Aş merge din nou (II)

Tricolorul

(partea întâi aici)

Sunt, astăzi, 30 de ani de când a izbucnit Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi la Bucureşti.
Am fost în stradă, am strigat din tot sufletul Jos CeauşescuJos ComunismulLibertate şi Vom muri şi vom fi liberi.
Aş merge din nou.

Sunt unii – şi, din păcate, nu puţini – cei care spun că nu a fost revoluţie
Una dintre uriaşele patimi comuniste a fost ceea ce putem numi „valoarea de clasă”. Adică măsura omului după apartenenţa de clasă, nu după ceea ce era el – după priceperea lui, hărnicia lui etc.
Ceauşescu a fost icoana comunistă a acestei patimi: era „primul inginer” (deşi era bâtă în domeniu), „primul miner” (deşi era bâtă în minerit), „primul constructor” (deşi era bâtă în domeniu), „primul agricultor” (deşi era bâtă în domeniu) etc., etc.
Este adevărat, Ceauşescu avea talent de conducător, talent prelucrat în Uniunea Sovietică după Al doilea război mondial şi folosit pentru propriile pofte megalomanice. Dar acest talent nu poate ţine loc priceperii într-o meserie sau alta, într-o ştiinţă sau alta, în artă sau morală sau religie. Ca urmare, cu tot talentul său de conducător, Ceauşescu a săvârşit crime uriaşe: a nimicit satul românesc (un genocid tot mai uitat!), a distrus bălţi şi lacuri şi alte zone de luncă vitale pentru piscicultura românească, a otrăvit aerul cu o poluare aproape unică, a prăbuşit moralitatea socială (fără de care nicio societate nu poate funcţiona bine) etc. Ca urmare, a izbutit să transforme România într-o ţară impunătoare extern, însă distrusă interior. Şi s-a prăbuşit.

Şi astăzi, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, foarte mulţi urmează modelul comunist, modelul ceauşist.
Fraze precum „în Decembrie ’89 nu a fost revoluţie, ci lovitură de stat„, ţin de incultura arogantă comunistă.
Care ne poate bântui uneori – şi în unele privinţe – pe toţi; dar împotriva căreia trebuie să luptăm cu toată fiinţa noastră.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române:

REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. 2. (Pop.) Răscoală, revoltă. 3. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu. ◊ Revoluție industrială = procesul înlocuirii radicale a producției manufacturiere (manuale) cu producția bazată pe mașini. II. 1. Mișcare periodică continuă a unui corp având ca traiectorie o curbă închisă. ◊ Perioadă de revoluție = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită. 2. (Geom.) Mișcare de rotație a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. [Var.: (înv.revoluțiune s. f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Micul Dicţionar Academic:

revoluție sf [At: LEON ASACHI, B. 72/10 / V: (înv~iune, (îvrrăzv~, ~lâție, rivoluție, rivul~ / Pl-ii / E: lat revolutio, -onis, ger Revolution, fr révolution1 (Șîs ~ socială) Proces de transformare prin care se realizează înlocuirea unui anumit mod de organizare economică, socială, politică etc. cu o altă formă de organizare. 2 Mișcare colectivă organizată care are ca scop cucerirea puterii politice într-un stat Si: insurecție. 3 (Pop) Răscoală (1). 4 (Fig) Schimbare, transformare radicală (într- un anumit domeniu). 5 Schimbare geologică a scoarței terestre. 6 (Astșîs mișcare de ~) Mișcare periodică a unui corp ceresc care parcurge o traiectorie închisă, o orbită. 7 (Îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc împrejurul axei sale. 8 (Gmt) Mișcare de rotație a unei figuri împrejurul unei axe. 9 (D. suprafețe sau corpuri geometrice; îlaDe ~ Care este generat prin rotația unei drepte, a unei curbe sau a unei figuri geometrice în jurul unei drepte fixe. 10 (Fiz) Mișcare a unui corp care parcurge o curbă închisă. 11 Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. 12 (Sil) Perioadă de timp de la nașterea unei păduri până la exploatare.

Dacă trecem peste definiţiile din ştiinţele naturii, vedem că revoluţie este orice proces de înlocuire – puternică – a unui sistem social, politic sau economic printr-un alt sistem, o altă formă.
Ceea ce s-a şi întâmplat în Decembrie 1989!
Deci, a fost revoluţie!

Ceea ce vor de fapt să zică cei care nu cunosc înţelesul cuvântului „revoluţie” este că au ajuns la putere alţii decât ar fi vrut ei.
Că în loc să vină un anumit curent politic – după înclinaţiile politice personale ale vorbitorului – au venit bolşevicii lui Brucan, Iliescu şi Roman (toţi vinovaţi de crime cumplite împotriva României şi a poporului român).
Dar asta nu înseamnă că nu a fost revoluţie!
Revoluţia Franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, paradigmatică pentru revoluţii în general şi pentru cele comuniste, bestiale, inumane, în special, a avut numeroase schimbări de conducere. Şi, implicit, de politică internă şi externă, de politică economică şi culturală etc. Aceste schimbări ţin de definiţia revoluţiei, ca urmare nu pot fi folosite pentru a nega revoluţia căreia îi aparţin. Decât prin folosirea total greşită a termenului.

Desigur, neştiinţa nu este un mare păcat, sau chiar nu este păcat, dacă (a) nu este însoţită de trufie (aroganţă) şi (b) nu este din vină proprie acolo unde nu are voie să fie.

Altfel spus, dacă cineva nu ştie cum se taie lemnele, nu are un mare păcat, ba chiar niciun păcat, dacă (a) nu se apucă să explice cum se taie lemnele şi, (b), nu este tăietor de lemne.
Pentru că, evident, în cele două cazuri deja face un (mare) păcat.

Comunismul i-a învăţat pe oameni că părerea lor este un adevăr absolut, atâta vreme cât nu contrazice Conducerea (pe atunci Partidul Comunist, astăzi U.S.R., P.S.D, Iohannis şi alţii asemenea).
Această idee comunistă domină majoritatea sufletelor din Republica România.
Şi face ca cercetarea lucrurilor (poruncă biblică!), sincera căutare a adevărului, să fie un fel de legendă, eventual lozincă, dar niciodată practică reală.
Şi, tot comunist, vinovaţii sunt alţii

Mă aştept ca tot mai mulţi să ne acuze, pe cei care am fost la Revoluţia din Decembrie, vii sau morţi, pentru toate relele post-decembriste.
Aşa cum tot mai mulţi spun că nu a fost revoluţie.
Deja s-a început.
Deja se dă vina pe dărâmarea dictatorului scelerat Nicolae Ceauşescu pentru ceea ce s-a întâmplat cu România după aceea. De parcă plecând paşnic s-ar fi schimbat ceva în bine! Dimpotrivă, s-ar fi schimbat în rău!
Dacă nu se ieşea în stradă în Decembrie 1989, dacă se lăsau „mişcările” pe seama zecilor de mii de agenţi străini, România ar fi fost în mai puţin de o lună sfărâmată, împărţită între statele vecine, distrusă.
Ieşirea în stradă a Românilor, rezistenţa lor faţă de chemarea trupelor sovietice, rezistenţa lor chiar în faţa manipulărilor şi loviturilor F.S.N. a salvat România!
De frica unui necontrolabil război civil, care s-ar fi putut extinde ca focul în U.R.S.S. şi Peninsula Balcanică, cei care plănuiseră distrugerea României… au amânat-o. Şi încă este amânată, nu s-a renunţat la ea.

Am avut prilejul să citesc, printre altele, reproşurile diasporei maghiare faţă de conducerea Ungariei pentru că nu a invadat Ardealul, aşa cum era planul.
Am avut prilejul să văd harta în care Dobrogea trecea la Bulgaria, Moldova şi Maramureşul care ne-au mai rămas la U.R.S.S., Crişana şi Transilvania la Ungaria, Banatul fiind împărţit între Iugoslavia şi Ungaria etc.
Şi ies la iveală tot mai multe documente despre acest plan genocidar, de distrugere a României, pregătit încă înainte de anii ’80 şi pus în mişcare prin 1985.

Dar chiar şi dacă nu ar fi existat acest plan, dacă nu ar fi existat această implicare externă, tot merita ieşit în stradă. Cu toată primejdia.
De ce?
Pentru libertate, pentru Ţară, pentru Neam, pentru Dumnezeu.

Noi, atunci, ne-am făcut datoria.
Restul ţine de ceea ce a făcut – mai ales la vot – majoritatea.
Şi pentru că atunci mi-am făcut datoria, aş merge din nou.
Dacă eu fac ce trebuie, dacă fac binele pe care îl pot face, răul pe care îl fac alţii este vina lor; iar eu am sufletul curat şi împăcat.

Mihai-Andrei Aldea

Icoana Craciun 01

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

 

4 gânduri despre “Aş merge din nou (II)

  1. Sărut mâna părinte !!! Iertați și binecuvântați !!! Așa se cuvine să ne adresăm… Totuși nu știu dacă este potrivită această adresare și prin intermediul internetului…
    În orice caz, îmi cer iertare din start căci trebuie să recunosc faptul că în decembrie 1989 n-am avut curajul să vin în București. Dacă numai cu nouă ani în urmă (1980), în timpul satisfacerii stagiului militar, aveam curajul de a-mi da viața pentru patrie în cazul unui eventual război, în ’89, n-am găsit în mine curajul de a pleca spre București. Ce-i drept, și distanța dintre București și Bucovina era destul de mare și, student fiind, nu aveam nici destui bani, dar cercetându-mi sincer conștiința, nu aveam curajul de a-mi da viața în cazul în care ar fi fost nevoie să fac acest lucru. Pe 15 decembrie mă aflam în Iași și fusesem interogat de un securist în civil, pentru că fusesem pârât de un coleg că aș fi scris pe un perete din cămin „Jos Ceaușescu”, deși nu eu făcusem acest lucru (dar știam cine o făcuse) și nu-mi fusese deloc frică, deoarece mă știam nevinovat. Am aflat în acel context că pe data de 14 decembrie ’89, s-ar fi planificat aprinderea unei scântei de revoltă, dar mișcarea fusese dejucată de securitate. Într-adevăr, în acele zile recepțiile principalelor hoteluri din Iași erau pline de „sportivi de la Dinamo”, în pantaloni scurți la mijlocul lui decembrie. Însă odată ajuns acasă în vacanță, pe 23 decembrie m-a bătut un gând să pornesc spre București, dar am constatat că nu aveam suficient curaj. În vremea aceea trăiam în păcat, departe de Biserică și Bunul Dumnezeu și Măicuța Domnului au iconomisit lucrurile altfel. Aveam să ajung, peste un an și ceva, la vrednicul de pomenire părinte Cleopa Ilie și cu binecuvântarea lui, încetul cu încetul, aveam să regăsesc drumul către Biserică și către Domnul Iisus Hristos.
    Am avut binecuvântarea de a auzi multe lucruri de foarte mare folos pentru sufletul meu însetat de Adevăr. Iar printre altele, părintele spunea „tulburarea ceia” din decembrie ’89, atunci când se referea la evenimentele din România lui decembrie ’89. Și, până astăzi, această exprimare mi se pare că redă cel mai potrivit, mai ales d.p.d.v duhovnicesc, ceea ce s-a petrecut atunci în București și în România, din îngăduința Domnului. Au fost preoți de jertfă, așa cum a fost vrednicul de pomenire părinte Constantin Galeriu, care pe lângă faptul că s-a rugat fierbinte pentru ca lucrurile să nu degenereze în sensul dorit de „teroriștii” de meserie (atunci am auzit prima dată de teroriști !) aduși special de „agenturili străine”, a ieșit în stradă și a îndemnat la pace, a inspirat acele cuvinte pașnice :”Fără violență”, a îndemnat la rugăciune și pe cei din stradă… Mi-amintesc că Sfântul Porfirie, înștiințat de Duhul Sfânt că în România se omoară oameni nevinovați, plângea la rugăciune, rugându-se pentru poporul român. Desigur și toți ceilalți părinți ai noștri cu viață sfântă s-au rugat pentru neamul nostru și cu siguranță și dreptcredincioșii care au trecut prin închisorile comuniste s-au rugat pentru ca Bunul Dumnezeu să se îndure de neamul românesc. Desigur, cei cu viață sfântă știau lucruri pe care noi le-am aflat mai târziu, iar unele le aflăm abia acum:
    https://m.activenews.ro/cultura-istorie/21-decembrie-1989.-Adevaruri-INCOMODE-despre-ziua-fatala-a-lui-Nicolae-Ceausescu.-Oamenii-obisnuiti-au-inceput-sa-plece-din-Piata-dupa-vuietul-care-a-spart-mitingul.-S-a-tras-cu-arme-speciale-de-pe-cladiri-pentru-a-intarata-multimea-128114
    Bunul Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească cu drepții pe toți cei care au dat dovadă de credință și curaj și și-au dat viața pentru ca noi să trăim într-o lume în care Numele Domnului să nu mai fie prigonit. Ei sunt vrednici de toată recunoștința noastră și de răsplata dumnezeiască.
    Iertare și Doamne ajută tuturor celor care caută SINCER Adevărul și Viața Veșnică !!!

    Apreciază

  2. Sărut mâna părinte !!! Iertați și binecuvântați !!!
    Cred că rândurile din linkul de mai jos surprind destul de inspirat și obiectiv starea noastră după 30 de ani de la aniversarea în România, a două sute de ani de la Revoluția franceză din 1789 !!!
    http://www.familiaortodoxa.ro/2019/12/06/revolutia-pocaintei/
    “Atât timp cât nu l-am biruit pe duşmanul din lăuntrul inimii noastre, nici pe cel dinafară, din societatea românească, nu-l vom putea birui. Vom deveni, pas cu pas, sclavi ai străinilor, asemenea poporului lui Israel, pentru că, înainte de toate, suntem sclavii propriilor patimi.”

    Clar, concis și la subiect, la treizeci de ani de zile de la schimbarea regimului comunisto-ceaușist cu cel neocomunist-postdecembrist.
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s