorul textului îl urăște pe Traian, îi urăște pe Romani. Dar istoria adevărată nu se face pe sentimente de acest fel, ci pe informații concrete, pe dovezi istorice. Care, în acest caz, atestă că Podul de la Drobeta a fost ridicat de Apolodor din Damasc la porunca lui Traian. Restul e o tristă fantezie.

XI.

„Când, oare, vom înceta a mai ridica elogii cuceritorilor şi vom trece sub semnul ignoranţei realizările strămoşilor noştri ?”

Cu siguranță, veți face acest lucru când veți pune mâna pe cărți de istorie serioasă și veți cerceta izvoarele fără idei preconcepute. Atunci veți înțelege că și Romanii sunt strămoșii noștri și veți scăpa de mania deformării istoriei după închipuirea romantică a dacismului post-modernist.

Răspunsul este dat celui care a pus întrebarea, deoarece, într-adevăr, cel puțin în ceea ce privește ignoranța i se potrivește.

XII. CONCLUZIE

Da, am avut dreptate.
Cea mai îngrozitoare plagă a României de azi e datul cu părerea.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Răspunsul realizat în 2010 a trecut prin mici retușuri. Ultimele în Mai-Iunie 2026. Printre altele, am folosit pentru textul meu grafia corectă academic – deși, din motive politice, nerespectată de Academia Română – care prevede că substantivele proprii se scriu cu majusculă inițială. Și cum numele de popoare, etnii sau națiuni sunt proprii, trebuie scrise cu literă mare. Ceea ce am făcut.