Categorie: Cultura Veche Românească

Originea unui cuvânt. Bastârcă

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu


După Cultura Veche Românească: Valar, Valari, m-am hotărât să mai adaug, din când în când, mici studii, sau eseuri lingvistice (și etnologice), privitoare la câte-un cuvânt cu etimologie necunoscută sau neclară.
Astăzi ne oprim la bastârcă, un termen puțin receptat în zona livrescă, dar persistent în cele colocvială și argotică.

Cuvântul bastârcă este un cuvânt mai folosit decât s-ar crede, însă mai ales în zona limbajului liber, colocvial sau argotic.
Acest cuvânt are o serie de înțelesuri ce trebuie tratate împreună, iar nu izolate.

Bastârcă, bastârci (s.f.) 1. Lovitură (puternică) după ceafă. 2. Lovitură puternică (a vieții, la oină, la țurcă etc.) 3. (cu umor) Bobârnac puternic, dureros. 4. (arg.) Ciorap, mânecă ori săculeț umplut cu nisip, nisip și pietriș sau pietriș, care este folosit ca armă. 5. (prin ext.) Măsură de băutură, de tărie (țoi).1

La o primă vedere cuvântul este compus dintr-o rădăcină bast sau basta și un sufix românesc de tip –îrcă.
Folosind aceste două repere, am făcut următoarele observații.

În limbi est-iraniene și proto-iraniene, precum avestana, bactriana, persana veche, există rădăcina *basta-, legată semantic de acțiunile a lega, a închide, a strânge.
Ca urmare, în persana modernă (farsi), există forma basta, care înseamnă închis, legat, pachet.
În limba sogdiană, învecinată limbii persane, este atestat radicalul bast– (a lega, a închide), cu derivatul substantival basta– (legat, captiv).

Existența unui asemenea element iranian (scito-sarmatic) în spațiul românesc este justificată de prezența triburilor scite și sarmatice în Dacia și în jurul ei. Prezență atestată documentar și arheologic cel puțin din secolul XII î.Chr. până cel puțin la începutul sec. XIII d.Chr.2

Derivarea cu sufixul autohton (daco-moesic? traco-ilir?)3 -îrcă poate indica o origine veche – eventual supusă rotacismului –, deși nu se poate exclude și un fenomen lingvistic4 mai târziu (după secolul VIII d.Chr.).

Paradoxal la prima vedere – însă nu și dacă ne amintim că este vorba despre limbi indoeuropene –, pentru vocabulul bastârcă se găsesc remarcabile paralele și în idiomurile celtice.
Astfel, o conexiune semnificativă se poate face cu irlandezul babhsaigh (a lovi, a izbi), ori cu galezul (velșul) busto/ bystio (a bate cu putere, a bombarda cu lovituri, a altoi).5

În idiomurile tochariene, reflexele acestei arii semantice (pe filiera rădăcinii proto-indo-europene *bhendh– sau a radicalului pant-) suferă transformări semnificative, în care cu greu se mai recunoaște aspectul fonetic inițial – datorită fenomenelor specifice de evoluție ale grupului tocharic6. Înțelesurile sunt însă conexe: a lega, a fixa prin noduri/lovituri sau a împleti.

Practic avem o congruență (și fonetică, dar și semantică) între idiomuri indo-europene foarte și chiar extrem de îndepărtate. Idiomuri ce, raportat la arealul lingvistic indo-european, sunt vestice (adică celtice), estice (tochariene) și central-estice (persană, sogdiană, bactriană).
Congruența în cauză atestă cuvântul bastârcă drept un fosil lingvistic de tip isoglossă, foarte probabil reflectând până astăzi dinamica lingvistică și culturală a teritoriului carpato-dunărean în Epoca Fierului – perioadă definită de o puternică și repetată suprapunere, adesea rezultată în sinteze etnice și culturale, între elementele celtice, tracice și scito-sarmate.
Expresia „la o primă vedere” întrebuințată inițial are rolul de a îndemna la prudența absolut necesară în cercetarea filologică, exprimând relativitatea analizelor lingvistice în lipsa atestării documentare a apariției și evoluției termenului (termenilor) în limbă. În asemenea situații, încercările de reconstrucție rămân, în funcție de situație, ipoteze ori teorii evident disputabile.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Sensurile sunt preluate din lucrările din bibliografie și din uzul comun în cartiere (muncitorești) din București, Galați, Iași, Brăila, Timișoara, sau din uzul comun în sate din Moldova (județele Vrancea, Galați, Iași, Neamț, Suceava), respectiv din Transilvania, Banat, Vâlcea și Gorj. Desigur, am folosit dicționarele limbii române și mai multe atlase lingvistice, începând cu Atlasul Linguistic Român al lui Sextil Pușcariu (online, alături cu Micul Atlas Linguistic Român, aici). Ca o remarcă cel puțin secundară, precizăm că orice legătură cu istroromânul gobast (strâmb, cocoșat) este strict întâmplătoare. ↩︎
  2. Intensitatea și aria prezenței (sau ariile) diferă de la o epocă la alta. De exemplu, în secolul XIII d.Chr. principalele zone scito-sarmate sunt cele ale Ieșilor (Alanilor) din Moldova – de la care vine și numele capitalei Moldovei, Ieșii vechi, astăzi, livresc, Iași (popular tot Ieși) –, respectiv Iazigii, aflați mai ales între Silvania (teritoriul larg al Munților Apuseni) și Tisa, dar și la vest de aceasta, de obicei în enclave de dimensiuni reduse. Alanii din Moldova erau în legătură continuă cu cei din nordul Caucazului, suprapunându-se și cu stratul românesc dintre Nistru și Don. ↩︎
  3. Cf. I.I. Russu, Limba traco-dacilor, București, Ed. Științifică, 1967, p. 112-115 și Gr. Brâncuș, Vocabularul autohton al limbii române, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983, p. 45-48 (pentru discuția generală privitoare la productivitatea sufixelor considerate daco-moesice sau autohtone în lexicul popular și argotic). [1, 2] ↩︎
  4. Fenomenul poate să se fi manifestat (după secolul VIII d.Chr.) în două forme: (a) de apariție în limbă a termenilor iranieni, urmată de derivare sau (b) de existență în vocabular a termenilor dintr-o epocă mai veche, atunci având loc derivarea. ↩︎
  5. Ne ferim aici de o discuție privind bretona veche și bath (devenit astăzi batz), irlandezul bata, vechi-englezul batt (și dacă este împrumutat sau nu din idiomurile celtice). ↩︎
  6. Folosim termenul idiom, iar nu limbi tochariene, deoarece sunt neclare (și contestate) raporturile dintre tochariana C și tochariana A (literară) sau B (populară); ultimele două fiind clar limbi independente. ↩︎

Bibliografie selectivă

  1. Adams, Douglas Q. and Mallory, James P. (2006) The Oxford Introduction to Proto-Indo-European and the Proto-Indo-European World, Oxford, Oxford University Press
  2. Adams, Douglas Q. (2013) A Dictionary of Tocharian B, Revised and Greatly Enlarged Edition (2 volume), Amsterdam – New York, Rodopi/Brill
  3. Bachrach, Bernard S. (1973) A History of the Alans in the West, University of Minnesota Press, Minneapolis
  4. Bailey, Harold Walter (1979) Dictionary of Khotan Saka, Cambridge, Cambridge University Press
  5. Bartholomae, Christian (1904) Altiranisches Wörterbuch [Dicționarul Iranic Vechi], Strassburg, Karl J. Trübner
  6. Blažek, Václav (2014) Tocharian Studies: Works 1, Brno, Masaryk University
  7. Brâncuș, Grigore (1983) Vocabularul autohton al limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București
  8. Breban, Vasile (1987) Dicționar general al limbii române, Editura Științifică și Pedagogică, București
  9. Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (1909) Dicționar general al limbii române din trecut și de astăzi, Socec & Co, București
  10. Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (1907-1914) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), Librăria Socec & Comp., București
  11. Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (2003) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, Editura Paralela 45, București
  12. Cheung, Johnny (2007) Etymological Dictionary of the Iranian Verb, Leiden – Boston, Brill
  13. Delaporte, R. (1979) Elementary Breton-English Dictionary : Geriadurig Brezhoneg-Saozneg, Cork University Press, Cork
  14. Dinneen, Patrick Stephen (1904) Foclóir Gaeḋilge agus Béarla. An Irish-English dictionary, Irish Texts Society, Dublin, David Nutt, London
  15. Henning, W. B. (1960) The Bactrian Inscription, in Bulletin of the School of Oriental and African Studies, University of London, Vol. 23, No. 1 (1960) , pp. 47-55
  16. Lebedynsky, Iaroslav (2010) Les Scythes : Les Scythes d’Europe et la période scythe dans les steppes d’Eurasie (VIIe-IIIe siècles av. J.-C.), Editions Errance, Paris
  17. Loșonți, Dumitru (2021) Convingeri și propuneri etimologice, Editura Academiei Române, București
  18. Mac Farlane, Malcom (1912) The School Gaelic Dictionary, Eneas Mackay, Stirling
  19. Matasovic, Ranko (2009) Etymological Dictionary of Proto-Celtic, Brill, Leiden – Boston
  20. Papahagi, Tache (2013) Dicționarul Dialectului Aromân, general și etimologic, editori Nicolae Saramandu și Manuela Nevaci, ediție anastatică, Editura Academiei Române, București
  21. Press, Ian și Bihan, Herve ar (2004) Colloquial Breton. The Complete Course for Beginners, Routlege, Taylor & Francis Group, London and New York
  22. Pughe, W. Owen (1832) A Dictionary of the Welsh Language, vol. I-II, printed and published by Thomas Gee, Denbigh
  23. Russu, Ion Iosif (1967) Limba traco-dacilor, București, Editura Științifică
  24. Russu, Ion Iosif (1981) Elemente autohtone în limba română. Substratul comun româno-albanez, Editura Academiei RSR, București
  25. Sims-Williams, Nicholas (2001) Bactrian Documents from Northern Afghanistan, Vol. I: Legal and Economic Documents, Oxford, Oxford University Press
  26. Sims-Williams, Nicholas and Durkin, Desmond (2012) Dictionary of Manichaean Sogdian and Bactrian, Turnhout, Brepols
  27. Voleceanov, George (2007) Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, București