Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

I.
A trecut de Senatul (zis al) României proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19
Desigur, din acest titlu trebuia să lipsească un cuvânt: gripă. Corect era „de gripă COVID-19„.
S-a adăugat cuvântul „unele„, deşi nu era necesar. Dacă se spunea „Lege privind măsuri pentru…” era la fel de clar.
În text s-a precizat coronavirus, când s-a vorbit despre SARS-CoV-2, deşi se putea spune virus şi nu era nicio pierdere.
Altfel spus, autorii proiectului nu s-au temut de cuvinte în plus.
Însă cuvântul gripă, absolut necesar pentru o exprimare corectă, ştiinţifică, lipseşte.
Mie mi se pare că această lipsă ţine de reflexul manipulator al Parlamentarilor „noştri”. Cu tot respectul faţă de funcţia lor, ei mi se par a fi în cea mai mare parte nişte urmaşi vrednici ai ocupanţilor sovietici din anii 1946-1989. Mai exact, sunt al patrulea val (primul a fost al simulacrelor de guverne democratice, al doilea al administrării sovietice directe – gen Ana Pauker, Nicolschi, Brucan etc. –, al treilea al unor agenţi sovietici zişi români – gen Dej şi Ceauşescu –, al patrulea al partidelor în care s-a transformat PCR-ul – adică FSN, UDMR, PDL, PSD, PNL, ALDE, PMP etc.).
Ca urmare, sunt convinşi de superioritatea lor faţă de popor şi de dreptul lor de a-l manipula şi exploata.

 

II.
Proiectul de lege era, în forma iniţială, o creaţie nazist-stalinistă de rasă pură. Era un produs perfect al gândirii de extremă stânga, cea care în numele „binelui public” a înfiinţat lagărele de concentrare naziste şi sovietice, a „purificat” societatea hitleristă ori leninist-stalinistă etc.

Precum legile naziste şi bolşevice, şi această lege este propusă pentru „interesul public general”.
Datele statistice arată că în România anului 2020, în lunile Martie şi Aprilie, au murit mai puţin oameni decât în lunile similare ale anilor trecuţi.
Nu există niciun studiu medical serios, independent, în privinţa virusului SARS-CoV-2 şi a gripei provocate de acesta (COVID-19), care să stea la baza acestei legi.
Altfel spus, legea se întemeiază – ca uriaşa majoritate a legilor zis româneşti – pe vorbele politicienilor.
Ei spun că e de rău dacă nu se face cum spun ei.
Şi lumea trebuie să îi creadă.

 

III.
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19 spune că „are în atenţie” şi „măsurile care au avut un impact pozitiv în prevenirea şi limitarea răspândirii” coronavirusului SARS-CoV-2.
Straniu, însă, nu se face nicio referire la Georgia (Gruzia) şi la vecina noastră Bulgaria. Care au obţinut mult mai mult în „lupta cu coronavirusul” decât statul (zis) român.
Adică, proporţional, România ar fi trebuit să aibă fie sub 50 de morţi (comparativ cu Georgia), fie sub 250 de morţi (comparativ cu Bulgaria). Ceea ce înseamnă că Guvernul, Preşedintele şi Parlamentul au administrat foarte prost gripa COVID-19 în România. (Sau mint cu privire la numărul de morţi – dar ştim că nu ar face aşa ceva, deci rezultă că sunt „doar” incompetenţi.)
Ştiţi care este singura mare deosebire între măsurile aplicate în România şi cele aplicate în Georgia şi Bulgaria?
În cele două ţări bisericile au rămas deschise şi s-au făcut slujbe în ele. Cu respectarea distanţării sociale. Şi fără ca guvernele să aibă neruşinarea bolşevică de a se amesteca în practicile cultice. Rezultatele sunt net superioare celor din Republica România.
Dar, bineînţeles, nu sunt luate în seamă.
Din grijă şi dragoste faţă de noi, cetăţenii.

 

IV.
Forma iniţială dădea Guvernului puterea totală în statul (zis) român.
Guvernul căpăta dreptul de a declara unilateral starea de alertă, când îl trăznea cheful. Desigur, cu nevoia de a prezenta pretexte pentru această declaraţie – dar cum politicienii de la noi au pretexte pentru orice (de la starea drumurilor la starea şcolilor) nu ar fi fost asta o problemă.
Din fericire, Parlamentarii ţin şi ei la putere, aşa că nu au acceptat să o lase toată Guvernului. Desigur, în numele democraţiei.
Dar, până la urmă, e bine că s-a revenit… deşi nu cu totul!

 

V.
Totuşi Art. 2, alin. (2), lasă mai departe Guvernului puterea să instituie starea de alertă „pe teritoriul unor unităţi administrativ-teritoriale„. Dincolo de pleonasm rămâne faptul că până la urmă acest proiect dă Guvernului puterea să instituie starea de alertă în toată ţara, câtă vreme o face judeţ cu judeţ.
Guvernul devine un fel de Ana Pauker sau Ceauşescu, puterile fiindu-i limitate atât de vag încât practic sunt nelimitate.
Despre separaţia puterilor în stat… veşnica pomenire!

 

VI.
Cine citeşte primul articol al Secţiunii I (Domeniul economic), nu poate să nu fie şocat de incultura celor care au redactat legea. Dar şi de faptul că Senatul (cică al) României nu a corectat exprimarea ineptă.
Art. 3, alin. (2), cuprinde o prevedere finală („cu excepţia teraselor unde se respectă măsurile de protecţie sanitară„) ce nu are nicio legătură cu restul conţinutului. De fapt această prevedere ar fi trebuit, probabil, să fie legată de alin. (1) al aceluiaşi articol. Oricum, în context este complet aberantă.

 

VII.
Art. 4, alin. (3), cuprinde una din teribilele imbecilităţi ale vremii de acum: obligativitatea de a purta mască.
Sunt de ţinut minte aici două fapte elementare:
– orice măsură medicală impusă de stat presupune studii medicale foarte serioase şi respectarea eticii medicale şi drepturilor populaţiei (inclusiv dezbaterea publică a studiilor şi măsurilor propuse în urma analizării acestora) – evident, nu este cazul;
– orice obligaţie financiară suplimentară impusă cetăţenilor, agenţilor economici etc. trebuie să fie însoţită de măsuri fiscale echilibratoare; adică dacă impui agenţilor economici ori cetăţenilor, prin lege, folosirea suplimentară de materiale medicale trebuie să asiguri scăderea impozitelor cu sumele cheltuite pentru aceste materiale – evident, nu este cazul.

 

VIII.
Art. 8, în întregime, reia Art. 4, alin. (3), extinzându-i însă prevederile extrem de larg.
Reamintesc faptul că nu există studiile medicale necesare spre a se justifica măsuri ce aduc lezare demnităţii umane şi instituie un regim de tip nazisto-bolşevic,
Totuşi Guvernul primeşte puterea de a impune, prin Ministerul Sănătăţii şi M.A.I. tot felul de asemenea măsuri.
Fără să se prevadă sancţiunile necesare pentru abuzurile săvârşite de autorităţi, sancţiuni ce sunt, normal, agravate în situaţii speciale precum starea de urgenţă ori starea de alertă.
Altfel spus, M.S. şi M.A.I., implicit Guvernul, primesc puteri discreţionare asupra populaţiei.
În numele „respectării normelor de igienă” se poate ajunge la orice fel de abuzuri şi bestialităţi. Aşa cum se şi întâmplă în toată ţara – jandarmi şi poliţişti lovesc oamenii pe stradă absolut gratuit şi… fără să fie pedepsiţi.

Închei aici, deşi ar fi multe de spus. Comunismul a făcut din cetăţenii Republicii România sclavii statului. Deşi sunt conştienţi, teoretic, de faptul că politicienii îi mint şi jefuiesc, de fiecare dată îi urmează orbeşte. Eventual urlând „puie psd”, „puie pnl” sau alte imbecilităţi şi josnicii, fără să vadă cât de bine colaborează de fapt toate partidele parlamentare la înrobirea, manipularea şi jefuirea lor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cu toate că ştiu că nu interesează pe nimeni, voi aminti de faptul că starea de alertă este o aberaţie neconstituţională, instituită de Guvernul Adrian Năstase (PSD) în 2004 şi întărită de Guvernul Călin Popescu-Tăriceanu (PNL+PD+UDMR+PUR+Minorităţi). Încă o dovadă directă a complicităţii reale între partidele parlamentare ce pretind electoral că sunt „duşmani neîmpăcaţi”.

lenin icoanaIcoana la care se închină în taină Parlamentarii Republicii România – cel puţin ca apartenenţă spirituală (cu puţine excepţii care confirmă regula)

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

5 gânduri despre “Câteva gânduri despre legea pentru „starea de alertă”

  1. Cui foloseste pärinte? Aveti dreptate si ar trebui sa urmeze o reactie a poporului! Nu o sa urmeze! Lumea accepta totul cretinoid la comanda! Iar comanda este deocamdata sa stea in casa ca asa e bine! Eu inebunesc de-a dreptul! Parca sunt vrăjiti

    Apreciat de 1 persoană

  2. Câteva păreri:

    1. „Ei spun că e de rău dacă nu se face cum spun ei.
    Şi lumea trebuie să îi creadă.”
    Pretenţia tuturor regimurilor totalitare: tot răul făcut de torţionari este pentru binele victimelor.

    2. „Din fericire, Parlamentarii ţin şi ei la putere, aşa că nu au acceptat să o lase toată Guvernului.”
    Exact pe aspectul ăsta mi-am pus toate speranţele de limitare a puterii guvernului pe perioada stării de alertă. Din fericire, când doi se ceartă, al treilea câştigă.

    3. Gândirea electoral-binară (i.e. partidul X e bun, partidul Y e rău şi ATÂT; nuanţe nu există, alternative nu concepem) este precum aerul pentru clasa politică (aş îndrăzni să spun chiar regimul politic) post-decembrist(ă). Asemeni oricărui regim ridicat pe minciună, nici cel actual nu poate supravieţui fără un duşman, adică un ţap ispăşitor pe seama căruia să-şi poată pune toate neputinţele: partidul şi clasa politică de la putere sunt bune, dar din cauza partidului cutare din opoziţie nu putem să aducem raiul pe pământ. În calea raiului comunist stăteau duşmanul de clasă şi reacţiunea burghezo-moşierească, în calea raiului nazist stăteau evreii, în calea raiului PNL-ist stă ciuma roşie (PSD), în calea raiului USR-ist stă naţiunea română etc. Problema este că se caută soluţii, dar nimeni nu iese din schema asta: daca PNL nu-i bun, votăm PSD; dacă PSD nu-i bun, votăm PNL. Soluţiile găsite sunt tot în cadrul acestui sistem binar, prin urmare ele, atunci când apar, nu rezolvă în realitate nimic; în cel mai fericit caz se realizează doar o rotire a cadrelor, sistemul însă rămâne intact.
    La o problemă sistemică, rezolvarea trebuie să fie pe măsură.
    Concret: nu mai votăm cu partidele în care ne-am pus încrederea în trecut şi le-am adus la putere, iar ele ne-au trădat încrederea. Când o să apară şi la noi un partid de dreapta, atunci o să-l votăm. Până atunci, boicot total la alegeri.
    Eu aşa fac.

    4. Icoana lui Lenin e chiar sinistră. Abia aştept să uit că am vazut aşa ceva.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Sfintia sa preotul Mihai Andrei Aldea s-a asezat ,sau a fost asezat pe podiumul ce reprezinta cultura neamului romanesc,cu demnitate si multa truda.Felicitari si multumiri pentru umplerea multor goluri si netezirea unor meandre incurcate din istoria noastra.Istoricii si in genere oamenii de stiinta mai fac si unele greseli,care desigur nu atarna greu in balanta muncii acestora,spre latura negativa.Dej si Ceausescu nu au fost agenti sovietici ci asa cum bine prevestea Maresalul Ion Antonescu cu privire la componenta viitoare a Partidului comunist,partid care trebuia sa cuprinda si romani.pe langa evrei,pentru asi exercita prerogativele politice cu iz iudeo-cazar.Ghe.Ghe.Dej si Nicolae Ceausescu au fost doi patrioti care nu si-au tradat tara ci au incercat si au reusit,vremelnic din pacate pentruca au fost singuri in Europa si in lume,ridicarea Romaniei spre lumina.In Romania epocii Ceusescu omul era considerat om,muncitorul muncitor,artistul artist,…si asa mai departe.In compexitatea comunitatii sociale a celor vremuri in Romania au lipsit,desigur,multe elemente ale libertatii omului cu care Dumnezeu l-a dotat la facerea lui.Cei doi au trebuit sa tina seama de conjunctura politica a vremii lor.Comunisul era inscaunat aproape pe o treime pe glob si dominant,din umbra pe aproape 3/4 din glogul pamntesc.Fascismul german a fost o fata a comunismului imbracat in uniformele militare ale lui Hitler.Hitler insusi fiind o personalitate foarte alamicata in prezentarea adevarului.Abia acum in aceste clipe pe Mapamond se da o lupta generala a dumnezeirii din oameni impotriva satanei ce se vrea starostele care ingenunchiaza lumea.Prin aruncarea in”lupta”a unui agent fals de atac al oamenilor,satana si-a scos masca perfida a existentei sale si se prezinta lumii cu adevaratele lui actiuni criminale,care poate iesau mai greu la vedere in conditiile obisnuite de manipulare a omenirii.Clipa de clipa,ceas de ceas,zi de zi,lumea se ridica limpezindu-si privirile prin amploarea muncii patriotilor lumii.Numai prin unirea nationalismului planetar diavolul poate fii infrant,in baci,in corporatii,in univesitati si in scolie depe planeta,si general in producerea valorii create numai prin munca si distribuirea ei in mod Dumnezeiesc,adica echitabil oamenilor.

    Apreciază

  4. Ptr. IO…gerules
    A fi patriot înseamnă în esenţă să-ţi iubeşti ţara (ţară= naţiunea+pământul/teritoriul pe care aceasta s-a născut). Când iubeşti pe cineva simţi nevoia să te jerfeşti pentru acea persoană. Nu se poate dragoste fără jerfă. Răul din lume este aşa de mare, încât pur şi simplu ne copleşeşte pe fiecare în parte. Nimeni nu e scutit. Când iubeşti cu adevărat pe cinevea, nu accepţi să vezi şi să stii că suferă. Indiferent cât greu duci în spate, în clipa în care persoana iubită suferă, vei încerca să iei asupra ta o parte din suferinţa ei (dacă nu poţi să o iei chiar pe toată), repet, indiferent cât greu duci deja; important este să-i fie persoanei iubite puţin mai bine.
    Comunismul este o ideologie a urii, un sistem de gândire fondat pe dezbinare, duşmănie, distrugere şi moarte. În ciuda propagandei, nu urmăreşte să construiască, ci să distrugă şi să rearanjeze fărâmele. Asta a făcut peste tot pe unde a trecut. Puţine lucruri au rămas întregi în urma lui; niciun lucru însă nu a scăpat neatins.
    Noi românii am fost* (păcat că nu mai suntem încă), una dintre cele mai anti-comuniste naţiuni de pe faţa pământului. Prin însuşi felul nostru de a fi. Opoziţia asta nu era ideologică, ci o incompatibilitate firească (i.e. care ţine de fire). Pur şi simplu nu l-am vrut. Şi totuşi el a reuşit să se instaureze la noi în ţară. Cum s-a realizat lucrul ăsta, deşi noi nu ni l-am dorit? Evident, prin forţă, prin siluire. Nu prin voinţa noastră, ci prin voinţa altora asupra noastră. Distrugerile materiale şi sufleţeşti produse de sovietici în România şi înainte, dar mai ales după 23 august 1944 sunt inclculabile. Este imposibil de spus cu precizie cât rău ne-a făcut comunismul, în condiţiile în care noi până astăzi suferim de pe urma lui, deci pierderile se tot adună, cifra creşte în continuare. Faptele sunt cunoscute: jaf, crimă, violuri, torturi, deportări, confiscări, încarcerări şi aşa mult mai departe. Ce fel de părinte acceptă şi îi ajută pe alţii să-i jefuiască, să-i omoare, să-i violeze, tortureze etc. copilul? Ce fel de soţ îi ajută pe altii să-i jefuiască, omoare etc. soţia? Ce fel de frate face aşa ceva, împreună cu alţii, surorii lui? Trecem peste faptul că un om ca acesta este pe loc decăzut din orice drept de a se considera înrudit cu victima. Mai important este ca unei astfel de fiinţe josnice să nu i se admită dreptul de a pretinde că ceea ce a făcut este spre binele victimei. Dej şi Ceauşescu nu doar că nu au făcut nimic ca să oprească ura turbată a bolşevicilor să se reverse peste România după ’44, dar s-au pus în slujba ei şi au lucrat sistematic la implantarea înfiorătoarei ideologii comuniste în sufletele noastre, căutând să ne transforme în ceva ce nu voiam să fim şi să înlocuiască dragostea firească pentru ceea ce este al nostru (adică pentru cultura românească), cu ataşementul servil faţă de partidul-stat. Să transforme românul dintr-o fiinţă autonomă ce priveşte spre cer cu dragoste şi speranţă în Dumnezeul său**, într-un simplu utilaj biologic, un fel de robot din carne şi oase, a cărui singură menire pe lumea asta este să execute şi să îndeplinească funcţia trasată de partid. Cel care lucrează cu alţii pentru a-şi transforma fraţii de neam în aşa ceva, nu îşi permite să se numească patriot român. După orice logică şi orice definiţie, este un trădător. Dacă Dej şi Ceauşescu ar fi iubit ţara noastră, nu ar fi luptat cot la cot cu cei mai mari duşmani ai noştrii pentru a ne pune în lanţuri. Popor fără ţară se poate, dar ţără fără popor nu există. Degeaba prospera economic România în perioada comunistă, deşi lucrurile nu stau nici pe departe aşa, în timp ce naţiunea era înrobită şi trăgea la jug străin. Ca întrebare retorică: cât din prosperitatea asta rămânea în ţară şi cât meregea spre export. De pildă cât lapte mergea la export pentru producţia de săpunuri din Germania şi cât rămânea în România pentru mâncare la copii? Doar un exemplu. Comunismul nu poate să se ridice decât pe ruinele libertăţii omeneşti. Orice comunist ştie lucrul ăsta. Dej şi Ceauşescu îl cunoşteau şi ei foarte bine. De asta, în numele ideologiei lor şi transformarea ei în realitate, au fost dispuşi să decimeze fizic şi cultural naţiunea română. Au jertfit poporul român pentru binele ideologiei comuniste.
    Aşa că întreb: pe cine iubeau ei defapt? Erau patrioţi ai României sau patrioţi ai comunismului?

    Nu vreau să te acuz de nimic, sunt sigur că nu asta intenţionezi, dar când afirmi că Dej şi Ceauşescu au fost patrioţi, justifici şi legitimezei tot răul făcut de comunism în România în timpul lor şi îi înjoseşti pe patrioţii adevăraţi care au luptat în condiţii inimaginabil de grele împotriva acestuia.
    Sobolanii ăia doi şi tot viesparul de lepre oportuniste din jurul lor nu merită nicimăcar să existe sub acelaşi cer cu titanii neamului românesc.

    ––––––––––––––––––––––
    *În opinia mea, alături de polonezi
    ** În ochii Căruia omul este „marele dor şi marea Lui slăbiciune” (ÎPS. Bartolomeu Anania)

    Apreciază

  5. Din I. Nistor, Ravagiile epidemiilor de ciumă și holeră și instituirea cordonului carantinal la Dunăre, în Analele Academiei Române, Memoriile secțiunii istorice, București, 1944-1945, s. III, t. XXVII, pp. 357-420:
    „La finele lunii august 1792 principele (Mihai Suțu) convocă clerul și boierimea la sfat pentru a aviza la măsurile sanitare pentru combaterea molimii. În urma dezbaterilor ce avură loc se hotărâ să se aducă capul Sfântului Visarion, tămăduitorul de ciumă, din schitul Dușca al mănăstirii Meteora din Macedonia. S-au trimis clerici să aducă capul Sfântului. Patru călugări sosiră la 19 octombrie 1792 cu sfintele moaște, pe care le așezară în mănăstirea de la Cotroceni. De acolo fură purtate cu procesie prin oraș și expuse publicului spre închinare la biserica Sfântului Duh.
    În noiembrie epidemia se mai potolise și principele se arătă foarte indispus că austriecii mențineau încă cordoanele sanitare cu toate că nici în Moldova și nici în Țara Românească nu se mai ivise niciun caz nou de ciumă. Agenția motiva însă menținerea cordonului prin faptul că populația era încă bântuită de febră tifoidă și că în condițiile acestea epidemia de ciumă ar putea izbucni oricând din nou.
    La 23 iunie 1795 se aduse din nou din Turcia racla cu capul Sf. Visarion, făcătorul de minuni contra ciumei, și fu depusă cu mari ceremonii religioase la mănăstirea Văcărești. De acolo sfintele moaște fură purtate în procesie prin oraș și așezate în biserica Sf. Duh. La procesie luă parte domnul, însoțit de membrii guvernului, de boierime și de popor.
    În zilele de 13-15 octombrie 1813 avură loc mari ceremonii religioase contra ciumei. Moaștele Sf. Dumitru fură ridicate de la Mitropolie și purtate prin oraș până la Herăstrău, unde rămaseră expuse trei zile. În tot acest timp se făceau slujbe în toate bisericile și se citeau rugăciuni contra ciumei. Principele (Ioan Caragea) însoțit de înalții clerici și de boieri, asistă zilnic la aceste ceremonii religioase.
    Însuși principele Caragea se plângea față de agentul Fleischhackl că datele statistice asupra celor morți de ciumă nu erau exacte. Impiegații însărcinați cu alcătuirea tabelelor nu treceau la rubrica morților decât o mică parte din cei decedați, pentru a nu alarma lumea prea mult. Din cele 300 de cazuri mortale care se întâmplau zilnic, ei nu treceau la condică decât cel mult 50.
    Ordonanța domnească contra ciumei, care intrase în vigoare la 1/13 ianuarie, fu însă revocată în scurtă vreme. Aplicarea ei cu severitate trezise mari nemulțumiri în public, care nu puteau înțelege că contravenienții să fie țintuiți de urechi la colțul casei și unii chiar spânzurați. Pentru liniștea opiniei publice, ordonanța fu revocată la 27 ianuarie. Localurile de petrecere și consumație fură din nou deschise. Târgurile săptămânale se puteau ține fără nicio piedică, iar speculația începu că încolțească din nou. Toată lumea se mângâia cu credința în predestinație și că omul nu se poate sustrage de ceea ce i-a fost scris de soartă.
    La finele lui aprilie 1814, epidemia de ciumă slăbise foarte mult. Agentul Fleischhackl raporta la 27 aprilie că de 14 zile nu se mai semnalase niciun caz nou de ciumă. Totuși membrii comisiei sanitare răspândeau prin oraș zvonuri false pentru a se menține în posturile lor bine plătite. Însuși guvernul făcea lumea să creadă că ciuma bântuie încă, pentru a motiva astfel perceperea dărilor pentru combaterea epidemiei.
    În iulie 1817 rapoartele consulare arată că și în Moldova ciuma încetase cu desăvârșire. Măsurile sanitare se aplicau totuși cu severitate, cu toate că nu se mai semnalau cazuri de ciumă. Sub rigoarea acestor măsuri, suferea foarte mult populația nevoiașă de la sate și din mahalalele Iașilor, unde mai pui că rigoarea lor era înăsprită și prin abuzurile organelor agiei (poliției) și hatmaniei (armatei) domnești, care, sub pretext de ciumă, își îngăduiau grave abateri și abuzuri de putere. Medicul orașului, Peretz, secondat de colegul său Franguli (un fel de Arafat și Streinu?) și de membrii comisiei sanitare, declarau orice boală drept ciumă și îl tratau în consecință. Populația era cuprinsă de groază. Străzi și mahalale întregi erau izolate prin cordoane sanitare, pe care nu le puteau trece decât cei cu dare de mână. Organele din poliția sanitară speculau în mod criminal pe bieții nenorociți, mânându-i la acte de disperare. La cea mai mică bănuială, lumea era amenințată de represiune. (A avut loc o revoltă, în care au fost împușcați 48 de oameni). În furia lor, demonstranții ocupară agia de poliție, hatmania și chiar mitropolia, trăgând clopotele de alarmă și cerând sânge pentru sânge și dinte pentru dinte. (Doctorul Peretz și colegul său Franguli fură expulzați).
    Ciuma izbucni iar în toamna anului 1823. Ca măsură profilactică, fură purtate în procesie prin București, în zilele de 13 și 20 iunie, moaștele Sf. Dumitru.
    Un târgoveț refuzase să se lase escrocat de ciocli cu o sumă de bani. În furia lor, aceștia îl denunțară ca atins de ciumă și principele dădu ordin ca cetățeanul să fie internat cu forța în spitalul pentru ciumați, iar casa să-i fie arsă.
    Sub pretext de ciumă se săvârșeau nenumărate abuzuri și răzbunări, ceea ce făcea pe consulul francez Hugot să încheie raportul său din 16 noiembrie 1824 cu exclamația: „O, câtă mâncătorie!” În București toate casele continuau să rămână închise din cauza aplicării severe a prescriptelor sanitare. Nu se mai făceau vizite. Mii de persoane se deportau cu vehicule nedezinfectate, înafară de oraș, fără alt rezon decât acela de a le despuia mai lesne de avutul lor. Stoarcerile și șicanele sub pretext de combatere a molimei nu încetau în Capitală și nici în provincie.
    În februarie 1829 se numi o nouă comisiune sanitară, care propuse ca Bucureștii să fie complet izolați de restul țării și ca întreaga populație din Capitală, fără deosebire de vârstă și de sex, să fie supusă unei examinări medicale. Propunerea asta trezi o indignare generală, iar mulțimea începu să amenințe cu răzvrătirea, ca la Iași. În fața acestei opoziții, comisia sanitară își modifică propunerea în sensul că numai casele să fie supuse unei proceduri de dezinfectare. Comisia însă nu putu împiedica lumea de a participa la baluri și petreceri, atât la localurile publice, cât și la casele boierești.
    Au fost lucruri și mai dure, din punctul nostru de vedere. Trebuie privite în contextul respectiv, în care ciuma era o boală cu adevărat cumplită și extrem de contagioasă; se murea în câteva zile, în chinuri groaznice. În timpul ciumei din 1737-8, se zice că au murit în Țara Românească 33.000 de oameni, 233 de preoți și 3 arhierei. În epidemia de la sfârșitul secolului XVIII, pe la 1795-6, în Țara Românească, „preoții sunt obligați să umble din casă în casă și să denunțe pe bolnavi; preoții și protopii care tăinuiau boala să fie tunși, să li se ia harul și să fie trimiși în judecata Departamentului pușcăriei” (G. Potra, Din Bucureștii de ieri, Editura științifică și enciclopedică, București, 1990, vol. I, pp. 184-5). Tot atunci, „preoții puneau grijania în curtea bolnavilor și fugiau pârliți” (G.Ionescu-Gion, Istoria Bucureștilor, Stabilimentul grafic Socec, București, 1899, p. 640). În „Ordonanța principelui Caragea contra ciumei”, după celelalte restricții și amenințări foarte dure („contravenienții erau amenințați să fie spânzurați în fața prăvăliei lor”), „în articolul 8 se îngăduia mănăstirilor să continue săvârșirea serviciului divin, la care însă credincioșii din mahala nu aveau acces. Prin articolul 9 se prevedea că morții de altă boală decât de ciumă, puteau fi înmormântați pe lângă biserici, dar fără participarea credincioșilor la ceremonia bisericească” (I. Nistor, p. 370).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s