Pe muche de război nuclear

Dă-mi, Doamne, mintea Românului cea de pe urmă
Proverb românesc

Coreea de Nord este foarte aproape de un sfârşit tragic. Sunt două cauze ale acestei situaţii: dezastrul economic şi dezvoltarea armelor nucleare.

Dezastrul economic se apropie de sfârşit. Şi nu de unul fericit! China nu poate susţine la nesfârşit Coreea de Nord. Iar alte surse pentru economia nord-coreeană sunt cu neputinţă de găsit, mai ales în miezul zbaterii pentru dezvoltarea armamentului nuclear. Singura ieşire din criză pare să fie, pentru Kim Jong-un, aceeaşi ca în trecut: ceva ameninţări cu războiul, liniştite de ceva ajutor umanitar. Însă această ieşire este închisă acum, iar conducerea nord-coreeană pare să nu aibă puterea de a înţelege acest fapt.
De ce?
De ce este închisă această ieşire?
De ce conducerea nord-coreeană nu-şi dă seama de asta?

Ei bine, ameninţarea cu războiul a fost o ieşire atâta vreme cât mare primejdie era un război local cu (foarte) multe victime. Pentru a nu se ajunge la aşa ceva atât SUA cât şi Coreea de Sud erau dispuse să mai închidă ochii în faţa obrăzniciei nord-coreene şi să acorde un oarecare ajutor.

Dar acum Coreea de Nord este tot mai aproape de punctul în care devine o ameninţare nucleară pentru toţi vecinii, ba chiar şi pentru ţări îndepărtate, precum SUA.
Este o situaţie pe care nu o pot accepta n doar SUA ori Rusia, dar nici China. Existenţa unor arme nucleare eficiente în Coreea de Nord înseamnă o primejdie de moarte pentru orice ţară din jur, pentru orice ţară ce poate fi lovită de acestea. Este ceva imposibil de tolerat.
De aceea la acest nivel al programului său nuclear Coreea de Nord nu mai poate folosi ameninţările de război pentru ieşirea din criză.
Responsabilitatea nucleară, primejdia războiului nuclear, sunt mult prea mari pentru a fi folosite astfel. Este o purtare prea infantilă, şi o conducere atât de iresponsabilă nu poate fi lăsată să deţină un arsenal nuclear.

Deci, la prima vedere, există încă o ieşire uşoară din această situaţie:
un program de dezarmare nucleară nord-coreeană, negociat cu SUA, Coreea de Sud, China şi Rusia, în schimbul unui ajutor umanitar şi a unei ridicări treptate a embargoului.
Da, există o ieşire din criză.
Dar, după cum am spus, conducerea nord-coreeană pur şi simplu nu o vede!
De ce?
Pentru că este mult prea departe de a înţelege prăpastia reală dintre a avea o bombă nucelară şi o rachetă purtătoare cu rază mijlocie sau lungă de acţiune şi nivelul tehnologiei militare moderne.
Adevărul este că tehnologia nucleară nord-coreeană şi rachetele sale purtătoare sunt la nivelul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut. Pot provoca distrugeri uriaşe, dar numai dacă radarele şi sateliţii statelor ţintă sunt în întregime închise. Pentru că astăzi SUA, Rusia şi China dispun de mijloace de interceptare ce fac imposibile lovituri eficiente cu tipul de tehnologie deţinut de Coreea de Nord. Orice posibilă lansare nord-coreeană va fi interceptată chiar pe teritoriul ei, fie foarte aproape de acesta. Şi nimeni nu va permite o dezvoltare şi mai avansată a tehnologiilor militare nord-coreene.
Acesta este un adevăr pe care Guvernul nord-coreean nu îl poate accepta. „Soluţia” este aceea de a construi o rachetă mai bună, şi mai bună, tot mai bună, în speranţa că va ajunge la nivelul visat.
Dar cine va permite să se ajungă acolo?
Desigur, nu SUA, nu Rusia, nici măcar China.

Desigur, vor fi persoane care să creadă că Guvernul nord-coreean ar putea suferi în mândria sa din pricina reacţiilor populare faţă de o eventuală retragere din programul nuclear. Este o iluzie. Poporul nord-coreean va lua drept adevăr ceea ce îi va spune conducerea. De exemplu, că „marea dragoste de pace şi armonie a Guvernului l-a condus la hotărârea unei înţelepte dezarmări nucleare”. Oamenii vor plânge de bucurie pentru înţelepciunea Conducerii şi pentru pâinea care va veni.

Deci nu poporul nord-coreean este o problemă în această privinţă, chiar dacă suferă şi va suferi cel mai mult pentru tot ceea ce se întâmplă.
Problema reală este că Guvernul nord-coreean nu înţelege cu adevărat distanţa uriaşă dintre tehnologia lor şi tehnologia militară contemporană. S-au zbătut atât de mult pentru a ajunge la nivelul la care sunt astăzi încât nu înţeleg faptul că alţii sunt înaintea lor cu decenii de cercetare, inovaţie şi descoperiri.
Dacă China, SUA sau Rusia nu găsesc o cale de a face conducerea nord-coreeană să înţeleagă această situaţie, războiul va avea loc. Un război nuclear ce va lovi toate punctele militare nord-coreene, fie ele nucleare sau nu. Va fi un dezastru. Dar unul mai mic decât alternativa unui război nuclear pornit de Coreea de Nord. Este o alegere foarte grea, dacă ne uităm la nord-coreeni şi la povara cumplită pe care o duc şi o vor duce. Dar este o alegere uşoară dacă ne uităm la miliardele de oameni din jurul Coreii de Nord ce sunt ameninţate de programul nuclear al acestei ţări.
Este, oricum, foarte trist, şi nu putem decât să ne rugăm pentru pace.

Mihai-Andrei Aldea

3 gânduri despre “Pe muche de război nuclear

Lasă un comentariu