Amintiri de Buna Vestire

Buna Vestire 01c
Buna Vestire

În urmă cu mai mult de un sfert de veac, pe când, nou venit în Biserică, învăţam cât puteam, am auzit o vorbă.
Spuneau unii cum că Fecioara Maria ar fi rămas însărcinată mirosind un crin. Adus din Rai de Arhanghelul Gavriil. Că prin parfumul crinului ar fi primit harul zămislirii fără de bărbat. Şi că de aceea în unele icoane este arătată cu un crin în mână.

Mi s-a părut ceva nelalocul lui în toată această vorbă: dacă era aşa, de ce nu apărea crinul – esenţial în această poveste – în toate icoanele?

Am mers la Părintele Adrian Făgeţeanu, duhovnicul meu, să îl întreb.
A zâmbit şi a pufnit în acelaşi timp.
– Frate Mihai, cum poţi să crezi aşa ceva? Doar scrie limpede în Scripturi cum a venit îngerul, a vestit Fecioarei Întruparea cea minunată şi ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt.
– Da, părinte, m-am gândit şi la asta. Pare limpede. Însă nu înţeleg de ce în unele icoane Maica Domnului este zugrăvită ţinând în mână un crin.
– Pentru că această floare, crinul, simbolizează curăţia deplină şi minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu. Fiind, totodată, şi simbol al împăraţilor şi împărăteselor, căci este împăratul florilor. Iar Maica Domnului a fost şi este deplin curată, prin minunata purtare de grijă a lui Dumnezeu, devenind prin Naşterea sa cea dintâi dintre sfinţi, adică Împărăteasă.
– Înţeleg. Este minunată lucrarea lui Dumnezeu! Dar de ce s-a ivit şi s-a răspândit printre credincioşi această basnă cu zămislirea prin mirosirea crinului?
– Din prea puţina cunoaştere a lui Dumnezeu. Ştii cum este scris: Rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu citesc Sfintele Scripturi şi prooroceştile tâlcuiri ale Sfinţilor Părinţi, pleacă urechea spre tot felul de născociri şi pierd mult din frumuseţea adevărului dumnezeiesc.

Buna Vestire este o clipă unică, greu de înţeles.
Prin credinţa deplină a unei tinere ce, prin smerenie, a biruit toată ispita, cumpăna lumii s-a îndreptat.
De la căderea lui Adam şi Eva cumpăna era plecată înspre Iad. Şi, după cum cei doi se supuseseră Satanei, lumea întreagă era sub stăpânirea acestuia. Stăpânire mărginită de pedepsele pe care – spre mântuirea lumii – Dumnezeu le dăduse după cădere. Dar această stăpânire asupra lumii era – şi este – întărită de fiecare om care se despărţea de Dumnezeu, alipindu-se răului. Astfel, nu doar că toţi oamenii se duceau, după moarte, în Iad, dar şi stricăciunea lumii creştea tot mai mult. S-au scurtat anii omului, s-au ivit bolile, s-au ivit crimele, jaful, războaiele şi toată răutatea. Întunericul a acoperit lumea din ce în ce mai mult. Şi cei care, în această beznă, căutau lumina lui Dumnezeu erau urâţi, dispreţuiţi, prigoniţi. Omenirea stătea în întuneric, în umbra şi latura morţii.
Şi totuşi se mai iveau oameni buni.
Nu doar iscusiţi, îndemânatici, voinici, curajoşi. Din aceştia erau mulţi în toate taberele celor răi.
Buni.
Printre ei, o mică evreică din neamul lui David – Maria (Mariam).
Ea a avut înţelepciunea deplină, raţiunea desăvârşită, adevărata logică dreaptă, de a se face cu totul ascultătoare de Dumnezeu. Căci, într-adevăr, ce poate fi mai înţelept, mai raţional sau mai logic decât a asculta de Cel care este izvorul binelui, izvorul bucuriei, curăţiei, adevărului, cunoaşterii, tuturor darurilor?
În clipa în care îngerul a vorbit cu ea şi i-a dat crucea extrem de grea a zămislirii, a pus-o în faţa chinurilor şi morţii.
Pentru Evreii de atunci desfrânarea şi adulterul se pedepseau prin bătaia cu pietre până la moarte. În cel mai blând caz, vinovaţii erau alungaţi din localitate, urmând să ducă o viaţă foarte grea, plină de batjocuri şi lovituri. Nu de puţine ori unele dintre fetele astfel izgonite deveneau prostituatele cu care păcătuiau „drepţii” care le judecaseră şi pedepsiseră. Era o soartă cumplită.
Pentru o fecioară plină de curăţie, străină de păcat, intrarea într-o asemenea judecată şi osândă, în chinurile cumplite şi atât de nedrepte care urmau era ceva de neacceptat. Era o nebunie, o urâciune. Cum să îţi închipui că aşa ceva este de la Dumnezeu?
Dar cea care Îl iubea dintotdeauna pe Dumnezeu, cea care învăţase cuvintele Sale şi le urmase din toate puterile ei, a primit. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. (Luca 1.38)
Această acceptare a unei osânde absurde după toată puterea omenească de înţelegere, această smerenie deplină a adus lumii Mântuirea.
Căci, primind Fecioara Maria crucea zămislirii de la Duhul Sfânt, a deschis calea Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Şi cumpăna lumii, înclinată spre Iad, s-a îndreptat.
Şi, astfel, Omenirea, care stătea în întuneric, a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit (Mt. 4.16).

Toată nădejdea şi bucuria mântuirii noastre începe de la smerenia deplină a iubirii de Dumnezeu trăită de această mică evreică atât de mare!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu. Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.  Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte”.
Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, ca să avem viaţă? Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii. Pentru aceea, „îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre”, aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece. Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul, veghind cu luare aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de harul lui Dumnezeu şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune, să vă tulbure, şi prin ea mulţi să se molipsească. Şi să nu fie vreunul desfrânat sau întinat ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. (Evrei 12.1-16)

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s