Scoala Română si snobismul. Gânduri (I)

Școala Română și snobismul. Gânduri (I)

Da, prima întrebare pentru mulți este
De ce „școala română” și nu „școala românească?”.
Răspuns:
Pentru că spunem, corect, „școala franceză”,
„școala italiană”, „școala germană”;
nu spunem, decât dacă vrem să fim ironici sau gratuit pedanți,
„școala germanică”, „școala italienească” ori „școala franțuzească”.
De fapt, și folosirea excesivă a termenului românesc
în loc de român este o mărturie a snobismului,
a înstrăinării față de propriul neam, a pierderii propriei identități.

O introducere în temă

Mă opresc aici la câteva snobisme anti-românești. Snobisme ce sunt, de fapt, o formă de rasism. O formă de rasism anti-românesc, atât de înrădăcinat încât își găsește reflex îndreptățiri chiar și la cei care se cred patrioți.
Și școala română („românească”) este o bună pildă.
Căci s-au găsit rasiști anti-români, ce au fost urmați orbește de mulțimi de snobi, care să urle:

Românii n-au avut școală!”, „Românii au fost atât de înapoiați încât au înființat primele școli superioare cu 7-8 sute de ani după Vestul Europei!”, „Românii au înființat primele lor universități în urma întregii Europe!”.

Iar aceste răcnete sunt „argumente” pentru pretinsa inferioritate rasială, etnică, religioasă etc. a Românilor față de „alții” (fie că acești „alții” sunt, după rasistul care vorbește, Rușii, Germanii, Ungurii, Turcii, Austriecii sau oricare alții).

După acești rasiști, ce se poate spune despre Evrei, câtă vreme cea mai veche universitate din Israel, Universitatea Iudaică din Ierusalim, a fost fondată în 1918?
Sau ce vor spune despre Armeni, câtă vreme cea mai veche universitate din Armenia, Universitatea (de Stat) din Erevan, a fost întemeiată în 1919?
Păi, stai!”, vor striga rasiști, speriați că s-ar putea vedea că sunt rasiști. „Evrei și Armenii au fost prigoniți, de aceea n-au apucat să…
Și Românii n-au fost prigoniți?
Ăăă…” încep să se bâlbâie rasiștii. „Păi, nu la fel! Ce, pui Holocaustul…
Care Holocaust, culților, că vorbim de 1918 și 1919, când abia se terminase Primul război mondial!
Ăăă…” se bâlbâie iar rasiștii. „Păi, oricum, nu e același lucru!
Dar nu pot să îți spună logic de ce nu ar fi același lucru, nici să îi pici cu ceară!

Și, după ce îi lași să se perpelească puțin, îi întrebi:
Ce este mai mare, Academia sau Universitatea?
Academia!”, zâmbesc ei fericiți că au găsit o certitudine.
Și dacă noi am avut Academii cu sute de ani înainte de universități, ce vă spune asta?
Ăăă… Nu se poate! Nu se poate să fi avut noi Academii atunci!
Pentru că, dacă se poate, ce mai rămâne din discursul lor despre inferioritatea românească?

Discurs fără de care snobismul, slugărnicia, trădarea, prigonirea Românilor, apar așa cum sunt: mizerie sufletească fără margini și fără nicio îndreptățire.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Rusia, LGBT, cenzura

Am arătat de curând faptul că activismul LGBT este doar un pretext pentru dictatură. Este o scuză pentru persecutarea Creștinilor și Conservatorilor, pentru atacarea familiei și moralității, pentru disoluție socială și tirania statului „părinte”.

Aflu de la R3Media că Putin, sau Rusia Putinistă, a găsit un alt mijloc de folosire a LGBT ca pretext pentru dictatură: prin interdicție.
Știrea spune că o artistă ar fi fost amendat pentru că a afișat steagul curcubeu LGBT, iar o femeie ar fi fost pedepsită cu cinci zile de închisoare pentru că… purta cercei curcubeu!

Față de aceste acte tipic dictatoriale, surse rusești invocă declararea „mișcării internaționale LGBTQ+” drept organizație sau mișcare extremistă.
O încadrare, de altfel, corectă, mai ales dacă ne uităm la cererile extremiste ale mișcării acesteia în România. Sau la acțiunea extremistă a activiștilor LGBT din România de a încerca să oprească ori să interzică un referendum (instrument cheie al democrației, urât exclusiv de dictatori și ciracii acestora).
Invocarea de către sursele rusești ale acestei declarări este legată de faptul că, la fel ca în România, Uniunea Europeană și alte zone cu tendințe sau practici dictatoriale, „sunt interzise simbolurile organizațiilor sau mișcărilor extremiste”. Deci, din clipa în care activismul LGBT este declarat de stat „mișcare sau organizație extremistă”, simbolurile LGBT sunt interzise.

Acțiunile rusești au fost întâmpinate de unii cititori români cu „inimioare” sau „like-uri”; ceea ce pare fie acțiunea serviciilor, fie acțiunea inconștienței.
Căci cenzura este semnul dictaturii și o uciderea a libertății!

Să ne înțelegem: eu sunt sigur că activismul LGBT este nociv. Este nociv și pentru societate, în general, și pentru persoanele gay sau cu alte asemenea înclinații, în particular.
Dar sunt gata să mor pentru dreptul activiștilor LGBT de a-și susține ideile, așa cum sunt gata să mor pentru dreptul oricui de a-și susține ideile.
Căci Ortodoxia este libertatea alegerii, niciodată Inchiziție, dictatură sau pușcărie ideologică.

Să ne înțelegem: dacă vă bucurați că oponenții ideologici sunt pedepsiți pentru simplul fapt că își prezintă ideile sau existența, așteptați-vă să fiți pedepsiți la fel de către același sistem.

Ceea am spus în eseul anterior pe subiectul LGBT repet și astăzi: este ridicol să crezi că îi pasă clasei politice de cetățeanul de rând; cu atât mai mult de sexualitatea lui.
Este absolut ridicol să crezi că Putin este real preocupat de corectitudinea vieții sexuale a cetățenilor pe care îi stăpânește. Dar, cu siguranță, este preocupat de orice mijloc prin care își poate crește puterea asupra acestor cetățeni. De pildă, sub pretextul „apărării de extremiști”
Așa cum a făcut și Uniunea Europeană, când sub felurite pretexte a introdus și introduce mijloace de control și pedepsire a cetățenilor care nu îi sunt 100% supuși.

Principiul libertății de gândire și exprimare este fundamental.
Atâta vreme cât exprimare nu include violență, trebuie să fie liberă. Este discutabilă admiterea vulgarității (ce înseamnă vulgaritate, cât este admisibilă etc.). Dar, cu siguranță, exprimarea decentă a ideilor nu poate fi interzisă într-o țară liberă, într-un stat liber.
Iar cei care se bucură de asemenea interdicții ori au tendințe de torționari, ori sunt sinucigași inconștienți.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Despre extremismul etnic religios grecesc (II)

prima parte aici

Simpla idee că ar exista un extremism religios grecesc este un șoc pentru Grecofili și o blasfemie pentru Grecofoni (care văd această purtare ca îndreptățită, ba chiar sfințitoare!).
De pildă, am avut parte de indignarea unora (câteodată bâlbâită din pricina intensității!) care invocau Sinodul Local din Istanbul 1872 (zis din Constantinopol 1872). Sinod grecesc ce „a condamnat etnofiletismul”. I-am întrebat dacă sunt conștienți că Grecii au aplicat sistematic principiile pe care le-au condamnat la acel sinod; și dacă sunt conștienți că Grecii au condamnat etnofiletismul la acel sinod doar ca armă diplomatic-religioasă împotriva Bulgarilor. Răspunsul a fost căscarea uimită a ochilor și ridicarea din umeri: habar nu aveau.

Ei nu știau nimic despre prigoanele etnice sistematice organizate de Greci împotriva Creștinilor care nu erau de limbă greacă.
Ei nu știau că „eroul” Ali de Ioanina, pașă glorificat de diplomația grecească (ajuns „erou” până și în Contele de Monte Cristo) a fost un trădător și un genocidar: la îndemnul călugărului Cosma Etolul (Etolianul) a masacrat pe Românii care îi salvaseră viața și cărora le jurase recunoștință veșnică.
Ei nu știau că „sfântul” Cosma Etolul/Etolianul a avut o ură neîmpăcată față de Români, pentru că aceștia nu l-au primit de episcop (mitropolit, se voia el) în Muntenia, pentru o pricină „minoră” (pentru el): nu cunoștea o boabă de română și nu voia să învețe româna, având pretenția ca Românii din România să învețe, toți, greaca!
Ei nu știau că „sfântul” Cosma Etolul/Etolianul a colindat apoi Macedonia, Tesalia, Atica, Acarnania, Etolia, Epirul, căutând sprijin împotriva majorității româno-slave sau româno-albaneze din acele locuri. A căutat acest sprijin și în minoritatea grecească locală, dar și printre puternicii zilei, adică printre Turcii și ceilalți islamizați aflați în administrație și armată.
Ei nu știau că același Cosma Etolul a blestemat repetat pe cei care „ar îndrăzni să se roage sau să și slujească în limba română”. Ceea ce îi pune sub blestem pe toți Românii din Republica România și pe ceilalți care folosesc limba română în cult! Sau, desigur, îl pune sub blestem veșnic pe Cosma Etolianul dacă un asemenea blestem este nelegiuit, anti-ortodox, eretic; de exemplu, dacă este un blestem entofiletist… așa cum și este!
Ei nu știau că urmașii lui Cosma Etolul, de la Neofit Duca la Anarții lui Lambros, au săvârșit mii și mii de crime motivate etnico-religios, ajungând până la arderea cărților sfinte care erau în alte limbi și la atentate, crime și torturi împotriva preoților care slujeau în limba română!

Și nu doar că amintiții indignați față de ideea extremismului etnic religios grecesc nu știau asta!
Dar și refuzau să creadă că ar exista asemenea fapte ale Grecilor!
Sau că Patriarhia de Fanar ar gira asemenea erezii!

Deci, i-am întrebat dacă au auzit despre Mucenicii Atanase Papanace și Haralambie Balamace și cei împreună cu dânsul.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

ø;

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (IV)

partea dinainte aici

Deși am arătat o însemnată parte din ceea ce înseamnă bolșevizarea SUA, merită să ne oprim la ceea ce suferă oamenii obișnuiți în urma acestui proces!

De pildă, Scott Smith din Județul Loudoun, Statul Virginia!
Cum și-ar fi putut închipui, cum s-ar fi putut aștepta, el și familia lui, la efectul politicii transgender asupra fiicei sale și familiei sale?
Pentru că politica transgender impusă de către Conducerea Școlară a Județului Loudoun a obligat școlile să accepte drept „fete” orice băiat care se declară fată!
Ca urmare,
fata de 15 ani a lui Scott Smith a fost răpită și violată în toaleta liceului Broad Run (High School, Loudoun, Virginia) de un băiat îmbrăcat în haine de fată.
Conducerea Școlară a Județului Loudoun a acoperit violul, ca și alt viol săvârșit de același individ! El fusese mutat aici de la Stone Bridge High School, din același județ… unde violase alte două fate.
Deoarece a încercat să scoată la lumină cazul și să facă dreptate fetei sale, Scott Smith a fost arestat, bătut de polițiști și trimis în pușcărie. Fiind „grațiat” de Guvernatorul Virginiei, care în grațiere îi ia apărarea, dar nu a putut face, se vede, nimic mai mult în cazul de față. Desigur, Scott Smith nu a fost decorat, cum merita, pentru că s-a luptat cu sistemul și a scos la lumină această mizerie. Și, desigur, nu i s-a făcut dreptate nici până astăzi!
Nici lui, nici fetei lui, nici familiei lui.
Iar presa de Stânga îl prezintă ca pe un fel de nebun și/sau infractor, iar violul este denumit „doar” „asalt sexual”, ba chiar doar „asalt”; fără să existe nimic din virulența mediatică din timpul campaniei #me2 (când cea mai mică și improbabilă acuzație a unei femei stârnea furtuni furioase fără margini!).
Individul – declarat ba „de gen fluid”, ba „trangender” – a fost „pedepsit” cu „reținere la domiciliu” (nu arest, ci o „pedeapsă” care nu rămâne la dosar, nu impune supraveghere ulterioară și îi deschide poarta către alte acțiuni similare).

Politica transgender amintită a fost impusă de Democrați (Partidul Democrat din SUA) pretutindeni unde s-a putut.
Am amintit în alt loc despre faptul că femeile din pușcăriile SUA au parte de tot mai multe violuri din partea „transgenderilor” care sunt închiși cu ele.
Iar în clipa de față sunt doar unsprezece state în SUA care impun ca folosirea vestiarelor și băilor să se facă în funcție de sexul biologic – ceea ce oricum îi înfurie pe Stângiști!
Iar acestea toate sunt doar mici bucăți din „binele” pe care Stânga îl aduce pretutindeni în SUA.

Am amintit de denumirea de „terorist casnic” („domestic terrorist”). Ea este o născocire a FBI-ului prin care sunt terorizați de acesta și alte autorități părinții care încearcă să își apere copiii de ideologia transgender, de propaganda LGBT, de Satanism sau alte asemenea curente sprijinite de Partidul Democrat (= Nazist).
Merită observat că în obsesia anti-albă și anti-creștină a Partidului Democrat acesta a ajuns să se alieze pe față cu cele mai rasiste și antisemite organizații din lume, inclusiv cu organizațiile teroriste din Palestina sau alte părți ale lumii. Faptul că aceste organizații își țin sub teroare inclusiv adepții pare să fie mai curând un punct de atracție pentru Democrați, decât de rezervă.

Un psihopat de judecător de Stânga din Statul Delaware a blocat veniturile lui Elon Musk în calitate de CEO al Tesla; motivul: este nedrept ca un om să câștige atât de mult. Dincolo de cei care se bucură să-l vadă pe Elon Musk în dificultate, dincolo de cei care cred că există și argumente logice (dincolo de pretextele comuniste), un fapt rămâne: are loc o creștere fascist-nazistă a controlului de stat asupra firmelor americane, mai ales asupra celor care nu intră în sistemul de Stânga.
Pentru că același sistem judiciar nu îi pune la punct nici pe Bideni (cu toate mitele dovedit a fi primite din China sau Ucraina), nici pe alți mafioți de Stânga. Pentru că, de, sunt în gruparea potrivită.

În același timp, orașul „albastru” (adică Democrat) Denver, capitala Statului Colorado, este copleșit și în pragul colapsului din pricina politicii de imigrație Biden-Kamala. Cu cca. 710 mii de locuitori, Denver, declarat „oraș sanctuar” pentru imigranții ilegali, devine tot mai mult un oraș răvășit, bântuit de acte de violență, droguri, sărăcie, murdărie, boli…
Denver are de ținut în spate în clipa de față peste 40,000 de imigranți ilegali (echivalentul a aproape 6% din populația locală). Cheltuielile impuse prin politica Guvernului Federal trec de 100 de milioane de dolari pe an numai pentru Denver! Iar acești bani sunt luați de la cetățenii americani care muncesc… și care au votat cu Biden, s-au abținut, ori au votat altfel.

Despre împușcăturile din „orașul sanctuar Chicago” se poate povesti la nesfârșit.
Și Chicago este „oraș albastru”, adică este stăpânit de Stânga, de Partidul Democrat, prin urmare.
De ani de zile Democrații au declarat Chicago „zonă liberă de arme de foc”; încălcând Constituția SUA, au dezarmat radical cetățenii.
Ca urmare, infractorii fac legea! Inclusiv folosind masiv arme de foc.
În fiecare săptămână, mai ales sâmbăta și duminica, orașul răsună de împușcături. Scenele par desprinse din filme de groază: zeci de oameni sunt răniți, mulți mor, iar Primăria nu doar că nu ia măsuri, dar îi pedepsește pe cetățenii care se apără.
Doar în prima săptămână din Iunie 2022, de pildă, sub paza autorităților Democrate, au fost răniți 42 de oameni și uciși 9.
Situația se menține de ani de zile, pentru că Democrații ajung, sistematic, la conducerea orașului.
Iar cum infractorii știu că cetățenii nu au arme și nu se pot apăra, trag fără teamă. Și, sistematic, fug înainte să vină Poliția.
Amintim că tot în vara lui 2022 au avut loc în SUA două tentative de împușcături în masă: una în Uvdale, Texas, „zonă liberă de arme de foc”; una în Charleston, Virginia de Vest, zonă în care cetățenii pot purta arme de foc.
La Uvdale nebunul trăgător a ucis 2 învățători și 19 copii și a rănit 17 alte persoane.
La Charleston nebunul trăgător a început să împuște oameni și copii, dar o femeie și-a scos pistolul și l-a omorât pe criminal, salvându-i pe copii și adulți deopotrivă.
Concluzia Stângiștilor este: dezarmați cetățenii!
Și îi dezarmează!

Fragment dintr-un articol dedicat atacului din Charleston

Toate acestea sunt doar o mică parte din suferințele Americanilor de pe urma Stângii.
Absolut tipic pentru adâncimea prostiei omenești, mulți Americani sprijină Partidul Democrat; și cred în aruncarea vinei pentru crimele, corupția și eșecurile democrate pe Republicani, Conservatori, Creștini, Albi…
Și de aici vine răul: căci acești naivi (voiți sau nu) sprijină răul.
Un rău ce înghite SUA tot mai mult, prăbușind-o în întuneric.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cine știe ceva engleză, postez aici legătura către un video scurt despre una dintre acțiunile brutale, tipice unei dictaturi naziste sau comuniste, asupra unui cetățean american nevinovat. Plecând de la el, cine este interesat poate să afle mai multe.

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (III)

partea dinainte aici

Totdeauna Stânga a depins de existența dușmanilor.
Fără dușmani, Stânga nu are pe cine să dea vina.
Stânga speculează lenea, invidia, lăcomia, răutatea oamenilor. Și face din persoanele, sistemele sau comunitățile de succes „vinovații” lipsurilor și suferințelor celor bântuiți de lene, invidie, lăcomie, răutate.

La început, Stânga „americană” (specific regional, nu etnic, național sau cultural) a găsit ca „dușmani” pe „Negri”, pe „Evrei”, pe „Indieni” etc. Această ideologie a marcat discursul și activitatea politică a Partidului Democrat din SUA vreme de cam două secole (secolul al XIX-lea și secolul XX).
Partidul Democrat a luptat împotriva Amerindienilor, a promovat sclavia, a provocat Războiul Civil pentru a păstra sclavia, a promova discriminarea rasială și legile Jim Crow, a stat la baza apariției și funcționării Ku Klux Klan etc., etc.

Dar această Stângă ce ține de secolele XVIII-XIX a fost treptat infiltrată și completată (în rău) de Comunism. Mai ales în formele Bolșevismului.

În perioada interbelică Uniunea Sovietică (URSS, U.R.S.S., Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) a investit sume uriașe în bolșevizarea Vestului.
Germania și Austria au fost principalele centre de răspândire a sexualității bolșevice, care promova practicile LGBT, incestul și pedofilia. Prin aceste centre s-a realizat apoi infiltrarea Statelor Unite (SUA, S.U.A., Statele Unite ale Americii) inclusiv din perspectiva sexualității bolșevice.
Alt clișeu bolșevic este lupta împotriva imperialismului. Acest „principiu” venind dintr-un imperiu al răului ce ținea sub knutul bolșevic (precum țarii din Imperiul Rus) nenumărate etnii și popoare: Români, Georgieni, Cerchezi, Komi, Laponi, Tătari, Germani, Ceceni, Alani, Găgăuzi, Tuvani, Nanai, Suomi (Finlandezi), Eveni, Svani etc., etc.
Prin filiere ca Franța sau Spania, antiimperialismul bolșevic, centrat pe ura față de Imperiul Britanic și Statele Unite ale Americii, a devenit după 1948 predominant antiamerican. Aceasta deoarece prăbușirea (aparentă a) Imperiului Britanic (dar și bolșevizarea școlilor britanice) a înlăturat acest dușman din preocupările centrale sovietice.
De aici izvorăște și rasismul bolșevic. Ura bolșevică, dorința clară și exprimată ca atare de nimicire a celor care nu acceptă Comunismul, e definită de propaganda comunistă drept „luptă pentru pace”. În același fel, ura ființială față Europenii Vestici și urmașii/frații lor Americani a fost definită ca antirasism. Asta cu toate că este rasism clar, conform definiției clasice a termenului! Ei bine, și acest rasism „împotriva omului alb” a fost promovat de URSS și a ajuns să fie preluat de Stânga din America. (Dacă numim Stânga „americană”, „rusească”, „italiană” etc., denumirea este de obicei strict geografică; după cum am mai amintit, Stânga este ființial antinațională.)
Vocile împotriva rasismului sistematic bolșevic, promovat astăzi de Guvernul SUA, sunt ignorate sau reduse la tăcere. Să ne gândim că oameni de cea mai înaltă calitate, precum Thomas Sowell, Candace Owens ori Jordan Peterson, Dinesh D’Souza, Matt Walsh, Ben Shapiro, Michael Knowles, Dennis Prager, Charlie Kirk etc. au fost și sunt declarați „rasiști” peste noapte, cu cele mai aberante pretexte. Iar aceștia sunt oameni care sunt, social, sus; pentru cei de jos prigoana rasistă este și mai dură. O femeie însărcinată care și-a apărat bicicleta de o bandă de tâlhari a fost concediată și terfelită în ultimul hal de mass-media. Asta pentru că ea era albă iar tâlharii erau negri! Absurditatea situației a depășit de multă vreme limitele patologicului, ajungând la formele cele mai negre ale Bolșevismului și Nazismului.

Această bolșevizare a fost prevăzută și descrisă de mulți. Amintesc aici de Iuri Bezmenov (Ю́рий Безме́нов): un jurnalist sovietic de maximă încredere pentru URSS, adică lucrător pentru NOVOSTI, Agenția de Presă a URSS. Pentru a lucra aici trebuia să (a) ai un dosar perfect (din punct de vedere comunist) și (b) să ai un grad în sistemele de informații sovietice.
Trecut în tabăra vestică în 1969, acesta a încercat zadarnic să prevină Occidentul asupra masivei infiltrări bolșevice. Ideea că Sovieticii au pus stăpânire, direct și mai ales indirect, dar esențial, pe Educația și Cultura din țările N.A.T.O. a fost luată în râs ori ignorată.
Aveți aici unul dintre interviurile date de Iuri Bezmenov la începutul anilor ’80 (click pentru vizualizare). Interviu(ri) în care explică limpede procesul de infiltrare și cucerire bolșevică a Vestului. Totul este arătat clar, profesional, sistematic.
Ascultați (cei care cunoașteți limba engleză) și gândiți-vă în ce măsură are dreptate.

Ca să facem un salt, să mergem la o comparație între valorile occidentale dinainte de bolșevizare și, respectiv, de astăzi!
Uitați-vă la valorile din „Cronicile din Narnia” sau din scrierile lui Dickens și comparați-le cu valorile „britanice” de acum!
Uitați-vă la valorile din scrierile lui Fenimore Cooper, sau chiar din cele ale lui Jack London (un stângist naiv și bine intenționat, distrus de ruptura dintre visele sale și realitatea Stângii), de pildă din Valea Lunii (The Valley of the Moon), și comparați-le cu valorile „americane” de acum!
O să vedeți că existau două culturi anglo-saxone diferite, cea britanică și cea americană, dar cu valori comune în privința patriotismului, cu o viziune diferită asupra libertății religioase, dar nu chiar atât de diferită pe cât s-ar crede etc.
Acum există o viziune comună, neocomunistă, anti-națională, rasistă (împotriva „omului alb” și a „Creștinului”, în primul rând), „anti-imperialistă” (dacă imperiul nu este comunist!, atunci brusc devine „bun”!), cu aceleași concepții sexuale bolșevice ca în Uniunea Sovietică a începutului anilor ’20, există acum o viziune comună, neocomunistă, împotriva celor ce reușesc social sau cultural prin propriile eforturi (adică în afara sistemului, cunoscut în trecut ca Partidul), împotriva celor care sunt autonomi față de sistem sau încearcă să fie ș.a.m.d.
S-a trecut de la valorile tradiționale vestice (cu relele și bunele lor) la o viziune nivelată, 100% comunistă și 100% rea.
Q.E.D.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Documentul de „defectare” a lui Iuri Bezmenov, în sfârșit desecretizat de Canada