„Cum luptau Românii?” Pagini din carte

constantin-cel-mare - b

După ani de documentare şi pregătire, se apropie tot mai mult de tipar lucrarea „Cum luptau Românii?„, din care dăm câteva pagini pentru doritori. „Cum luptau Românii?” este o scurtă sinteză de istorie şi spiritualitate marţială românească, o deschidere pentru viitoare lucrări largi pe acest subiect.

Cum luptau Românii?
Iată o întrebare ce stă în spatele multor fapte istorice, dar şi în spatele multor nedumeriri, critici, atacuri. Uimirea faţă de victorii aproape de necrezut ale Românilor a făcut, nu de puţine ori, ca acestea să fie negate. Uneori cu o îndârjire şi o lipsă de logică vecine cu fanatismul patologic.
Atunci când suprapunem existenţa Românilor cu popoarele şi statele războinice apărute într-un fel sau altul în acelaşi spaţiu avem un tablou copleşitor: de la Goţi la URSS, mai bine de cincizeci de popoare şi state care au adus în aceste locuri războiul. Uneori războaiele au durat sute şi sute de ani (primul atac turcesc în Ţările Române Dunărene este în 1339, ultimele lupte cu Turcii Otomani în 1918), alteori au fost scurte, dar cu totul dau un tablou de o duritate aproape halucinantă. Românii ar fi putut rezista năvălirilor, migraţiilor, conflictelor etc. aşa cum au rezistat alte popoare, într-o stare de pasivitate militară. Totuşi, dimpotrivă, numărul bătăliilor şi războaielor în care se implică Românii este uriaş1.
Cum luptau Românii?

Simpla – poate fi simplă? – suprapunere prezentată mai sus naşte firesc această întrebare. De la acţiunile piratereşti ale Turcilor Islamişti din secolele XII-XIV şi până la atacurile mârşave de la Nistru ale Sovieticilor în secolul XX, de la jafurile şi genocidurile Cruciaţilor împotriva Românilor şi Slavilor Ortodocşi până la genocidul Austriecilor împotriva Românilor din Moravia (tot la îndemul Papalităţii), de la războaiele fratricide între Ţările Române mari şi mici sau între triburi şi alte formaţiuni româneşti până la Românii aflaţi în trupele a numeroase state străine – de la Austria la Rusia ori Imperiul Otoman – avem o cuprindere uluitor de mare de fapte de arme, de viaţă militară.
Este mai mult decât evident că lupta a însoţit istoria Românilor neîncetat. Cum luptau Românii?

Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la Rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.

Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în
Iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe
Dan, căpitan de plai!

(bucată de cântec popular, consemnată de Vasile Alecsandri)

„Ca să înţelegem absurditatea acestor afirmaţii să încercăm un exerciţiu de imaginaţie: luaţi trei soldaţi turci care au luptat în Siria sau Irak, trei soldaţi americani cu cel puţin patru-cinci ani de front, ori trei soldaţi români care au luptat în Afganistan. Şi aşezaţi, în contra-partidă, un „contingent ad-hoc” de „orăşeni şi ţărani” din România de astăzi. Deci, intraţi într-un Mall din Bucureşti, Cluj sau Iaşi, într-un birt dintr-un sat oarecare din Republica România şi luaţi la întâmplare câţiva bărbaţi. Desigur, nu militari profesionişti ci, se înţelege, „oameni obişnuiţi”. De câţi credeţi că aveţi nevoie ca să aveţi un „contingent ad-hoc” de succes spre a-i înfrunta pe cei trei militari profesionişti? Credeţi că vă ajung trei oameni, ca să fie trei la trei? Credeţi că trei orăşeni sau săteni din România de azi pot înfrunta cu succes trei militari profesionişti? Nu? Dar şase contra trei, au şanse? Pot să-i învingă? Nu prea? Decât dacă nimereşte printre ei un rezervist care a făcut acum 25-35 de ani armata? Păi ce mai ştie el, ce face el încurcat de ceilalţi cinci? Îi poate instrui în câteva ore din ce îşi mai aduce aminte? Poate să obţină o victorie, cu rămăşiţele din instrucţia de acum câteva decenii, având drept colegi cinci nepricepuţi, împotriva a trei militari profesionişti cu experienţă? Nu? Dar dacă punem zece contra trei? Dar treizeci contra trei? Se împuşcă între ei – dacă reuşesc să tragă – sau izbutesc să mai împuşte şi duşmanii? Ori fug, ba chiar se predau, la primele focuri? Sau scapă grenadele din mână, aruncându-se în aer împreună cu camarazii?

Imaginea este greu de dus, nu-i aşa? Este de-a dreptul ridicolă! Cetăţeanul român de astăzi este de prea multe ori un total nepriceput în mânuirea armelor, un total neştiutor în privinţa ostăşiei reale. Din asemenea oameni ar fi alcătuite „contingente militare ad-hoc”. Ce rată de succes ar avea?

Sau, dacă e să devenim trişti, să ne amintim de felul în care s-au împuşcat între ei, la Revoluţia din Decembrie 1989, ostaşii foarte slab pregătiţi… Iar aici vorbim de oameni care nu ar fi avut nici măcar această pregătire slabă. Şi care s-ar fi luptat (s-au luptat!) cu cine?

Trupele turceşti amintite se pregăteau de luptă între opt şi optsprezece ore pe zi, şase zile pe săptămână, adesea de la 6-8 ani. Aveau între 8 şi 10 ani de pregătire în clipa în care intrau în războaiele propriu-zise (mai luau parte, până atunci, la unele acţiuni de jaf, de pedepsire a unor răsculaţi etc., obişnuindu-se cu uciderile, jafurile, violurile). Trupele poloneze ori ungureşti aveau o pregătire mai puţin riguroasă, dar cei mai mulţi dintre ostaşi aveau între patru şi opt ore de antrenament zilnic, cel puţin patru zile pe săptămână. Ani şi ani de zile înainte de a intra în luptă. Artele marţiale practicate de Turci, Unguri şi Polonezi cuprindeau forme de scrimă – luptă cu spada, sabia şi alte asemenea arme –, de tragere cu arcul, de folosire a praştiei, de luptă cu lancea şi toporul, de luptă fără arme etc., etc. (fără a mai vorbi despre maşinile de luptă, fortificaţii şi altele asemenea).

Trupele turceşti au bătut repetat forţele poloneze ori maghiare. Ungaria a fost practic desfiinţată, supravieţuind prin câteva bucăţi înhăţate de Austria – care şi-a atribuit astfel „moştenirea ungurească” – şi prin visele naţionaliste ale Ungurilor din Transilvania (alt rasism aici, şi nu doar anti-românesc). Polonia a devenit stat tributar Turcilor! Da, aşa este, deşi de obicei se ocultează această realitate, Polonia a ajuns să plătească tribut Turcilor! A pierdut şi unele cetăţi, cedate Turcilor, dar şi Zaporojia – întinsă de la Bug la Doneţ – care revine, la cererea localnicilor, Moldovei. (Oricum nu puteai fi hatman în Zaporojia dacă nu te înrudeai cu boierii din Moldova!) Deci, pe scurt, două super-puteri ale timpului, având între 8 şi 10 milioane de locuitori fiecare, o mare putere economică – ce le asigura şi trupe de mercenari din întreaga Europă – sunt zdrobite de Turci. Una fiind îmbucăţită (inclusiv în paşalâcuri – de Buda, de Timişoara, de Oradea etc. –) iar alta pierzând peste 150.000 de km2 şi devenind tributară Imperiului Otoman. Toate cele trei puteri fiind nu doar extrem de eficiente economic – pentru acea vreme –, dar şi posesoarele unor tradiţii marţiale de foarte înalt nivel.”

Mihai-Andrei Aldea

„1Permanenţa acestor războaie şi războiul ca esenţă a istorie şi sufletului românesc sunt arătate direct sau indirect în nenumărate lucrări a nenumăraţi istorici, cronicari, scriitori etc. de la Iorga la Silviu Dragomir, de la Caragiani la Capidan. Amintim aici doar [Iorga, 1917] sau [Rosetti, 1947].”

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

15 gânduri despre “„Cum luptau Românii?” Pagini din carte

  1. Sărutăm dreapta părinte !!!
    Frumoasă surpriză … Am citit pe nerăsuflate, și parcă s-a terminat prea repede…
    Cât despre „accidentele” militare din ’89, din ce-am citit și am auzit pe 22 decembrie la radio, au fost niște diversiuni de-ale generalului Nicolae Militaru, cu iz de răzbunare, dar și indivizi (teroriști, atunci am auzit prima dată de teroriști) „arabi” !!! O singură dată a spus Viorel Popescu acest lucru în 22 decembrie, dar deși am stat cu urechile ciulite până noaptea târziu n-am mai auzit de „teroriștii arabi” nimic (afară de faptul că după ce Viorel Popescu a spus despre ei, cineva i-a atras atenţia să nu mai spună nimic despre ei) !!!

    Apreciază

  2. Dumnezeu cu noi!
    Mulţumesc pentru cuvintele frumoase.
    Nădăjduiesc să iasă din tipar „Cum luptau Românii?” luna viitoare, cel mai târziu în decembrie.
    Dacă Dumnezeu îmi ajută, anul viitor trebuie să fie al părţii a patra din „Drumul spre Vozia”.
    Cât despre ce a fost în Decembrie 1989, dacă o să am zile şi timp, o să adaug şi eu câte ceva. Acum, pe scurt, voi spune doar că în paginile citate mai sus amintesc doar de faptul că militarii în termeni au tras aiurea, provocând pagube foarte mari absolut gratuit, ba chiar rănind oameni nevinovaţi.

    Apreciază

  3. […] Atunci când suprapunem existenţa Românilor cu popoarele şi statele războinice apărute într-un fel sau altul în acelaşi spaţiu avem un tablou copleşitor: de la Goţi la URSS, mai bine de cincizeci de popoare şi state care au adus în aceste locuri războiul. Uneori războaiele au durat sute şi sute de ani (primul atac turcesc în Ţările Române Dunărene este în 1339, ultimele lupte cu Turcii Otomani în 1918), alteori au fost scurte, dar cu totul dau un tablou de o duritate aproape halucinantă. Românii ar fi putut rezista năvălirilor, migraţiilor, conflictelor etc. aşa cum au rezistat alte popoare, într-o stare de pasivitate militară. Totuşi, dimpotrivă, numărul bătăliilor şi războaielor în care se implică Românii este uriaş1. […]

    Apreciază

  4. Iertaţi și binecuvântaţi !!! Bunul Dumnezeu să vă ajute ca să vă vedeţi cartea ieșită de sub tipar (iar pe noi să-i parcurgem rândurile, pentru a ne îmbogăţi sufletește) și de asemenea să puteţi duce la bun sfârșit și celelalte proiecte pe care le aveţi în vedere.
    Cât despre „guerillă”, mărturisesc că și eu am fost surprins și trebuie să recunosc că am rămas chiar siderat :” Cum de i-o mai trăsnit prin minte așa ceva ?” Bine c-aţi avut putere să râdeţi, poate-și revine…

    Apreciază

  5. Romil, fratele Ioan este un om de mare calitate. Faptul că are această idee nu mă miră: este una dintre ideile foarte răspândite în multe medii sociale româneşti. Şi în multe generaţii de manuale şcolare a fost promovată, şi în multe discursuri publice. Deci nu este nimic neaşteptat aici. Suntem, iar, în faţa unor idei pe care le primim larg din societate şi asupra cărora nu apucăm să ne aplecăm. Dar este nevoie să o facem şi asta îmi doresc să avem cât mai mulţi: puterea de a cerceta toate, păstrând ce este bun.

    Apreciază

  6. Parinte putem gandi numai prin informatiile pe care le avem. Istoria pe care am invatat-o eu la scoala povestea de Posada, de copaci îmbrăcați în soldați, de atacuri noaptea, de pedepse de maximă cruzime de număr mult mai mic de soldați decat dusmanul, atragerea in mlaștini, fântâni otrăvite, samd. Mie mi se pare credibil. Dumneavoastra lăsați să se înțeleagă că istoria a fost alta si voievozii noștrii erau mari strategi care luptau pe câmp deschis de la egal la egal cu imperiile.
    Fiind istoric desigur aveti alte informatii decat mine dar deocamdata nu va pot crede „doar” pe cuvant😉
    Va multumesc de caracterizare dar este o lauda nemeritată sunt doar un om care spune ce gândește indiferent de consecințe!
    Ma bucur insa ca aveti un fan asa de devotat poate îi trimiteți o fotografie cu autograf! Probabil tot un istoric care are alte date istorice decat mine si a facut armata in alta tara. La noi in tara invatai in armata ca singura sansa a unei armate mai mici si mai slabe tehnic era lupta de guerilla pana cand dusmanul era atat de slabit incat putea fi invins! De altfel nu doar în Romania se învață asa ceva însă astept cu nerăbdare si pe scurt (nu 700 de pagini😉) ca fanul dumneavoastra sa-mi explice cum distrugi o armată mai mare si mai puternica in lupta directă! Vreau sa raman si eu siderat ca se poartă!
    Și că suntem la tactici de luptă siderati-ma si cum scapi de drone si supraveghere!
    Va doresc o noapte binecuvântată la amandoi si iertati ca nu ma pot ridica la nivelul dorit! Sunt un biet șofer!

    Apreciază

  7. Stați liniștit parinte si domnule Romil nu m-am supărat de loc! Nu am considerat niciodată ca sunt ceva deosebit ca nu mai am de învățat de la nimeni! Dar sunt om si uneori in loc sa întorc obrazul raspund cu aceeasi moneda! Poate asa isi da respectivul seama de cum este sa iei palme.

    Apreciază

  8. Iertaţi și binecuvântaţi !!! Nu mi-am dorit să provoc supărare sau mâhnire fratelui @ioansperling, Doamne ferește !!! De asta am și scris „am rămas surprins… siderat”, (dar) și „…poate își revine” !!! Mă gândeam că ar fi fost mai bine să aștepte încă puţin, să citească și cartea sfinţiei voastre, și abia apoi să pronunţe sentinţa… Mea culpa…Îmi cer sincer iertare frate @ioansperling , pentru că te-am rănit ! Chiar nu mi-am dorit acest lucru… Este adevărat că am învăţat „sub comuniști”, la ora de istorie, lucruri de genul celor pe care le-ai scris frăţia ta despre bătălia de la Posada, despre atragerea dușmanului în mlaștini, despre fântâni otrăvite…dar te-ai exprimat că am luptat prin „metoda celui mai slab”, adică „guerillă”… Până să aflu de cartea părintelui, am mai citit și alte pagini de istorie, despre istoria Bisericii, despre istoria românilor dinafara graniţelor României actuale, despre artele marţiale (paginile inedite postate de părintele Mihai-Andrei Aldea pe acest blog) , și ,fără să fiu de formaţie istoric, ci doar…român, am realizat că istoria învăţată „sub comuniști” ne-a prezentat doar o parte din adevărul istoric !!! Din punctul meu de vedere, istoria poporului român, prezentată separat de cea a istoriei Bisericii Ortodoxe Române, este o înșiruire de fapte petrecute în decursul timpului, care nu pot explica logic determinarea, eroismul, jertfa supremă a înaintașilor noștri.
    Înaintașii noștri nu erau mai slabi, ci mai puţini numeric !!! După cum am învăţat (chiar „sub comuniști”), noi am dus doar lupte sau războaie de apărare !!! De apărare a ce ??? În primul rând de apărare a drepteicredinţe (vezi și „Sobieski și românii”, varianta necenzurată de comuniști, în care plăieșii din cetate vorbesc de eroismul celor care au apărat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, sau mai degrabă Sfânta i-a apărat pe ei, că tot se apropie sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, vezi și Viaţa Sfântului M.Mc.Ioan cel Nou de la Suceava și istoria sfintelor sale moaște, etc.), de apărare a Sfintelor biserici și mânăstiri, a sfintelor moaște, apoi de apărare a pământului sfinţit de sângele înaintașilor lor… Când voievozii au pus biruinţele lor pe seama ajutorului primit de la Dumnezeu, au domnit ani mulţi și s-au sfinţit (Sfântul voievod Ștefan ce Mare, Sfântul voievod Constantin Brâncoveanu), sau ani mai puţini, dar în pace (Sfântul voievod Neagoe Basarab), iar când s-au lăsat amăgiţi de lupii în piele de oaie au pierdut (Iancu de Hunedoara, un foarte iscusit strateg, dar care a căzut în capcana papistașilor). Un uriaș strateg , mult peste contemporanii săi, a fost și Mihai Viteazul, care nu s-a lepădat de credinţa sa, dar care a crezut (asemeni multora dintre noi cei de azi, care au crezut în promisiunile UE în 2007), în promisiunile unui Rudolf, rege papistaș !!! L-a urmat, mai târziu, Ioan Antonescu, care a crezut în promisiunile lui Hitler în dauna compatriotului său Corneliu Zelea Codreanu !!! Ce a urmat se știe … Nu vreau să-i judec, Doamne ferește, nici nu este indicat (nu judeca, și nu vei fi judecat !), dar putem învăţa și chiar suntem obligaţi să o facem !!! Altfel riscăm să repetăm greșelile lor !!!
    Dacă după primul război mondial Cuviosul Sofronie Saharov spunea că a simţit că nu mai era același Har al Sfântului Duh prezent pe pământ, ca înainte de război, iar după cel de-al doilea spunea că Harul rămas pe pământ era la limita supravieţuirii duhovnicești, astfel încât după un (eventual) al treilea război supravieţuirea duhovnicească ar fi aproape imposibilă, la ce ne-am pute aștepta ??? Personal, am simţit și simt, cum din 2007 încoace, de când ne-am făcut frate cu dracul UE („UE este desăvârșit după Satana”, părintele Dionisie Ignat de la Colciu, + 11 mai 2004) s-a instaurat o stare apăsătoare care crește cu fiecare zi ce trece !!! Iar noi suntem „ca în zilele lui Noe”, nu luăm aminte…
    În sfârșit, cu nădejdea că voi fi înţeles și iertat, mă rog Bunului Dumnezeu să vă dăruiască toate cele de folos pe calea mântuirii, atât sfinţiei voastre cât și fratelui @ioansperling !!! Amin și Doamne ajută !!!

    Apreciază

  9. @ioansperling
    Frate Ioane îmi pare rău că te-am rănit, așa că îmi cer iertare din toată inima … Am scris în postarea adresată părintelui ce am vrut să spun de fapt… Dar nu înţeleg ce-ai vrut să spui cu „poate așa își dă respectivul seama cum e să iei palme” 😯
    Nu cred că intensitatea replicii mele a fost atât de puternică, încât să fi fost resimţită precum „iei palme”… Dacă e așa, încă o dată îmi cer iertare… Este posibil să fii o fire mai sensibilă, din moment ce vorbești de „atacuri noaptea, de pedepse de o maximă cruzime”… Păi, dușmanii care veneau și luau copiii de la sânul mamelor în vârful suliţelor, trebuiau primiţi cu prăjituri ??? Iar trădătorii care treceau de partea dușmanului trebuiau premiaţi ???
    Nu știu unde ai făcut frăţia ta armata, dar pe vremea când am făcut-o eu, în RSR, se vorbea de implicarea, în caz de război, a întregului popor sub conducerea comandantului suprem…
    Pe de altă parte, părintele Mihai-Andrei Aldea a explicat deseori, cum doar pentru credinţa, rugăciunile și jertfa ofiţerilor și a soldaţilor drepcredincioși a dat Bunul Dumnezeu biruinţă armatei române… Părintele Cleopa Ilie și părintele Nicodim Măndiţă relatează despre minunea Sfântului Nicolae în lupta hotărâtoare de la Mărășești, care a dus la biruinţa ostașilor români asupra nemţilor conduși de trufașul von Makensen, care se lăudase înaintea luptei, că a doua zii dimineaţă va lua cafeaua la Iași… Desigur „sub comuniști” varianta era altfel, nu-i așa ? Iar sub neocomuniștii de astăzi nici măcar atâta cât era înainte în manuale nu mai este… Dacă nu vom citi Vechiul Testament și parcursul poporului ales, cuprins pe scurt și-n unii psalmi din Psaltire, unde ni se arată CLAR ce a pătimit poporul ales atunci când s-a îndepărtat de Dumnezeu, nu vom înţelege ce i s-a întâmplat și ce i se întâmplă până astăzi și poporului nostru…
    Pentru jertfa celor mulţi a îngăduit Bunul Dumnezeu Marea Unire, nu pentru meritul politicienilor !!! Artizanul câștigării primului război mondial, generalul Eremia Grigorescu moare la puţin timp de la o banală … răceală (???) Mă rog, asta a fost varianta oficială…
    Regele Ferdinand semnează în 1927 Concordatul cu Vaticanul : o cvasiapostazie, la presiunile constante ale grecocatolicului Iuliu Maniu …
    „Lupta este împotriva puterilor văzduhului …ale duhurilor din văzduh…” ne-a prevenit Sfântul Apostol Pavel, nu împotriva … dronelor. Dacă Dumnezeu este cu noi (și este cu noi dacă nu ne îndepărtăm noi de El), cine va putea sta împotriva noastră ???
    Dacă frăţia ta poţi înţelege acest lucru, este de ajuns !!! Dacă nu poţi înţelege acest lucru atunci, atunci eu nu pot spune mai mult decât Cel ce a spus :”Fără Mine nu puteţi face nimic”. Iertare și Doamne ajută !!!

    Apreciază

  10. Frate Romil ai vorbit mult frumos….si pe lângă obiect! Cum, CUM!!!au luptat domnule românii altfel decât (in general) prin ambuscade( ca vad ca guerilla nu-ti place)? Clar cu viteje ca altfel nu castigau, ce au câștigat, dar eu ma refer la metode! Ati ras de mine; eu accept ca sunt mai redus, dar dupa ce imi arăți unde am greșit! Te rog sa o faci sau sa-mi dai dreptate si sa-ti ceri scuze ca de dragul de a fi pe partea părintelui te-ai aventurat pe un tărâm necunoscut ! Și mai ales în perioadele dinainte de primele războaie mondiale sau de războiul de independență cand ostirea avea aliați. Cum luptau romani singurei (si mai putini dupa cum recunosti) cand erau numa valahi sau numa moldoveni cu imperiu otoman? Hai sa ne oprim doar la momentul asta! Sigur cu ostire mica poti ataca frontal o ostire mare ba se poate cu mult eroism si cu ajutorul lui Dumnezeu sa castigi dar nu cred ca asa s-au desfasurat in general in istorie luptele noastre! Deci te rog pe scurt si cu exemple sau „poate iti revii”!
    Bun părintele a scris o carte, poate o voi citi in care explică probabil asa ca dansul nu-mi este „dator” cu nimic dar dumneata da!
    Lasă comuniștii care au dat adevarul trunchiat ca nu de ei e vorba aici oricum pe vremea lor manipularea era spre „suntem cineva” nu spre „suntem nimeni” ca acum! Victoriile romanilor erau descrise pompos, infarangerile daca erau doar scurt. Dar asta e alta tema, tema noastră acum si aici CUM LUPTAU?

    Apreciază

  11. @ioansperling
    Nu au luptat prin metoda celui mai slab (că mai puţin numeros nu-i totuna cu cel mai slab!), ci prin metoda celui care se apără !!! Ţi-am răspuns, dar ţi-a trecut pe lângă ureche !!! Cel care se apără, și mai ales își apără dreaptacredinţă ca pe ceea ce are mai sfânt este ajutat de Dumnezeu !!! Părintele spune că în carte este vorba de o scurtă sinteză de istorie și spiritualitate marţială românească… Despre artele marţiale la români a povestit părintele aici pe blog … De ce aș mai relua eu pentru frăţia ta ??? Și eu aștept cu mare interes cartea !!! Dacă frăţia ta ești convins că românii au luptat prin metoda celui mai slab și nu prin metoda celui îndreptăţit să se apere, ce trebuie eu să-ţi mai dovedesc ? Cel care se apără când îi este atacată dreaptacredinţă este totdeauna mai tare atâta timp cât nădejdea lui este în Domnul !!! Nu este cel mai slab !!! Pentru ce și-au făcut cetăţi ??? Ca să se apere !!! Dacă ar fi dus lupte sau războaie de cucerire s-ar fi instruit, ar fi luptat altfel !!! Dar, chiar nu știu de ce trebuie să-ţi fiu dator, când d-ta ai afirmat că s-au apărat cu metoda celui mai slab … Românul a fost întotdeauna conștient că nu el este cel mai slab, ci dușmanul este cel mai slab !!! Atâta timp cât eu am nădejdea în Bunul Dumnezeu, dușmanul mă poate bate, chiar ucide, dar nu mă poate supune (adică să mă facă robul lui), așa după cum în 22 decembrie ’89 s-a strigat :”Vom muri și vom fi liberi!” Dacă n-ar fi avut convingerea dreptăţii, a justeţea cauzei pentru care luptă și moare la nevoie românul nu ar mai fi pornit la luptă !!! AȘA LUPTAU ROMÂNII, CONVINȘI DE DREPTATEA LUI DUMNEZEU pe care Îl mărturiseau chiar cu preţul vieţii !!! Iertare și Doamne ajută !!!

    Apreciază

  12. Domnule Romil din nou nu raspunzi la intrebare si te ascunzi dupa cuvinte (slab-putin numeros) VORBIM DESPRE METODE!!!! Singura „atingere” pe care o faci este apărarea in cetăți. Adică noi i-am înfrânt pe atacatori din cetăți atata ne-am apărat pana aia au murit … de ciuda! Ca nu or fi atacat pana au murit toți sub ziduri! (asa prosti nu erau)
    Dar hai sa zicem ca asa a fost tot timpul si dusmanul a plecat plictisit de darzenia noastră, dar ca sa ii invingi trebuiau urmăriți atacați si iar ajungem la slabi putin numerosi😉Cum făceau treaba asta! ? Frontal sau prin atacuri neașteptate in locuri propice, noaptea?
    Ai inceput o „lupta” chiar dacă nu-mi iesit mie „dator” iti esti dumitale (sa iesi din ea învingător, invins sau cerând pace🤣)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s