Categorie: Cultura Veche Românească

Jurnalul fericirii: răspunsuri pentru azi

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Jurnalul fericirii: răspunsuri pentru azi

De multe ori, dar poate de prea puține ori, am spus: Citiți Jurnalul fericirii! Pentru mine, este cea mai bună carte de teologie din ultimele secole.
Prea mulți au crezut – sau mai cred – că am vorbit ”simbolic” sau ”metaforic” (după cum mi se plângea un copil duhovnicesc, ce nu a citit cartea, că ar fi înțeles).

Dar adevărul este că trăim într-o dictatură tot mai brutală. O dictatură cu față umană – după cum o descria senin și zâmbăreț un tovarăș de drum cu Nicolae Ceaușescu, după tipicul comunist fiind și cel care l-a ucis, că așa fac tovarășii când vor puterea.
Revin: trăim în dictatură, și într-o dictatură din ce în ce mai brutală.
Există o închisoare digitală, dezvoltată de UE după modelul Republicii Comuniste China.
Dar, tot ca în regimurile totalitare, nu este de ajuns pentru tovarăși.
Ca urmare, au loc arestări, percheziții care să ucidă bătrânii părinți ai țintei și alte mizerii tipic totalitare. Care aduc blestem pe săvârșitori, pe părinții acestora, pe partenerii de viață ai acestora, pe copiii lor și pe toți cei care se aliază cu ei – cel puțin dacă ne luăm după ce spun Sfintele Scripturi.

Dar ce are de făcut un Creștin, sau un om care vrea să fie ucenic al Domnului Iisus, trăind în această dictatură?

Răspunsurile se pot afla mai mult decât oriunde, mi se pare mie, citind cu sufletul deschis Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt.

Se găsesc acolo răspunsuri deosebit de folositoare: sunt răspunsurile date de cel care a trăit creștinește, demn și vesel în dictatură.
Așa cum ar trebui să vrem toți să trăim.

Jurnalul fericirii se găsește, din fericire, și în format pdf, liber, așa cum și-ar fi dorit și autorul.

Se poate ca unele dintre afirmațiile culturale, personale sau politice ale Jurnalului fericirii să fie diferite de cele ale cititorului – așa cum mi s-a întâmplat și mie, așa cum li s-a întâmplat și altora.
Dar chiar și aceste părți fac parte din libertatea pe care a trăit-o, sub o cumplită și deplin inumană dictatură, autorul. O libertate pe care putem să o învățăm și să o câștigăm prin lecțiile de libertate sub dictatură pe care le dăruiește, cu multă dărnicie, cartea.

Mi se pare cea mai bună carte de teologie din ultimele secole pentru că dă sfaturi practice, răspunsuri concrete.
Alte cărți de teologie te duc poate la regulile generale corecte, sau la aplicarea particulară – a autorului sau a personajului preferat de autor. Dar sunt departe de a constitui acel manual al mersului pe jos de care avem atâta nevoie.
Cred că pentru mireni, în clipa de față Jurnalul fericirii este cea mai apropiată carte de Patericul egiptean, așa cum îl vedea și descria marele Bartolomeu Anania: cititorul va fi poate scandalizat de prezența căderii (sau a altor lucruri neplăcute) dar va învăța și lecția ridicării, redresării, întăririi… până la urmă a libertății întru Christos.

Citiți Jurnalul fericirii, excepțională școală a libertății sub dictatură.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cei care cred că nu suntem într-o dictatură, care cred că nu va veni nicio dictatură omenească, merită amintit că există mereu dictatura spirituală pe care caută diavolii și slujitorii lor să o instaureze. Amenințare pentru care, da, Jurnalul fericirii este o excepțională școală de apărare.

24 Iunie și Drăgaicele… Reblog

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu
24 Iunie și Drăgaicele, Sânzienele, Șoimanele… și altele

Rostul luptei în fața răului proorocit

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Povestea un preot ortodox din America de uimirea pe care a trăit-o în fața unei reacții neoprotestante față de pușcăria globală care se construiește.
Ca premisă, trebuie să înțelegem că în multe locuri din SUA există o bună înțelegere între neoprotestanți și ortodocși – dacă primii nu sunt Români sau de origine română. Ei colaborează în felurite activități sociale, în lupta împotriva avorturilor, în apărarea drepturilor civile etc.
Ca urmare, a fost neașteptat pentru ortodocși să constate pasivitatea, de multe ori totală, în fața măsurilor de control dictatorial impuse de clasa politică.

Unul dintre pretexte a fost acesta: Dacă e proorocit că se va întâmpla acest lucru, de ce să ne împotrivim?
Cu mai multe forme, precum: De vreme ce este proorocit acest rău de Dumnezeu, cine suntem noi să ne opunem?
Pe scurt, ideea era că lupta este fără rost în fața răului proorocit de Dumnezeu.

I-am spus părintelui în cauză că această idee am auzit-o promovată și în Europa, inclusiv în România.
Și că o consider parte din propaganda celor care instaurează pușcăria globală.

Sunt în această viziune mai multe greșeli.

Întâi, că există dreptul și chiar datoria de a lupta împotriva unui rău proorocit de Dumnezeu.

Dacă spunem că Avraam a făcut asta (Facerea 18:16-33), vor pretinde unii că nu suntem prooroci ca Avraam; asta deși Sfântul Ioan Botezătorul este mai presus de Avraam, iar un ucenic al lui Iisus ar trebui să aibă mai multă îndrăzneală la Dumnezeu decât Ioan Botezătorul (Matei 11:11; Luca 7:28; Ioan 14:13-14 etc.).
Însă ca să fie și mai clare lucrurile, nu erau prooroci nici regele din Ninive, nici poporul cel păgânesc de acolo; dar Dumnezeu a primit lupta lor împotriva răului pe care El îl proorocise (Iona 3:1-10).
Astfel încât se poate vedea clar că există și dreptul, dar și datoria de a lupta împotriva unui asemenea rău.

Al doilea, că împotrivirea față de rău este o datorie sfântă. Asta cred că nu mai e nevoie să demonstrez unui creștin.

Al treilea, că împotrivirea duhovnicească până și în fața unei pedepse dumnezeiești este bine primită de Dumnezeu și necesară.

Aici voi aminti iarăși de Avraam (Facerea 18:16-33), dar și de David, care a plâns și s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu, încercând să își scape de la moarte copilul zămislit în adulter și crimă1; și chiar dacă nu a primit ceea ce dorea, lupta lui a fost primită și binecuvântată de Domnul (II Regi 12:14-24).

La fel este și rugăciunea lui Avraam pentru Abimelec și ai săi (Facerea 20:17), rugăciunea lui Moise pentru oprirea focului ce pedepsea nelegiuirea (Numerii 11:1-2), tămâierea și rugăciunile lui Moise și Aaron pentru oprirea pedepsirii mereu răzvrătitului Popor Israel (Numerii 16:41-50) etc., etc.

Se poate astfel vedea că

este după Dumnezeu ca oamenii Săi să lupte pentru a mărgini sau opri chiar și pedepsele Sale, cu atât mai mult răul adus de oameni.

Ceea ce face din principiul dacă Dumnezeu a proorocit răul, noi nu i ne vom împotrivi o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.
Căci, evident, atunci când Dumnezeu proorocește răul o face pentru că vede că îl aduce libertatea de alegere rău folosită de oameni, nu pentru că îl vrea El2.

Dar, mi-a replicat cândva un baptist la aceste cuvinte,

Nu este scris despre creștini că așteaptă și grăbesc venirea Zilei Domnului? (II Petru 3:12) Deci – a adăugat el – ar trebui să lăsăm răul proorocit să se împlinească, grăbind astfel venirea Zilei Domnului!

Și l-am întrebat: Dacă erai în zilele vieții pe pământ a Domnului Iisus, ai fi sprijinit Răstignirea?

S-a cutremurat: Ferească Domnul! Nu!

Și l-am întrebat iar: De ce? Nu ai fi grăbit astfel venirea Zilei Domnului?
Și s-a blocat, săracul.
Atunci i-am zis:

Creștinii grăbesc venirea Zilei Domnului prin viață sfântă și cucernicie, nu prin complicitate cu răul, fie ea și prin pasivitate.

Dimpotrivă, luptând cu răbdare și dragoste chiar și împotriva răului (ce pare) de nebiruit ne arătăm cu adevărat ai lui Dumnezeu.
Căci și Acesta luptă, cu răbdare și dragoste, împotriva răului din mințile, inimile și sufletele noastre, rău pe care noi, liber, alegem neîncetat să îl urmăm.

Deci rostul luptei împotriva răului proorocit este mare. Amintim, pe scurt, că această luptă:
– ne face tot mai bine așezați în Bine
– ne desparte tot mai puternic de tot răul
– mărturisește dragostea față de cei care sunt departe de Dumnezeu
– ne alătură mărturisitorilor lui Dumnezeu din toate timpurile
– face binele ființial nouă

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Lupta împotriva răului, oricât ar părea sau ar fi de nebiruit, este parte esențială a Legii Române(ști). Este o luptă pe care au dat-o toți Sfinții Români, de la auxiliarii, legionarii și milițienii Sfântului Constantin cel Mare până la eroii Rezistenței Anticomuniste. Fără ea, nu suntem Români, ci doar Românofoni.

Note

  1. Pentru căutătorii de noduri în papură, amintim că rostul vieții noastre este Împărăția Cerurilor. Copilul lui David și Batșeba, zămislit în nelegiuire, a fost eliberat prin moartea sa de povara părinților lui și, ca trimis al lui Dumnezeu și mijloc al lucrării Sale a primit o parte mai bună prin moartea sa. Astfel că moartea lui a fost pedeapsă pentru părinții care nelegiuiseră, și binecuvântare pentru el. ↩︎
  2. Puțini îndrăznesc să înțeleagă felul în care Dumnezeu și-a limitat puterile în lumea materială ca să lase libertate deplină de alegere omului. Aici este de fapt deosebirea esențială între această lume și Rai sau Iad. În această lume Dumnezeu își mărginește puterile, deși nu și le retrage, în Rai toată voința oamenilor și îngerilor fiind unită cu Dumnezeu puterile Sale se văd și lucrează deplin, pe când în Iad cele mai multe sunt și retrase, nu doar că nu lucrează – de aceea Iadul este pustiu de toată frumusețea și de tot binele, care sunt lucrări și puteri dumnezeiești. ↩︎

Originea unui cuvânt. Bastârcă

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii


După Cultura Veche Românească: Valar, Valari, m-am hotărât să mai adaug, din când în când, mici studii, sau eseuri lingvistice (și etnologice), privitoare la câte-un cuvânt cu etimologie necunoscută sau neclară.
Astăzi ne oprim la bastârcă, un termen puțin receptat în zona livrescă, dar persistent în cele colocvială și argotică.

Cuvântul bastârcă este un cuvânt mai folosit decât s-ar crede, însă mai ales în zona limbajului liber, colocvial sau argotic.
Acest cuvânt are o serie de înțelesuri ce trebuie tratate împreună, iar nu izolate.

Bastârcă, bastârci (s.f.) 1. Lovitură (puternică) după ceafă. 2. Lovitură puternică (a vieții, la oină, la țurcă etc.) 3. (cu umor) Bobârnac puternic, dureros. 4. (arg.) Ciorap, mânecă ori săculeț umplut cu nisip, nisip și pietriș sau pietriș, care este folosit ca armă. 5. (prin ext.) Măsură de băutură, de tărie (țoi).1

La o primă vedere cuvântul este compus dintr-o rădăcină bast sau basta și un sufix românesc de tip –îrcă.
Folosind aceste două repere, am făcut următoarele observații.

În limbi est-iraniene și proto-iraniene, precum avestana, bactriana, persana veche, există rădăcina *basta-, legată semantic de acțiunile a lega, a închide, a strânge.
Ca urmare, în persana modernă (farsi), există forma basta, care înseamnă închis, legat, pachet.
În limba sogdiană, învecinată limbii persane, este atestat radicalul bast– (a lega, a închide), cu derivatul substantival basta– (legat, captiv).

Existența unui asemenea element iranian (scito-sarmatic) în spațiul românesc este justificată de prezența triburilor scite și sarmatice în Dacia și în jurul ei. Prezență atestată documentar și arheologic cel puțin din secolul XII î.Chr. până cel puțin la începutul sec. XIII d.Chr.2

Derivarea cu sufixul autohton (daco-moesic? traco-ilir?)3 -îrcă poate indica o origine veche – eventual supusă rotacismului –, deși nu se poate exclude și un fenomen lingvistic4 mai târziu (după secolul VIII d.Chr.).

Paradoxal la prima vedere – însă nu și dacă ne amintim că este vorba despre limbi indoeuropene –, pentru vocabulul bastârcă se găsesc remarcabile paralele și în idiomurile celtice.
Astfel, o conexiune semnificativă se poate face cu irlandezul babhsaigh (a lovi, a izbi), ori cu galezul (velșul) busto/ bystio (a bate cu putere, a bombarda cu lovituri, a altoi).5

În idiomurile tochariene, reflexele acestei arii semantice (pe filiera rădăcinii proto-indo-europene *bhendh– sau a radicalului pant-) suferă transformări semnificative, în care cu greu se mai recunoaște aspectul fonetic inițial – datorită fenomenelor specifice de evoluție ale grupului tocharic6. Înțelesurile sunt însă conexe: a lega, a fixa prin noduri/lovituri sau a împleti.

Practic avem o congruență (și fonetică, dar și semantică) între idiomuri indo-europene foarte și chiar extrem de îndepărtate. Idiomuri ce, raportat la arealul lingvistic indo-european, sunt vestice (adică celtice), estice (tochariene) și central-estice (persană, sogdiană, bactriană).
Congruența în cauză atestă cuvântul bastârcă drept un fosil lingvistic de tip isoglossă, foarte probabil reflectând până astăzi dinamica lingvistică și culturală a teritoriului carpato-dunărean în Epoca Fierului – perioadă definită de o puternică și repetată suprapunere, adesea rezultată în sinteze etnice și culturale, între elementele celtice, tracice și scito-sarmate.
Expresia „la o primă vedere” întrebuințată inițial are rolul de a îndemna la prudența absolut necesară în cercetarea filologică, exprimând relativitatea analizelor lingvistice în lipsa atestării documentare a apariției și evoluției termenului (termenilor) în limbă. În asemenea situații, încercările de reconstrucție rămân, în funcție de situație, ipoteze ori teorii evident disputabile.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Sensurile sunt preluate din lucrările din bibliografie și din uzul comun în cartiere (muncitorești) din București, Galați, Iași, Brăila, Timișoara, sau din uzul comun în sate din Moldova (județele Vrancea, Galați, Iași, Neamț, Suceava), respectiv din Transilvania, Banat, Vâlcea și Gorj. Desigur, am folosit dicționarele limbii române și mai multe atlase lingvistice, începând cu Atlasul Linguistic Român al lui Sextil Pușcariu (online, alături cu Micul Atlas Linguistic Român, aici). Ca o remarcă cel puțin secundară, precizăm că orice legătură cu istroromânul gobast (strâmb, cocoșat) este strict întâmplătoare. ↩︎
  2. Intensitatea și aria prezenței (sau ariile) diferă de la o epocă la alta. De exemplu, în secolul XIII d.Chr. principalele zone scito-sarmate sunt cele ale Ieșilor (Alanilor) din Moldova – de la care vine și numele capitalei Moldovei, Ieșii vechi, astăzi, livresc, Iași (popular tot Ieși) –, respectiv Iazigii, aflați mai ales între Silvania (teritoriul larg al Munților Apuseni) și Tisa, dar și la vest de aceasta, de obicei în enclave de dimensiuni reduse. Alanii din Moldova erau în legătură continuă cu cei din nordul Caucazului, suprapunându-se și cu stratul românesc dintre Nistru și Don. ↩︎
  3. Cf. I.I. Russu, Limba traco-dacilor, București, Ed. Științifică, 1967, p. 112-115 și Gr. Brâncuș, Vocabularul autohton al limbii române, București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983, p. 45-48 (pentru discuția generală privitoare la productivitatea sufixelor considerate daco-moesice sau autohtone în lexicul popular și argotic). [1, 2] ↩︎
  4. Fenomenul poate să se fi manifestat (după secolul VIII d.Chr.) în două forme: (a) de apariție în limbă a termenilor iranieni, urmată de derivare sau (b) de existență în vocabular a termenilor dintr-o epocă mai veche, atunci având loc derivarea. ↩︎
  5. Ne ferim aici de o discuție privind bretona veche și bath (devenit astăzi batz), irlandezul bata, vechi-englezul batt (și dacă este împrumutat sau nu din idiomurile celtice). ↩︎
  6. Folosim termenul idiom, iar nu limbi tochariene, deoarece sunt neclare (și contestate) raporturile dintre tochariana C și tochariana A (literară) sau B (populară); ultimele două fiind clar limbi independente. ↩︎

Bibliografie selectivă

  1. Adams, Douglas Q. and Mallory, James P. (2006) The Oxford Introduction to Proto-Indo-European and the Proto-Indo-European World, Oxford, Oxford University Press
  2. Adams, Douglas Q. (2013) A Dictionary of Tocharian B, Revised and Greatly Enlarged Edition (2 volume), Amsterdam – New York, Rodopi/Brill
  3. Bachrach, Bernard S. (1973) A History of the Alans in the West, University of Minnesota Press, Minneapolis
  4. Bailey, Harold Walter (1979) Dictionary of Khotan Saka, Cambridge, Cambridge University Press
  5. Bartholomae, Christian (1904) Altiranisches Wörterbuch [Dicționarul Iranic Vechi], Strassburg, Karl J. Trübner
  6. Blažek, Václav (2014) Tocharian Studies: Works 1, Brno, Masaryk University
  7. Brâncuș, Grigore (1983) Vocabularul autohton al limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București
  8. Breban, Vasile (1987) Dicționar general al limbii române, Editura Științifică și Pedagogică, București
  9. Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (1909) Dicționar general al limbii române din trecut și de astăzi, Socec & Co, București
  10. Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (1907-1914) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), Librăria Socec & Comp., București
  11. Candrea, Ion-Aurel și Densușianu, Ovid (2003) Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea), ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, Editura Paralela 45, București
  12. Cheung, Johnny (2007) Etymological Dictionary of the Iranian Verb, Leiden – Boston, Brill
  13. Delaporte, R. (1979) Elementary Breton-English Dictionary : Geriadurig Brezhoneg-Saozneg, Cork University Press, Cork
  14. Dinneen, Patrick Stephen (1904) Foclóir Gaeḋilge agus Béarla. An Irish-English dictionary, Irish Texts Society, Dublin, David Nutt, London
  15. Henning, W. B. (1960) The Bactrian Inscription, in Bulletin of the School of Oriental and African Studies, University of London, Vol. 23, No. 1 (1960) , pp. 47-55
  16. Lebedynsky, Iaroslav (2010) Les Scythes : Les Scythes d’Europe et la période scythe dans les steppes d’Eurasie (VIIe-IIIe siècles av. J.-C.), Editions Errance, Paris
  17. Loșonți, Dumitru (2021) Convingeri și propuneri etimologice, Editura Academiei Române, București
  18. Mac Farlane, Malcom (1912) The School Gaelic Dictionary, Eneas Mackay, Stirling
  19. Matasovic, Ranko (2009) Etymological Dictionary of Proto-Celtic, Brill, Leiden – Boston
  20. Papahagi, Tache (2013) Dicționarul Dialectului Aromân, general și etimologic, editori Nicolae Saramandu și Manuela Nevaci, ediție anastatică, Editura Academiei Române, București
  21. Press, Ian și Bihan, Herve ar (2004) Colloquial Breton. The Complete Course for Beginners, Routlege, Taylor & Francis Group, London and New York
  22. Pughe, W. Owen (1832) A Dictionary of the Welsh Language, vol. I-II, printed and published by Thomas Gee, Denbigh
  23. Russu, Ion Iosif (1967) Limba traco-dacilor, București, Editura Științifică
  24. Russu, Ion Iosif (1981) Elemente autohtone în limba română. Substratul comun româno-albanez, Editura Academiei RSR, București
  25. Sims-Williams, Nicholas (2001) Bactrian Documents from Northern Afghanistan, Vol. I: Legal and Economic Documents, Oxford, Oxford University Press
  26. Sims-Williams, Nicholas and Durkin, Desmond (2012) Dictionary of Manichaean Sogdian and Bactrian, Turnhout, Brepols
  27. Voleceanov, George (2007) Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, București